ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5026/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 27 din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.E., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „D.G.F.P. Iași”) , având ca obiect anularea deciziei emisă de pârâtă sub nr. DGci nr. 112 din 31 august 2010 prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de control din 23 iulie 2010 întocmit de Compartimentul de Control din cadrul D.G.F.P.

Iași, prin care i s-a imputat suma de 1.612,52 lei, din care 895 lei, reprezentând diurnă, și 717,52 lei, reprezentând majorări aferente, sumă menționată în „Concluzii” la pct. 5 nr. crt.4. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut că, prin actele contestate, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 și art. 11 din H.G. nr. 1860/2006, s-a reținut nelegalitatea plăților efectuate în beneficiul său cu titlu de diurnă în perioada 2007-2009 pentru deplasările în interes de serviciu la instituții aflate în municipiul Iași.

Susține reclamanta că în cadrul unei deplasări a rezolvat mai multe probleme, uneori în locații situate la distanțe mari unele de altele, că ordinul de deplasare a fost semnat și ștampilat numai într-un singur loc, de obicei acolo unde problema de rezolvat necesita un timp mai mare, cum ar fi unele instruiri profesionale, care au durat între 4-6 ore, și alte situații care uneori s-au rezolvat într-un timp de 2-3 ore într-un singur loc. Mai arată reclamanta că, pe toate ordinele de deplasare, există viza și ștampila conducătorului unității sau înlocuitorului acestuia, cu indicarea orei de sosire și a orei de plecare.

Față de cele reținute în decizia contestată, reclamanta susține că ștampila dreptunghiulară a fost aplicată doar la Instituția Prefectului Județului Iași și că deplasările au fost efectuate de cele mai multe ori cu mijloace de transport de ocazie, iar decontarea cheltuielilor a fost făcută la nivelul costului perceput de un mijloc de transport în comun, fiind vizată de controlul financiar preventiv și aprobată de ordonatorul principal de credite. Totodată, reclamanta arată că deplasarea a durat 12 ore, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în ordinele de deplasare, întrucât pleca din localitate în jurul orei 6,00 și se revenea în jurul orei 19,00, situație care se încadrează în dispozițiile H.G.

nr. 1860/2006. Curtea de apel a reținut că, prin procesul-verbal de control din 23 iulie 2010, întocmit în urma controlului efectuat la Primăria Comunei Sirețel, s-a constatat nelegalitatea plăților efectuate către reclamantă în cuantum de 1612,52 lei. În raport cu definiția activității de inspecție, dată de O.G. nr. 119/1999, aprobată prin Legea nr. 301/2002, modificată și completată prin Legea nr. 84/2003, prin procesul-verbal de control nu a fost luată nicio măsură concretă pentru protejarea fondurilor publice și a patrimoniului public și pentru repararea unui eventual prejudiciu produs.

Fiind vorba doar de aprecieri privind abateri de la legalitate, nematerializate în măsuri cu finalitate economică sau juridică, instanța a apreciat că, prin procesul-verbal, nu s-a adus atingere unui drept ori unui interes legitim al reclamantei, acest aspect rezultând și din mențiunile cuprinse în procesul-verbal în sensul că, pentru recuperarea bugetului statului a sumelor plătite necuvenit și a majorărilor aferente, urmează a se aplica prevederile art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, republicată. În plus, instanța a reținut că, din ordinele de deplasare, rezultă că durata deplasării a fost de o zi, iar deplasarea a fost efectuată la o singură instituție cu o problemă punctuală, care nu a necesitat un timp atât de mare care să justifice acordarea diurnei în temeiul art. 9 și art. 11 din H.G.

nr. 1860/2006, iar susținerile reclamantei referitoare la rezolvarea mai multor probleme de serviciu la mai multe instituții din municipiului Iași nu pot fi primite, deoarece această împrejurare nu reiese nici din mențiunile cuprinse în ordinele de deplasare și nici din referatele de justificare a deplasării, iar, pe unele ordine, este aplicată o ștampilă dreptunghiulară sau pătrată, care nu este a instituției la care s-a făcut deplasarea, și o semnătură oarecare. În speță, instanța a reținut încălcarea prevederilor art. 46 din H.G. nr. 1860/2006, potrivit cărora persoana trimisă în delegare este obligată să obțină pe ordinul de deplasare, de la unitatea la care se deplasează, viza și ștampila conducătorului unității sau înlocuitorului acestuia indicând data și ora sosirii și plecării.

În consecință, instanța a reținut că în mod corect organul de inspecție a constatat faptul că, în perioada 2007-2009, sumele plătite reclamantei cu titlu de diurnă, pentru deplasările efectuate au fost acordate în mod nejustificat, întrucât nu au întrunit condițiile de legalitate și de regularitate prevăzute de art. 9, art. 11, art. 18 și art. 46 din H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în alte localități. 2. Recursul declarat de reclamantă Reclamanta A.E. a declarat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii și desființării deciziei contestate.

Recurenta-reclamantă critică sentința pronunțată de Curtea de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra criticile din recurs în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În conținutul cererii de recurs, care cuprinde o expunere detaliată a situației de fapt, pot fi identificate următoarele critici: Susține recurenta că a solicitat și a încasat suma de 895 lei, reprezentând diurna aferentă deplasărilor în interes de serviciu în perioada 2007-2009, în baza dispozițiilor art. 9 și art. 11 din H.G. nr. 1860/2006, întrucât deplasările au fost efectuate în interesul serviciului, delegația fiind semnată de ordonatorul principal de credite, care a aprobat și plata sumelor respective, cu viza de control financiar preventiv.

În susținere, reclamanta expune în detaliu modul de desfășurare a unei deplasări în interes de serviciu în municipiul Iași, localitate situată la o distanță de peste 100 km, deplasare ce se întinde pe o perioadă de 12 ore, întrucât deplasarea era realizată cu mijloace de transport în comun. Arată reclamanta că pleca în jurul orei 6,20 din localitatea Sirețel, cu microbuzul, ajungea la Pașcani în jurul orei 7,00, de unde continua deplasarea cu microbuzul, ajungând la Iași în jurul orelor 9,30-10,00 sau chiar 11,00, unde se deplasa la mai multe instituții pentru rezolvarea a diverse probleme de serviciu. Plecarea din Iași avea loc în intervalul orar 14,00-16,00, fie cu microbuzul, fie cu alte autovehicule de ocazie, revenind în localitatea Sirețel în jurul orelor 18,00-19,00.

Recurenta-reclamantă critică atât soluția Curții de apel, cât și cele reținute în decizia contestată în sensul constatării faptului că deplasarea nu s-a desfășurat pe parcursul a 12 ore și a faptului că ștampila aplicată pe ordinele de deplasare nu este a instituției la care s-a deplasat în interes de serviciu. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în anularea Deciziei DGci nr. 112 din 31 august 2010 emisă de D.G.F.P.

Iași, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal de control din 23 iulie 2010 întocmit de Compartimentul de Control din cadrul aceleiași direcții, prin care s-a reținut plata nejustificată, cu titlu de diurnă, a sumei de 895 lei, sumă care urmează a fi recuperată cu majorările legale în cuantum de 717,52 lei. Aprecierile instanței de fond în sensul că procesul-verbal nu aduce atingere unui drept ori unui interes legitim al reclamantei, ceea ce ar însemna că reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, sunt lipsite de suport real în raport cu dispozițiile art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999. Conform art. 22 alin. (8) din O.G.

nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data emiterii procesului-verbal de control contestat în cauză: „(8) În cazul în care în urma inspecției efectuate se constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, se va întocmi proces-verbal de inspecție. Împotriva procesului-verbal de inspecție se poate formula contestație în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării acestuia. Contestația se va depune la structura care a efectuat inspecția. Contestațiile vor fi soluționate prin decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării.

Decizia este definitivă. Dacă prin soluționare contestația a fost respinsă, procesul-verbal de inspecție devine titlu executoriu și va fi transmis spre executare organului fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul contestatorul. Împotriva deciziei se poate formula acțiune în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, la curtea de apel în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul.” Având în vedere faptul că, prin Deciziei D.G.F.P. Iași nr. DGci 112 din 31 august 2010 a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal de control din 23 iulie 2010, conform dispozițiilor citate anterior, procesul-verbal de inspecție a devenit titlu executoriu, fiind astfel susceptibil să producă efecte juridice constând în recuperarea sumelor plătite nejustificat.

Soluția instanței de fond este legală și temeinică sub aspectul celor reținute pe fondul cauzei, în sensul că sumele plătite reclamantei nu răspund cerințelor legale. Susținerile recurentei-reclamante cuprinse în cererea de recurs referitoare la respectarea dispozițiilor art. 9 și art. 11 din H.G. nr. 1860/2006 sunt neîntemeiate. Conform dispozițiilor art. 9 și art. 11 din anexa – „Drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului” la H.G. nr. 1860/2006: „Art. 9. - Persoana aflată în delegare sau detașare într-o localitate situată la o distanță mai mare de 5 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă primește o indemnizație zilnică de delegare sau de detașare de 13 lei, indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea.

Art. 11. - Pentru delegarea cu o durată de o singură zi, precum și pentru ultima zi, în cazul delegării de mai multe zile, indemnizația se acordă numai dacă durata delegării este de cel puțin 12 ore”. Este adevărat că, potrivit mențiunilor din ordinelor de deplasare depuse de reclamantă la dosarul de fond (filele15-22), durata deplasării, cuprinsă între plecarea și revenirea în localitatea Sirețel, a depășit durata de 12 ore, în sensul dispozițiilor art. 11 din anexa la H.G. nr. 1806/2006. Însă, recurenta-reclamantă nu a anexat la ordinele respective niciun document justificativ care să demonstreze ora plecării și ora revenirii în localitatea Sirețel, astfel că încadrarea în ipoteza reglementată de art. 11 din anexa la H.G.

nr. 1860/2006, susținută doar de simplele afirmații ale reclamantei, nu justifică plata diurnei. Totodată, afirmațiile reclamantei referitoare la rezolvarea mai multor sarcini de serviciu la diverse instituții publice din municipiului Iași nu sunt susținute de mențiunile cuprinse în ordinele de deplasare, în sensul dispozițiilor art. 46 din anexa la H.G. nr. 1860/2006, conform cărora „Persoana trimisă în delegare sau detașare este obligată să obțină pe ordinul de serviciu, de la unitatea la care se deplasează, viza și ștampila conducătorului unității sau înlocuitorului acestuia, indicând data și ora sosirii și a plecării”. Or, din analiza ordinelor de deplasare (filele 15-22), se constată că reclamanta s-ar fi aflat în intervalul orar 8,30/9,00-16,30 la una sau cel mult două instituții publice, contrar celor afirmate în cererea de chemare în judecată și în cererea de recurs conform cărora ar fi rezolvat probleme de serviciu la mai multe instituții publice.

De altfel, contrar obligației ce îi revenea conform dispozițiile citate, chiar recurenta-reclamantă afirmă că ordinele de deplasare au fost semnate și ștampilate la o singură instituție publică. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.E. împotriva sentinței civile nr. 27 din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2011.