ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5026/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5026/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

instanțe

Prin sentința civilă

nr. 27 din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași – secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.E., în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași

(denumită în continuare, în cuprinsul prezentei

decizii, „D.G.F.P. Iași”)

, având ca obiect anularea deciziei emisă de

pârâtă sub nr. DGci nr. 112 din 31 august 2010 prin care a fost respinsă

contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de control din

23 iulie 2010 întocmit de Compartimentul de Control din cadrul D.G.F.P. Iași,

prin care i s-a imputat suma de 1.612,52 lei, din care 895 lei, reprezentând

diurnă, și 717,52 lei, reprezentând majorări aferente, sumă menționată în

„Concluzii” la pct. 5 nr. crt.4.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta a susținut că, prin actele contestate, cu încălcarea

dispozițiilor art. 9 și art. 11 din H.G. nr. 1860/2006, s-a reținut

nelegalitatea plăților efectuate în beneficiul său cu titlu de diurnă în

perioada 2007-2009 pentru deplasările în interes de serviciu la instituții

aflate în municipiul Iași. Susține reclamanta că în cadrul unei deplasări a

rezolvat mai multe probleme, uneori în locații situate la distanțe mari unele

de altele, că ordinul de deplasare a fost semnat și ștampilat numai într-un

singur loc, de obicei acolo unde problema de rezolvat necesita un timp mai

mare, cum ar fi unele instruiri profesionale, care au durat între 4-6 ore, și

alte situații care uneori s-au rezolvat într-un timp de 2-3 ore într-un singur

loc. Mai arată reclamanta că, pe toate ordinele de deplasare, există viza și

ștampila conducătorului unității sau înlocuitorului acestuia, cu indicarea orei

de sosire și a orei de plecare. Față de cele reținute în decizia contestată,

reclamanta susține că ștampila dreptunghiulară a fost aplicată doar la

Instituția Prefectului Județului Iași și că deplasările au fost efectuate de

cele mai multe ori cu mijloace de transport de ocazie, iar decontarea

cheltuielilor a fost făcută la nivelul costului perceput de un mijloc de

transport în comun, fiind vizată de controlul financiar preventiv și aprobată

de ordonatorul principal de credite. Totodată, reclamanta arată că deplasarea a

durat 12 ore, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în ordinele de deplasare,

întrucât pleca din localitate în jurul orei 6,00 și se revenea în jurul orei

19,00, situație care se încadrează în dispozițiile H.G. nr. 1860/2006.

Curtea de apel a

reținut că, prin procesul-verbal de control din 23 iulie 2010, întocmit în urma

controlului efectuat la Primăria Comunei Sirețel, s-a constatat nelegalitatea

plăților efectuate către reclamantă în cuantum de 1612,52 lei.

În raport cu definiția

activității de inspecție, dată de O.G. nr. 119/1999, aprobată prin Legea nr.

301/2002, modificată și completată prin Legea nr. 84/2003, prin procesul-verbal

de control nu a fost luată nicio măsură concretă pentru protejarea fondurilor

publice și a patrimoniului public și pentru repararea unui eventual prejudiciu

produs. Fiind vorba doar de aprecieri privind abateri de la legalitate,

nematerializate în măsuri cu finalitate economică sau juridică, instanța a

apreciat că, prin procesul-verbal, nu s-a adus atingere unui drept ori unui

interes legitim al reclamantei, acest aspect rezultând și din mențiunile

cuprinse în procesul-verbal în sensul că, pentru recuperarea bugetului statului

a sumelor plătite necuvenit și a majorărilor aferente, urmează a se aplica

prevederile art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, republicată.

În plus, instanța a

reținut că, din ordinele de deplasare, rezultă că durata deplasării a fost de o

zi, iar deplasarea a fost efectuată la o singură instituție cu o problemă

punctuală, care nu a necesitat un timp atât de mare care să justifice acordarea

diurnei în temeiul art. 9 și art. 11 din H.G. nr. 1860/2006, iar susținerile

reclamantei referitoare la rezolvarea mai multor probleme de serviciu la mai

multe instituții din municipiului Iași nu pot fi primite, deoarece această

împrejurare nu reiese nici din mențiunile cuprinse în ordinele de deplasare și

nici din referatele de justificare a deplasării, iar, pe unele ordine, este

aplicată o ștampilă dreptunghiulară sau pătrată, care nu este a instituției la

care s-a făcut deplasarea, și o semnătură oarecare.

În speță, instanța a

reținut încălcarea prevederilor art. 46 din H.G. nr. 1860/2006, potrivit cărora

persoana trimisă în delegare este obligată să obțină pe ordinul de deplasare,

de la unitatea la care se deplasează, viza și ștampila conducătorului unității

sau înlocuitorului acestuia indicând data și ora sosirii și plecării.

În consecință, instanța

a reținut că în mod corect organul de inspecție a constatat faptul că, în

perioada 2007-2009, sumele plătite reclamantei cu titlu de diurnă, pentru

deplasările efectuate au fost acordate în mod nejustificat, întrucât nu au

întrunit condițiile de legalitate și de regularitate prevăzute de art. 9, art.

11, art. 18 și art. 46 din H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile

personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și

detașării în alte localități.

reclamantă

Reclamanta A.E. a

declarat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând modificarea ei în sensul

admiterii acțiunii și desființării deciziei contestate.

Recurenta-reclamantă

critică sentința pronunțată de Curtea de apel pentru nelegalitate și

netemeinicie, fără a-și încadra criticile din recurs în motivele prevăzute de

art. 304 C. proc. civ.

În conținutul cererii

de recurs, care cuprinde o expunere detaliată a situației de fapt, pot fi

identificate următoarele critici:

Susține recurenta că a

solicitat și a încasat suma de 895 lei, reprezentând diurna aferentă

deplasărilor în interes de serviciu în perioada 2007-2009, în baza

dispozițiilor art. 9 și art. 11 din H.G. nr. 1860/2006, întrucât deplasările au

fost efectuate în interesul serviciului, delegația fiind semnată de ordonatorul

principal de credite, care a aprobat și plata sumelor respective, cu viza de

control financiar preventiv.

În susținere,

reclamanta expune în detaliu modul de desfășurare a unei deplasări în interes

de serviciu în municipiul Iași, localitate situată la o distanță de peste 100

km, deplasare ce se întinde pe o perioadă de 12 ore, întrucât deplasarea era

realizată cu mijloace de transport în comun. Arată reclamanta că pleca în jurul

orei 6,20 din localitatea Sirețel, cu microbuzul, ajungea la Pașcani în jurul orei

7,00, de unde continua deplasarea cu microbuzul, ajungând la Iași în jurul

orelor 9,30-10,00 sau chiar 11,00, unde se deplasa la mai multe instituții

pentru rezolvarea a diverse probleme de serviciu. Plecarea din Iași avea loc în

intervalul orar 14,00-16,00, fie cu microbuzul, fie cu alte autovehicule de

ocazie, revenind în localitatea Sirețel în jurul orelor 18,00-19,00.

Recurenta-reclamantă

critică atât soluția Curții de apel, cât și cele reținute în decizia contestată

în sensul constatării faptului că deplasarea nu s-a desfășurat pe parcursul a

12 ore și a faptului că ștampila aplicată pe ordinele de deplasare nu este a

instituției la care s-a deplasat în interes de serviciu.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

de drept relevante

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în anularea Deciziei

DGci nr. 112 din 31 august 2010 emisă de D.G.F.P. Iași, prin care a fost

respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal de control din 23

iulie 2010 întocmit de Compartimentul de Control din cadrul aceleiași direcții,

prin care s-a reținut plata nejustificată, cu titlu de diurnă, a sumei de 895

lei, sumă care urmează a fi recuperată cu majorările legale în cuantum de

717,52 lei.

Aprecierile instanței

de fond în sensul că procesul-verbal nu aduce atingere unui drept ori unui

interes legitim al reclamantei, ceea ce ar însemna că reprezintă un act

administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004, sunt lipsite de suport real în raport cu dispozițiile art. 22 alin.

(8) din O.G. nr. 119/1999.

Conform art. 22 alin.

(8) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar

preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, forma în

vigoare la data emiterii procesului-verbal de control contestat în cauză:

„(8)

În cazul în care în urma inspecției efectuate se constată abateri de la

legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a

patrimoniului public, se va întocmi proces-verbal de inspecție. Împotriva

procesului-verbal de inspecție se poate formula contestație în termen de 15

zile lucrătoare de la data comunicării acestuia. Contestația se va depune la

structura care a efectuat inspecția. Contestațiile vor fi soluționate prin

decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării.

Decizia este definitivă. Dacă prin soluționare contestația a fost respinsă,

procesul-verbal de inspecție devine titlu executoriu și va fi transmis spre

executare organului fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul

contestatorul. Împotriva deciziei se poate formula acțiune în termen de 15 zile

lucrătoare de la comunicarea acesteia, conform Legii contenciosului

administrativ

nr.

554/2004, cu modificările ulterioare, la curtea de apel în a cărei rază

teritorială își are domiciliul reclamantul.”

Având în vedere faptul

că, prin Deciziei D.G.F.P. Iași nr. DGci 112 din 31 august 2010 a fost respinsă

contestația formulată împotriva procesului-verbal de control din 23 iulie 2010,

conform dispozițiilor citate anterior, procesul-verbal de inspecție a devenit

titlu executoriu, fiind astfel susceptibil să producă efecte juridice constând

în recuperarea sumelor plătite nejustificat.

Soluția instanței de

fond este legală și temeinică sub aspectul celor reținute pe fondul cauzei, în

sensul că sumele plătite reclamantei nu răspund cerințelor legale.

Susținerile

recurentei-reclamante cuprinse în cererea de recurs referitoare la respectarea

dispozițiilor art. 9 și art. 11 din H.G. nr. 1860/2006 sunt neîntemeiate.

Conform dispozițiilor

art. 9 și art. 11 din anexa – „Drepturile și obligațiile personalului autorităților

și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate,

precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului”

la H.G. nr. 1860/2006:

„Art. 9.

- Persoana aflată în delegare sau

detașare într-o localitate situată la o distanță mai mare de 5 km de

localitatea în care își are locul permanent de muncă primește o indemnizație

zilnică de delegare sau de detașare de 13 lei, indiferent de funcția pe care o

îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară

activitatea.

Art. 11.

- Pentru delegarea cu o durată de o

singură zi, precum și pentru ultima zi, în cazul delegării de mai multe zile,

indemnizația se acordă numai dacă durata delegării este de cel puțin 12 ore”.

Este adevărat că,

potrivit mențiunilor din ordinelor de deplasare depuse de reclamantă la dosarul

de fond (filele15-22), durata deplasării, cuprinsă între plecarea și revenirea

în localitatea Sirețel, a depășit durata de 12 ore, în sensul dispozițiilor

art. 11 din anexa la H.G. nr. 1806/2006.

Însă,

recurenta-reclamantă nu a anexat la ordinele respective niciun document

justificativ care să demonstreze ora plecării și ora revenirii în localitatea

Sirețel, astfel că încadrarea în ipoteza reglementată de art. 11 din anexa la

H.G. nr. 1860/2006, susținută doar de simplele afirmații ale reclamantei, nu

justifică plata diurnei.

Totodată, afirmațiile

reclamantei referitoare la rezolvarea mai multor sarcini de serviciu la diverse

instituții publice din municipiului Iași nu sunt susținute de mențiunile

cuprinse în ordinele de deplasare, în sensul dispozițiilor art. 46 din anexa la

H.G. nr. 1860/2006, conform cărora „Persoana trimisă în delegare sau detașare

este obligată să obțină pe ordinul de serviciu, de la unitatea la care se deplasează,

viza și ștampila conducătorului unității sau înlocuitorului acestuia, indicând

data și ora sosirii și a plecării”. Or, din analiza ordinelor de deplasare

(filele 15-22), se constată că reclamanta s-ar fi aflat în intervalul orar

8,30/9,00-16,30 la una sau cel mult două instituții publice, contrar celor

afirmate în cererea de chemare în judecată și în cererea de recurs conform

cărora ar fi rezolvat probleme de serviciu la mai multe instituții publice. De

altfel, contrar obligației ce îi revenea conform dispozițiile citate, chiar

recurenta-reclamantă afirmă că ordinele de deplasare au fost semnate și

ștampilate la o singură instituție publică.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de

reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau

art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A.E. împotriva

sentinței civile nr. 27 din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2011.