ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3441/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 263/CA din 8 noiembrie

2010, Curtea de Apel Iași, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta B.E., în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Iași, prin care solicita anularea deciziei

nr. 116 din 31 august 2010 și a procesului-verbal de control din 23 iulie 2010,

în partea referitoare la poziția 8, anexa 2 - privind suma de 1.541,89 RON, ce

i-a fost imputată, din care 845 RON cheltuieli diurnă și 696,89 RON majorări

pentru deplasările efectuate în perioada 2007-2009.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul-verbal de

control din 23 iulie 2010, încheiat de compartimentul de control al D.G.F.P. Iași,

în urma controlului efectuat la Primăria comunei Sirețel, s-a dispus recuperarea

sumei totale de 15.538 RON, cu majorări de 10.727,53 RON, de la primar, viceprimar

și personalul din aparatul de specialitate al primarului, cu titlu de diurnă încasată

necuvenit, reclamanta figurând la poziția 8 din tabelul de la fila 14 dosar, cu

suma de 845 RON și 699,89 RON majorări, calculul sumelor fiind prevăzut în anexa

2/8 la procesul-verbal.

S-a reținut faptul că

deplasările în localitățile respective au avut loc cu autoturismul proprietate personală,

pentru care au fost acordate cheltuieli de transport, însă delegațiile erau pentru

o singură zi, pentru sarcini punctuale, ce nu implicau necesitatea ca reclamanta

să se încadreze în programul de lucru al acestor instituții, astfel că nu se justifică

reținerea unei durate a deplasării de 12 ore/zi, cu plata diurnei prevăzută de lege.

Contestația formulată

de reclamantă privind această sumă a fost respinsă prin decizia nr. 116 din 31 august

2010, pentru considerentele din procesul verbal de control, cu mențiunea că pe unele

ordine de deplasare a fost aplicată o ștampilă dreptunghiulară sau pătrată, ce nu

era a instituției unde a avut loc deplasarea, și o semnătură oarecare, ceea ce contravine

art. 46 din H.G. nr. 1860/2006, care prevăd obligativitatea obținerii vizei și ștampilei

conducătorului unității sau a înlocuitorului, cu precizarea orei de sosire și plecare.

Or, reține prima instanță,

din cuprinsul ordinelor de deplasare depuse în copie la dosar, rezultă că acestea

nu respectă prevederile art. 9, 11, 18 și 46 din H.G. nr. 1860 din 21 decembrie

2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor

publice pe perioada delegării și detașării în alte localități, pentru a se putea

justifica plata diurnei întrucât: nici unul dintre actele respective nu prevede

obiectul concret al deplasării, pentru a se putea aprecia durata acesteia, în toate

fiind menționat dosar „interes serviciu”; nici reclamanta nu menționează pe verso-ul

ordinului activitățile pe care le-a întreprins, pentru a se determina durata efectivă

a deplasării; chiar luând în considerare durata menționată pe aceste ordine, de

7,30 ore, față de distanța Iași-Sirețel și Pașcani-Sirețel, menționată a fi de 100

km, tot nu poate fi justificată o durată a deplasării de 4,30 ore, pentru a fi îndeplinită

durata minimă de 12 ore pentru plata diurnei; susținerea reclamantei, potrivit căreia

deplasările s-ar fi făcut la mai multe instituții în aceeași zi, nu poate fi luată

în considerare, în condițiile în care pe ordinul respectiv nu apar mai multe confirmări

în aceeași zi de deplasare.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta B.E..

În motivarea cererii de

recurs, reclamanta a arătat în esență că în mod neîntemeiat s-a respins contestația

sa cu privire la suma de 845 RON reprezentând diurna și 696,84 RON reprezentând

majorări de întârziere.

Instanța de fond nu a

ținut cont de înscrisurile depuse la dosar, respectiv ordinele de deplasare aprobate

și vizate de primar care este ordonator principal de credite, fiind respectate prevederile

art. 46 din H.G. nr. 1860/2006.

Analizând cererea de recurs,

normele legale incidente în cauză, prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Așa cum a reținut și instanța

de fond, recurenta nu a dovedit prin înscrisurile depuse că durata delegării a fost

de cel puțin 12 ore pe zi pentru a putea beneficia de indemnizația zilnică de deplasare

în conformitate cu prevederile art. 9 și 11 din H.G. nr. 1860/2006.

Deși recurenta susține

că au fost respectate dispozițiile art. 46 din H.G. nr. 1860/2006, pe adresele de

deplasare depuse nu există viza și ștampila conducătorului unității sau a înlocuitorului

acestuia , indicând ora sosirii și a plecării cu atât mai mult cu cât recurenta

spune că a fost la mai multe instituții.

De asemenea nu se prevede

nici obiectivul concret al deplasării pentru a se putea determina durata deplasării

pentru a verifica dacă se confirmă durata de 12 ore pe zi pentru a beneficia de

plata diurnei conform cu prevederile art. 11 din H.G. nr. 1860 din 21 decembrie

2006 - privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor

pe perioada delegării și detașării în alte localități.

Față de cele arătate mai

sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B.E.

împotriva sentinței nr. 263/CA din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie

2011.