ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 866/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de

fond

prin cererea adresată Curții de

Apel Iași, reclamantul C.G. a solicitat anularea deciziei nr. 111 din 31 august

2010 și în parte procesul-verbal control din 23 iulie 2010, poz. 2 anexa 2 la

procesul verbal - privind suma de 3388,93 lei ce i-a fost imputată, din care

2060 lei cheltuieli diurnă și 1328,93 lei majorări pentru deplasările efectuate

în perioada 2007-2009.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că prin decizia sus menționată D.G.F.P. Iași a respins contestația

pe care a formulat-o împotriva procesului verbal din 23 iulie 2010 a D.G.F.P. -

compartiment control, fără a se ține cont de datele înscrise pe ordinul de

deplasare, din care rezultă cu claritate că deplasarea a fost făcută în

intervale de 12 ore, realitatea acesteia fiind confirmată de șeful unității sau

de delegatul său, prin aplicarea ștampilei, conform art. 46 din H.G. nr.

1860/2006, cu respectarea condițiilor de plată a diurnei prevăzută în art. 9, 10,

11, 16 și 29 din aceeași hotărâre.

Consideră de asemenea reclamantul că procesul-verbal

nu conține temeiul legal i privind calculul majorărilor la sumele imputate,

organul de control ignorând distanța dintre municipiul Iași și comuna Sirețel,

starea proastă a drumurilor, ce determină o durată mai mare a deplasării, și

nici faptul că reclamantul se deplasa la mai multe instituții, chiar dacă

ștampila era aplicată de doar una dintre ele.

Pârâta, prin

întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, întrucât din ordinele de

deplasare care au stat la baza emiterii procesului-verbal de control din 23

iulie 2010, nu rezultă durata deplasării la singura instituție ce figurează în

act, problemă ce urma a fi rezolvată nepresupunând un interval de timp care să

justifice plata diurnei, ci doar contravaloare combustibilului, având în vedere

că reclamantul a folosit autoturismul proprietate personală.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 116/2011

din 24 martie 2011, Curtea de Apel Iași - secția contencios administrativ și

fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamantul C.G. în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași cu sediul

în Iași și, în consecință, a anulat în parte decizia nr. 111 din 31 august 2010

în ce privește suma de 2021 lei reprezentând cheltuieli diurnă aferentă

deplasărilor efectuate în interesul serviciului în perioada 2007-2009 precum și

majorările de întârziere aferente sumei de 2021 lei.

În motivarea soluției,

instanța de fond a constatat că din cuprinsul unor ordine de deplasare anexate

la Registru de casa din 10 aprilie 2008, 08 septembrie 2008, 13 august 2007

rezultă că acestea nu respectă prevederile sus menționate, pentru a se putea

justifica plata diurnei întrucât nu rezultă că durata delegării este de cel

puțin 12 ore nefiind menționată ora plecării și ora venirii și lipsind ștampila

instituției la care se pretinde că a fost delegat (ordinul de deplasare de la

fila 314) durata deplasării a fost mai mică de 12 ore (ordinul de deplasare de

la fila 332), respectiv s-a încasat diurna pe 2 zile deși durata deplasării a

fost doar de o zi, 24 de ore (ordinul de deplasare de la fila 354).

Prin urmare nefiind

respectată cerința prevăzută de art. ll privind durata minimă a delegării,

respectiv cea de la art. 46 privind obligativitatea existenței vizei și

ștampilei conducătorului unității rezultă că reclamantul a încasat necuvenit

contravaloarea diurnei pentru cele 3 ordine de plata menționate, respectiv suma

de 39 de lei (13x3).

Referitor la majorările

de întârziere aferente, având in vedere faptul că stabilirea de majorări de

întârziere în sarcina contestatoarei reprezintă măsura accesorie în raport cu

debitul, iar în sarcina sa a fost reținut corect debitul de 39 de lei, aceasta

datorează de majorări de întârziere reprezentând măsura accesorie, conform

principiului de drept "accesorium sequitur principale".

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași.

În motivele de recurs

se arată că a încasat sumele imputate în baza art. 9 și 11 din H.G. nr. 1860/2006

pentru că deplasările le-a efectuat în interesul serviciului, fiind semnată de

ordonatorul principal de credite, suma de plată a fost aprobată de acesta, mai

mult, fiind aplicată și viza de control financiar preventiv pentru efectuarea

plății.

S-a solicitat admiterea recursului, în sensul

respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Înalta

Curte, analizând cu prioritate motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

3 C. proc. civ. invocat din

oficiu, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele

arătate în continuare:

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, acțiunea are ca obiect: anularea

solicitat anularea deciziei nr. 111 din 31 august 2010 și în parte a

procesului-verbal control din 23 iulie 2010, - poz. 2 anexa 2 la procesul

verbal - privind suma de

3388,93 lei ce i-a fost imputată, din care 2060 lei cheltuieli

diurnă și 1328,93 lei majorări pentru deplasările efectuate în perioada

2007-2009.

În interpretarea și

aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței

Supreme s-au reținut

aceste dispoziții instituie două criterii de determinare

a competenței materiale instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric,

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției

sau datoriei vamale care

face obiectul actului

administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe,impozite, contribuții,

datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție

de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea

competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară de până la 500.000 lei - (15.

538 lei)- asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de

procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența

materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de

criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ și fiscal a

Tribunalului Iași, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10

alin. (3) din aceeași lege.

Temeiul legal al instanței de

recurs

Pentru considerentele

expuse, constatând că prima instanță a soluționat cauza cu

încălcarea competenței de ordine publică a altei

instanțe, în temeiul art. 304 pct. (3) C. proc. civ.

, va admite recursul

și, în temeiul art. 313 teza finală din același cod, va casa sentința atacată

și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Iași - secția

contencios administrativ, astfel că nu se mai impune analizarea celorlalte

motive de recurs invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală

a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 116 din 24 martie 2011 a Curții

de Apel Iași - secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Iași, secția contencios

administrativ Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 februarie 2012.