ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4202/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal la data de 6 octombrie

2010, reclamanta U.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Iași, anularea deciziei nr. 107 din 31 august

2010 și în parte a procesului-verbal de control din 23 iulie 2010 anexa 2 la

procesul verbal, privind suma de 569,34 RON, ce i-a fost imputată reprezentând

cheltuieli diurnă și majorări aferente pentru deplasările efectuate în perioada

2007-2009.

Prin sentința civilă

nr. 269/CA din 15 noiembrie 2010 a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca

nefondată reținându-se faptul că din probatoriul administrat în cauză,

respectiv ordinele de deplasare, nu se justifică plata diurnei aferente conform

dispozițiilor legale în materie, respectiv dispozițiile H.G. nr. 1860 din 21

decembrie 2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și

instituțiilor publice pe perioada delegării sau detașării în alte localități.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamanta U.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea căii de

atac formulate, reclamanta a susținut în esență că instanța de fond a

interpretat în mod greșit dispozițiile art. 46 H.G. nr. 1860/2006, în sensul că

nu constituie o condiție imperativă obținerea de mai multe confirmări pe

același Ordin de deplasare, în cazul în care deplasarea în interes de serviciu

s-a efectuat la mai multe instituții.

Consideră

recurenta-reclamantă că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv

ordinele de deplasare rezultă faptul că deplasările au fost efectuate pe o

durată de 12 ore, ceea ce îi conferă dreptul de a beneficia de diurna încasată.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză, este

nefondat.

Recurenta-reclamantă

având funcția de referent stare civilă la Primăria comunei Sirețel județul Iași

a solicitat anularea deciziei nr. 107 din 31 august 2010 a Direcției Generale a

Finanțelor Publice Iași prin care i-a fost soluționată contestația împotriva

Procesului verbal de control din 23 iulie 2010 cât și anularea parțială a

acestuia, în ceea ce privește anexa 2, respectiv pentru suma de 569,34 RON

reprezentând cheltuieli diurnă în valoare de 387 RON și 182,35 RON majorări de

întârziere.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 H.G. nr. 1860/2006, persoana aflată în delegare sau

detașare într-o localitate aflată la o distanță mai mare de 5 km de localitatea

în care își are locul permanent de muncă primește o indemnizație zilnică de

delegare sau de detașare de 13 RON, iar potrivit dispozițiilor art. 46 din

același act normativ, persoana trimisă în delegare sau detașare este obligată

să obțină pe ordinul de serviciu, de la unitatea la are se deplasează viza și

ștampila conducătorului unității sau a înlocuitorului acestuia, indicând data

și ora sosirii și a plecării.

Instanța de control

judiciar constată că prin hotărârea atacată instanța de fond a făcut o corectă

interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale în soluționarea cauzei,

reținând legalitatea actelor administrative atacate, respectiv faptul că din examinarea

ordinelor de deplasare nu rezultă îndeplinirea condițiilor impuse de

dispozițiile legale mai sus menționate, pentru acordarea indemnizației de

delegare sau detașare.

Susținerile

recurentei potrivit cărora aceasta nu ar avea obligația de a obține viza

necesară de la fiecare instituție la care a efectuat deplasarea în cursul aceleiași

zile cu menționarea datei și orei sosirii cât și al plecării nu pot fi reținute

întrucât această obligație este prevăzută expres de dispozițiile art. 46 H.G.

nr. 1860/2006.

Astfel fiind, reținând

că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., și art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004,

va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de U.L. împotriva sentinței

nr. 269/CA din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2011.