ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5422/2011

Asupra recursului

de față.

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la nr. 648/45/2010, formulată în

contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași,

reclamanta R.E., a solicitat anularea deciziei nr. DGci 113 din 31 august 2010

și, în parte, a procesului-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010 prin

care i-a fost imputată suma de 3628,2 lei, din care 2143 lei cheltuieli diurnă

și 1485,2 lei majorări pentru perioada 2007-2009.

In motivarea cererii de chemare în

judecată reclamanta a arătat că organul de control nu a ținut seama de datele

înscrise în ordinul de deplasare, de dispozițiile art. 9, art. 10, art.

11,

art. 16, art. 24 din H.G. nr. 1860/2006,

că din procesul-verbal de control nu reiese temeiul legal al calculării

majorărilor, că procesul-verbal nu îndeplinește condițiile de formă pentru a fi

legal întocmit, că nu s-a ținut seama de starea proastă a drumurilor și de

distanța dintre localități și că nu există neconcordanțe privind ștampila unității

la care s-a făcut deplasarea.

Prin sentința nr. 20 din 19 ianuarie

2011, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamanta R.E., în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut următoarele:

- Din procesul-verbal de control

înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași la nr.

15339 din 23 iulie 2010 (filele 115-142), rezultă că în perioada 07 mai 2010-23

iulie 2010, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași a

efectuat un control la Primăria Comunei Sirețel, din județul Iași, ca urmare a

sesizărilor Poliției Municipiului Pașcani.

- In partea intitulată

„Concluzii", s-a evidențiat că în perioada 2007-2009 s-a plătit

nejustificat primarului, viceprimarului și personalului de specialitate din

aparatul primarului, cu titlul de diurnă, suma totală de 15.538 lei, reclamanta

R.E. fiind menționată cu suma de 3628,2 lei.

- S-a mai constatat că potrivit art. 2

lit. 1) din O.G. nr. 119/1999, cu modificările ulterioare, inspecția constă în

activitatea de verificare efectuată la fata locului, în scopul constatării unor

eventuale abateri de la legalitate și al luării de măsuri pentru protejarea

fondurilor publice și a patrimoniului public și pentru repararea prejudiciului

produs, după caz.

- In speță, prin procesul-verbal de

control nu s-a luat nici o măsură concretă pentru repararea unui eventual

prejudiciu produs de reclamantă.

A apreciat prima instanță că fiind

vorba doar de exprimarea unor opinii în legătură cu legalitatea efectuării unor

plăți, în perioada 2007-2009, către primar, viceprimar și personalul de

specialitate din aparatul primarului, cu titlul de diurnă, nematerializate în

conținutul procesului-verbal de control în măsuri cu finalitate economică sau

juridică, nu se poate reține că s-a adus atingere unui drept ori unui interes

legitim al reclamantei.

A concluzionat prima instanță că

opinia exprimată în procesul-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010,

însușită de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași prin

decizia nr. DGci 113 din 31 august 2010, nu vatămă drepturile sau interesele

legitime ale reclamantei R.E. deoarece nu are ca efect angajarea răspunderii

juridice a acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamanta R.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, tară a

indica vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține, în

esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond faptul că prin actele

atacate nu îi sunt vătămate drepturile sau interesele legitime, reținând în

schimb aspecte care nu au legătură cu pretențiile deduse judecății.

Susține, în continuare, că actele

contestate au drept consecință imputarea sumei de 3628, 2 lei, recurenta urmând

a restitui această sumă, situație dovedită de adresa emisă de A.N.A.F. către

Consiliul local al Comunei Șiretei cu nr. 862 din 18 februarie 2011.

A mai arătat că sumele reținute ca

debit în urma controlului au fost legal încasate, în temeiul dispozițiilor art.

9 și art. 11 din H.G. nr. 1860/2006, astfel încât actele contestate sunt

nelegale.

Recursul este întemeiat.

Analizând cauza în raport de actele și

lucrările dosarului, de prevederile legale incidente și de criticile

recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că acestea din urmă sunt fondate,

în considerarea celor în continuare arătate.

Prin acțiunea introductivă de

instanță, reclamanta R.E., a solicitat anularea deciziei nr. DGci 113 din 31

august 2010 și, în parte, a procesului-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie

2010 prin care i-a fost imputată suma de 3628,2 lei, din care 2143 lei

cheltuieli diurnă și 1485,2 lei majorări pentru perioada 2007-2009.

Instanța de fond a apreciat că prin

actele contestate autoritatea pârâtă și-a exprimat doar opinii în legătură cu

legalitatea efectuării unor plăți, nematerializate în măsuri cu finalitate

economică sau juridică și care nu angajează răspunderea juridică a reclamantei.

Raționamentul juridic al instanței de

fond este lipsit de temei legal.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin

nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de

contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Din economia acestor dispoziții legale

rezultă că una dintre condițiile acțiunii în contencios administrativ este

aceea că actul

administrativ atacat să

vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes

legitim.

In speță, din conținutul procesului-verbal

de control reiese că la

punctul 5 din

Capitolul intitulat „Concluzii" organul de control a constatat

că

„în perioada 2007-2009 s-a plătit nejustificat primarului,

viceprimarului și personalului din aparatul de

specialitate al primarului cu titlu de „diurnă", suma totală de 15.538

lei, sumă care urmează să fie

recuperată

de la beneficiarii acestor sume",

iar

în tabelul menționat în

continuarea acestei concluzii, alături de cele

16 persoane care au beneficiat de aceste drepturi figurează și reclamanta R.E.

cu suma de 3.628, 2 lei.

Așadar, prin

procesul-verbal de control întocmit de D.G.F.P. Iași s-au făcut constatări

concrete, și nu „s-au exprimat doar opinii", astfel cum

greșit a reținut instanța de fond. Mai

mult, prin concluziile acestui raport s-a dispus și recuperarea sumei de la

beneficiarii acesteia, individual pentru suma încasată de fiecare dintre

aceștia astfel cum s-a indicat în tabelul menționat (fila 25 din

procesul-verbal de control).

Pe de altă parte, prima instanță a

ignorat aspectul că acest control

efectuat

de autoritatea pârâtă, ca și actul constatator s-au întemeiat pe

dispozițiile

speciale ale O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar

preventiv, care spre deosebire de reglementările din

codul de procedură fiscală atribuie procesului-verbal de control

caracterul

unui act administrativ fiscal de sine-stătător, împotriva

căruia se poate formula contestație în condițiile art. 22 alin. (8) din O.G.

nr. 119/1999

republicată. De altfel, chiar

în finalul procesului-verbal de control de

menționează că „împotriva

concluziilor și măsurilor stabilite prin prezentul proces verbal de inspecție

se poate face contestație'', fiind fără putință de tăgadă că acest act este

producător de efecte juridice față de

toate

persoanele fizice și juridice menționate în cuprinsul său.

In temeiul

aceluiași raționament juridic, se constată că și decizia de

soluționare a contestației

administrative a reclamantei, nr. DGci

113

din 31 august 2010 este un act administrativ fiscal, ce produce consecințe

juridice exclusiv în persoana recurentei-reclamante R.E., având în vedere că a

soluționat pe fond pretenția reclamantei de a se anula în parte

procesul-verbal de control, respingând contestația

pentru suma de 3628, 2

lei stabilită în sarcina acesteia.

Revenind la dispozițiile art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența unei vătămări într-un

drept sau interes legitim, Înalt

a Curte

constată că, în mod evident, actele contestate sunt de natură a

leza dreptul invocat de

reclamantă la diurna de deplasare, prevăzut în

H.G. nr. 1860/2006 și art. 44 și art. 46 C. muncii, urmând ca în urma

analizării

pe fond pretențiilor deduse judecății să se stabilească dacă

încasarea sumelor rezultate de exercitarea

dreptului mia susmenționat au

fost încasate legal sau nu.

In concluzie,

Înalta Curte reține că argumentele dezvoltate de

instanța de fond pentru respingerea acțiunii, în sensul neexistenței

unei

vătămări cauzată de actele contestate, având în vedere că acestea

nu produc consecințe economice și juridice în persoana reclamantei, sunt

nelegale, în raport de dispozițiile art. 22 din

O.G. nr. 119/1999 și ale art. 1

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007.

Constatând

totodată, că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului pretențiilor

deduse judecății de reclamanta R.E., Înalta

Curte

apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe,

pentru verificarea legalității și temeiniciei celor două acte

administrativ-fiscale contestate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2)

și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea

atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de R.E., împotriva sentinței nr. 20 din 19 ianuarie 2011 a

Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 noiembrie 2011.