ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5786/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin cererea adresată Curții de Apel Iași,

reclamanta R.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Iași, anularea parțială a procesului verbal nr. 15339

din 23 iulie 2010 prin care s-a dispus recuperarea sumei de 950,41 lei, precum

și a deciziei nr. 105 din 31 august 2010, prin care s-a respins contestația

formulată împotriva actului administrativ anterior menționat, pe motiv că

deplasările au fost efectuate în interes de serviciu și că au fost îndeplinite

condițiile legale cerute pentru acordarea diurnei, apreciind că organul de

control „trebuia să țină cont și de timpul în care trebuia să ajung până la

instituția respectivă, din Iași, dar și de timpul ce era nece­sar să ajung și

la domiciliu (așteptat autobuze, microbuze, etc.), că nu puteam sa zbor ca

gândul pe traseul Sirețel-Iași și retur”.

Pârâta, prin

întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că în mod justificat

s-a constatat că, în perioada 2007-2009, s-a plătit diurnă, fără ca să fie

îndeplinite condițiile cerute prin H.G. nr. 1860/2006, deplasările făcându-se

în cadrul unor delegări de o sin­gură zi, având o durată mai mică de 12 ore/zi.

de fond.

Prin Sentința nr. 94 din

7 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal

a fost respinsă acțiunea în anulare ca neîntemeiată.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că reclamanta îndeplinește funcția de

asistent social la Primăria comunei Șirețel, județul Iași și că, în urma

controlului efectuat pentru perioada 2006-2009 reclamanta datorează suma de

950,41 lei, din care 684 lei „diurna” și 266,41 lei majorări aferente pentru

plata nejustificată a acestor sume.

Instanța de fond,

după examinarea a cca.50 de ordine de deplasare, a constatat că ordinele au

fost emise de Primăria Șirețel în perioada august 2008 – decembrie 2009, din

dispoziția Primarului comunei Șirețel.

Ordinele de deplasare

emise în anul 2008 nu poartă niciun număr de evidență a unității emitente, dar

s-a reținut și faptul că nu s-a indicat numărul de înregistrare și data

depunerii decontului la Primăria Șirețel iar sosirea la instituțiile publice a

fost trecută, invariabil, ora 800 iar plecarea la ora 1600, deși scopul deplasării

viza doar depunerea unor situații specifice sau a unor dosare pentru acordarea

de alocații pentru cei asistați.

Pe cca. 25 de ordine

de deplasare nu s-a aplicat sigiliul instituției publice ci doar ștampila

dreptunghiulară iar pentru un ordin este aplicată ștampila unei societăți

comerciale.

S-a constatat că

rubricile „sosit” și „plecat” sunt completate de aceeași persoană și de aceea,

în raport de aceste constatări, s-a apreciat că documentele nu îndeplinesc

condițiile de regularitate prevăzute de H.G. nr. 1860/2006.

Instanța de fond nu a

putut accepta afirmația reclamantei că i-au fost necesare, în toate cele 50 de

cazuri, nu mai puțin de 8 ore pentru a depune dosarele sau situațiile legate de

activitatea de asistență socială, deși deplasarea s-a făcut uneori la 2 zile și

a considerat că plata diurnei de deplasare s-a făcut contrar dispozițiilor H.G.

nr. 1860/2006 care la art. 11, stabilește că indemnizația se acordă numai dacă

durata delegării este de cel puțin 12 ore.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta R.D.

În motivele de recurs

se arată că a încasat sumele imputate în baza art. 9 și 11 din H.G. nr. 1860/2006

pentru că deplasările le-a efectuat în interesul serviciului, fiind semnată de

ordonatorul principal de credite, suma de plată a fost aprobată de acesta, mai

mult, fiind aplicată și viza de control financiar preventiv pentru efectuarea

plății.

Referitor la

motivarea respingerii acțiunii și a contestației pentru că deplasarea nu ar fi

durat 12 ore conform legii, se precizează că municipiul Iași este situat la

peste 100 km de localitatea unde lucrează recurenta și deplasările se fac numai

cu mijloace de transport în comun, respectiv la ora 600 este plecarea din doamna

Șirețel și de la Pașcani la ora 7:00, iar sosirea la Iași era la ora 8:00.

La instituțiile unde

trebuia să ajungă, se impune prezentarea la mai multe ghișee, iar alteori

participă la ședințe de lucru.

Ștampila societății

comerciale este aplicată pe ordinul de deplasare deoarece acolo au fost cazați

participanții la perfecționarea pe linie de asistență socială.

S-a solicitat

admiterea recursului, anularea Deciziei nr. 105 din 31 august 2010 prin care i

s-a respins contestația cu privire la suma de 950,41 lei, din care 684 lei

cheltuieli diurnă, aferente deplasărilor în interes de serviciu în perioada

2007-2009, iar suma de 266,41 lei majorări de întârziere.

de recurs.

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

admite recursul pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal

de constatare nr. 153391 din 23 iulie 2010 întocmit de D.G.F.P. Iași, în baza

prevederilor O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar

preventiv, cu modificările ulterioare, s-a stabilit că în perioada 2007-2009

reclamanta-recurentă R.D. a încasat venituri diurnă în sumă de 684 lei, iar

majorările de întârziere sunt de 266,41 lei.

Acest proces-verbal a

fost contestat de recurentă, iar prin Decizia nr. 105 din 31 august 2010 a

D.G.F.P. Iași a fost respinsă contestația ca neîntemeiată cu motivarea că nu

s-a făcut dovada că deplasarea a fost de 12 ore pentru a se putea beneficia de

diurnă.

Și instanța de fond a

respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei dar susținerile instanței de fond

sunt nefondate.

Art. 9 din H.G. nr. 1860/2006

prevede că „Persoana aflată în delegare sau detașare într-o localitate situată

la o distanță mai mare de 5 km de localitatea în care își are locul permanent

de muncă primește o indemnizație zilnică de delegare sau de detașare de 13 lei,

indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția

publică în care își desfășoară activitatea”, iar în art. 11 din același act

normativ, se prevede că „Pentru delegarea cu o durată de o singură zi, precum

și pentru ultima zi, în cazul delegării de mai multe zile, indemnizația se

acordă numai dacă durata delegării este de cel puțin 12 ore”.

Organele de control

intern au respins contestația pentru că nu s-a făcut dovada că deplasarea a

fost de 12 ore, motivare preluată și de instanța de fond.

Însă, pe ordinele de

deplasare depuse la dosar, apare mențiunea că sosirea la o instituție publică

și plecarea s-a făcut la o anumită oră, mențiuni care sunt certificate printr-o

semnătură și prin aplicarea ștampilei.

Nu pot fi reținute

susținerile instanței de fond, ca de altfel și ale organelor de control, că pe

o parte din aceste ordine de deplasare s-ar fi aplicat o ștampilă

dreptunghiulară și o semnătură oarecare.

Din analiza acestor

ordine pe care au fost aplicare ștampilele dreptunghiulare rezultă că și

acestea aparțin instituțiilor publice unde recurenta s-a deplasat și dacă se

aprecia că numai acestea ar fi nelegal întocmite, calculul trebuia efectuat

numai în raport cu acestea și nu și cu cele care poartă sigiliul instituțiilor

publice.

Faptul că rubrica

„sosit” și „plecat” este completată de aceeași persoană nu duce la

nerespectarea H.G. nr. 1860/2006, în condițiile în care persoanele însărcinate

cu aplicarea ștampilelor și a semnăturilor din cadrul instituțiilor publice nu

au contestat veridicitatea orelor înscrise în ordinele de deplasare. Nimic nu împiedica

acele persoane, dacă orele erau indicate greșit, să procedeze la corectarea

lor, dar niciunul din ordine nu conține vreo corectură.

Referitor la durata

deplasării care a fost apreciată de instanța de fond mai mică de 12 ore cât

prevede legea pentru acordarea diurnei, se constată că s-a avut în vedere numai

data și ora sosirii și data și ora plecării de la instituțiile publice, or,

pentru stabilirea duratei deplasării trebuie avut în vedere și faptul că

deplasarea s-a făcut dintr-o comună aflată la o distanță de 100 km. depărtare

de municipiul Iași unde se află majoritatea instituțiilor unde s-a făcut

deplasarea.

În aceste condiții,

mai ales că recurenta a folosit mijloace de transport în comun și nu mașina,

durata deplasării a fost de 12 ore, mai ales că transportul nu se desfășura

direct ci cu oprire la Pașcani.

Pe ordinele de

deplasare apare înscris pe verso ziua și ora plecării și ziua și ora sosirii,

iar din calcule rezultă că durata totală a deplasării a fost de 12 ore și se

putea beneficia de diurnă de către recurentă.

În legătură cu durata

de 8 ore înscrisă la rubricile „sosit” și „plecat” nu se poate stabili că

aceasta nu a fost respectată de către recurentă în condițiile în care

deplasările nu s-au făcut cu un singur scop ci pentru depunerea unor

documentații care presupuneau deplasarea la servicii diferite ale aceleiași

autorități publice și, oricum, așa cum am arătat, durata a fost confirmată de

reprezentanții instituțiilor publice unde a fost efectuată deplasarea.

Mai mult, trebuie

observat faptul că toate ordinele de deplasare ce o vizează pe recurentă au

fost semnate de conducătorul unității atunci când a fost întocmit, dar și în

cazul în care s-a aprobat plata cheltuielilor de transport și a diurnei și a

fost și avizat de controlul financiar preventiv.

Toate acestea

dovedesc respectarea prevederilor H.G. nr. 1860/2006 și, de aceea, se constată

că hotărârea instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În baza art. 312 C.

proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recurs, va

fi modificată sentința atacată și anulată Decizia nr. D.G.C.I. 105 din 31

august 2010 emisă de D.G.F.P. Iași și procesul-verbal de control nr. 15339 din

23 iulie 2010, în ceea ce o privește pe reclamanta R.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de R.D. împotriva Sentinței nr. 94 din 7 martie 2011 a Curții de Apel

Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantei R.D.

Anulează Decizia nr. D.G.C.I.

105 din 31 august 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și

procesul-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010, în ceea ce o privește

pe reclamata R.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2011.