ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5786/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Curții de Apel Iași, reclamanta R.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, anularea parțială a procesului verbal nr. 15339 din 23 iulie 2010 prin care s-a dispus recuperarea sumei de 950,41 lei, precum și a deciziei nr. 105 din 31 august 2010, prin care s-a respins contestația formulată împotriva actului administrativ anterior menționat, pe motiv că deplasările au fost efectuate în interes de serviciu și că au fost îndeplinite condițiile legale cerute pentru acordarea diurnei, apreciind că organul de control „trebuia să țină cont și de timpul în care trebuia să ajung până la instituția respectivă, din Iași, dar și de timpul ce era nece­sar să ajung și la domiciliu (așteptat autobuze, microbuze, etc.), că nu puteam sa zbor ca gândul pe traseul Sirețel-Iași și retur”.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că în mod justificat s-a constatat că, în perioada 2007-2009, s-a plătit diurnă, fără ca să fie îndeplinite condițiile cerute prin H.G. nr. 1860/2006, deplasările făcându-se în cadrul unor delegări de o sin­gură zi, având o durată mai mică de 12 ore/zi. 2. Soluția instanței de fond. Prin Sentința nr. 94 din 7 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea în anulare ca neîntemeiată. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că reclamanta îndeplinește funcția de asistent social la Primăria comunei Șirețel, județul Iași și că, în urma controlului efectuat pentru perioada 2006-2009 reclamanta datorează suma de 950,41 lei, din care 684 lei „diurna” și 266,41 lei majorări aferente pentru plata nejustificată a acestor sume.

Instanța de fond, după examinarea a cca.50 de ordine de deplasare, a constatat că ordinele au fost emise de Primăria Șirețel în perioada august 2008 – decembrie 2009, din dispoziția Primarului comunei Șirețel. Ordinele de deplasare emise în anul 2008 nu poartă niciun număr de evidență a unității emitente, dar s-a reținut și faptul că nu s-a indicat numărul de înregistrare și data depunerii decontului la Primăria Șirețel iar sosirea la instituțiile publice a fost trecută, invariabil, ora 800 iar plecarea la ora 1600, deși scopul deplasării viza doar depunerea unor situații specifice sau a unor dosare pentru acordarea de alocații pentru cei asistați. Pe cca. 25 de ordine de deplasare nu s-a aplicat sigiliul instituției publice ci doar ștampila dreptunghiulară iar pentru un ordin este aplicată ștampila unei societăți comerciale.

S-a constatat că rubricile „sosit” și „plecat” sunt completate de aceeași persoană și de aceea, în raport de aceste constatări, s-a apreciat că documentele nu îndeplinesc condițiile de regularitate prevăzute de H.G. nr. 1860/2006. Instanța de fond nu a putut accepta afirmația reclamantei că i-au fost necesare, în toate cele 50 de cazuri, nu mai puțin de 8 ore pentru a depune dosarele sau situațiile legate de activitatea de asistență socială, deși deplasarea s-a făcut uneori la 2 zile și a considerat că plata diurnei de deplasare s-a făcut contrar dispozițiilor H.G. nr. 1860/2006 care la art. 11, stabilește că indemnizația se acordă numai dacă durata delegării este de cel puțin 12 ore. 3. Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta R.D. În motivele de recurs se arată că a încasat sumele imputate în baza art. 9 și 11 din H.G. nr. 1860/2006 pentru că deplasările le-a efectuat în interesul serviciului, fiind semnată de ordonatorul principal de credite, suma de plată a fost aprobată de acesta, mai mult, fiind aplicată și viza de control financiar preventiv pentru efectuarea plății. Referitor la motivarea respingerii acțiunii și a contestației pentru că deplasarea nu ar fi durat 12 ore conform legii, se precizează că municipiul Iași este situat la peste 100 km de localitatea unde lucrează recurenta și deplasările se fac numai cu mijloace de transport în comun, respectiv la ora 600 este plecarea din doamna Șirețel și de la Pașcani la ora 7:00, iar sosirea la Iași era la ora 8:00.

La instituțiile unde trebuia să ajungă, se impune prezentarea la mai multe ghișee, iar alteori participă la ședințe de lucru. Ștampila societății comerciale este aplicată pe ordinul de deplasare deoarece acolo au fost cazați participanții la perfecționarea pe linie de asistență socială. S-a solicitat admiterea recursului, anularea Deciziei nr. 105 din 31 august 2010 prin care i s-a respins contestația cu privire la suma de 950,41 lei, din care 684 lei cheltuieli diurnă, aferente deplasărilor în interes de serviciu în perioada 2007-2009, iar suma de 266,41 lei majorări de întârziere. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: Prin procesul-verbal de constatare nr. 153391 din 23 iulie 2010 întocmit de D.G.F.P.

Iași, în baza prevederilor O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, cu modificările ulterioare, s-a stabilit că în perioada 2007-2009 reclamanta-recurentă R.D. a încasat venituri diurnă în sumă de 684 lei, iar majorările de întârziere sunt de 266,41 lei. Acest proces-verbal a fost contestat de recurentă, iar prin Decizia nr. 105 din 31 august 2010 a D.G.F.P. Iași a fost respinsă contestația ca neîntemeiată cu motivarea că nu s-a făcut dovada că deplasarea a fost de 12 ore pentru a se putea beneficia de diurnă. Și instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei dar susținerile instanței de fond sunt nefondate. Art. 9 din H.G.

nr. 1860/2006 prevede că „Persoana aflată în delegare sau detașare într-o localitate situată la o distanță mai mare de 5 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă primește o indemnizație zilnică de delegare sau de detașare de 13 lei, indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea”, iar în art. 11 din același act normativ, se prevede că „Pentru delegarea cu o durată de o singură zi, precum și pentru ultima zi, în cazul delegării de mai multe zile, indemnizația se acordă numai dacă durata delegării este de cel puțin 12 ore”. Organele de control intern au respins contestația pentru că nu s-a făcut dovada că deplasarea a fost de 12 ore, motivare preluată și de instanța de fond.

Însă, pe ordinele de deplasare depuse la dosar, apare mențiunea că sosirea la o instituție publică și plecarea s-a făcut la o anumită oră, mențiuni care sunt certificate printr-o semnătură și prin aplicarea ștampilei. Nu pot fi reținute susținerile instanței de fond, ca de altfel și ale organelor de control, că pe o parte din aceste ordine de deplasare s-ar fi aplicat o ștampilă dreptunghiulară și o semnătură oarecare. Din analiza acestor ordine pe care au fost aplicare ștampilele dreptunghiulare rezultă că și acestea aparțin instituțiilor publice unde recurenta s-a deplasat și dacă se aprecia că numai acestea ar fi nelegal întocmite, calculul trebuia efectuat numai în raport cu acestea și nu și cu cele care poartă sigiliul instituțiilor publice.

Faptul că rubrica „sosit” și „plecat” este completată de aceeași persoană nu duce la nerespectarea H.G. nr. 1860/2006, în condițiile în care persoanele însărcinate cu aplicarea ștampilelor și a semnăturilor din cadrul instituțiilor publice nu au contestat veridicitatea orelor înscrise în ordinele de deplasare. Nimic nu împiedica acele persoane, dacă orele erau indicate greșit, să procedeze la corectarea lor, dar niciunul din ordine nu conține vreo corectură. Referitor la durata deplasării care a fost apreciată de instanța de fond mai mică de 12 ore cât prevede legea pentru acordarea diurnei, se constată că s-a avut în vedere numai data și ora sosirii și data și ora plecării de la instituțiile publice, or, pentru stabilirea duratei deplasării trebuie avut în vedere și faptul că deplasarea s-a făcut dintr-o comună aflată la o distanță de 100 km.

depărtare de municipiul Iași unde se află majoritatea instituțiilor unde s-a făcut deplasarea. În aceste condiții, mai ales că recurenta a folosit mijloace de transport în comun și nu mașina, durata deplasării a fost de 12 ore, mai ales că transportul nu se desfășura direct ci cu oprire la Pașcani. Pe ordinele de deplasare apare înscris pe verso ziua și ora plecării și ziua și ora sosirii, iar din calcule rezultă că durata totală a deplasării a fost de 12 ore și se putea beneficia de diurnă de către recurentă. În legătură cu durata de 8 ore înscrisă la rubricile „sosit” și „plecat” nu se poate stabili că aceasta nu a fost respectată de către recurentă în condițiile în care deplasările nu s-au făcut cu un singur scop ci pentru depunerea unor documentații care presupuneau deplasarea la servicii diferite ale aceleiași autorități publice și, oricum, așa cum am arătat, durata a fost confirmată de reprezentanții instituțiilor publice unde a fost efectuată deplasarea.

Mai mult, trebuie observat faptul că toate ordinele de deplasare ce o vizează pe recurentă au fost semnate de conducătorul unității atunci când a fost întocmit, dar și în cazul în care s-a aprobat plata cheltuielilor de transport și a diurnei și a fost și avizat de controlul financiar preventiv. Toate acestea dovedesc respectarea prevederilor H.G. nr. 1860/2006 și, de aceea, se constată că hotărârea instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recurs, va fi modificată sentința atacată și anulată Decizia nr. D.G.C.I. 105 din 31 august 2010 emisă de D.G.F.P.

Iași și procesul-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010, în ceea ce o privește pe reclamanta R.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.D. împotriva Sentinței nr. 94 din 7 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantei R.D. Anulează Decizia nr. D.G.C.I. 105 din 31 august 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și procesul-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010, în ceea ce o privește pe reclamata R.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2011.