ÎCCJ, Decizia nr. 86/2011

Asupra cererii de

contestație în anulare de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin decizia nr. 91

din 28 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de

petenta O.I. împotriva deciziei nr. 1193 din 26 martie 2010, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 565/45/2009.

A fost obligată

recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut, în esență, că prin decizia nr. 1192 din 26

martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respins, ca nefundat, recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 11

din 28 ianuarie 200 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

A fost obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare statului.

Instanța de recurs a

reținut, în esență, că prin sentința nr. 11 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petenta O.I. împotriva rezoluției nr. 274/P/2008 din 20

mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași (prin care s-a dispus

soluția de neîncepere a urmăririi penale față de magistrații procurori și

lucrătorii de poliție reclamați de petentă).

S-a apreciat că

hotărârea recurată este legală și temeinică ca de altfel și soluția de

neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror și menținută de către prima

instanță, din actele premergătoare efectuate nerezultând indicii cu privire la

comiterea de către persoanele reclamate a infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen.

Împotriva deciziei

anterior menționată petenta a formulat un nou recurs.

Recursul a fost apreciat, ca inadmisibil,

având în vedere că recurenta și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu

soluționarea căruia Completul de 9 Judecători a fost sesizat, nu întrunește

cerințele art. 385

1

C. proc. pen., încalcă principiul unicității

acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun,

recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea

procesual penală constituind o încălcare a principiului legalității acestora

și, din acest motiv, fiind o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Împotriva acestei

decizii petenta a formulat cerere de contestație în anulare, invocând

prevederile art. 386 lit. a), b), c), d) și e) C. proc. pen., invocând nelegala

citare și faptul că la dosar existau probe, solicitând rejudecarea cauzei.

Analizând cererea de

contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., se

constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru

considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., raportat la art.

391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac

poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.

Totodată, legea

procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală

activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C.

proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).

Dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen., prevăd elementele supuse analizei instanței de

judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de

contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată,

motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ

prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în

sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație

în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391

alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca

inadmisibilă.

În speță,

contestatoarea a invocat formal cazurile de contestație expres prevăzute de art.

386 C. proc. pen., fără a depune sau invoca dovezi aflate la dosar, astfel după

cum prevede în mod limitativ art. 391 alin. (2) C. proc. pen., procedura de

citare fiind legal îndeplinită la judecarea cauzei în recurs.

Așa fiind,

constatându-se că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește cumulativ condițiile

prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi respinsă, ca

inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. 2 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva

deciziei nr. 91 din 28 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători în dosarul nr. 9380/1/2010.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2011.