ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2698/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

14 mai 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

sub nr. 1289, reclamantul H.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor, anularea hotărârii nr. 9 din 21

aprilie 2004, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, ca nelegală.

În motivarea acțiunii s-a

precizat că i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva hotărârii nr. 1 din

13 februarie 2004, pronunțată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Caraș Severin, având ca obiect

contestația la decizia de imputare emisă în sarcina sa pentru suma de

125.453.677 lei reprezentând cheltuieli de școlarizare.

S-a susținut că hotărârea

este nelegală, întrucât decizia de imputare a fost emisă cu încălcarea

prevederilor art. 23 și ale art. 25 alin. (4) din O.U.G. nr. 121/1998, privind

răspunderea materială a militarilor, în sensul că nu a fost respectat termenul

de 60 de zile, pentru efectuarea cercetării administrative și cel de 30 de

zile, pentru emiterea deciziei de imputare, care sunt termene de decădere.

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1656, pronunțată

la 6 septembrie 2004, a respins acțiunea, reținând că reclamantul, după

absolvirea Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, în anul 1997, a

fost angajat la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Caraș Severin,

unde a prestat activitate până la data de 21 martie 2002, când și-a dat demisia

și a trecut în rezervă.

Potrivit convenției

încheiate cu instituția, acesta avea obligația să presteze activitate în

poliție timp de 10 ani, în caz contrar urmând să restituie cheltuielile de

școlarizare, conform Legii nr. 80/1995, art. 94 și H.G. nr. 137/1991, art. 9;

nerespectând această condiție, a fost pus în situația de a i se emite decizia

de imputare pentru cheltuieli de școlarizare.

Contestând decizia până la

pronunțarea unei hotărâri, conducerea Inspectoratului Județean al Poliției de

Frontieră, constatând că paguba imputată nu este reală, a anulat decizia și a

emis o nouă decizie de imputare, cu nr. 544187 din 11 august 2003, pentru suma

de 60.874.387.

Referitor la hotărârea nr. 1

din 13 februarie 2004, actul contestat, instanța a reținut că aceasta

întrunește condițiile de legalitate, întrucât decizia inițială a fost anulată,

iar singurul act care produce efecte, este decizia de imputare ulterioară, nr.

554187 din 11 august 2003, astfel că plângerea reclamantului la prima decizie

de imputare a rămas fără obiect, fiind lipsită, totodată, și de interes.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs, reclamantul H.L., invocând nelegalitatea, susținând în

motivare, că la efectuarea cercetării administrative nu au fost respectate

prevederile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 și că intimatul a fost

decăzut din dreptul de a mai pretinde obligarea sa la plata cheltuielilor de

judecată.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, analizând hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, urmează să constate că aceasta este temeinică și

legală.

Rezultă că până la

pronunțarea plângerii asupra actului contestat, decizia nr. 553308 din 27

februarie 2003, intimata și-a revocat propriul act și, declanșând o nouă

procedură administrativă, a emis decizia nr. 554187 din 11 august 2003, privind

suma de 60.874387 lei cu titlu de școlarizare, astfel că plângerea împotriva

primei decizii de imputare a rămas fără obiect, cum în mod întemeiat a reținut

și instanța de fond.

A mai rezultat că, deși i-a

fost comunicat acest ultim act, recurentul nu a contestat decizia de imputare

în termenele prevăzute de O.G. nr. 121/1998, astfel că subzistă răspunderea

materială a acestuia în ce privește cheltuielile de școlarizare, ca urmare a

nerespectării convenției încheiate cu intimata, de a presta activitate în

poliție timp de 10 ani.

Astfel fiind, Curtea urmează

ca în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de H.L. împotriva sentinței civile nr. 1656 din 6 septembrie 2004 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2005.