ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată inițial la Judecătoria Oradea, ulterior soluționată de Curtea de Apel Oradea în baza deciziei civile nr. 1892/2001, reclamantul M.R. a chemat în judecată în calitate de pârâți Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al județului Bihor, pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să anuleze hotărârile nr. 3/2001, nr. RS/1372/2000, precum și decizia de imputare nr. 47726/2000. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că decizia de imputare este nelegală deoarece nu este motivată și că modalitatea de calcul a sumei reținute nu i-a fost comunicată. Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 541/2002 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că suma de 40.694.256 lei ce i-a fost imputată reclamantului reprezintă contravaloarea cheltuielilor de școlarizare pe care acesta le datora în baza convenției încheiate cu instituția de învățământ pe care a absolvit-o și cu care a încheiat un angajament pe care nu l-a respectat. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termenul legal reclamantul. În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut că: - decizia de imputare nu este legală deoarece nu este motivată; - modalitatea de calcul a sumei imputate nu este cea prevăzută de O.G.nr. 121/1998; - nu rezultă din decizia de imputare care sunt criteriile care au stat la baza stabilirii sumei de 40.694.265 lei.

Analizând recursul formulat prin prisma dispozițiilor art. 304 -304 1 C. proc. civ. și în raport de motivele invocate, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a fost admis în anul 1992 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” pe care a absolvit-o în anul 1996. Ulterior a fost încadrat la I.P.J. Bihor de unde a fost trecut în rezervă la 30 iunie 2000. Prin angajamentul nr. 7542 din 10 noiembrie 1992, încheiat conform prevederilor art. 9 din H.G.nr.137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție București, încheiat cu această instituție de învățământ, recurentul se obligă ca în situația în care va fi îndepărtat din școala militară pentru lipsă de interes la învățătură sau pentru abateri disciplinare, precum și în eventualitatea că nu își va respecta obligația de a îndeplini serviciul minim 10 ani în unitatea în care va fi încadrat, va restitui cheltuielile de școlarizare efectuate de Ministerul de Interne cu școlarizarea sa.

Ca urmare a nerespectării acestui angajament, recurentul fiind trecut în rezervă la 4 ani după absolvire, a fost emisă decizia de imputare nr. 47726 din 24 august 2000, pentru suma de 40.694.265 lei reprezentând cheltuieli de școlarizare. Decizia a fost emisă în condițiile O.G. nr. 121/1998 care reglementează răspunderea materială a militarilor. Cât privește susținerea recurentului în sensul că decizia este nemotivată în fapt și în drept, Curtea o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere că decizia de imputare este emisă ca urmare a nerespectării unui angajament, ceea ce de altfel rezultă și din cuprinsul deciziei contestate, ca de altfel și textele de lege în baza cărora a fost stabilită contravaloarea sumei imputate.

Tot astfel, urmează a fi respinsă și susținerea recurentului cu privire la faptul că din decizie nu rezultă modalitatea de calcul a sumei imputate. Sub acest aspect, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, urmează a se reține că la stabilirea sumei imputate au fost avute în vedere dispozițiile art. 9 alin. (3) din H.G. nr. 137/1991 în raport de care cheltuielile de școlarizare sunt formate din cheltuieli efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea și alte drepturi primit de studenți, precum și Ordinul M.I. nr. 440/1995 potrivit cu care recuperarea prejudiciului se face la valoarea actualizată. În ceea ce privește calculul sumei imputate, la emiterea deciziei de imputare au fost avute în vedere dispozițiile art. 50 din O.G.

nr. 121/1998, suma reținută fiind stabilită ținându-se cont de timpul servit de recurent în rândul cadrelor militare în activitate. În consecință, în raport de cele mai sus reținute, și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, sentința pronunțată fiind legală și în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de M.R. împotriva sentinței civile nr. 541/CA/2002 – P din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea , ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 februarie 2004.