ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3151/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 2490 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a-VIII a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția privind nulitatea actului administrativ contestat invocată de reclamant și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului F.V. în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Reclamantul a fost admis în anul 1996 la Academia de Poliție A.I.C. pe care a absolvit-o în anul 2000. După absolvirea A.P. reclamantul a fost încadrat în cadrul I.G.P.R., unde a fost angajat până, la data de 01 martie 2008, când a solicitat încetarea raporturilor de serviciu și a fost trecut în rezervă.

La data de 17 octombrie 1996, reclamantul a încheiat o convenție cu instituția de învățământ menționată, respectiv, angajamentul nr. 5280, prin care s-a obligă ca, în situația în care va fi îndepărtat din școala militară pentru lipsă de interes la învățătură sau pentru abateri disciplinare, precum și în eventualitatea că nu-și va respecta obligația de a îndeplini serviciul minim 10 ani în unitatea în care va fi încadrat sau mutat ulterior absolvirii facultății, să restituie cheltuielile efectuate de M.I.R.A., cu școlarizarea sa. Această obligație se justifică prin faptul că pe parcursul celor patru ani de școlarizare, studenții A.P. beneficiază, în mod gratuit, de cazare, hrană, echipamente și alte drepturi, toate aceste cheltuieli fiind suportate de la bugetul M.I.R.A.

În cazul nerespectării convenției, astfel încheiate, din motive imputabile lor, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege, absolvenții sunt obligați să restituie cheltuielile de școlarizare și întreținere, diminuate proporțional cu durata activității desfășurate în structurile M.I.R.A. [(art. 9 alin. (2) din R.G. nr. 137 - 1991 privind înființarea A.P., în vigoare la data emiterii deciziei de imputare.)] Obligația restituirii cheltuielilor de școlarizare de către reclamant decurge din prevederile exprese ale art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu completările și modificările ulterioare și ale art. 9 din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea A.P. din cadrul M.I.R.A.

Cheltuielile, în speță, constituie pagubă produsă în patrimoniul M.I.R.A., așa cum prevede expres art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care se aplică și polițiștilor și pct. 5 alin. (1) din Instrucțiunile M.I.R.A. nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor. După efectuarea cercetării administrative la nivelul I.G.P.R., în baza documentelor justificative înaintate de către instituția de școlarizare, a fost emisă Decizia de Imputare nr. 618044 din 22 aprilie 2008, fiind obligat reclamantul la plata sumei de 8.311,29 lei, reprezentând cheltuieli de școlarizare aferente perioadei de 879 de zile pentru care reclamantul nu și-a respectat angajamentul asumat în scris.

Temeiul legal al Deciziei de Imputare este reprezentat de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și art. 5 lit. j) din Instrucțiunile M.I.R.A. nr. 830 din 20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse M.I.R.A., elaborate pentru aplicarea O.G. nr. 121/1998. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 2490 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a-VIII a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul F.V., în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Sub aspectul netemeiniciei hotărârii atacate, susține recurentul - reclamant că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că valoarea cheltuielilor de școlarizare în perioada 1996 - 2000, pentru pregătirea sa în cadrul A.P.

A.I.C. este de 34.531,08 lei, deoarece această sumă nu a fost cheltuită în perioada de referință ci a fost stabilită, în baza Ordinului M.A.I. nr. 1122 - 2006, prin raportare la cheltuielile efectuate cu școlarizarea unui student în promoția 2007 - 2008. Acest mod de calcul, în opinia recurentul - reclamant, echivalează cu modificarea unilaterală a contractului încheiat în anul 1996 așa încât, nu datorează suma de 8.311,29 lei, rezultată în urma deducerii stagiului efectuat în calitate de ofițer de poliție. De asemenea, mai susține recurentul - reclamant că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra valabilității ca act normativ a Ordinului M.A.I nr. 1122/2006 care nu a fost publicat niciodată în M. Of.

și nici asupra legalității modificării de către pârâtă, în mod unilateral, a contractului semnat în anul 1996. Sub aspectul nelegalității hotărârii recurate recurentul - reclamant arată că instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un mod asupra încălcării de către pârâtă a dispozițiilor art. 23 alin. (3) din O.U.G nr. 121/1998 reținând doar faptul că în speța dedusă judecății valoarea pagubei reprezintă cheltuieli de școlarizare fără a arăta dacă există vreun text de lege care să prevadă vreo excepție de la această situație și nu a arătat în ce mod încălcare dreptului său la apărare nu poate conduce la anularea actului contestat. Mai mult decât atât, instanța a reținut în considerentele hotărârii în mod trunchiat aceste prevederi normative, ceea ce a fost de natură a afecta dreptul său la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din C.E.D.O.

Mai susține recurentul - reclamant că instanța de fond a făcut referire în considerentele hotărârii pronunțate la o serie de acte normative care fie nu au legătură cu cauza dedusă judecății, fie au fost abrogate, respectiv Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, Instrucțiunile M.I.R.A. nr. 830/1999 precum și art. 9 din H.G. nr. 137/1991. 3. Hotărârea instanței de recurs Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul - pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Curtea de apel a fost sesizată cu o cerere prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a Deciziei de Imputare nr. 618044 din 22 aprilie 2008 emisă de M.I.R.A.

– I.G.P.R. Prin Decizia de imputare contestată, s-a dispus impunerea sumei de 8.311,29 lei, în sarcina recurentului - reclamant F.V., reprezentând cheltuieli de școlarizare corespunzătoare perioadei de timp în care nu și-a îndeplinit obligația de a efectua stagiul minim de 10 ani în unitățile M.I.R.A., așa cum s-a obligat prin Angajamentul nr. 5280 din 17 octombrie 1996, încheiat cu M.I. Temeiul juridic al acestei măsuri îl reprezintă art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și art. 1 lit. c), art. 3 și art. 9 din O.M.A.I. nr. 1122 din 05 ianuarie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor făcute pe perioada cursurilor /programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară și străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate.

Din adresa nr. 10977 din 27 martie 2008, emisă de A.P.A.I.C. rezultă că pe perioada școlarizării recurentului – reclamant, în perioada 01 septembrie 1996 - 22 iulie 2000, M.I.R.A. a suportat cheltuieli de școlarizare în sumă totală de 34.531,08 lei, calculate cu respectarea prevederilor legale specifice fiecărui compartiment de logistică și a O.M.A.I. nr. 1.122 din 05 ianuarie 2006. În condițiile în care nu și-a respectat obligația contractuală, asumată prin Angajamentul nr. 5280 din 17 octombrie 1996, corespunzătoare perioadei de 879 zile cât trebuia să mai activeze în unitățile M.I., recurentul - reclamant trebuia să restituie suma de 8.311,29 lei, stabilită prin Procesul-verbal încheiat la data de 22 aprilie 2008, de către o Comisie constituită, în baza Dispoziției I.G.P.R.

nr. 3837 din 05 martie 2008. Este fără putere de tăgadă faptul că reclamantul nu ți-a îndeplinit obligația asumată convențional, în ceea ce privește durata minimă de funcționare în cadrul structurilor M.A.I., de altfel prin motivele de recurs formulate recurentul nici nu contestă hotărârea instanței de fond sub aspectul reținerii acestei obligații ci doar a modului de calcul al sumei impuse, atât sub aspectul procedurii cât și în ceea ce privește cuantumul stabilit. Potrivit art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor „în toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare”.

În cauza dedusă judecății împrejurările care au determinat înregistrarea prejudiciului erau clare, motiv pentru care Comisia constituită prin dispoziția nr. 3837/2008 a A.I.G.P., trebuia să efectueze cercetări administrative nu cu privire la împrejurările în care s-a produs paguba ci doar în vederea stabilirii prejudiciului produse de inspectorul principal de poliție F.V., căruia i-au încetat raporturile de serviciu cu unitatea, prin demisie, prin ordinul M.I.R.A. nr. S/II/2396/22 februarie 2008, ca urmare a nerespectării angajamentului încheiat la data de 17 octombrie 1996, cu A.P.A.I.C. din București.

Față de această situație, Înalta Curte constată că nu se impunea ascultarea, de către Comisia de cercetare administrativă, a recurentului - reclamant sub aspectul stabilirii împrejurărilor în care s-a produs paguba cu atât mai mult cu cât acesta, nici în fața instanței de fond și nici prin motivele de recurs nu contestă faptul că prin încetarea raporturilor de serviciu la data de 22 februarie 2008, și-a încălcat obligația asumată prin angajamentul nr. 5280/1996, ceea ce a condus la antrenarea răspunderii sale materiale pentru prejudiciul astfel produs în patrimoniul instituției de școlarizare cu care a fost în raporturi contractuale.

Faptul că recurentul - reclamant nu a fost prezent pentru a-si putea formula apărări în fața comisiei de cercetare administrativă nu a fost de natură a conduce la încălcarea dreptului său la apărare pe care și l-a exercitat în procedura judiciară de contestare a deciziei de imputare, în conformitate cu garanțiile prevăzute în art. 6 din C.E.D.O. În consecință, Înalta Curte nu poate să rețină critica referitoare la încălcarea, de către emitentul actului administrativ contestat, a dispozițiilor art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/998. O altă critică formulată de recurentul - reclamant se referă la modul de stabilire a cuantumului prejudiciului, a cărei acoperire i s-a impus prin Decizia de imputare nr. 618044/2008, prin aplicarea în cauză a O.M.A.I.

nr. 1122/2006. În primul rând va fi înlăturată critica referitoare la faptul că O.M.A.I nr. 1122/2006 nu putea produce efecte juridice în absența publicării în M. Of. al României, în condițiile în care această obligație în ce privește ordinele emise de organele administrației publice centrale, a fost instituită ulterior emiterii ordinului în cauză, respectiv la data de 07 iulie 2007, prin art. I pct. 4 din Legea nr. 194/2007 pentru modificarea și completarea legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Așadar, O.M A.I nr. 1122/2006 a început să-și producă efecte juridice începând cu data stabilită în cuprinsul său, respectiv 01 februarie 2006. Curtea va respinge și criticele referitoare la modul de calcul al prejudiciului, reținut în sarcina recurentului - reclamant, constatând că în mod corect stabilirea sumelor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii decizie contestate, respectiv dispozițiile art. 5 – art. 9 din O.M.A.I. nr. 1122/2006 avându-se în vedere costul actualizat al cheltuielilor suportate de M.A.I.

la data trecerii în rezervă a reclamantului, respectiv 01 martie 2008. Aplicarea acestui mod de calcul stabilit printr-un ordin în vigoare, nu poate fi considerară drept o modificare unilaterală a angajamentului nr. 5280/1996 în condițiile în care acesta din urmă viza doar asumarea obligației de plată în condițiile trecerii în rezervă înainte de expirarea perioadei minime de serviciu și nu modul de calcul al pagubei astfel produse. În consecință, Înalta Curte constată ca fiind nefondate și criticile referitoare la nelegalitatea modului de stabilirea a valorii cheltuielilor de școlarizare la a căror restituire a fost obligat recurentul - reclamant, prin actul administrativ contestat. Totodată, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond a fost motivată în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. pct. 5 C. proc.

civ. și nu cuprinde referiri la acte normative abrogate sau străine de natura pricinii. În consecință, nu va reține nici critica referitoare la fundamentarea hotărârii instanței de fond pe acte normative fără incidență în cauză sau abrogate, în condițiile în care judecătorul fondului a analizat atât actele normative la care se face referire în decizia de imputare contestată ci și o serie de alte acte normative cu incidență asupra răspunderii materiale a militarilor, în sens art. 7 din O.G. nr. 121/1998. În ceea ce privește referirile la H.G. nr. 137/1991, acestea sunt justificate prin faptul că la data încheierii convenție, ce stă la baza răspunderii materiale a recurentului - reclamant, acest act normativ era în vigoare.

Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în sensul solicitat de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.V. împotriva sentinței civile nr. 2490 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.