ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3151/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3151/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

recurs

Prin sentința civilă nr. 2490

din 10 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a-VIII a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția privind

nulitatea actului administrativ contestat invocată de reclamant și a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului F.V. în

contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Reclamantul a fost admis în anul

1996 la Academia de Poliție A.I.C. pe care a absolvit-o în anul 2000.

După absolvirea A.P. reclamantul a fost încadrat în cadrul I.G.P.R., unde

a fost angajat până, la data de 01 martie 2008, când a solicitat încetarea

raporturilor de serviciu și a fost trecut în rezervă.

La data de 17 octombrie 1996,

reclamantul a încheiat o convenție cu instituția de

învățământ menționată, respectiv, angajamentul nr. 5280,

prin care s-a obligă ca, în situația în care va fi îndepărtat

din școala militară pentru lipsă de interes la

învățătură sau pentru abateri disciplinare, precum și

în eventualitatea că nu-și va respecta obligația de a îndeplini

serviciul minim 10 ani în unitatea în care va fi încadrat sau mutat ulterior

absolvirii facultății, să restituie cheltuielile efectuate de M.I.R.A.,

cu școlarizarea sa. Această obligație se justifică prin

faptul că pe parcursul celor patru ani de școlarizare, studenții

A.P. beneficiază, în mod gratuit, de cazare, hrană, echipamente

și alte drepturi, toate aceste cheltuieli fiind suportate de la bugetul M.I.R.A.

În cazul nerespectării

convenției, astfel încheiate, din motive imputabile lor, precum și în

alte cazuri expres prevăzute de lege, absolvenții sunt obligați

să restituie cheltuielile de școlarizare și întreținere,

diminuate proporțional cu durata activității desfășurate

în structurile M.I.R.A. [(art. 9 alin. (2) din R.G. nr. 137 - 1991 privind

înființarea A.P., în vigoare la data emiterii deciziei de imputare.)]

Obligația restituirii

cheltuielilor de școlarizare de către reclamant decurge din

prevederile exprese ale art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului, cu completările și modificările ulterioare

și ale art. 9 din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea A.P. din

cadrul M.I.R.A.

Cheltuielile, în speță,

constituie pagubă produsă în patrimoniul M.I.R.A., așa cum

prevede expres art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea

materială a militarilor, care se aplică și

polițiștilor și pct. 5 alin. (1) din Instrucțiunile M.I.R.A.

nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor.

După efectuarea cercetării

administrative la nivelul I.G.P.R., în baza documentelor justificative

înaintate de către instituția de școlarizare, a fost emisă

Decizia de Imputare nr. 618044 din 22 aprilie 2008, fiind obligat reclamantul

la plata sumei de 8.311,29 lei, reprezentând cheltuieli de școlarizare

aferente perioadei de 879 de zile pentru care reclamantul nu și-a

respectat angajamentul asumat în scris.

Temeiul legal al Deciziei de

Imputare este reprezentat de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor și art. 5 lit. j)

din Instrucțiunile M.I.R.A. nr. 830 din 20 ianuarie 1999 privind

răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse M.I.R.A.,

elaborate pentru aplicarea O.G. nr. 121/1998.

Împotriva sentinței civile nr. 2490

din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a-VIII a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul F.V., în

temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Sub aspectul netemeiniciei

hotărârii atacate, susține recurentul - reclamant că

instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că valoarea

cheltuielilor de școlarizare în perioada 1996 - 2000, pentru

pregătirea sa în cadrul A.P. A.I.C. este de 34.531,08 lei, deoarece

această sumă nu a fost cheltuită în perioada de

referință ci a fost stabilită, în baza Ordinului M.A.I. nr. 1122

- 2006, prin raportare la cheltuielile efectuate cu școlarizarea unui

student în promoția 2007 - 2008. Acest mod de calcul, în opinia recurentul

- reclamant, echivalează cu modificarea unilaterală a contractului

încheiat în anul 1996 așa încât, nu datorează suma de 8.311,29 lei,

rezultată în urma deducerii stagiului efectuat în calitate de ofițer

de poliție.

De asemenea, mai susține

recurentul - reclamant că instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra valabilității ca act normativ a Ordinului M.A.I nr. 1122/2006

care nu a fost publicat niciodată în M. Of. și nici asupra

legalității modificării de către pârâtă, în mod

unilateral, a contractului semnat în anul 1996.

Sub aspectul nelegalității

hotărârii recurate recurentul - reclamant arată că instanța

de fond nu s-a pronunțat în nici un mod asupra încălcării de

către pârâtă a dispozițiilor art. 23 alin. (3) din O.U.G nr. 121/1998

reținând doar faptul că în speța dedusă judecății

valoarea pagubei reprezintă cheltuieli de școlarizare fără

a arăta dacă există vreun text de lege care să prevadă

vreo excepție de la această situație și nu a arătat în

ce mod încălcare dreptului său la apărare nu poate conduce la

anularea actului contestat. Mai mult decât atât, instanța a reținut

în considerentele hotărârii în mod trunchiat aceste prevederi normative,

ceea ce a fost de natură a afecta dreptul său la un proces echitabil,

prevăzut de art. 6 din C.E.D.O.

Mai susține recurentul - reclamant

că instanța de fond a făcut referire în considerentele

hotărârii pronunțate la o serie de acte normative care fie nu au

legătură cu cauza dedusă judecății, fie au fost

abrogate, respectiv Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare,

Instrucțiunile M.I.R.A. nr. 830/1999 precum și art. 9 din H.G. nr. 137/1991.

recurs

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul - pârât,

circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile

legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Curtea de apel a fost sesizată

cu o cerere prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a

Deciziei de Imputare nr. 618044 din 22 aprilie 2008 emisă de M.I.R.A. – I.G.P.R.

Prin Decizia de imputare

contestată, s-a dispus impunerea sumei de 8.311,29 lei, în sarcina

recurentului - reclamant F.V., reprezentând cheltuieli de școlarizare

corespunzătoare perioadei de timp în care nu și-a îndeplinit

obligația de a efectua stagiul minim de 10 ani în unitățile

M.I.R.A., așa cum s-a obligat prin Angajamentul nr. 5280 din 17 octombrie 1996,

încheiat cu M.I.

Temeiul juridic al acestei

măsuri îl reprezintă art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind

răspunderea materială a militarilor și art. 1 lit. c), art. 3

și art. 9 din O.M.A.I. nr. 1122 din 05 ianuarie 2006 pentru aprobarea

normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe

timpul școlarizării, a cheltuielilor făcute pe perioada

cursurilor /programelor de specializare, perfecționare, stagii de

practică, în țară și străinătate și modul de

recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă

angajamentele încheiate.

Din adresa nr. 10977 din 27 martie 2008,

emisă de A.P.A.I.C. rezultă că pe perioada

școlarizării recurentului – reclamant, în perioada 01 septembrie 1996

- 22 iulie 2000, M.I.R.A. a suportat cheltuieli de școlarizare în

sumă totală de 34.531,08 lei, calculate cu respectarea prevederilor

legale specifice fiecărui compartiment de logistică și a

O.M.A.I. nr. 1.122 din 05 ianuarie 2006.

În condițiile în care nu

și-a respectat obligația contractuală, asumată prin

Angajamentul nr. 5280 din 17 octombrie 1996, corespunzătoare perioadei de

879 zile cât trebuia să mai activeze în unitățile M.I.,

recurentul - reclamant trebuia să restituie suma de 8.311,29 lei,

stabilită prin Procesul-verbal încheiat la data de 22 aprilie 2008, de

către o Comisie constituită, în baza Dispoziției I.G.P.R. nr. 3837

din 05 martie 2008.

Este fără putere de

tăgadă faptul că reclamantul nu ți-a îndeplinit

obligația asumată convențional, în ceea ce privește durata

minimă de funcționare în cadrul structurilor M.A.I., de altfel prin

motivele de recurs formulate recurentul nici nu contestă hotărârea

instanței de fond sub aspectul reținerii acestei obligații ci

doar a modului de calcul al sumei impuse, atât sub aspectul procedurii cât

și în ceea ce privește cuantumul stabilit.

Potrivit art. 23 alin. (3) din O.G. nr.

121/1998 privind răspunderea materială a militarilor „în toate

situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se

face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații

scrise și prezentarea de probe în apărare”.

În cauza dedusă

judecății împrejurările care au determinat înregistrarea

prejudiciului erau clare, motiv pentru care Comisia constituită prin

dispoziția nr. 3837/2008 a A.I.G.P., trebuia să efectueze

cercetări administrative nu cu privire la împrejurările în care s-a

produs paguba ci doar în vederea stabilirii prejudiciului produse de

inspectorul principal de poliție F.V., căruia i-au încetat

raporturile de serviciu cu unitatea, prin demisie, prin ordinul M.I.R.A. nr. S/II/2396/22

februarie 2008, ca urmare a nerespectării angajamentului încheiat la data

de 17 octombrie 1996, cu A.P.A.I.C. din București.

Față de această

situație, Înalta Curte constată că nu se impunea ascultarea, de

către Comisia de cercetare administrativă, a recurentului - reclamant

sub aspectul stabilirii împrejurărilor în care s-a produs paguba cu atât

mai mult cu cât acesta, nici în fața instanței de fond și nici

prin motivele de recurs nu contestă faptul că prin încetarea

raporturilor de serviciu la data de 22 februarie 2008, și-a încălcat

obligația asumată prin angajamentul nr. 5280/1996, ceea ce a condus

la antrenarea răspunderii sale materiale pentru prejudiciul astfel produs

în patrimoniul instituției de școlarizare cu care a fost în raporturi

contractuale. Faptul că recurentul - reclamant nu a fost prezent pentru

a-si putea formula apărări în fața comisiei de cercetare

administrativă nu a fost de natură a conduce la încălcarea

dreptului său la apărare pe care și l-a exercitat în procedura

judiciară de contestare a deciziei de imputare, în conformitate cu

garanțiile prevăzute în art. 6 din C.E.D.O.

În consecință, Înalta

Curte nu poate să rețină critica referitoare la încălcarea,

de către emitentul actului administrativ contestat, a dispozițiilor art.

23 alin. (3) din O.G. nr. 121/998.

O altă critică

formulată de recurentul - reclamant se referă la modul de stabilire a

cuantumului prejudiciului, a cărei acoperire i s-a impus prin Decizia de

imputare nr. 618044/2008, prin aplicarea în cauză a O.M.A.I. nr. 1122/2006.

În primul rând va fi

înlăturată critica referitoare la faptul că O.M.A.I nr. 1122/2006

nu putea produce efecte juridice în absența publicării în M. Of. al

României, în condițiile în care această obligație în ce

privește ordinele emise de organele administrației publice centrale,

a fost instituită ulterior emiterii ordinului în cauză, respectiv la

data de 07 iulie 2007, prin art. I pct. 4 din Legea nr. 194/2007 pentru

modificarea și completarea legii nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Așadar,

O.M A.I nr. 1122/2006 a început să-și producă efecte juridice începând

cu data stabilită în cuprinsul său, respectiv 01 februarie 2006.

Curtea va respinge și criticele

referitoare la modul de calcul al prejudiciului, reținut în sarcina

recurentului - reclamant, constatând că în mod corect stabilirea sumelor

s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data

emiterii decizie contestate, respectiv dispozițiile art. 5 – art. 9 din

O.M.A.I. nr. 1122/2006 avându-se în vedere costul actualizat al cheltuielilor

suportate de M.A.I. la data trecerii în rezervă a reclamantului, respectiv

01 martie 2008.

Aplicarea acestui mod de calcul

stabilit printr-un ordin în vigoare, nu poate fi considerară drept o

modificare unilaterală a angajamentului nr. 5280/1996 în condițiile

în care acesta din urmă viza doar asumarea obligației de plată

în condițiile trecerii în rezervă înainte de expirarea perioadei

minime de serviciu și nu modul de calcul al pagubei astfel produse.

În consecință, Înalta

Curte constată ca fiind nefondate și criticile referitoare la

nelegalitatea modului de stabilirea a valorii cheltuielilor de școlarizare

la a căror restituire a fost obligat recurentul - reclamant, prin actul

administrativ contestat.

Totodată, Înalta Curte

constată că hotărârea instanței de fond a fost

motivată în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. pct. 5 C.

proc. civ. și nu cuprinde referiri la acte normative abrogate sau

străine de natura pricinii. În consecință, nu va reține

nici critica referitoare la fundamentarea hotărârii instanței de fond

pe acte normative fără incidență în cauză sau

abrogate, în condițiile în care judecătorul fondului a analizat atât

actele normative la care se face referire în decizia de imputare

contestată ci și o serie de alte acte normative cu

incidență asupra răspunderii materiale a militarilor, în sens art.

7 din O.G. nr. 121/1998. În ceea ce privește referirile la H.G. nr. 137/1991, acestea sunt justificate prin faptul că la data încheierii

convenție, ce stă la baza răspunderii materiale a recurentului -

reclamant, acest act normativ era în vigoare.

Față de considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a

hotărârii atacate, în sensul solicitat de recurentul-reclamant, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.V.

împotriva sentinței civile nr. 2490 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.