ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5515/2009

HOTĂRÂRE
03.12.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5515/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești la data de 29 septembrie 2008, reclamantul B.S.G., în contradictoriu

cu pârâtul M.I.R.A., a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei de Jurisdicție

a Imputațiilor din cadrul M.I.R.A., din 25 august 2008.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că este absolvent al Academiei de Poliție A.I.C. București,

Facultatea de Drept, Arma Poliție. La admiterea în cadrul Academiei de Poliție a

semnat un angajament, în data de 17 octombrie 1996, prin care își asuma obligația

de a rămâne în cadrul Ministerului de Interne pentru o perioadă de 10 ani de la

absolvirea instituției. În data de 15 august 2000, odată cu absolvirea, a fost trecut

în corpul ofițerilor și a fost încadrat la D.G.I.P.I. - S.I.P.I. Prahova, unde și-a

desfășurat activitatea până la data de 15 august 2005, când a fost mutat, prin decizia

ministrului, în cadrul D.G.C.C.O. -B.C.C.O. Ploiești. A lucrat în cadrul acestei

Direcții până la data de 01 martie 2008, dată la care a fost trecut în rezervă,

la cerere.

Prin adresa din 27

martie 2008, emisă de Academia de Poliție A.I.C., s-au adus la cunoștința Direcției

de Management Resurse Umane din cadrul I.G.P.R., sumele reprezentând cheltuielile

de întreținere pe timpul școlarizării sale suportate de M.I.R.A., totalizând 35.325,

86 RON, urmând ca, pe baza acestui calcul, o comisie de cercetare administrativă

din cadrul I.G.P.R. să întocmească nota de fundamentare privind cotă parte cheltuieli

școlarizare, imputându-i suma de plată, proporțional cu timpul rămas nelucrat din

perioada contractuală asumată prin angajament.

Comisia de cercetare administrativă

din cadrul I.G.P.R., prin decizia de imputare din 08 aprilie 2008, a dispus imputarea

sumei de 8.450 RON în sarcina sa, sumă reprezentând cotă parte din cheltuielile

de școlarizare suportate de M.I.R.A.

În continuare, a arătat

reclamantul că, împotriva acestei decizii, s-a adresat cu contestație Comisiei de

soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R., contestație înregistrată cu numărul

din 30 aprilie 2008. Comisia i-a respins contestația, drept pentru care s-a adresat

cu plângere Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.I.R.A.

Reclamantul a menționat

că, în cuprinsul plângerii, a arătat că nu este de acord cu suma imputată întrucât,

anul întâi de studii era, la data admiterii sale în Academia de Poliție, dar și

ulterior, considerat stagiu militar obligatoriu, prin prevederile Legii nr. 46/1996

privind pregătirea populației pentru apărare, iar conform prevederilor aceleiași

legi, cheltuielile legate de îndeplinirea stagiului militar erau suportate de instituție

și nu se poate cere restituirea lor. Mai mult, Legea nr. 446/2006, ce abrogă actul

normativ enunțat mai sus, păstrează neschimbate aceste prevederi. Pe cale de consecință,

cheltuielile legate de masă, cazare, echipament, transport și solda lunară aferente

anului I de studii, apreciază că nu îi pot fi imputate.

Legat de această situație,

invocă hotărârea nr. 78 din 25 august 2008 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor,

pe care o contestă și precizează că perioada primului an de studiu este asimilată

stagiului militar, pentru că, în paralel, se realizează și formarea profesională

a studenților.

Consideră această justificare

ca fiind insuficientă și neîntemeiată legal, față de prevederile Legii nr. 46/1996,

privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare,

act normativ în vigoare la data admiterii sale în Academia de Poliție.

Toate aceste prevederi

coroborate, arată faptul că, pe timpul anului I de studii, toate cheltuielile legate

de hrană, cazare, echipament și soldă, reprezintă un drept legal strâns legat de

satisfacerea stagiului militar obligatoriu și nu pot fi imputate.

Mai mult, arată reclamantul

că Legea nr. 446 din 2006 privind pregătirea populației pentru apărare, care a abrogat

vechea normă a Legii nr. 46/1996, păstrează aceleași prevederi referitoare la această

situație.

Referitor la natura cheltuielilor

suportate de M.I.R.A., susține că, greșit Comisia a considerat că nu sunt similare

cu cele de întreținere a unui militar în termen, ci sunt cheltuieli de „școlarizare",

dar împărțirea lor pe categorii în nota de imputare arată clar că ele sunt cheltuieli

de hrănire, cazare, echipament și soldă, adică exact cheltuielile ce se fac în mod

legal și cu un militar în termen. În plus, precizează că legea nu face distincție

între cheltuielile cu un militar în termen și cele cu un student militar ce își

satisface stagiul militar obligatoriu.

Al doilea motiv pentru

care contestă reclamantul Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a imputațiilor este

acela că, pentru suma calculată de Academia de Poliție ca reprezentând cheltuielile

pentru cei patru ani de studii, nu există o notă de fundamentare corespunzătoare

sau orice alt document care să dovedească veridicitatea urmelor imputate.

De asemenea, menționează

că, în adresa din 27 mai 2008 a Academiei de Poliție A.I.C. către I.G.P.R. - D.M.R.U.,

Biroul resurse umane, care reprezintă de fapt baza deciziei de imputare, sunt arătate

niște sume reprezentând cheltuieli totale de hrănire, cazare, echipament și soldă,

fără a se face justificarea lor, fără a se arăta modul concret de calcul pe categorii

de cheltuieli sau de actualizare cu indicele de inflație,fără a i se da posibilitatea

reală și necesară a verificării acurateței și justeței acestor sume .

Menționează, de asemenea,

că de la calcul au fost scăzute zilele de vacanță și permisii, fără a se arăta care

anume. De altfel, a mai precizat reclamantul că, în cursul Academiei, au fost perioade

de decazarmare sau nealocare de drepturi despre care nu se face nici o precizare,

fiind și perioade în care nu a plecat în permisie sau învoire.

Arată că, nu i-a fost

luată în seamă cererea sa de către Comisie de a i se dovedi sau de a-i da posibilitatea

verificării justeții și corectitudinii calculului făcut de Academia de Poliție,

care preia sumele totale din nota de imputare comunicată, refăcând calculul privind

suma ce mai rămâne de achitat proporțional cu timpul cât mai avea de efectuat din

contract. Totodată, precizează reclamantul că nu contestă acest calcul, deoarece

este clar că valoarea totală a școlarizării se împarte la numărul de zile din contract,

iar pentru a afla cât are de plată, cifra rezultată se înmulțește cu câte zile mai

erau de efectuat din contract. Ceea ce contestă este însăși valoarea totală a școlarizării,

calculată de Academia de Poliție și luată ca bază de calcul de Comisie, deoarece

această sumă poate fi eronată, fie din cauza unei erori umane, fie din cauza inconsistenței

și precarității evidențelor logistice ale acestei instituții.

În temeiul art. 115

ca neîntemeiată.

La termenul de judecată

din 5 noiembrie 2008, reclamantul B.S.G. și-a precizat acțiunea, solicitând anularea

celor 3 acte, respectiv: Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

M.I.R.A. din 25 august 2008, a Hotărârii Comisiei de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul I.G.P.R. din 27 mai 2008 și a Deciziei de Imputare a Comisiei de Cercetare

Administrativă din cadrul I.G.P.R. din 8 aprilie 2008.

Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 236

din 12 noiembrie 2008, a admis, în parte, acțiunea precizată, a dispus anularea

hotărârii nr. 78/2008 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

M.I.R.A. (în prezent M.A.I.), a hotărârii nr. 659578/2008 emisă de Comisia de soluționare

a contestațiilor din cadrul I.G.P.R. și a deciziei de imputare emisă de Comisia

de cercetare administrativă din cadrul I.G.P.R.

Totodată, a respins capetele

de cerere privind recalcularea sumei reprezentând cheltuielile de școlarizare suportate

de M.I.R.A. și punerea la dispoziție a unui calcul real, pertinent și verificabil,

ca neîntemeiate.

Pentru a admite în parte

acțiunea, instanța de fond a reținut că, actele administrative atacate trebuie anulate,

întrucât, în cauză, din procesul verbal de cercetare administrativă și din decizia

de imputare, rezultă că nu au fost respectate prevederile art. 23 alin. (3) și ale

art. 37 din O.G. nr. 121/1998, în sensul că reclamantul nu a fost chemat și ascultat,

fiindu-i încălcat dreptul de a da explicații scrise și de a prezenta probe în apărare.

În ceea ce privește celelalte

capete de cerere, Curtea de Apel a reținut că soluția se impune, având în vedere

că, prin anularea actelor administrative, urmează a fi reluată procedura privind

cercetarea prealabilă.

Împotriva susmenționatei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.I.R.A., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, în întregime,

ca neîntemeiată.

Recurentul a susținut

că, în mod greșit, instanța a reținut că intimatul – reclamant nu a fost citat în

faza cercetării administrative, cu toate că, în raport cu obiectul cercetării, nu

era obligatorie chemarea și ascultarea celui în cauză, iar dreptul la apărare al

intimatului – reclamant nu a fost încălcat, deoarece acesta a fost chemat, prin

adresă, în fața Comisiei de soluționare a contestațiilor, și ulterior, a fost legal

citat la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.I.R.A.. Mai mult, acesta

s-a prezentat în fața acestei din urmă comisii, la data de 6 august 2008, însă el

nu a făcut dovada că s-ar fi adresat M.I.R.A. cu solicitarea de a lua cunoștință

de modul de calcul al sumei imputate, care i-ar fi fost pus, atunci, la dispoziție.

S-a mai susținut și argumentat

legalitatea și temeinicia actelor emise, care au avut drept cauză angajamentul încheiat

în temeiul art. 9 din H.G. nr. 137/1991, în vigoare la acea dată.

Analizând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent,

precum și cu reglementările legale aplicabile, inclusiv cele ale art. 304

1

Potrivit dispozițiilor

art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor,

aprobată prin Legea nr. 25/1999:

„În toate situațiile,

cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea

celui în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare”.

Din interpretarea gramaticală

și teleologică a prevederilor legale mai sus citate, rezultă natura imperativă a

obligației de citare a persoanei în cauză, în faza cercetării administrative, în

toate cazurile.

Prin urmare, este greșită

susținerea recurentei, potrivit căreia, în raport cu obiectul cercetării administrative

în cauză, nu era obligatorie chemarea și ascultarea intimatului-reclamant în această

etapă procedurală.

Nu poate fi primită nici

aprecierea recurentului, în sensul că dreptul la apărare al reclamantului nu ar

fi fost încălcat prin citarea și prezentarea acestuia în ultima fază, respectiv

în fața Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.I.R.A., atâta timp cât

, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, cu încălcarea dispozițiilor

art. 23 alin. (3) și art. 37 din O.G. nr. 121/1998, intimatul-reclamant nu a beneficiat

de acest drept în faza cercetării administrative și nici a contestației în fața

Comisiei de soluționare a contestațiilor, ambele desfășurate la nivelul I.G.P.R.

Nesocotind aceste norme

imperative de procedură, organele administrative au emis acte nelegale, care au

produs părții o vătămare, astfel încât soluția de anulare a respectivelor acte este

legală și temeinică.

În raport cu dezlegarea

dată cauzei cu privire la aspectele de procedură vizând emiterea actelor contestate,

nu se mai impune analiza criticilor recurentului referitoare la aspectele de fond

privind temeinicia actelor respective.

În raport cu toate cele

expuse, Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a doua din

Respinge recursul declarat

de pârâtul M.A.I. împotriva sentinței civile nr. 236 din 12 noiembrie 2008 a Curții

de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4208/2010
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 3158 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.F. în contr
ÎCCJ 2010-03-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1684/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.R.S. a solicitat în contra
ÎCCJ 2010-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 469/2010
respingerea recursului, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Înalta Curte, examinând acțiunea reclamantului, motivele de recurs, probatoriile administrate și legislația aplicabilă reține că: Reclamantul a fost admis student la
ÎCCJ 2004-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5856/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 martie 2007 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a co
ÎCCJ 2010-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3151/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 2490 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a-VIII a contencios administrativ și fisc
Sursă