ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5515/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 29 septembrie 2008, reclamantul B.S.G., în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.I.R.A., din 25 august 2008. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este absolvent al Academiei de Poliție A.I.C. București, Facultatea de Drept, Arma Poliție. La admiterea în cadrul Academiei de Poliție a semnat un angajament, în data de 17 octombrie 1996, prin care își asuma obligația de a rămâne în cadrul Ministerului de Interne pentru o perioadă de 10 ani de la absolvirea instituției.

În data de 15 august 2000, odată cu absolvirea, a fost trecut în corpul ofițerilor și a fost încadrat la D.G.I.P.I. - S.I.P.I. Prahova, unde și-a desfășurat activitatea până la data de 15 august 2005, când a fost mutat, prin decizia ministrului, în cadrul D.G.C.C.O. -B.C.C.O. Ploiești. A lucrat în cadrul acestei Direcții până la data de 01 martie 2008, dată la care a fost trecut în rezervă, la cerere. Prin adresa din 27 martie 2008, emisă de Academia de Poliție A.I.C., s-au adus la cunoștința Direcției de Management Resurse Umane din cadrul I.G.P.R., sumele reprezentând cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării sale suportate de M.I.R.A., totalizând 35.325, 86 RON, urmând ca, pe baza acestui calcul, o comisie de cercetare administrativă din cadrul I.G.P.R.

să întocmească nota de fundamentare privind cotă parte cheltuieli școlarizare, imputându-i suma de plată, proporțional cu timpul rămas nelucrat din perioada contractuală asumată prin angajament. Comisia de cercetare administrativă din cadrul I.G.P.R., prin decizia de imputare din 08 aprilie 2008, a dispus imputarea sumei de 8.450 RON în sarcina sa, sumă reprezentând cotă parte din cheltuielile de școlarizare suportate de M.I.R.A. În continuare, a arătat reclamantul că, împotriva acestei decizii, s-a adresat cu contestație Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R., contestație înregistrată cu numărul din 30 aprilie 2008. Comisia i-a respins contestația, drept pentru care s-a adresat cu plângere Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.I.R.A.

Reclamantul a menționat că, în cuprinsul plângerii, a arătat că nu este de acord cu suma imputată întrucât, anul întâi de studii era, la data admiterii sale în Academia de Poliție, dar și ulterior, considerat stagiu militar obligatoriu, prin prevederile Legii nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, iar conform prevederilor aceleiași legi, cheltuielile legate de îndeplinirea stagiului militar erau suportate de instituție și nu se poate cere restituirea lor. Mai mult, Legea nr. 446/2006, ce abrogă actul normativ enunțat mai sus, păstrează neschimbate aceste prevederi. Pe cale de consecință, cheltuielile legate de masă, cazare, echipament, transport și solda lunară aferente anului I de studii, apreciază că nu îi pot fi imputate.

Legat de această situație, invocă hotărârea nr. 78 din 25 august 2008 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, pe care o contestă și precizează că perioada primului an de studiu este asimilată stagiului militar, pentru că, în paralel, se realizează și formarea profesională a studenților. Consideră această justificare ca fiind insuficientă și neîntemeiată legal, față de prevederile Legii nr. 46/1996, privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, act normativ în vigoare la data admiterii sale în Academia de Poliție. Toate aceste prevederi coroborate, arată faptul că, pe timpul anului I de studii, toate cheltuielile legate de hrană, cazare, echipament și soldă, reprezintă un drept legal strâns legat de satisfacerea stagiului militar obligatoriu și nu pot fi imputate.

Mai mult, arată reclamantul că Legea nr. 446 din 2006 privind pregătirea populației pentru apărare, care a abrogat vechea normă a Legii nr. 46/1996, păstrează aceleași prevederi referitoare la această situație. Referitor la natura cheltuielilor suportate de M.I.R.A., susține că, greșit Comisia a considerat că nu sunt similare cu cele de întreținere a unui militar în termen, ci sunt cheltuieli de „școlarizare", dar împărțirea lor pe categorii în nota de imputare arată clar că ele sunt cheltuieli de hrănire, cazare, echipament și soldă, adică exact cheltuielile ce se fac în mod legal și cu un militar în termen. În plus, precizează că legea nu face distincție între cheltuielile cu un militar în termen și cele cu un student militar ce își satisface stagiul militar obligatoriu.

Al doilea motiv pentru care contestă reclamantul Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a imputațiilor este acela că, pentru suma calculată de Academia de Poliție ca reprezentând cheltuielile pentru cei patru ani de studii, nu există o notă de fundamentare corespunzătoare sau orice alt document care să dovedească veridicitatea urmelor imputate. De asemenea, menționează că, în adresa din 27 mai 2008 a Academiei de Poliție A.I.C. către I.G.P.R.

- D.M.R.U., Biroul resurse umane, care reprezintă de fapt baza deciziei de imputare, sunt arătate niște sume reprezentând cheltuieli totale de hrănire, cazare, echipament și soldă, fără a se face justificarea lor, fără a se arăta modul concret de calcul pe categorii de cheltuieli sau de actualizare cu indicele de inflație,fără a i se da posibilitatea reală și necesară a verificării acurateței și justeței acestor sume . Menționează, de asemenea, că de la calcul au fost scăzute zilele de vacanță și permisii, fără a se arăta care anume. De altfel, a mai precizat reclamantul că, în cursul Academiei, au fost perioade de decazarmare sau nealocare de drepturi despre care nu se face nici o precizare, fiind și perioade în care nu a plecat în permisie sau învoire.

Arată că, nu i-a fost luată în seamă cererea sa de către Comisie de a i se dovedi sau de a-i da posibilitatea verificării justeții și corectitudinii calculului făcut de Academia de Poliție, care preia sumele totale din nota de imputare comunicată, refăcând calculul privind suma ce mai rămâne de achitat proporțional cu timpul cât mai avea de efectuat din contract. Totodată, precizează reclamantul că nu contestă acest calcul, deoarece este clar că valoarea totală a școlarizării se împarte la numărul de zile din contract, iar pentru a afla cât are de plată, cifra rezultată se înmulțește cu câte zile mai erau de efectuat din contract. Ceea ce contestă este însăși valoarea totală a școlarizării, calculată de Academia de Poliție și luată ca bază de calcul de Comisie, deoarece această sumă poate fi eronată, fie din cauza unei erori umane, fie din cauza inconsistenței și precarității evidențelor logistice ale acestei instituții.

În temeiul art. 115 C. proc. civ., pârâtul M.I.R.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. La termenul de judecată din 5 noiembrie 2008, reclamantul B.S.G. și-a precizat acțiunea, solicitând anularea celor 3 acte, respectiv: Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.I.R.A. din 25 august 2008, a Hotărârii Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul I.G.P.R. din 27 mai 2008 și a Deciziei de Imputare a Comisiei de Cercetare Administrativă din cadrul I.G.P.R. din 8 aprilie 2008. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 236 din 12 noiembrie 2008, a admis, în parte, acțiunea precizată, a dispus anularea hotărârii nr. 78/2008 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.I.R.A.

(în prezent M.A.I.), a hotărârii nr. 659578/2008 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R. și a deciziei de imputare emisă de Comisia de cercetare administrativă din cadrul I.G.P.R. Totodată, a respins capetele de cerere privind recalcularea sumei reprezentând cheltuielile de școlarizare suportate de M.I.R.A. și punerea la dispoziție a unui calcul real, pertinent și verificabil, ca neîntemeiate. Pentru a admite în parte acțiunea, instanța de fond a reținut că, actele administrative atacate trebuie anulate, întrucât, în cauză, din procesul verbal de cercetare administrativă și din decizia de imputare, rezultă că nu au fost respectate prevederile art. 23 alin. (3) și ale art. 37 din O.G.

nr. 121/1998, în sensul că reclamantul nu a fost chemat și ascultat, fiindu-i încălcat dreptul de a da explicații scrise și de a prezenta probe în apărare. În ceea ce privește celelalte capete de cerere, Curtea de Apel a reținut că soluția se impune, având în vedere că, prin anularea actelor administrative, urmează a fi reluată procedura privind cercetarea prealabilă. Împotriva susmenționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.I.R.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, în întregime, ca neîntemeiată.

Recurentul a susținut că, în mod greșit, instanța a reținut că intimatul – reclamant nu a fost citat în faza cercetării administrative, cu toate că, în raport cu obiectul cercetării, nu era obligatorie chemarea și ascultarea celui în cauză, iar dreptul la apărare al intimatului – reclamant nu a fost încălcat, deoarece acesta a fost chemat, prin adresă, în fața Comisiei de soluționare a contestațiilor, și ulterior, a fost legal citat la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.I.R.A.. Mai mult, acesta s-a prezentat în fața acestei din urmă comisii, la data de 6 august 2008, însă el nu a făcut dovada că s-ar fi adresat M.I.R.A. cu solicitarea de a lua cunoștință de modul de calcul al sumei imputate, care i-ar fi fost pus, atunci, la dispoziție.

S-a mai susținut și argumentat legalitatea și temeinicia actelor emise, care au avut drept cauză angajamentul încheiat în temeiul art. 9 din H.G. nr. 137/1991, în vigoare la acea dată. Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu reglementările legale aplicabile, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999: „În toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celui în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare”.

Din interpretarea gramaticală și teleologică a prevederilor legale mai sus citate, rezultă natura imperativă a obligației de citare a persoanei în cauză, în faza cercetării administrative, în toate cazurile. Prin urmare, este greșită susținerea recurentei, potrivit căreia, în raport cu obiectul cercetării administrative în cauză, nu era obligatorie chemarea și ascultarea intimatului-reclamant în această etapă procedurală. Nu poate fi primită nici aprecierea recurentului, în sensul că dreptul la apărare al reclamantului nu ar fi fost încălcat prin citarea și prezentarea acestuia în ultima fază, respectiv în fața Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.I.R.A., atâta timp cât , așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, cu încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (3) și art. 37 din O.G.

nr. 121/1998, intimatul-reclamant nu a beneficiat de acest drept în faza cercetării administrative și nici a contestației în fața Comisiei de soluționare a contestațiilor, ambele desfășurate la nivelul I.G.P.R. Nesocotind aceste norme imperative de procedură, organele administrative au emis acte nelegale, care au produs părții o vătămare, astfel încât soluția de anulare a respectivelor acte este legală și temeinică. În raport cu dezlegarea dată cauzei cu privire la aspectele de procedură vizând emiterea actelor contestate, nu se mai impune analiza criticilor recurentului referitoare la aspectele de fond privind temeinicia actelor respective. În raport cu toate cele expuse, Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc.

civ., va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.A.I. împotriva sentinței civile nr. 236 din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.