ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1684/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.R.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Inspectoratul General al Poliției Române suspendarea executării deciziei de imputare nr. 160853 din 19 septembrie 2006 emisă de pârâtul I.G.P.R., având ca obiect suma de 19.512,08 lei, până la soluționarea dosarului de fond nr. 1807/2/2007, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a absolvit cursurile de zi ale Facultăți de Drept din cadrul Academiei de Poliție „ Alexandru Ioan Cuza" București - promoția 2002, iar în data de 26 iulie 2002 a fost angajat ca ofițer în cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Se mai arată că raporturile de muncă au încetat la cerere la 1 august 2006 înaintea termenului de 10 ani prevăzut în art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 137/1991 și în angajamentul nr. 4393 din 21 septembrie 1998. Prin Decizia de imputare nr. 160.853 din 19 septembrie 2006, pârâtul IGPR i-a imputat reclamantului suma de 19.512,08 lei reprezentând cheltuieli de școlarizare corespunzătoare perioadei în care a efectuat stagiul minim de 10 ani.

Contestația formulată împotriva deciziei de imputare i-a fost respinsă prin hotărâri jurisdicționale pronunțate de M.A.I. în cadrul procedurii administrative jurisdicționale. La data de 9 martie 2007 reclamantul a formulat acțiunea ce formează obiectul dosarului nr.1807/2/2007, prin care s-a solicitat anularea actelor contestate și suspendarea deciziei de imputare nr. 160853 din 19 septembrie 2006, iar prin încheierea din 23 martie 2007 s-a respins cererea de suspendare a deciziei de imputare pe motiv că nu a fost începută executarea silită. Ulterior la data de 8 august 2008, s-a început executarea silită, iar la data de 16 octombrie 2008 s-a formulat o nouă cerere de suspendare. Prin sentința nr. 3047 din 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare.

Recursul declarat împotriva sentinței menționate a fost admis prin decizia nr. 2511 din 12 mai 2009 de Curtea de Apel București, respingându-se astfel cererea de suspendare pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare. Prin sentința nr. 3454 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul L.R.S. și a dispus suspendarea executării deciziei de imputare nr. 160853 din 19 septembrie 2006, având ca obiect suma de 19512,08 lei, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 1807/2/2007 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Referitor la excepția invocată de pârâți, nu s-a putut reține inadmisibilitatea acesteia, deoarece toate cele trei cereri de suspendare formulată de L.R.S. au avut împrejurări de fapt diferite. S-a mai reținut că cererea de suspendare este justificată de motivul efectuării și depunerii la data de 27 mai 2009 - ulterior pronunțării deciziei nr. 2511 din 12 mai 2009 a Î.C.C.J. a raportului de expertiză contabilă care a concluzionat că suma datorată de reclamant cu titlu de cheltuieli de școlarizare este diferită de suma reținută în decizia de imputare, fiind în cuantum de 3.935,22 lei în loc de 19.512,08 lei. Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul este fondat, sentința urmând a fi modificată în parte, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în fond respinsă cererea, pentru următoarele considerente: Pentru a dispune măsura suspendării executării unui act administrativ nu este suficientă simpla afirmație a persoanei care se pretinde vătămată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia cererii cu privire la ambele condiții.

Existența unui caz bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executării actelor administrative. În acest context, instanța fondului, printr-o argumentare eronată, a conchis ca „ în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței unor cazuri bine justificate… în sensul că suma reținută în decizia de imputare este de 19.512 lei, vădit mai mare decât cea stabilită în raportul de expertiză efectuat în dosarul de fond, respectiv 3935,22 lei. Diferența de 15.576,86 lei…

creează o îndoială vădită asupra legalității deciziei de imputare a cărei suspendare se solicită". Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că, prin hotărârea judecătorească pronunțată la data de 28 octombrie 2009, în dosarul nr. 1807/2/2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care a judecat acțiunea formulată de reclamantul L.R.S., având ca obiect anularea Hotărârii nr. 64 din 8 februarie 2007, Hotărârii nr. 161622 din 6 noiembrie 2006 și a Deciziei de Imputare nr. 160853 din 19 septembrie 2006, emisă de I.G.P.R. a respins-o ca neîntemeiată. In ceea ce privește condiția iminenței producerii unui prejudiciu, valoarea mare a sumei asupra căreia dispune actul administrativ nu poate fi, prin ea însăși, un argument suficient pentru ca actul să fie suspendat.

Paguba ar trebui să constea într-o împrejurare cauzată de plata sumei imputate, iar nu în suma de bani ce constituie titlul, căci, în caz contrar, s-ar ajunge la concluzia că orice act administrativ care obligă la plata unei sume de bani este susceptibil necondiționat de suspendare. Or, o asemenea concepție pe care instanța de fond a afirmat-o - contravine caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative, astfel cum este aceasta reglementată de Legea nr. 554/2004. Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursurile urmează a fi admise, modificată, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a Deciziei de Imputare nr. 160853 din 19 septembrie 2006, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor împotriva sentinței nr. 3454 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată. Respinge cererea de suspendare a deciziei de imputare a Deciziei de Imputare nr. 160853 din 19 septembrie 2006, ca nefondată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.