ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 469/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prima instanță

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul C.N. a chemat in judecata pe parații

M.i.r.A.

și I.G.Po.R. pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de imputare din 25

martie 2008 emisă de I.G.P.R. și procesul verbal de cercetare administrativă și

care a stat la baza emiterii deciziei de imputare.

A

mai solicitat anularea ordinului M.A.I. din 5 ianuarie 2006, pentru aprobarea

normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul

școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de

specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară și în străinătate și

modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele

încheiate.

În

motivarea acțiunii a arătat că a funcționat ca polițist în cadrul M.I.R.A. până

la 31 ianuarie 2008, când au încetat raporturile de serviciu în temeiul art. 69

lit. f) din Legea nr. 360/2002.

A

precizat că urmare a încetării raporturilor de funcție s-a emis decizia de

imputație pentru suma de 19.453,73 lei, pe care a criticat-o pentru

nelegalitate, dar și pentru netemeinicie.

Referitor

la nelegalitatea deciziei a menționat că este emisă în baza ordinului din 2006,

care este nelegal, adoptat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 360/2002.

În

ceea ce privește netemeinicia acestei decizii a precizat că nu datorează suma

imputată, deoarece în perioada 2001 - 2003 a fost decazarmat, că nu a fost alocat la hrană, că prin angajamentul luat față de unitate s-a obligat să suporte

cheltuielile efectuate pe timpul școlarizării ceea ce înseamnă că trebuie să

suporte numai cheltuielile efective.

Cu

privire la anularea ordinului din 2006 al M.A.I. a arătat că prevederile

acestuia sunt nelegale, emise cu nesocotirea normelor de tehnică legislativă și

în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 360/2002.

Pârâții

M.I.R.A. și I.G.P.R. au formulat Întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.

Prin

sentința nr. 1550 din 8 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și I.G.P.R.

Pentru

a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul nu a respectat

angajamentul semnat la 13 septembrie 1999, de a lucra in cadrul unităților M.A.I.

timp de 10 ani după absolvirea Academiei de Politie.

S-a

apreciat că decizia este temeinică deoarece prin „cheltuielile efectuate cu

pregătirea”, sintagmă prevăzută de art. 70 din Legea nr. 360/2002, nu se

exclude ca modalitatea de calcul să fie efectuată prin raportare la

cheltuielile similare de la data încetării raportului de serviciu, potrivit

principiul reparării integrale a prejudiciului efectiv cauzat.

Ori

prejudiciul suferit efectiv astfel cum se calculează acesta conform ordinului din

2006, implică tocmai necesitatea înlocuirii reclamantului în funcția sa cu o

persoană având aceeași pregătire, respectiv cu o persoană care urmează în

prezent cursurile Academiei de Politie.

Prima

instanță a reținut că în mod corect a arătat paratul M.A.I. că școlarizarea

unei alte persoane presupune noi costuri de școlarizare, la valoarea actuală,

care reprezintă prejudiciul produs instituției de către reclamant prin

nerespectarea angajamentului.

Cu

privire la Ordinul din 2006 s-a apreciat că în preambul s-au indicat

dispozițiile Legii nr. 188/1999, Legii nr. 360/2002 și Legii nr. 53/2003, aceste

mențiuni fiind suficiente pentru a demonstra legalitatea și temeinicia actului.

Instanța

de recurs

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

În

motivele de recurs s-a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de

nelegalitate a Ordinului din 2006, respectiv asupra nelegalității art. 5, 6, 7

din Ordin în raport de prevederile Legii nr. 360/2002 și a nepublicării acestui

ordin, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

A

susținut că potrivit art. 70 din Legea nr. 360/2002 trebuia să restituie numai

cheltuielile efectuate în perioada școlarizării și nu cele stabilite prin

Ordinul din 2006.

O

altă critică de recurs a vizat faptul că instanța nu a examinat susținerea

potrivit căreia în perioada 16 octombrie 2001 - 25 iulie 2003 a fost decazarmat, că nu a beneficiat decât de masa de prânz și cu toate aceste i s-au imputat

cheltuielile de cazare și hrană integral, situație care reiese din adresele din

2009.

În

motivarea netemeiniciei deciziei de imputare a precizat că nu a primit

obiectele a căror contravaloare s-a imputat, așa cum rezultă din fișa

individuală.

Intimații

au formulat Întâmpinare, solicitând respingerea recursului, menținerea

sentinței ca fiind legală și temeinică.

Înalta

Curte, examinând acțiunea reclamantului, motivele de recurs, probatoriile

administrate și legislația aplicabilă reține că:

Reclamantul

a fost admis student la Academia de Poliție A.I.C. din București.

La

data de 13 septembrie 1999 a încheiat cu M.A.I. angajamentul, prin care s-a

obligat ca în cazul în care nu va îndeplini serviciul timp de minim 10 ani în

unitățile M.A.I., să restituie cheltuielile de întreținere efectuate cu acesta

pe timpul școlarizării (fila 105 dosar fond).

Ulterior,

la 31 ianuarie 2008 au încetat raporturile de serviciu cu Ministerul de

Interne, motiv pentru care s-a emis decizia de imputație a sumei de 19.453,73

lei ( 25 dosar fond).

La

stabilirea sumelor imputate I.G.P.R. a avut în vedere O.G. nr. 121/1998 și

Ordinul M.A.I.din 2006.

Acțiunea

a avut două petitorii principale:

Anularea

Deciziei de imputare nr. 617316 din 25 martie 2008 emisă de I.G.P.R. și

anularea Ordinului M.A.I. din 2006.

Cu

privire la anularea deciziei de imputație reclamantul a invocat motive de

nelegalitate și motive de netemeinicie.

În

considerentele sentinței, judecătorul fondului a apreciat că reclamantul ar fi

trebuit să facă dovada susținerilor privind împrejurarea că nu a fost alocat la

masă și nu a primit toate bunurile imputate.

Soluția

este greșită pentru că în materia securității sociale, sferă căreia i se

circumscriu și raporturile de serviciu ale reclamantului cu angajatorul I.G.P.R.,

dovada temeiniciei sumelor imputate se face de angajator.

Ori,

la dosarul prezentei cauze, judecătorul nu a pus în vedere pârâtului să facă o

astfel de dovadă, în condițiile în care reclamantul arătase în mod concret că în

perioada 2001 - 2003 a fost decazarmat.

Potrivit

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să stăruie prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în

cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În

acest context legal, judecătorul fondului trebuia să solicite pârâților să

prezinte dovezi privind cheltuielile efectuate cu reclamantul, dacă acesta a fost

sau nu decazarmat.

Față

de susținerile reclamantului se impunea a se pune în discuția părților

efectuarea unei expertize, ca probă de natură a lămuri împrejurările de fapt

invocate în cauză.

Judecătorul

fondului nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. și mai mult motivarea soluției privind sarcina probei este greșită.

În

ceea ce privește cererea de anulare a Ordinului din 2006, Înalta Curte

precizează:

În

cadrul acțiunii în anularea unui act administrativ cu caracter normativ,

instanța trebuie să aibă în vedere normele de tehnică legislativă reglementate

în Legea nr. 24/2000, potrivit cărora actul administrativ cu caracter normativ

se emite în baza și executarea legii, limitele puterii normative a organelor

administrației publice centrale fiind determinate de actul normativ cu forță juridică

superioară în baza căruia a fost emis.

Referirea

instanței de fond la emiterea ordinului în baza Legii nr. 188/1999, a Legii nr.

360/2002 și a Legii nr. 53/2003 este pur generică, fără a se face o raportare

la art. 70 din Legea nr. 360/2002 care reglementează restituirea cheltuielilor efectuate

cu pregătirea polițistului.

Motivarea

extrem de sumară, printr-o simplă enunțare a unor legi, fără a se face analiza

prevederilor legale cu forță juridică superioară și a celor din actul

administrativ normativ a cărui anulare s-a cerut, echivalează în mod evident cu

nepronunțarea instanței asupra cererii, fiind astfel ignorate prevederile art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. precum și cerințele art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În

cauza prezentă întrucât instanța de fond nu a cercetat motivele de netemeinicie

invocate de reclamant, urmează a se casa sentința cu trimitere pentru

rejudecare, prin aplicarea prevederilor art. 314 C. proc. civ., potrivit căruia

Înalta Curte hotărăște asupra fondului în toate cazurile în care împrejurările de

fapt au fost pe deplin stabilite.

Având

în vedere că instanța de fond nu a efectuat probe pentru stabilirea

împrejurărilor de fapt, urmează a se casa sentința, cu trimitere pentru

rejudecare, pentru administrarea de probe prin care să se verifice susținerea

reclamantului, eventual se va dispune efectuarea unei expertize contabile

pentru a se determina cuantumul cheltuielilor efectuate cu reclamantul.

În

ceea ce privește cererea de anulare a Ordinului din 2006 al M.A.I., acesta va

fi examinat prin raportare la prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002 care

reglementează restituirea cheltuielilor efectuate cu pregătirea polițistului.

În

consecință, întrucât există motive atât de casare cât și motive de modificare a

sentinței, în baza art. 312 alin. (3) teza finală, raportat la art. 314 C.

proc. civ., se vor casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o

judecată unitară și se va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.N. împotriva sentinței nr. 1550 din 8 aprilie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2010.