ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 469/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul C.N. a chemat in judecata pe parații M.i.r.A. și I.G.Po.R. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de imputare din 25 martie 2008 emisă de I.G.P.R. și procesul verbal de cercetare administrativă și care a stat la baza emiterii deciziei de imputare. A mai solicitat anularea ordinului M.A.I. din 5 ianuarie 2006, pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară și în străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate.

În motivarea acțiunii a arătat că a funcționat ca polițist în cadrul M.I.R.A. până la 31 ianuarie 2008, când au încetat raporturile de serviciu în temeiul art. 69 lit. f) din Legea nr. 360/2002. A precizat că urmare a încetării raporturilor de funcție s-a emis decizia de imputație pentru suma de 19.453,73 lei, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, dar și pentru netemeinicie. Referitor la nelegalitatea deciziei a menționat că este emisă în baza ordinului din 2006, care este nelegal, adoptat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 360/2002. În ceea ce privește netemeinicia acestei decizii a precizat că nu datorează suma imputată, deoarece în perioada 2001 - 2003 a fost decazarmat, că nu a fost alocat la hrană, că prin angajamentul luat față de unitate s-a obligat să suporte cheltuielile efectuate pe timpul școlarizării ceea ce înseamnă că trebuie să suporte numai cheltuielile efective.

Cu privire la anularea ordinului din 2006 al M.A.I. a arătat că prevederile acestuia sunt nelegale, emise cu nesocotirea normelor de tehnică legislativă și în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 360/2002. Pârâții M.I.R.A. și I.G.P.R. au formulat Întâmpinare solicitând respingerea acțiunii. Prin sentința nr. 1550 din 8 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și I.G.P.R. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul nu a respectat angajamentul semnat la 13 septembrie 1999, de a lucra in cadrul unităților M.A.I.

timp de 10 ani după absolvirea Academiei de Politie. S-a apreciat că decizia este temeinică deoarece prin „cheltuielile efectuate cu pregătirea”, sintagmă prevăzută de art. 70 din Legea nr. 360/2002, nu se exclude ca modalitatea de calcul să fie efectuată prin raportare la cheltuielile similare de la data încetării raportului de serviciu, potrivit principiul reparării integrale a prejudiciului efectiv cauzat. Ori prejudiciul suferit efectiv astfel cum se calculează acesta conform ordinului din 2006, implică tocmai necesitatea înlocuirii reclamantului în funcția sa cu o persoană având aceeași pregătire, respectiv cu o persoană care urmează în prezent cursurile Academiei de Politie. Prima instanță a reținut că în mod corect a arătat paratul M.A.I.

că școlarizarea unei alte persoane presupune noi costuri de școlarizare, la valoarea actuală, care reprezintă prejudiciul produs instituției de către reclamant prin nerespectarea angajamentului. Cu privire la Ordinul din 2006 s-a apreciat că în preambul s-au indicat dispozițiile Legii nr. 188/1999, Legii nr. 360/2002 și Legii nr. 53/2003, aceste mențiuni fiind suficiente pentru a demonstra legalitatea și temeinicia actului. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul. În motivele de recurs s-a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de nelegalitate a Ordinului din 2006, respectiv asupra nelegalității art. 5, 6, 7 din Ordin în raport de prevederile Legii nr. 360/2002 și a nepublicării acestui ordin, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A susținut că potrivit art. 70 din Legea nr. 360/2002 trebuia să restituie numai cheltuielile efectuate în perioada școlarizării și nu cele stabilite prin Ordinul din 2006. O altă critică de recurs a vizat faptul că instanța nu a examinat susținerea potrivit căreia în perioada 16 octombrie 2001 - 25 iulie 2003 a fost decazarmat, că nu a beneficiat decât de masa de prânz și cu toate aceste i s-au imputat cheltuielile de cazare și hrană integral, situație care reiese din adresele din 2009. În motivarea netemeiniciei deciziei de imputare a precizat că nu a primit obiectele a căror contravaloare s-a imputat, așa cum rezultă din fișa individuală. Intimații au formulat Întâmpinare, solicitând respingerea recursului, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, examinând acțiunea reclamantului, motivele de recurs, probatoriile administrate și legislația aplicabilă reține că: Reclamantul a fost admis student la Academia de Poliție A.I.C. din București. La data de 13 septembrie 1999 a încheiat cu M.A.I. angajamentul, prin care s-a obligat ca în cazul în care nu va îndeplini serviciul timp de minim 10 ani în unitățile M.A.I., să restituie cheltuielile de întreținere efectuate cu acesta pe timpul școlarizării (fila 105 dosar fond). Ulterior, la 31 ianuarie 2008 au încetat raporturile de serviciu cu Ministerul de Interne, motiv pentru care s-a emis decizia de imputație a sumei de 19.453,73 lei ( 25 dosar fond). La stabilirea sumelor imputate I.G.P.R.

a avut în vedere O.G. nr. 121/1998 și Ordinul M.A.I.din 2006. Acțiunea a avut două petitorii principale: Anularea Deciziei de imputare nr. 617316 din 25 martie 2008 emisă de I.G.P.R. și anularea Ordinului M.A.I. din 2006. Cu privire la anularea deciziei de imputație reclamantul a invocat motive de nelegalitate și motive de netemeinicie. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a apreciat că reclamantul ar fi trebuit să facă dovada susținerilor privind împrejurarea că nu a fost alocat la masă și nu a primit toate bunurile imputate. Soluția este greșită pentru că în materia securității sociale, sferă căreia i se circumscriu și raporturile de serviciu ale reclamantului cu angajatorul I.G.P.R., dovada temeiniciei sumelor imputate se face de angajator.

Ori, la dosarul prezentei cauze, judecătorul nu a pus în vedere pârâtului să facă o astfel de dovadă, în condițiile în care reclamantul arătase în mod concret că în perioada 2001 - 2003 a fost decazarmat. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest context legal, judecătorul fondului trebuia să solicite pârâților să prezinte dovezi privind cheltuielile efectuate cu reclamantul, dacă acesta a fost sau nu decazarmat. Față de susținerile reclamantului se impunea a se pune în discuția părților efectuarea unei expertize, ca probă de natură a lămuri împrejurările de fapt invocate în cauză.

Judecătorul fondului nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și mai mult motivarea soluției privind sarcina probei este greșită. În ceea ce privește cererea de anulare a Ordinului din 2006, Înalta Curte precizează: În cadrul acțiunii în anularea unui act administrativ cu caracter normativ, instanța trebuie să aibă în vedere normele de tehnică legislativă reglementate în Legea nr. 24/2000, potrivit cărora actul administrativ cu caracter normativ se emite în baza și executarea legii, limitele puterii normative a organelor administrației publice centrale fiind determinate de actul normativ cu forță juridică superioară în baza căruia a fost emis. Referirea instanței de fond la emiterea ordinului în baza Legii nr. 188/1999, a Legii nr. 360/2002 și a Legii nr. 53/2003 este pur generică, fără a se face o raportare la art. 70 din Legea nr. 360/2002 care reglementează restituirea cheltuielilor efectuate cu pregătirea polițistului.

Motivarea extrem de sumară, printr-o simplă enunțare a unor legi, fără a se face analiza prevederilor legale cu forță juridică superioară și a celor din actul administrativ normativ a cărui anulare s-a cerut, echivalează în mod evident cu nepronunțarea instanței asupra cererii, fiind astfel ignorate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. precum și cerințele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cauza prezentă întrucât instanța de fond nu a cercetat motivele de netemeinicie invocate de reclamant, urmează a se casa sentința cu trimitere pentru rejudecare, prin aplicarea prevederilor art. 314 C. proc. civ., potrivit căruia Înalta Curte hotărăște asupra fondului în toate cazurile în care împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite.

Având în vedere că instanța de fond nu a efectuat probe pentru stabilirea împrejurărilor de fapt, urmează a se casa sentința, cu trimitere pentru rejudecare, pentru administrarea de probe prin care să se verifice susținerea reclamantului, eventual se va dispune efectuarea unei expertize contabile pentru a se determina cuantumul cheltuielilor efectuate cu reclamantul. În ceea ce privește cererea de anulare a Ordinului din 2006 al M.A.I., acesta va fi examinat prin raportare la prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002 care reglementează restituirea cheltuielilor efectuate cu pregătirea polițistului. În consecință, întrucât există motive atât de casare cât și motive de modificare a sentinței, în baza art. 312 alin. (3) teza finală, raportat la art. 314 C. proc.

civ., se vor casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară și se va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N. împotriva sentinței nr. 1550 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2010.