ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 302/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș la data de 24 mai 2007, reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâții I.P.J. Timiș, I.G.P.R. și M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) a solicitat constatarea nulității absolute a Deciziei de imputare nr. 433233 din 12 iunie 2006,anularea Hotărârii nr. 46750 din 01 august 2006 a Comisiei de soluționarea a contestațiilor din cadrul I.G.P. și anularea Hotărârii nr. 57 din 21 noiembrie 2006 a C.J.I. din cadrul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.). De asemenea s-a solicitat, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin Decizia de imputare nr. 433233 din 12 iunie 2006 i-a fost imputată suma de 17.390,78 lei, reprezentând cheltuieli de școlarizare corespunzătoare perioadei de timp în care acesta nu și-ar fi îndeplinit obligația de a efectua stagiul minim de 10 ani în unitățile M.I.R.A. (în prezent M.A.I.). A mai arătat reclamantul că după comunicarea deciziei de imputare, a contestat-o la Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P., însă aceasta a respins contestația prin Hotărârea nr. 46750 din 01 august 2006, considerând că cele invocate nu pot fi luate în considerare. De asemenea arată reclamantul că a contestat și această hotărâre prin plângerea adresată C.J.I.

din cadrul M.I.R.A. ( în prezent M.A.I.), însă și această plângere i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 57/21 noiembrie 2006. La data de 25 iunie 2007 pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, care prin sentința civilă nr. 713/CA din 10 octombrie 2007 a admis această excepție și a declinat competența de soluționarea a acțiunii formulate de reclamantul B.P. în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 96 din 16 aprilie 2008 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.P. ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamantul a încălcat angajamentul luat în conformitate cu cerințele legii devenind astfel obligat la plata cheltuielilor în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.P., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului reclamantul a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că „reclamantul s-a obligat să presteze activitate în cadrul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) pe o perioadă de minimum 10 ani", întrucât nu a semnat decât cererea de înscriere la examenul de admitere la Academia de Politie, fără ca ulterior să mai fi semnat vreun înscris prin care să se fi obligat să funcționeze timp de zece ani în structurile Ministerului de Interne. Pe de altă parte a mai arătat reclamantul că în lipsa semnăturii pe angajament, răspunderea sa materială nu putea fi valabil angajată.

Analizând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. La admiterea în Academia de Politie, conform dispozițiilor art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 137/1991, cu modificările și completările ulterioare, recurentul a încheiat o convenție (angajament) cu instituția de învățământ menționată, prin care se obliga ca, în situația în care va fi îndepărtat din școala militară pentru lipsă de interes la învățătură sau pentru abateri disciplinare, precum și în eventualitatea în care nu-și va respecta obligația de a îndeplini serviciul minim 10 ani în unitatea în care va fi încadrat sau mutat ulterior, să restituie cheltuielile efectuate de M.I.R.A.

(în prezent M.A.I.) cu școlarizarea sa. Această obligație se justifică prin faptul că, pe parcursul școlarizării, studenții Academiei de Poliție beneficiază în mod gratuit de cazare, hrană, echipament și alte drepturi, toate aceste cheltuieli fiind suportate din bugetul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.). Dispoziția din art. 9 a Hotărârii Guvernului nr. 137/1991 referitoare la considerarea ca „încorporați" a candidaților admiși în Academie, nu conduce însă la concluzia că M.I: nu trebuie să recupereze cheltuielile de școlarizare pentru primul an de studiu. Cheltuielile acestea nu sunt similare celor efectuate cu militarii în termen, sunt cheltuieli legate de școlarizarea studenților, iar Ordinul M.I.

nr. 440/1995 cu referire la art. 9 din H.G. nr. 137/1991, prevede că recuperarea cheltuielilor se va face pentru întreaga perioadă petrecută în Academia de Poliție de către cei care nu și-au respectat angajamentul asumat. Temeiul răspunderii recurentului-reclamant rezidă în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 137/1991 și ale Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, decizia de imputare reprezentând actul juridic care concretizează întinderea acestei răspunderi. Angajamentul de plată este valabil în orice mod ar fi redactat dacă din conținutul său rezultă recunoașterea unei sume de bani, determinate sau determinabile și obligația persoanei respective de a o achita.

Or, recurentul-reclamant recunoaște că a semnat angajamentul la care face referire textul legal citat, și că la inițiativa sa a întrerupt serviciul militar, cerând trecerea în rezervă. Curtea de Apel în mod corect a apreciat că răspunderea reclamantului pentru nerespectarea angajamentului este una legală, ce derivă din normele juridice care reglementează răspunderea materială a militarilor, respectiv O.G. nr. 121 din 28 august 1998, conform cărora militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar (art. 4). În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant privind nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura administrativă prealabilă sesizării instanței, Curtea constată că acesta este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 37 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor „la soluționarea contestațiilor și a cererilor de revizuire de către comandanți sau șefi de unitate ori de către comisiile de soluționare a contestațiilor, persoanele obligate la plată pot fi citate când ele solicită în mod expres, precum și în cazurile complexe." Prin urmare comisia de soluționare a contestațiilor este cea care hotărăște dacă contestatorul va fi citat sau nu, cu excepția cazului în care acesta a solicitat citarea în mod expres. Referitor la motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant privind temeiul legal al răspunderii materiale, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect că „acesta este dat de Ordonanța nr. 121/1998". Cu privire la cuantumul și structura prejudiciului care i se impută recurentului, se impun următoarele precizări.

Temeiul legal al Deciziei de imputare nr. 433233 din 12 iunie 2006 este O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care în art. 2 stipulează: răspunderea materială este angajată, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, provocate de militari din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative". Mai mult decât atât, prin Instrucțiunile M.A.I nr. 830/20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) s-a stabilit că, în cazul nerespectării angajamentului, cota parte din cheltuielile de școlarizare suportate de minister, este considerată pagubă produsă Ministerului în discuție.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia nu sunt de natură a schimba soluția instanței de fond, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.P. împotriva sentinței civile nr. 96 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2009.