ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4910/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4910/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 15 decembrie

2008, reclamantul B.C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. (în

prezent M.A.I.) și Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, să se constate

că a rămas fără efecte juridice angajamentul încheiat între reclamant și

M.I.R.A. la data de 21 septembrie 1998, să se anuleze procesul-verbal de

cercetare administrativă nr. 724425 din 30 iunie 2008 și Decizia de imputare nr.

724437 din 2 iulie 2008 emise de I.P.J. Cluj, să se anuleze Hotărârea nr. 731436

din 3 septembrie 2008 a Comisie de Soluționare a Contestațiilor din cadrul

I.P.J. Cluj și hotărârea nr. 103 din 12 noiembrie 2008 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.I.R.A. S-a mai cerut suspendarea

executării Deciziei de imputare nr. 724437/2008, a Hotărârii nr. 731346/2008 și

a hotărârii nr. 103/2008, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a absolvit Academia de Poliție – Facultatea de Drept,

curs de zi, specialitatea Poliție Rutieră, promoția 2002.

După ce a fost declarat

admis la Academia de Poliție, a semnat un angajament, prin care s-a obligat ca,

după absolvirea academiei să îndeplinească un serviciu militar activ timp de

cel puțin 10 ani în cadrul M.I.R.A. După absolvirea academiei, a lucrat în

perioada 26 iulie 2002 – 1 mai 2008 ca ofițer de poliție rutieră în cadrul

I.P.J. Alba și, respectiv I.P.J. Cluj.

Urmare cererii formulate,

prin Ordinul nr. S/II/2708 din 22 aprilie 2008, s-a dispus încetarea

raporturilor de serviciu, începând cu data de 1 mai 2008.

În acest context, s-a emis Decizia

de imputare nr. 724437/2008, comunicată reclamantului la 8 iulie 2008, prin

care i-a fost imputată suma de 11.100,72 lei, pentru nerespectarea

angajamentului semnat, suma reprezentând cheltuielile de școlarizare pentru

timpul în care nu a prestat activitate în cadrul M.I.R.A.

Contestația formulată împotriva

deciziei de imputare i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 731346/2008.

Reclamantul a invocat

excepția necompetenței materiale a pârâtului I.P.J. Cluj de a emite decizia de

imputare, deoarece nu această autoritate a suportat cheltuielile de școlarizare

în cauză, precum și excepția tardivității cercetării administrative și a

înregistrării actului de cercetare de către I.P.J. Cluj, față de data emiterii

ordinului de încetare a raporturilor de serviciu – 22 aprilie 2008 și în raport

cu prevederile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Referitor la angajamentul încheiat

cu M.I.R.A. s-a susținut că acesta este lipsit de efecte juridice, întrucât prevederile

H.G.R. nr. 137/1991 au fost abrogate implicit prin Legea nr. 360/2002, deoarece

prin acest ultim act a pierdut calitatea de militar, astfel că nu se mai punea

problema îndeplinirii unui serviciu militar activ.

Cu privire la legalitatea

actelor administrative în discuție, s-a menționat că prevederile O.G. nr. 121/1998

nu mai erau aplicabile polițistului, care a dobândit, potrivit Legii nr. 360/2002,

calitatea de funcționar public cu statut special.

S-a mai arătat că nu a fost

dovedit cuantumul pagubei, nu s-a indicat temeiul de drept al stabilirii întinderii

acesteia, determinarea cheltuielilor de școlarizare ce i-au fost reținute în

sarcină fiind efectuată în mod nelegal, în absența unei pagube efective, certe

și actuale și a unei culpe din partea reclamantului, deci fără a fi îndeplinite

condițiile generale ale răspunderii materiale și nici cele specifice ale

răspunderii materiale a militarilor.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 73

din 18 februarie 2009, a respins acțiunea reclamantului.

S-a reținut, în esență, că

această soluție se impune, deoarece atât decizia de imputare, cât și hotărârile

ulterioare sunt temeinice și legale, apreciindu-se că, în cauză, sunt

îndeplinite toate condițiile legale, generale și specifice, care atrag

răspunderea materială a reclamantului.

Împotriva sus-menționatei

sentinței, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.C.V.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul solicită, în

principal, admiterea recursului și în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

raportat la art. 304

1

C. proc. civ., casarea hotărârii cu trimiterea

acesteia spre rejudecare la aceeași instanță pentru motivul că deși a formulat

cerere de amânare pentru lipsă de apărare, instanța a respins această

solicitare și a procedat la soluționarea cauzei fără a se administra probe în

cauză și în acest mod i s-a încălcat dreptul la apărare.

În subsidiar, recurentul

formulează următoarele critici de nelegalitate:

Cu privire la excepția de

necompetență materială a I.P.J. Cluj de a emite decizia de imputare, instanța,

în mod nelegal a constatat că aceasta este nefondată, motivarea acesteia

bazându-se pe aspecte care nu menționează nimic despre competența sau

necompetența I.P.J. Cluj, ci doar aspecte cu privire la statutul Polițistului

și demilitarizarea poliției.

Apreciază recurentul că este

greșită interpretarea dată de către instanță, cu privire la faptul că raportul

de serviciu al reclamantului – recurent era cu I.P.J. Cluj și nu cu M.A.I. Astfel,

singurul organ abilitat să stabilească raporturi de angajare de personal este

Ministerul de Interne, acesta fiind și instituția abilitată să dispună

încetarea raporturilor de muncă, iar nu Inspectoratul de Poliție Județeană sau Inspectoratul

General al Poliției Române.

În ceea ce privește

apărările formulate și la fondul cauzei referitoare la lipsa de efecte juridice

a angajamentului asumat, arată recurentul că instanța, în mod greșit și nelegal

a apreciat că angajamentul asumat de acesta își produce efectele juridice,

indiferent de modificările intervenite în Statutul Polițistului.

Că imposibilitatea

executării angajamentului nu se datorează unor motive imputabile acestuia, ci

unor împrejurări de ordin obiectiv – demilitarizarea poliției, astfel încât o

eventuală răspundere ar fi lipsită de temei legal.

Cu privire la tardivitatea

cercetării administrative și a înregistrării actului de cercetare de către

pârâtul I.P.J. Cluj, instanța a respins excepția, motivând că este neîntemeiată,

termenul curgând de la data de 1 mai 2008, data încetării raporturilor de

serviciu dintre recurente și M.I.R.A., iar recurentul apreciază că acest termen

curge de la data de 22 aprilie 2008, date emiterii ordinului prin care s-a

admis cererea sa de încetare a raporturilor de serviciu.

În privința cererii de

anulare a procesului – verbal de cercetare administrativă nr. 24425 și a Deciziei

de imputare nr. 724437 din 2 iulie 2008, susține că instanța, în mod nelegal a

considerat că stabilirea răspunderii materiale se face în baza O.G. nr. 121/1998,

deși în Hotărârea nr. 103 din 12 noiembrie 2008 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.I.R.A. acest capăt de cerere a fost

respins, invocându-se faptul că la data trecerii în rezervă a recurentului,

respectiv 01 mai 2008, în vigoare erau instrucțiunile M.A.I. nr. 1122/2006.

Recurentul susține că în

privința cheltuielilor cu cazarea, hrana, echiparea și solda pe durata

studiilor primului an de învățământ în Academia de Poliție, acestea sunt

suportate de statul român în virtutea respectării drepturilor militarilor. Că serviciul

militar este întotdeauna gratuit, iar obligarea sa la aceste cheltuieli, care revin

Statului în virtutea serviciului militar special pe care l-a îndeplinit pe

parcursul primului an de învățământ în cadrul Academiei de poliție, este

nelegală și neconstituțională.

O altă critică formulată de

recurent vizează neîndeplinirea condițiilor generale ale atragerii răspunderii

materiale, precum și a celor specifice ale răspunderii materiale a militarilor.

Prin întâmpinare, intimații

M.A.I. și Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj au solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile

atacate.

Analizând hotărârea recurată

prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinările depuse de

intimați, precum și conform art. 304

1

C. proc. civ., sub toate

aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Recurentul-reclamant după ce a fost declarat admis la Academia de Poliție – Facultatea de Drept a încheiat o convenție – angajament cu instituția

de învățământ, conform art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 137/1991, cu modificările

și completările ulterioare (în vigoare la acea dată, în prezent

fiind abrogată prin H.G. nr. 294/2007),

prin

care se obliga ca, în situația în care va fi

îndepărtat

din școala militară pentru lipsă de interes la învățătură sau pentru abateri

disciplinare,

precum și în eventualitatea că nu își va respecta

obligația de a îndeplini serviciul minim 10 ani în unitatea în care va fi

încadrat sau mutat ulterior, să restituie cheltuielile efectuate de Ministerul

Administrației și Internelor cu școlarizarea sa.

Pe parcursul celor patru ani de școlarizare, recurentul

a beneficiat

,

în mod gratuit, de cazare, hrană, echipament și

alte drepturi, toate aceste cheltuieli fiind suportate de Ia bugetul

alocat M.A.I.

După absolvirea Academiei de Poliție A.I.C.,

recurentul-reclamant a fost încadrat în structurile M.A.I., respectiv în cadrul

Inspectoratului de Poliție a Județului Alba și în

cadrul Inspectoratului de Poliție a

Județului Cluj, unitate de poliție de unde i-au încetat raporturile de serviciu

la data de 01 mai  2008.

Critica ce vizează necompetența materială a Inspectoratul de Poliție al

Județului Cluj de a emite decizia de imputare este nefondată.

Este real că Decizia de imputare nr. 724437 a fost emisă la 2 iulie 2008

de Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj în urma efectuării cercetării

administrative pe baza documentelor justificative înaintate de către Academia

de Poliție A.I.C.

În mod corect prima instanță

a reținut că Inspectoratul de

Politie Județean Cluj avea obligația și totodată competența de a sesiza

producerea prejudiciului și de a declanșa procedura de recuperare a acestuia în

raport de dispozițiile art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 121/1998, privind

răspunderea materială a militarilor, act normative care se aplică și

polițiștilor, care prevede că, comandantul sau șeful unității care a constatat

sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată,

efectuarea cercetării administrative.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, cercetarea prevăzută la alin. (1)

se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a

produs paguba sau de la eșaloanele superioare ori de organele de control

specializate.

Întrucât până la data încetării raporturilor de serviciu, la 1 mai 2008,

recurentul-reclamant și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de

Poliție al Județului Cluj, toate drepturile și obligațiile de serviciu ale

acestuia au fost preluate din punct de vedere financiar de această unitate care

i-a achitat drepturile salariale, fiind finanțată din bugetul alocat M.A.I.

Datorită faptului că recurentul-reclamant nu și-a respectat obligația

asumată prin angajamentul semnat la data de 21 septembrie 1998,

sarcina înregistrării

pagubei și efectuarea demersurilor legale în vederea recuperării acesteia îi

revenea

, unității

din subordinea M.A.I, care ținea evidența drepturilor și obligațiilor

reclamantului, respectiv Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj.

Angajamentul semnat de recurent

produce efecte indiferent de modificările

intervenite în privința statutului polițistului, de esența sa fiind

obligativitatea îndeplinirii serviciului timp de 10 ani de la absolvirea

instituției de învățământ superior, act unilateral de voință care a fost asumat

în baza unui temei legal și nu este desființat.

Prin urmare în mod corect a reținut instanța de fond că deși prin

intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, recurentul-reclamant

nu a mai desfășurat „serviciul militar activ", angajamentul semnat la data

admiterii în Academia de Poliție nu a încetat să producă efecte juridice.

Susținerile recurentului referitoare la tardivitatea cercetării

administrative și a înregistrării actului de cercetare, nu pot fi reținute

întrucât raportat la data încetării

raporturilor de serviciu al acestuia la 01 mai 2008 și la

data înregistrării procesului verbal cuprinzând hotărârea comisiei de cercetare

administrativă 30 iunie 2008, se constată că nu au fost încălcate dispozițiile

art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 referitor la termenul de 60 de

zile

pentru efectuarea cercetării și

înregistrării actului de cercetare.

În ceea ce privește susținerea recurentului- reclamant reiterată și în

recurs că primul an de studii din cadrul Academiei de Poliție ar fi asimilat

stagiului militar, drept pentru care cheltuielile de școlarizare ar fi trebuit

calculate începând cu anul II de studii, este de reținut că acesta nu a

îndeplinit serviciul militar obligatoriu ci a fost considerat în serviciul

militar, ca efect al calității de student al unei instituții militare de învățământ.

În aceste condiții anul I este asimilat stagiului

militar, iar

cheltuielile suportate cu

recurentul-reclamant în această perioadă au avut natura unor cheltuieli de

școlarizare și nu cea a unor cheltuieli de întreținere a unui

militar în termen,

așa cum în mod corect a fost reținut și de către instanța de fond.

Critica ce vizează încălcarea

dispozițiilor art. 25 pct. 5 din

O.G. nr. 121/1998,

referitoare la obligativitatea motivării Deciziei

de imputare nr. 724437

din

02 iulie 2008

este nefondată.

Astfel, în decizie s-a menționat suma imputată contestatorului. în

cuantum de 11.100.72 lei, reprezentând cheltuieli de școlarizare pentru timpul

neservit în M.A.I. respectiv 50 luni + 24 de zile.

Prin adresa din 12 iunie 2008, Academia de

Poliție

A.I.C. a comunicat I.P.J. Cluj, defalcat, cheltuielile de

întreținere pe care această instituție le-suportat pentru recurent pe parcursul

perioadei tic studii.

Analizarea acestor sume s-a realizat în conformitate cu dispozițiile Ordinului

M.I. nr. 1.122 din 05 ianuarie 2006. pentru aprobarea Normelor metodologice

privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a

cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare,

perfecționare, stagii de practică, în țară si străinătate și modul de

recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele

încheiate.

Prima instanță a analizat criticile formulate de recurentul-reclamant cu

privire la netemeinicia procesului-verbal de cercetare administrativă și a deciziei

de imputare, reținând că sunt nefondate, în condițiile în care sunt îndeplinite

toate condițiile legale generale și specifice care atrag răspunderea materială.

Se constată că s-au analizat distinct condițiile privind fapta ilicită,

paguba și raportul de cauzalitate pentru atragerea răspunderii materiale pentru

prejudiciul real și cert care s-a produs ca urmare a nerespectării obligațiilor

asumate prin angajament, în condițiile în care raporturile de serviciu i-au

încetat la solicitarea sa.

În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează încălcarea dreptului la

apărare și solicitarea de casare a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare, Înalta Curte constată că nu se fondează.

Prin Încheierea de ședință din 4 februarie 2004 s-a consemnat

solicitarea reprezentantului de amânare, iar instanța a respins cererea de

amânare cu motivarea că în cauză s-a mai acordat în termen și pentru a respecta

dreptul la apărare al reclamantului a dispus amânarea pronunțării la 11

februarie 2009.

Conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ., când instanța refuză amânarea

judecății pentru lipsă de apărare, va amâna la cererea părții, pronunțarea în

vederea depunerii de concluzii scrise.

În raport de aceste prevederi legale se constată că nu a fost încălcat

dreptul la apărare al reclamantului-recurent care a avut posibilitatea ca în

conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ., să propună administrarea

unor înscrisuri noi care nu ar fi fost depuse la fondul cauzei.

Cum în recurs nu au fost solicitate alte probe, iar cererea de amânare a

fost respinsă cu aplicarea corectă a prevederilor art. 156 alin. (2) C. proc.

civ., criticile recurentului privind încălcarea dreptului la apărare, nu pot fi

reținute.

În consecință, constatând că starea de fapt a fost corect stabilită și

că răspunderea materială a fost legal angajată, Curtea în baza prevederilor art.

312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul B.C.V. împotriva sentinței civile nr. 73 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2009.