ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3692/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3692/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
1) Prima instanță
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul I.C.V. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor
și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, a
solicitat admiterea cererii, constatarea ca rămas fără efecte juridice
angajamentul încheiat între reclamant și Ministerul Internelor și Reformei
Administrative la data de 21 septembrie 1998, să se dispună anularea
procesului-verbal de cercetare administrativă și a deciziei de imputare nr.
724.555 din 16 iulie 2008 emisă de pârâtul I.P.J. Cluj pentru nelegalitate și
netemeinicie, să se dispună anularea Hotărârii nr. 731.414 din 03 septembrie 2008
a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul I.P.J. Cluj ca fiind
netemeinică și nelegală cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de
judecată ocazionate de prezenta cerere de chemare în judecată.
î
n motivarea cererii s-a arătat că în
fapt, este absolvent al Academiei de Poliție, Facultatea de Drept, curs de zi,
specialitatea cercetări penale, promoția 2002. După ce a fost declarat admis în
cadrul Academiei de Poliție a semnat un angajament prin care, luând la
cunoștință de prevederile art. 9 din RG. nr. 137/ 1991 privind înființarea
Academiei de Poliție a Ministerului de Interne, s-a obligat ca după absolvirea
academiei să îndeplinească serviciul militar activ timp de minimum 10 ani în
cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
După absolvirea academiei, în
perioada 26 iulie 2002 - 30 aprilie 2008, a lucrat în cadrul LP.J. Cluj în
calitate de ofițer de cercetări penale.
La cererea sa, M.I.R.A. a dispus
prin Ordinul 8111/2743 încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de
30 aprilie 2008.
Considerând că reclamantul nu și-a
îndeplinit angajamentul, pârâtul I.P.J. Cluj a emis decizia de imputare nr.
724.555 din 16 iulie 2008 prin care i-a fost imputată suma de 11.079,75 RON,
reprezentând cheltuieli de școlarizare pentru timpul neservit în M.I.R.A.
î
n ce privește procedura cercetării
administrative, a înregistrării actului de cercetare și a emiterii deciziei de
imputare, a apreciat că acestea au avut loc cu nerespectarea dispozițiilor
legale, motiv pentru care a invocat : excepția de necompetentă materială a
pârâtului I.P.J. Cluj în emiterea deciziei de imputare nr. 724.555 din 16
august 2008 și, pe cale de consecință, anularea acestei decizii; excepția
tardivității cercetării administrative și a înregistrării actului de cercetare
de către pârâtul I.P.J. Cluj și anularea deciziei de imputare nr. 724.555 din
16 august 2008 emisă de pârâtul I.P.J. Cluj.
î
n ceea ce privește tardivitatea
cercetării administrative și a înregistrării actului de cercetare de către
pârâtul I.P.J. Cluj a arătat că termenul pentru efectuarea cercetării
administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de
zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat
cunoștință de producerea pagubei.
î
n data de 06 mai 2008 a fost
comunicat pârâtului I.P.J. Cluj Ordinul 8/11/2743 prin care ministrul de
interne a aprobat cererea reclamantului de încetare a raporturilor de serviciu
începând cu data de 30 aprilie 2008. Conducerea LP.J. Cluj a cunoscut însă
înainte de această dată că raporturile reclamantului de serviciu vor înceta
începând cu data de 30 aprilie 2008, deoarece începând cu data de 05 mai 2008
nu a mai desfășurat niciun act de cercetare penală.
A arătat că procesul-verbal de
cercetare administrativă și decizia de imputare nr. 724.555 din 16 august 2008 emise
de pârâtul LP.J. Cluj sunt nelegale pentru următoarele motive: în conformitate
cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 121/1998 răspunderea materială este angajată
în condițiile acestei ordonanțe numai pentru pagubele provocate de militari și
numai când aceștia fac parte din rândul anumitor instituții publice, printre
care și Ministerul de Interne. Art. 7 al aceluiași act normativ stabilește că
prin termenul de militar se înțelege militari în termen, militari cu termen redus,
rezerviști concentrați sau mobilizați, elevi și studenți ai instituțiilor militare
de învățământ, militari angajați pe bază de contract și cadre militare. La data
intrării în vigoare a O.G. nr. 121/1998 polițiștii aveau calitatea de cadre
militare, calitate pe care au pierdut-o odată cu intrarea în vigoare a Legii
nr. 360/2002.
A precizat că prevederile art. 27
1
din Instrucțiunile nr. 830 din 20 ianuarie 1999 introduse prin Ordinul MI nr.
457 din 26 mai 2003 sunt nelegale pentru că ele, potrivit prevederilor art. 56,
alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, nu pot
modifica un act normativ de nivel superior și pentru că sunt discriminatorii,
creând un tratament diferențiat al salariaților civili din cadrul instituțiilor
publice enumerate de art. 2 din O.G. nr. 121/1998 în raport cu ceilalți
salariați civili din sectorul public și privat.
î
n aceste condiții, având în vedere
că la data încetării raporturilor de serviciu avea calitatea de funcționar
public cu statut special, nu i se puteau aplica prevederile O.G. nr. 121/1998
și cele ale Instrucțiunilor nr. 830/1999 privind răspunderea materială a
militarilor, ci prevederile care stabilesc răspunderea civilă a funcționarilor
publici (art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcționarilor publici, republicată).
Pe fond a susținut că decizia de
imputare nr. 724.555 din 16 august 2008 a fost emisă de pârâtul I.P.J. Cluj cu
nerespectarea prevederilor art. 25, alin. (5) din O.G. nr. 121/1998, nefiind
temeinic motivată.
Nu rezultă din decizia de imputare
care sunt criteriile care au stat la baza stabilirii sumei de 11.079,75 RON ca
prejudiciu cauzat.
De asemenea, reclamantul a invocat,
ca mijloc de apărare nelegalitatea prevederilor art. 5 din Ordinul Ministerului
de Interne nr. 1222 din 5 ianuarie 2006.
b). Întâmpinarea
Ministerul Internelor și Reformei
Administrative a solicitat respingerea acțiunii arătând că reclamantul a fost
admis în anul 1998 în Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" pe
care a absolvit-o în anul 2002 și a încheiat o convenție (angajament) cu
instituția de învățământ, prin care se obliga ca, în situația în care nu își va
respecta obligația de a îndeplini serviciul minim, 10 ani în unitatea în care
va fi încadrat sau mutat ulterior, să restituie cheltuielile efectuate de
Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu școlarizarea sa.
d
upă absolvirea Academiei de Poliție
"Alexandru Ioan Cuza" și până la data încetării raporturilor de
serviciu, (26 iulie 2002 - 30 aprilie 2008), reclamantul I.C.V. și-a desfășurat
activitate a în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj. Astfel că,
toate drepturile și obligațiile izvorâte din raporturile sale de serviciu a
reclamantului cu M.I.R.A. au fost preluate, din punct de vedere financiar, de
către I.P.J. Cluj, instituție care îi achita drepturile salariale și care este
finanțată de la același buget, respectiv bugetul M.I.R.A.
c) Soluția primei instanțe
Prin sentința nr. 150/2010, Curtea
de Apel Cluj, aecția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins
excepția prematurității acțiunii formulată de pârâtul Inspectoratul de Poliție
al Județului Cluj ; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive
invocate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative; a respins
excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a prevederilor art. 27
1
din Instrucțiunile nr. 830 din 20 ianuarie 1990 privind răspunderea materială a
militarilor introduse prin Ordinul M.I. nr. 457 din 26 mai 2003, prevederilor art.
27
1
din Instrucțiunile nr. 830 din 20 ianuarie 1990 privind
răspunderea materială a militarilor introduse prin Ordinul M.I. nr. 457 din 26
mai 2003, excepției de nelegalitate a prevederilor art. 2 din Normele
metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe
timpul;școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada
cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică în țară
și în străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu -
și respectă angajamentele încheiate prevăzute în Anexa Ordinului M.I. nr. 1122
din 05 ianuarie 2006, excepției de nelegalitate a prevederilor art. 5 și art. 6
din Normele metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul
școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare,
perfecționare, stagii de practică în țară și în străinătate și modul de
recuperare a acestora de la persoanele care nu - și respectă angajamentele
încheiate prevăzute în Anexa Ordinului M.I. nr. 1122 din 05 ianuarie 2006 și a excepției
de nelegalitate a prevederilor art. 9 din Normele metodologice privind
stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor
efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare,
stagii de practică în țară și în străinătate și modul de recuperare a acestora
de la persoanele care nu - și respectă angajamentele încheiate prevăzute în
Anexa Ordinului M.I. nr. 1122 din 05 ianuarie 2006; a respins excepția de nelegalitate
a prevederilor art. 27
1
din Instrucțiunile nr. 830 din 20 ianuarie 1990
privind răspunderea materială a militarilor introduse prin Ordinul M.I. nr. 457
din 26 mai 2003;a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 27
1
din Instrucțiunile nr. 830 din 20 ianuarie 1990 privind răspunderea materială a
militarilor introduse prin Ordinul M.I. nr. 457 din 26 mai 2003, excepția de
nelegalitate a prevederilor art. 2 din Normele metodologice privind stabilirea
cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate
pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de
practică în țară și în străinătate și modul de recuperare a acestora de la
persoanele care nu - și respectă angajamentele încheiate prevăzute în Anexa
Ordinului M.I. nr. 1122 din 05 ianuarie 2006; a respins excepția de
nelegalitate a prevederilor art. 5 și art. 6 din Normele metodologice privind
stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor
efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare,
stagii de practică în țară și în străinătate și modul de recuperare a acestora
de la persoanele care nu - și respectă angajamentele încheiate prevăzute în
Anexa Ordinului M.I. nr. 1122 din 05 ianuarie 2006; a respins excepția de
nelegalitate a prevederilor art. 9 din Normele metodologice privind stabilirea
cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării , a cheltuielilor efectuate
pe perioada cursurilor/ programelor de specializare, perfecționare, stagii de
practică în țară și în străinătate și modul de recuperare a acestora de la
persoanele care nu - și respectă angajamentele încheiate prevăzute în Anexa
Ordinului M.I. nr. 1122 din 05 ianuarie 2006; a respins acțiunea promovată de
reclamantul I.C.V. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliției al
Județului Cluj și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, având ca
obiect anularea procesului verbal de cercetare administrativă și a deciziei de
imputare nr. 724.555 din 16 iulie 2008 emisă de I.P.J. CLUJ și a hotărârii nr. 731.414
din 03 septembrie 2008 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul I.P.J.
CLUJ.
d). Motivarea soluției
Pentru a pronunța această sentință ,
prima instanță a reținut că excepțiile prematurității acțiunii, a lipsei
calității procesuale pasive a Ministerul Internelor și Reformei Administrative,
sunt nefondate.
În ceea ce privește excepția de
nelegalitate a art. 27 din Instrucțiunile nr. 830/1999 s-a arătat că prin
aceste dispoziții normative nu au fost încălcate prevederilor O.G. nr. 121/1998
și Legii nr. 360/2002, ci numai s-au explicat în concret procedurile de urmat.
Referitor la art. 2 din Normele
metodologice prevăzute în Anexa la Ordinul Ministrului de Interne nr. 1122 din 5 ianuarie 2006, care ar consacra aplicarea
retroactivă a acestor norme, s-a precizat că Ordinul respectiv prevede doar
posibilitatea de interpretare într-un anume sens, a textului legii, în raport
de situația concretă a fiecărei persoane.
De asemenea, cu privire la
nelegalitatea art. 5 și art. 6 din Ordinul nr. 122/2006 s-a arătat că
instituirea unor categorii distincte în situații diferite nu constituie o
discriminare, Curtea Europeană admițând în mod constant că pot fi adoptate
pentru situații și categorii distincte reglementări diferite, ori așa cum arată
și reclamantul categoriile evidențiate de acesta sunt distincte și se află în
situații diferite.
Normele cuprinse în actele
administrative contestate nu au introdus elemente care să determine modificarea
textelor legale în executarea cărora au fost emise ci definesc termeni și
noțiuni tocmai în vederea asigurării posibilității aplicării lor.
Referitor la nelegalitatea actelor
respectiv decurgând din lipsa publicării acestora în Monitorul Oficial elemente
care au fost apreciate de către reclamant ca fiind și în ingerințe de natură
constituțională au fosta analizate de către curtea Constituțională prin decizia
nr. 1418 din 5 decembrie 2009 care a statuat că aceasta reprezintă o chestiune
de fapt subsecventă emiterii actului și nu poate constitui un motiv de
neconstituționalitate.
Cu privire la comunicarea directă a
actelor administrative contestate s-a reținut că în interiorul sistemului
comunicarea tuturor documentelor care nu erau supuse procedurii de publicare se
realiza în conformitate cu art. 26 alin. (3) din Regulamentul privind măsurile
metodologice organizatorice termenele și circulația proiectelor de acte
normative în MAI aprobat prin OMAI nr. 533/2003 astfel că reclamantul nu poate
să se prevaleze de necunoașterea conținutului acestora decât invocând propria
culpă în nerespectarea altor dispoziții legale.
S-a apreciat că normele atacate pe
calea excepției de nelegalitate sunt conforme dispozițiilor legale de rang
superior că în soluționarea cauzei acestea nu vor fi înlăturate de la aplicare.
În ceea ce privește efectele
juridice ale angajamentului semnat cu Ministerul Internelor și Reformei
Administrative s-a arătat că nu încetează în urma apariției Legii nr. 360/2002
privind statutul polițistului, deoarece apariția actului normativ nu poate
produce efectele urmărite de reclamant în privința unei convenții anterioare,
clauza referitoare la îndeplinirea serviciului militar urmând a fi interpretată
potrivit cu textele legale în vigoare la data încheierii acesteia.
Prima instanță a mai avut în vedere
că natura juridică a răspunderii reclamantului așa cum recunoaște și acesta
este una contractuală, temeiul răspunderii constituindu-l angajamentul.
Cuantumul obligațiilor a fost
determinat în baza unui ansamblu de acte normative care au fost apreciate ca
fiind incidente în cauză în raport de conținutul convenției încheiate între
părți.
Excepția de necompetență materială a
pârâtului I.P.J. în emiterea deciziei de imputare nr. 724555 din 16 august 2008
invocată de reclamant ca apărare pe fond, ca motiv de nulitate a deciziei
contestate a fost apreciată de instanță ca neîntemeiată atât în raport de
clauzele angajamentului care face referire la unitățile Ministerului de Interne
cât și la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 care asigură
acestei entități personalitatea juridică necesară în vederea emiterii actului
atacat.
Excepția tardivității cercetării
administrative și înregistrării actului de cercetare invocate de reclamant ca
motive de nulitate a deciziei de imputare în conformitate cu prevederile art. 23
alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 a fost respinsă reținându-se că din cuprinsul
raportului și a deciziei de imputare rezultă că cercetarea a fost realizată
înăuntrul termenului de decădere instituit de legiuitor, calcularea termenelor
realizându-se prin luarea în considerare a zilelor libere.
Decizia de imputare nr. 724555 din 16
august 2008 corespunde exigențelor instituite de art. 25 alin. (5) din O.G. nr.
121/1998 cuprinzând motivele care au condus la emiterea ei.
e) Completarea hotărârii
Reclamantul I.C.V. prin cererea
înregistrată la 26 mai 2010 a solicitat completarea dispozitivului sentinței
civile nr. 150 din 31 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar
nr. 1406/33/2008.
Reclamantul a învederat că în
dispozitivul sentinței civile
:
amintite instanța de fond nu s-a
pronunțat cu privire la capătul de cerere principal al acțiunii reclamantului
care a avut formularea „să constatați că a rămas fără efecte juridice
angajamentul încheiat între subsemnatul și Ministerul internelor și reformei
Administrative la data de 21 septembrie 1998, deși în considerentele hotărârii
s-a făcut referire la acest capăt de cerere ori soluționarea cauzei trebuie să
rezulte din dispozitivul hotărârii și nu din mențiunea ce s-ar face în
considerente.
Cererea a fost întemeiată pe
dispozițiile art. 282
1
C. proc. civ.
Pârâtul I.P.J. Cluj a solicitat
respingerea cererii în principal invocând excepția tardivității cererii
raportat la dispozițiile art. 281
1
și art. 281
2
C. proc.
civ., iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiată a cererii întrucât este
evident că fiind respinsă acțiunea reclamantului cu privire la anularea
procesului verbal de cercetare administrativă și a deciziei de imputare nr.
724555 din 16 iulie 2008 emisă de I.P.J. Cluj și a hotărârii nr. 731414 din 03
septembrie 2008 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din Cadrul I.P.J.
Cluj angajamentul semnat de către reclamant cu ocazia admiterii la Academia de Poliție își produce efectele.
Prin sentința nr. 142/2010, Curtea
de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins
cererea de completare a sentinței civile nr. 150 din 31 martie 2010 pronunțată
de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 1406/33/2008 formulată de reclamantul I.C.V.
în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative
și Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj
La pronunțarea sentinței s-a reținut
că soluția pronunțată a fost aceea de respingere a acțiunii introductive de
instanță, astfel că toate cererile principale apar ca fiind soluționate,
nefiind necesară respingerea individuală a fiecărui petit din acțiunea
introductivă de instanță.
Instanța de recurs
a). recursurile declarate de
reclamant
Împotriva sentințelor nr. 150/2010
și nr. 142/2010 s-a declarat recurs de către reclamantul I.C.V.
În motivele de recurs, s-a susținut
că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii privind constatarea ca
rămas fără efecte juridice angajamentul încheiat la 21 septembrie 1998 cu
Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
S-a mai arătat că nu a fost
soluționată excepția de nelegalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. j)
din Instrucțiunile nr. 830 din 20 ianuarie 2001.
În susținerea acestui motiv de
recurs, s-a arătat că prin dispozițiile care constituiau obiectul excepției
s-au modificat prevederile art. 2 din O.G. nr. 121/1998.
În ceea ce privește angajamentul
semnat cu Academia de Poliție, s-a arătat că acesta are caracterul unui
contract, că pretențiile pârâților nu derivă dintr-un raport de serviciu, ci
dintr-un raport civil, astfel că recuperarea cheltuielilor de școlarizare se
putea face numai pe calea dreptului comun.
S-a arătat că I.P.J. Cluj nu era
competent să emită decizia de imputare, că angajamentul semnat cu Academia de
Poliție nu produce efecte cu privire la această instituție, întrucât paguba nu
s-a înregistrat în patrimoniul acestuia.
Au fost aduse critici și cu privire
la tardivitatea cercetării prealabile, nemotivarea deciziei de imputare,
cuantumul sumei imputate.
S-a susținut că hotărârea instanței
de fond nu este motivată.
b). Analiza motivelor de recurs
Din examinarea sentințelor, a
probatoriilor administrate, a legislației aplicabile, Înalta Curte constată că
recursul este nefondat.
Analiza dispozitivului deciziei nr. 150/2010
relevă că instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor petitelor acțiunii
reclamantului.
Cererea privind constatarea ca rămas
fără obiect a angajamentului încheiat la 21 septembrie 1998, se constituie într-o
apărare a reclamantului, respectiv motivarea pe care reclamantul a înțeles să o
facă pentru ca astfel să se anuleze decizia de imputare, emisă tocmai în baza
acestui angajament.
În considerentele sentinței
judecătorul fondului a examinat amplu existența, legalitatea și consecințele angajamentului.
Referitor la nesoluționarea
excepției de nelegalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. j) din
Instrucțiunile 830/2001, critica este nefondată, instanța de fond
pronunțându-se expres asupra acestei excepții.
Înalta Curte arată că soluția adoptată
este legală, întrucât prin Instrucțiunile respective nu s-a modificat
conținutul normativ al O.G. nr. 121/1998, considerentele fiind pe larg și
corect expuse în sentință.
În ceea ce privește angajamentul,
reclamantul I.C.V. și-a asumat prin acesta obligația de a plăti Ministerului de
Interne contravaloarea cheltuielilor de școlarizare, în condițiile expres
prevăzute în angajament.
Acest angajament produce efectele
prevăzute în legile și alte acte normative în vigoare la data semnării lui.
Împrejurarea că ulterior semnării
angajamentului polițistul a devenit funcționar public cu statut special, nu
este de natură a schimba condițiile antrenării răspunderii materiale.
În considerarea prevederilor art. 9
din H.G. nr. 137/1991, reclamantul s-a obligat ca după absolvirea Academiei să îndeplinească
serviciul timp de 10 ani în unitățile și garnizoanele ministerului de interne,
în raport de nevoile acestui minister.
În aceste condiții este lipsit de
relevanță că structurile Ministerului de Interne au căpătat un statut civil
special, pentru că angajamentul de a desfășura activitatea viza unitățile
ministerului de interne și nu caracterul militar al acestora.
Urmare a angajamentului, unitatea de
poliție era în drept să emită decizia de imputare, potrivit regulamentelor
proprii ale Ministerului de Interne și O.G. nr. 121/1998, act normativ
aplicabil și în cazul răspunderii materiale a polițistului.
I.P.J. Cluj avea competența de a
emite dispoziția de imputare.
Potrivit art. 22 alin. (1) și (2)
din O.G. nr. 121/1998 cercetarea administrativă se efectuează comisia de cercetare
administrativă din unitatea unde s-a constatat producerea pagubei.
În speță, I.P.J. Cluj este unitatea
unde s-a constatat producerea pagubei, unitate care a înregistrat și
prejudiciul.
Cercetarea prealabilă a fost
efectuată în termenul legal de 60 de zile, prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998,
termen ce se calculează începând cu data de 15 mai 2008, când s-a comunicat
I.P.J. Cluj, Ordinul de încetare raporturilor de serviciu.
Procesul verbal de cercetare
administrativă s-a înregistrat la 9 iulie 2008, astfel că cercetarea s-a
efectuat înăuntrul termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998.
Decizia de imputație a fost
motivată, în sensul că s-a arătat în cuprinsul acesteia cuantumul sumei, ce
reprezintă suma, respectiv contravaloarea cheltuielilor de școlarizare pe o
perioadă de 50 de luni și 25 zile, timp în care nu s-a mai desfășurat
activitatea în structurile Ministerului de Interne.
În cuprinsul deciziei s-au indicat temeiurile
de drept, respectiv art. 2 și art. 22 din O.G. nr. 121/1998 și pct. 5 lit. j)
din Instrucțiunile nr. 830/1999.
Este nefondată și critica privind
nemotivarea sentinței, întrucât sentința este motivată corespunzător cerințelor
art. 261 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele
acestei decizii, în baza art.312 C. proc. civ., recursul se va respinge,
sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de I.C.V. împotriva
sentinței civile nr. 150/2010 din 31 martie 2010 și împotriva sentinței civile
nr. 142/2010 din 21 iunie 2010 ale Curții de Apel Cluj, secția de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17
septembrie 2010.