ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 506/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 11 mai 2005, R.M. a solicitat ca în

contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor –Comisia de jurisdicție

a imputațiilor să se dispună anularea hotărârii nr. 14 din 01 aprilie 2005, ca nelegală,

iar pe cale de consecință, repunerea în termenul de contestare a deciziei de imputare

din 31 octombrie 2002 emisă de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova și exonerarea

sa de obligația de plată a sumei de 5.789,19 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 49 din 13 ianuarie 2004 a Tribunalului

Prahova a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu Inspectoratul

Județean de Poliție mai sus-menționat, dispunându-se anularea deciziei de imputare

emisă de pârâtă și exonerarea sa de plata sumei de 5.789,19 RON, reprezentând cheltuieli

de școlarizare.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs, iar prin decizia nr. 834 din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis recursul, modificând

parțial sentința în sensul admiterii excepției de inadmisibilitate invocată de partea

adversă și al respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

În situația dată, în termen

legal a formulat contestație împotriva deciziei de imputare, solicitând repunerea

în termenul de contestare, conform art. 42 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, precum

și anularea deciziei, cu consecința exonerării de plata sumei imputate.

Prin sentința civilă

nr. 1857 din 27 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că citațiile anexate la dosarul cauzei, însoțite de

confirmările de primire, demonstrează fără echivoc faptul că reclamantul a fost

citat în mod legal în vederea soluționării plângerii de către Comisia de jurisdicție

a imputațiilor .

Cât privește cererea de

repunere în termenul de contestare a deciziei de imputare s-a considerat că reclamantul

nu a făcut dovada unor împrejurări obiective care l-au împiedicat să uzeze de căile

de atac prevăzute de dispozițiile art. 30, 31 și 35 din O.G. nr. 121/1998, privind

răspunderea materială a militarilor.

Și ultima hotărâre judecătorească

a fost atacată cu recurs de către reclamantul R.M.

Recurentul a susținut

că sentința este nelegală, deoarece ea se fundamentează pe niște probe extrinseci,

adică pe citațiile atașate în dosar, dar fără dovada de comunicare și confirmări

de primire.

Mai mult chiar, prima

citație i-a parvenit în ziua fixată de Comisia pentru soluționarea plângerii, iar

cea de a doua citație nu i-a parvenit în niciun mod.

Referitor la cererea de

repunere în termen, reclamantul a precizat că aceasta nu era inadmisibilă și chiar

dacă s-a adresat unui organ necompetent, instanța trebuia să-i decline competența

în favoarea organului cu atribuții jurisdicționale.

Criticile nu sunt întemeiate.

Așa cum corect a reținut

prima instanță, în Dosarul nr. 2715/3/2006 al Tribunalului București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și litigii de muncă, au fost anexate citațiile comunicate lui

R.M. pentru termenele stabilite de Comisia de jurisdicție a imputațiilor în vederea

soluționării plângerii formulate împotriva hotărârii nr. 12143/2004. Aceste citații

sunt însoțite de confirmările de primire, astfel încât susținerile recurentului

privind pretinsa citare nelegală au fost înlăturate în mod corect de instanță.

Pe de altă parte, potrivit

art. 42 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor,

persoanele interesate care, din motive întemeiate, nu au făcut uz de căile de atac

prevăzute la art. 30, 31 și 35 pot cere repunerea în termen în cel mult 15 zile

de la încetarea cauzei care le-a împiedicat să uzeze de acele căi de atac.

În cauza de față însă,

dovada existenței unor asemenea motive care l-au împiedicat pe recurent să exercite

în termenul legal calea administrativ jurisdicțională de atac nu a fost făcută.

Apreciind așadar, că hotărârea

nr. 12143 din 17 decembrie 2004 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor

este legală și temeinică și respingând acțiunea introdusă de R.M. ca neîntemeiată,

Curtea de apel a pronunțat o sentință ce urmează a fi menținută prin respingerea

recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.M. împotriva sentinței civile nr. 1857 din 27 iunie 2007, a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2008.