ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 506/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 mai 2005, R.M. a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor –Comisia de jurisdicție a imputațiilor să se dispună anularea hotărârii nr. 14 din 01 aprilie 2005, ca nelegală, iar pe cale de consecință, repunerea în termenul de contestare a deciziei de imputare din 31 octombrie 2002 emisă de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova și exonerarea sa de obligația de plată a sumei de 5.789,19 RON. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 49 din 13 ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu Inspectoratul Județean de Poliție mai sus-menționat, dispunându-se anularea deciziei de imputare emisă de pârâtă și exonerarea sa de plata sumei de 5.789,19 RON, reprezentând cheltuieli de școlarizare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, iar prin decizia nr. 834 din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis recursul, modificând parțial sentința în sensul admiterii excepției de inadmisibilitate invocată de partea adversă și al respingerii acțiunii ca inadmisibilă. În situația dată, în termen legal a formulat contestație împotriva deciziei de imputare, solicitând repunerea în termenul de contestare, conform art. 42 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, precum și anularea deciziei, cu consecința exonerării de plata sumei imputate. Prin sentința civilă nr. 1857 din 27 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că citațiile anexate la dosarul cauzei, însoțite de confirmările de primire, demonstrează fără echivoc faptul că reclamantul a fost citat în mod legal în vederea soluționării plângerii de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor . Cât privește cererea de repunere în termenul de contestare a deciziei de imputare s-a considerat că reclamantul nu a făcut dovada unor împrejurări obiective care l-au împiedicat să uzeze de căile de atac prevăzute de dispozițiile art. 30, 31 și 35 din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor. Și ultima hotărâre judecătorească a fost atacată cu recurs de către reclamantul R.M. Recurentul a susținut că sentința este nelegală, deoarece ea se fundamentează pe niște probe extrinseci, adică pe citațiile atașate în dosar, dar fără dovada de comunicare și confirmări de primire.

Mai mult chiar, prima citație i-a parvenit în ziua fixată de Comisia pentru soluționarea plângerii, iar cea de a doua citație nu i-a parvenit în niciun mod. Referitor la cererea de repunere în termen, reclamantul a precizat că aceasta nu era inadmisibilă și chiar dacă s-a adresat unui organ necompetent, instanța trebuia să-i decline competența în favoarea organului cu atribuții jurisdicționale. Criticile nu sunt întemeiate. Așa cum corect a reținut prima instanță, în Dosarul nr. 2715/3/2006 al Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, au fost anexate citațiile comunicate lui R.M. pentru termenele stabilite de Comisia de jurisdicție a imputațiilor în vederea soluționării plângerii formulate împotriva hotărârii nr. 12143/2004.

Aceste citații sunt însoțite de confirmările de primire, astfel încât susținerile recurentului privind pretinsa citare nelegală au fost înlăturate în mod corect de instanță. Pe de altă parte, potrivit art. 42 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, persoanele interesate care, din motive întemeiate, nu au făcut uz de căile de atac prevăzute la art. 30, 31 și 35 pot cere repunerea în termen în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care le-a împiedicat să uzeze de acele căi de atac. În cauza de față însă, dovada existenței unor asemenea motive care l-au împiedicat pe recurent să exercite în termenul legal calea administrativ jurisdicțională de atac nu a fost făcută.

Apreciind așadar, că hotărârea nr. 12143 din 17 decembrie 2004 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor este legală și temeinică și respingând acțiunea introdusă de R.M. ca neîntemeiată, Curtea de apel a pronunțat o sentință ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinței civile nr. 1857 din 27 iunie 2007, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2008.