ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3386/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 68 din 4 martie 2010, judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Galați a admis excepția de nelegalitate a Deciziei de imputare nr. 554667 din 30 noiembrie 2005 emisă de Ministerul Administrației și Internelor, formulată de reclamantul M.G.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Decizia de imputare nr. 554667 din 30 noiembrie 2005 i-a fost imputată reclamantului suma de 25.790,39 lei reprezentând cheltuieli de școlarizare pentru cursurile urmate la A.P.A.I.C., în perioada 1999 – 2003. La baza emiterii acestei decizii de imputare a stat Ordinul nr. S/II/5179 din 8 noiembrie 2005 al Ministerului Administrației și Internelor, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu dintre această instituție și contestator, la cerere, cu respectarea art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, dispunându-se prin același ordin obligarea și la plata cheltuielilor de școlarizare.

Ordinul nr. S/II/5179 din 8 noiembrie 2005 a fost atacat în instanță sub aspectul nelegalității lui, de M.G., iar prin Decizia nr. 1745 din 23 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus irevocabil anularea acestui ordin și obligarea Ministerului Administrației și Internelor să emită un nou ordin de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului. S-a mai reținut că, dispozițiile deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost respectate, fiind emis un nou ordin în anul 2007 prin care, nu mai este prevăzută obligația contestatorului la plata cheltuielilor de școlarizare.

Împotriva hotărârii instanței de fond, Ministerul Administrației și Internelor a formulat recurs, invocând în mod generic dispozițiile art. 299 și urm., precum și art. 304 1 C. proc. civ., susținând, în esență, că soluția adoptată este nelegală și netemeinică, instanța soluționând excepția de nelegalitate a unui act administrativ fără să se raporteze la vreo dispoziție legală, ci în raport cu o hotărâre judecătorească, Decizia nr. 1743/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Autoritatea recurentă a mai argumentat că soluția este nelegală și pentru faptul că instanța de fond a ignorat apărările formulate în întâmpinare, omițând să se refere la acestea în cadrul considerentelor soluției adoptate, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Recursul este întemeiat pentru motivul de ordine publică privind inadmisibilitatea excepției de nelegalitate. Într-adevăr, potrivit art. 4 alin. (1) fraza I din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”. În cauză, este necontestat că obiectul excepției de nelegalitate îl reprezintă Decizia de imputare nr. 554667 din 30 noiembrie 2005 emisă de persoana competentă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin care a fost imputată suma de 25.790,39 lei în sarcina intimatului - reclamant subinspector M.G., excepție invocată în cadrul unei contestații la executare, Dosarul nr. 11104/233/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

Or, în doctrina de specialitate, precum și în jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut în mod constant că din coroborarea art. 4 și 5 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe sunt exceptate și de la controlul pe calea excepției de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede o altă procedură judiciară, ceea ce duce la concluzia că, într-adevăr, calea excepției de nelegalitate nu a fost reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale.

Astfel, spre exemplu, decizia de impunere fiscală poate fi atacată în condițiile art. 205 și urm. C. proc. fisc., pe calea unei contestații fiscale, la organul fiscal competent și doar decizia de soluționare a contestației poate fi atacată în fața instanței de contencios administrativ, potrivit art. 218 C. proc. fisc. Or, potrivit dispozițiilor art. 30 și urm. din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, persoana care consideră că imputarea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, poate formula o contestație care va fi soluționată de Comisia de soluționare a contestației din unitatea respectivă, iar hotărârea dată va putea fi contestată la Comisia de jurisdicție a imputațiilor, care se va pronunța printr-o decizie.

Potrivit, art. 43 din aceeași ordonanță, după epuizarea acestor căi de atac, decizia Comisiei de jurisdicție a imputațiilor poate fi atacată în fața instanței judecătorești competente, potrivit legii. Deci, cu alte cuvinte, competența instanței de contencios administrativ, de a verifica pe calea excepției legalitatea unui act administrativ, nu poate fi atrasă prin invocarea art. 4 din Legea nr. 554/204, atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desființarea căruia legea specială prevede o procedură judiciară specială. Astfel fiind, având în vedere că legalitatea unei decizii de imputare, emisă în temeiul dispozițiilor O.G.

nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, nu poate fi pusă în discuție în fața instanței de contencios administrativ pe calea unei acțiuni directe, ea nu va putea fi contestată nici pe calea excepției de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, care trebuie interpretat și prin prisma dispozițiilor art. 5 din aceeași lege. Deci, sintetizând, cu alte cuvinte, actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe vor fi exceptate și de la controlul de legalitate pe calea excepției de nelegalitate reglementat la art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, recursul va fi admis, sentința atacată va fi desființată și, rejudecând excepția de nelegalitate, aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 68 din 4 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge excepția de nelegalitate a Deciziei de imputare nr. 554667 din 30 noiembrie 2005 emisă de Ministerul Administrației Internelor, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.