ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3386/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 68

din 4 martie 2010, judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel

Galați a admis excepția de nelegalitate a Deciziei de imputare nr. 554667

din 30 noiembrie 2005 emisă de Ministerul Administrației și

Internelor, formulată de reclamantul M.G.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Decizia de

imputare nr. 554667 din 30 noiembrie 2005 i-a fost imputată reclamantului

suma de 25.790,39 lei reprezentând cheltuieli de școlarizare pentru cursurile

urmate la A.P.A.I.C., în perioada 1999 – 2003.

La baza emiterii acestei decizii de

imputare a stat Ordinul nr. S/II/5179 din 8 noiembrie 2005 al Ministerului

Administrației și Internelor, prin care s-a dispus încetarea

raporturilor de serviciu dintre această instituție și

contestator, la cerere, cu respectarea art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002,

dispunându-se prin același ordin obligarea și la plata cheltuielilor

de școlarizare.

Ordinul nr. S/II/5179 din 8

noiembrie 2005 a fost atacat în instanță sub aspectul

nelegalității lui, de M.G., iar prin Decizia nr. 1745 din 23 martie 2007,

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus irevocabil anularea

acestui ordin și obligarea Ministerului Administrației și

Internelor să emită un nou ordin de încetare a raporturilor de

serviciu ale reclamantului, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul Polițistului.

S-a mai reținut că, dispozițiile

deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție au fost respectate, fiind emis un nou ordin în anul 2007 prin

care, nu mai este prevăzută obligația contestatorului la plata

cheltuielilor de școlarizare.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, Ministerul Administrației și Internelor a formulat

recurs, invocând în mod generic dispozițiile art. 299 și urm., precum

și art. 304

1

C. proc. civ., susținând, în

esență, că soluția adoptată este nelegală și

netemeinică, instanța soluționând excepția de nelegalitate

a unui act administrativ fără să se raporteze la vreo dispoziție

legală, ci în raport cu o hotărâre judecătorească, Decizia nr.

1743/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Autoritatea recurentă a mai

argumentat că soluția este nelegală și pentru faptul

că instanța de fond a ignorat apărările formulate în

întâmpinare, omițând să se refere la acestea în cadrul

considerentelor soluției adoptate, ceea ce reprezintă o

încălcare a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recursul este întemeiat pentru

motivul de ordine publică privind inadmisibilitatea excepției de

nelegalitate.

Într-adevăr, potrivit art. 4 alin.

(1) fraza I din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din

oficiu sau la cererea părții interesate”.

În cauză, este necontestat

că obiectul excepției de nelegalitate îl reprezintă Decizia de

imputare nr. 554667 din 30 noiembrie 2005 emisă de persoana

competentă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor,

prin care a fost imputată suma de 25.790,39 lei în sarcina intimatului - reclamant

subinspector M.G., excepție invocată în cadrul unei contestații

la executare, Dosarul nr. 11104/233/2008 aflat pe rolul Judecătoriei

Galați.

Or, în doctrina de specialitate,

precum și în jurisprudența secției de contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

reținut în mod constant că din coroborarea art. 4 și 5 din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

rezultă că actele administrative exceptate de la controlul de

legalitate pe calea acțiunii directe sunt exceptate și de la

controlul pe calea excepției de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ

actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se

prevede o altă procedură judiciară, ceea ce duce la concluzia

că, într-adevăr, calea excepției de nelegalitate nu a fost

reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri

judiciare speciale.

Astfel, spre exemplu, decizia de

impunere fiscală poate fi atacată în condițiile art. 205 și

urm. C. proc. fisc., pe calea unei contestații fiscale, la organul fiscal

competent și doar decizia de soluționare a contestației poate fi

atacată în fața instanței de contencios administrativ, potrivit art.

218 C. proc. fisc.

Or, potrivit dispozițiilor art.

30 și urm. din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a

militarilor, persoana care consideră că imputarea a fost

făcută fără temei sau cu încălcarea legii, poate

formula o contestație care va fi soluționată de Comisia de

soluționare a contestației din unitatea respectivă, iar

hotărârea dată va putea fi contestată la Comisia de jurisdicție a imputațiilor, care se va pronunța printr-o decizie.

Potrivit, art. 43 din aceeași

ordonanță, după epuizarea acestor căi de atac, decizia

Comisiei de jurisdicție a imputațiilor poate fi atacată în

fața instanței judecătorești competente, potrivit legii.

Deci, cu alte cuvinte,

competența instanței de contencios administrativ, de a verifica pe

calea excepției legalitatea unui act administrativ, nu poate fi

atrasă prin invocarea art. 4 din Legea nr. 554/204, atunci când este vorba

de un act administrativ pentru modificarea sau desființarea căruia

legea specială prevede o procedură judiciară specială.

Astfel fiind, având în vedere

că legalitatea unei decizii de imputare, emisă în temeiul

dispozițiilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a

militarilor, nu poate fi pusă în discuție în fața instanței

de contencios administrativ pe calea unei acțiuni directe, ea nu va putea

fi contestată nici pe calea excepției de nelegalitate în temeiul art.

4 din Legea nr. 554/2004, care trebuie interpretat și prin prisma dispozițiilor

art. 5 din aceeași lege.

Deci, sintetizând, cu alte cuvinte,

actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea

acțiunii directe vor fi exceptate și de la controlul de legalitate pe

calea excepției de nelegalitate reglementat la art. 4 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, recursul va fi admis,

sentința atacată va fi desființată și, rejudecând

excepția de nelegalitate, aceasta va fi respinsă ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței

civile nr. 68 din 4 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și respinge excepția de nelegalitate a Deciziei de

imputare nr. 554667 din 30 noiembrie 2005 emisă de Ministerul Administrației

Internelor, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.