ÎCCJ, decizie (scj.ro #84880)

Act

administrativ exceptat de la controlul de legalitate pe calea acțiunii

directe. Inadmisibilitatea excepției de nelegalitate.

Legea

nr. 554/2004, art. 4, art. 5 alin. (2)

În

raport cu dispozițiile art. 4 cu referire la art. 5 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, este inadmisibilă excepția de nelegalitate

invocată cu privire la un act administrativ pentru modificarea sau

desființarea căruia prin lege organică se prevede o altă

procedură judiciară.

Decizia nr.3386 din 24 iunie 2010

Cuprins

pe materii: Drept administrativ

Indice

alfabetic: Act administrativ

Excepție de nelegalitate. Inadmisibilitate

Procedură judiciară specială

Prin

Sentința civilă nr.68 din 4.03.2010, judecând cauza în fond după

casare, Curtea de Apel Galați a admis excepția de nelegalitate a Deciziei

de imputare nr.554667 din 30 noiembrie 2005 emisă de Ministerul

Administrației și Internelor, formulată de reclamantul M.G.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a

reținut că prin  Decizia de imputare nr.554667 din 30 noiembrie

2005 i-a fost imputată reclamantului suma de 25.790,39 lei reprezentând

cheltuieli de școlarizare pentru cursurile urmate la Academia de

Poliție „Al.I.Cuza”, în perioada 1999 – 2003.

La baza emiterii acestei decizii de imputare a stat Ordinul nr. S/II/5179 din

8.11.2005 al Ministerului Administrației și Internelor, prin care s-a

dispus încetarea raporturilor de serviciu dintre această instituție

și contestator, la cerere, cu respectarea art.69 alin.1 lit.d) din Legea

nr.360/ 2002, dispunându-se prin același ordin obligarea și la plata

cheltuielilor de școlarizare.

Ordinul nr. S/II/5179 din 8.11.2005 a fost atacat în instanță sub

aspectul nelegalității lui, de M.G. iar prin Decizia nr.1745 din

23.03.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus

irevocabil anularea acestui ordin și obligarea Ministerului

Administrației și Internelor să emită un nou ordin de

încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului, în temeiul art.69 alin.1

lit.e) din Legea nr.360/2002 privind Statutul Polițistului.

S-a mai reținut că, dispozițiile deciziei pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost respectate, fiind

emis un nou ordin în anul 2007 prin care, nu mai este prevăzută

obligația contestatorului la plata cheltuielilor de școlarizare.

Împotriva hotărârii instanței de fond, Ministerul Administrației

și Internelor a formulat recurs, invocând în mod generic dispozițiile

art.299 și urm., precum și art.304

1

Cod procedura

civilă, susținând, în esență, că soluția

adoptată este nelegală și netemeinică, instanța

soluționând excepția de nelegalitate a unui act administrativ

fără să se raporteze la vreo dispoziție legală, ci în

raport cu o hotărâre judecătorească – Decizia nr.1743/ 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Autoritatea recurentă a mai argumentat că soluția este

nelegală și pentru faptul că instanța de fond a ignorat

apărările formulate în întâmpinare, omițând să se refere la

acestea în cadrul considerentelor soluției adoptate, ceea ce

reprezintă o încălcare a prevederilor art.261 alin.(1) pct.5 din

Codul de procedură civilă.

Recursul este întemeiat pentru motivul de ordine publică privind

inadmisibilitatea excepției de nelegalitate.

Într-adevăr, potrivit art.4 alin.(1) fraza I din Legea nr.554/2004

„legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul

unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate”.

În cauză, este necontestat că obiectul excepției de nelegalitate

îl reprezintă Decizia de imputare nr.554667 din 30.11.2005 emisă de

persoana competentă din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor, prin care a fost imputată suma de 25.790,39 lei în sarcina

intimatului-reclamant subinspector M.G, excepție invocată în cadrul

unei contestații la executare – Dosarul nr.11104/233/2008 aflat pe rolul

Judecătoriei Galați.

Or, în doctrina de specialitate, precum și în jurisprudența

Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție s-a reținut în mod constant că din

coroborarea art.4 și art.5 din Legea nr.554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, rezultă că actele administrative exceptate

de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe sunt exceptate

și de la controlul pe calea excepției de nelegalitate.

Astfel, potrivit art.5 alin.(2) din Legea nr.554/2004, nu pot fi atacate pe

calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau

desființarea cărora se prevede o altă procedură

judiciară, ceea ce duce la concluzia că, într-adevăr, calea

excepției de nelegalitate nu a fost reglementată de legiuitor pentru

a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale.

Astfel, spre exemplu, decizia de impunere fiscală poate fi atacată în

condițiile art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală,

pe calea unei contestații fiscale, la organul fiscal competent și

doar decizia de soluționare a contestației poate fi atacată în

fața instanței de contencios administrativ, potrivit art.218 din

Codul de procedură fiscală.

Or, potrivit dispozițiilor art.30 și urm. din O.G. nr.121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, persoana care

consideră că imputarea a fost făcută fără temei

sau cu încălcarea legii, poate formula o contestație care va fi

soluționată de Comisia de soluționare a contestației din

unitatea respectivă, iar hotărârea dată va putea fi

contestată la Comisia de jurisdicție a imputațiilor, care se va

pronunța printr-o decizie.

Potrivit, art.43 din aceeași ordonanță, după epuizarea

acestor căi de atac, decizia Comisiei de jurisdicție a

imputațiilor poate fi atacată în fața instanței

judecătorești competente, potrivit legii.

Deci, cu alte cuvinte, competența instanței de contencios

administrativ, de a verifica pe calea excepției legalitatea unui act

administrativ, nu poate fi atrasă prin invocarea art.4 din Legea

nr.554/204, atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea

sau desființarea căruia legea specială prevede o procedură

judiciară specială.

Astfel fiind, având în vedere că legalitatea unei decizii de imputare,

emisă în temeiul dispozițiilor O.G. nr.121/1998 privind

răspunderea materială a militarilor, nu poate fi pusă în

discuție în fața instanței de contencios administrativ pe calea

unei acțiuni directe, ea nu va putea fi contestată nici pe calea

excepției de nelegalitate în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004, care

trebuie interpretat și prin prisma dispozițiilor art.5 din

aceeași lege.

Deci, sintetizând, cu alte cuvinte, actele administrative exceptate de la

controlul de legalitate pe calea acțiunii directe vor fi exceptate și

de la controlul de legalitate pe calea excepției de nelegalitate

reglementată prin art.4 din Legea nr.554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

În concluzie, recursul va fi admis, sentința atacată va fi

desființată și, rejudecând excepția de nelegalitate,

aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.