ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3345/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 218 din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanții B.G.,

C.M., C.I., F.V.D., G.M., G.D.V., G.V., I.S.R., ș.a., în contradictoriu cu

pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru lipsa

calității procesuale pasive a acestuia; a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române ca

nefondată; a respins excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului la

acțiune, invocate de primul pârât, ca nefondate; a admis acțiunea formulată de

reclamanți față de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și

Inspectoratul General al Poliției Române și i-a obligat pe aceștia la

recunoașterea gradelor profesionale corespunzătoare, de ofițeri de poliție, în

condițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 în favoarea reclamanților,

raportat la data absolvirii de către fiecare reclamant a Facultății de Drept

din cadrul Academiei de Poliție Al.

I.

Cuza; a obligat pârâții la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în

dosarele de personal ale reclamanților, la recalcularea perioadelor pentru

stagiul minim în grad și la efectuarea celorlalte demersuri ce se impun pentru

intervalul cuprins între data absolvirii facultății de către fiecare dintre

reclamanți și până la data pronunțării hotărârii.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Analizând cu

prioritate excepțiile invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1)

C. proc. civ., instanța a constatat că, în speță, Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării nu este parte în raportul de serviciu dintre

reclamanți și angajator, competența sa vizând, conform art. 16 și următoarele

din O.G. nr. 137/2000, constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de

actul normativ în materie de discriminare.

În ceea ce privește

legitimarea procesuală pasivă a Inspectoratului General al Poliției Române,

instanța a reținut că potrivit art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

360/2002, Inspectorul General al Poliției Române este cel care propune

acordarea gradelor profesionale pentru ofițerii de poliție, alții decât cei

prevăzuți la lit. a, astfel încât apreciază că acest pârât justifică legitimarea

procesuală pasivă în cauză, în timp ce față de Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării se impune respingerea acțiunii pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Referitor la

excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a reținut că prevederile art. 7

din Legea nr. 554/2004 nu își găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât obiectul

acțiunii nu îl reprezintă anularea unui act administrativ, reclamanții invocând

refuzul nejustificat al pârâților de a le acorda gradul profesional

corespunzător și drepturile aferente, astfel încât nu există obligația de

parcurgere a procedurii prealabile, procedură care privește doar actele

administrative tipice, așa cum sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004.

Instanța de

fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că

reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 27 din O.G. nr.

137/2000, conform cărora termenul pentru introducerea acțiunii de către

persoana care se consideră discriminată este de 3 ani și curge de la data

săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință

de săvârșirea ei, apreciind că în speță, data de Ia care începe să se calculeze

acest termen este cea a pronunțării hotărârii nr. 68/2007, prin care Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei fapte de

discriminare prin aplicarea unui tratament diferențiat absolvenților de la

forma de învățământ fără frecvență (frecvență redusă) a facultății de Drept din

cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza", comparativ cu

absolvenții de la forma de învățământ zi.

Pe fondul

cauzei, instanța a apreciat că cererea este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Reclamanții

sunt agenți de poliție absolvenți ai Facultăți Drept din cadrul Academiei de

Poliție „Alexandru Ioan Cuza", situația acestora fiind reglementată de o normă

cu caracter special, respectiv art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind

Statutul polițistului, care instituie o excepție de la regula consacrată în

materia funcției publice prin actul normativ-cadru, Legea nr. 188/1999, conform

căreia promovarea într-o funcție publică superioară se face doar prin concurs

sau examen, după caz.

Astfel,

prin interpretarea acestui text de lege s-a concluzionat că în cazul

absolvenților Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție indiferent de

forma de învățământ (deoarece unde legea nu distinge nici interpretul nu poate

să o facă) sunt aplicabile dispozițiile cu caracter special ale art. 21 alin. (3),

aceștia primind gradul profesional de subinspector de poliție și fiind

încadrați ca debutanți ca o consecință directă a absolvirii, calea de promovare

prin concurs fiind destinată agenților de poliție care au absolvit instituții

de învățământ superior al Ministerului Internelor, altele decât Facultatea de

Drept din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza".

Ca

urmare, instanța a constatat că în mod nejustificat au refuzat pârâții

acordarea către reclamanți a gradelor profesionale corespunzătoare de ofițer de

poliție.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs Inspectoratul General al Poliției Române și

Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Împotriva

acestei sentințe au formulat recurs pârâții Inspectoratul General al Poliției

Române (I.G.P.R.) și Ministerul Administrației și Internelor (MAI), susținând

că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, atât pentru greșita

soluționare a unor excepții de procedură, cât și pentru greșita soluționare a

fondului cauzei, respectiv greșita aplicare a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel,

recurentul Inspectoratul General al Poliției Române a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive în raport de acțiunea formulată, față de

prevederile art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului, cu modificările și completările ulterioare potrivit cărora

„Ministerul Administrației și Internelor acordă gradele profesionale pentru

ceilalți ofițeri de poliție, la propunerea Inspectoratului General al Poliției

României”.

Prin

urmare, Inspectoratul General al Poliției Române are doar competența de a face

o propunere (ce nu constituie act administrativ în sensul art. d lit. c) din

Legea nr. 554/2004) privind acordarea gradelor profesionale,iar în speță

raporturile juridice s-au născut în baza ordinului Ministrului Administrației

și Internelor prin care reclamanților li s-a acordat gradul de subinspector de

poliție ulterior absolvirii facultății, în condițiile promovării unor

concursuri organizate de structurile din subordinea ministerului.

Pe

fondul cauzei recurentul susține că prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr.

360/2002 conform cărora la absolvirea facultății de drept din cadrul Academiei

de Poliției „Alexandru Ioan Cuza” aparținând Ministerului de Interne

polițistului i se acordă gradul profesional de subinspector de poliție – sunt

aplicabile doar în cazul celor care debutează în această funcție publică și

care au obligația de a susține examenul de definitivat în profesie, după o

perioadă de stagiu de un an. În speță, în situația reclamanților sunt

aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (4) din lege, care prevăd obligația de a

susține examenul de definitivare în profesie după o perioadă de probă de 12

luni.

Recurentul

Ministerul Administrației și Internelor a invocat greșita soluționare de către

instanța de fond a excepțiilor lipsei procedurii administrative prealabile

prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și prescripției dreptului la

acțiune, întemeiată pe art. 21 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 privind

prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Analizând

cu prioritate motivul de recurs privind excepția peremptorie și dirimantă a

lipsei procedurii administrative prealabile întemeiată pe art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, Înalta Curte constantă că recursurile sunt întemeiate,

pentru următoarele considerente:

În

speță reclamanții, absolvenți ai Facultății de Drept din cadrul Academiei de

Poliție Alexandru Ioan Cuza a Ministerului de Interne, forma frecvență redusă –

urmată în paralel cu activitatea de polițist și absolvită în anii 2003 și 2004

-, în prezent având gradul de subinspector obținut pe bază de examen, solicită

ca această funcție de subinspector să le fie recunoscută de la data absolvirii

facultății, cu consecințele corespunzătoare privind stagiul minim în grad și

recunoașterea gradelor profesionale.

Recurenții-reclamanți

susțin că au avut cunoștință de discriminarea produsă în ceea ce îi privește la

data comunicării Hotărârii nr. 401 din 12 noiembrie 1007 a Consiliului Național

pentru Combaterea Discriminării și au formulat acțiunea în baza art. 27 din O.G.

nr. 137/2000.

Instanța

de fond în mod greșit a respins excepția lipsei procedurii administrative

prealabile, cu motivarea că obiectul acțiunii nu îl constituie un act

administrativ tipic – în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

– ci refuzul nejustificat al pârâților de a le recunoaște gradele profesionale corespunzătoare

și drepturile aferente, situație în care nu ar fi obligatorie procedura

administrativă prealabilă.

Soluția

instanței de fond este greșită, fiind dată cu aplicarea greșită a legii,

respectiv a dispozițiilor art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Potrivit

art. 7 alin. (1) din legea menționată „

Înainte de a se adresa

instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act

administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în

termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în

parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic

superior, dacă acesta există” , iar potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege

„Persoana vătămată într-un drept

recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ

unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată

autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul

prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului,

repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De

asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se

consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea

în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”.

În speță, cu toate că reclamanții –intimați pretind un drept ce

s-ar fi născut odată cu absolvirea de către aceștia a facultății (anii 2003 și

2004), nu au făcut dovada adresării vreunei cereri către autoritățile

administrative pârâte, anterior datei de 27 martie 2009 când a fost promovată

prezenta acțiune, aceștia adresându-se direct instanței.

Invocarea dispozițiilor procedurale ale art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000

de către reclamanții-intimați este neconcludentă în cauză, deoarece aceste

dispoziții se referă la acțiunea formulată în fața unei instanței de drept

comun, iar nu în baza legii speciale a contenciosului administrativ.

Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că

hotărârea instanței de fond este nelegală, ignorând condițiile de formă

obligatorii ale acțiunii în contencios administrativ – respectiv existența unei

cereri prealabile adresate autorității administrative, conform art. 8 alin. (1)

cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 -, iar în baza art. 312 alin.

(1), (2) și (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi

admis, modificându-se hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Inspectoratul

General al Poliției Române și de Ministerul Administrației și Internelor,

împotriva sentinței nr. 218 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

acțiunea ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii administrative prealabile.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie

2010.