ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3345/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 218 din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanții B.G., C.M., C.I., F.V.D., G.M., G.D.V., G.V., I.S.R., ș.a., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române ca nefondată; a respins excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune, invocate de primul pârât, ca nefondate; a admis acțiunea formulată de reclamanți față de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române și i-a obligat pe aceștia la recunoașterea gradelor profesionale corespunzătoare, de ofițeri de poliție, în condițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 în favoarea reclamanților, raportat la data absolvirii de către fiecare reclamant a Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție Al.

I. Cuza; a obligat pârâții la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în dosarele de personal ale reclamanților, la recalcularea perioadelor pentru stagiul minim în grad și la efectuarea celorlalte demersuri ce se impun pentru intervalul cuprins între data absolvirii facultății de către fiecare dintre reclamanți și până la data pronunțării hotărârii. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța a constatat că, în speță, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu este parte în raportul de serviciu dintre reclamanți și angajator, competența sa vizând, conform art. 16 și următoarele din O.G.

nr. 137/2000, constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de actul normativ în materie de discriminare. În ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă a Inspectoratului General al Poliției Române, instanța a reținut că potrivit art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002, Inspectorul General al Poliției Române este cel care propune acordarea gradelor profesionale pentru ofițerii de poliție, alții decât cei prevăzuți la lit. a, astfel încât apreciază că acest pârât justifică legitimarea procesuală pasivă în cauză, în timp ce față de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se impune respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a reținut că prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu își găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât obiectul acțiunii nu îl reprezintă anularea unui act administrativ, reclamanții invocând refuzul nejustificat al pârâților de a le acorda gradul profesional corespunzător și drepturile aferente, astfel încât nu există obligația de parcurgere a procedurii prealabile, procedură care privește doar actele administrative tipice, așa cum sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 27 din O.G.

nr. 137/2000, conform cărora termenul pentru introducerea acțiunii de către persoana care se consideră discriminată este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, apreciind că în speță, data de Ia care începe să se calculeze acest termen este cea a pronunțării hotărârii nr. 68/2007, prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei fapte de discriminare prin aplicarea unui tratament diferențiat absolvenților de la forma de învățământ fără frecvență (frecvență redusă) a facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza", comparativ cu absolvenții de la forma de învățământ zi.

Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că cererea este întemeiată, pentru următoarele considerente: Reclamanții sunt agenți de poliție absolvenți ai Facultăți Drept din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza", situația acestora fiind reglementată de o normă cu caracter special, respectiv art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care instituie o excepție de la regula consacrată în materia funcției publice prin actul normativ-cadru, Legea nr. 188/1999, conform căreia promovarea într-o funcție publică superioară se face doar prin concurs sau examen, după caz.

Astfel, prin interpretarea acestui text de lege s-a concluzionat că în cazul absolvenților Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție indiferent de forma de învățământ (deoarece unde legea nu distinge nici interpretul nu poate să o facă) sunt aplicabile dispozițiile cu caracter special ale art. 21 alin. (3), aceștia primind gradul profesional de subinspector de poliție și fiind încadrați ca debutanți ca o consecință directă a absolvirii, calea de promovare prin concurs fiind destinată agenților de poliție care au absolvit instituții de învățământ superior al Ministerului Internelor, altele decât Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza". Ca urmare, instanța a constatat că în mod nejustificat au refuzat pârâții acordarea către reclamanți a gradelor profesionale corespunzătoare de ofițer de poliție.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.) și Ministerul Administrației și Internelor (MAI), susținând că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, atât pentru greșita soluționare a unor excepții de procedură, cât și pentru greșita soluționare a fondului cauzei, respectiv greșita aplicare a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, recurentul Inspectoratul General al Poliției Române a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de acțiunea formulată, față de prevederile art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare potrivit cărora „Ministerul Administrației și Internelor acordă gradele profesionale pentru ceilalți ofițeri de poliție, la propunerea Inspectoratului General al Poliției României”.

Prin urmare, Inspectoratul General al Poliției Române are doar competența de a face o propunere (ce nu constituie act administrativ în sensul art. d lit. c) din Legea nr. 554/2004) privind acordarea gradelor profesionale,iar în speță raporturile juridice s-au născut în baza ordinului Ministrului Administrației și Internelor prin care reclamanților li s-a acordat gradul de subinspector de poliție ulterior absolvirii facultății, în condițiile promovării unor concursuri organizate de structurile din subordinea ministerului.

Pe fondul cauzei recurentul susține că prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 conform cărora la absolvirea facultății de drept din cadrul Academiei de Poliției „Alexandru Ioan Cuza” aparținând Ministerului de Interne polițistului i se acordă gradul profesional de subinspector de poliție – sunt aplicabile doar în cazul celor care debutează în această funcție publică și care au obligația de a susține examenul de definitivat în profesie, după o perioadă de stagiu de un an. În speță, în situația reclamanților sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (4) din lege, care prevăd obligația de a susține examenul de definitivare în profesie după o perioadă de probă de 12 luni.

Recurentul Ministerul Administrației și Internelor a invocat greșita soluționare de către instanța de fond a excepțiilor lipsei procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și prescripției dreptului la acțiune, întemeiată pe art. 21 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Analizând cu prioritate motivul de recurs privind excepția peremptorie și dirimantă a lipsei procedurii administrative prealabile întemeiată pe art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte constantă că recursurile sunt întemeiate, pentru următoarele considerente: În speță reclamanții, absolvenți ai Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza a Ministerului de Interne, forma frecvență redusă – urmată în paralel cu activitatea de polițist și absolvită în anii 2003 și 2004 -, în prezent având gradul de subinspector obținut pe bază de examen, solicită ca această funcție de subinspector să le fie recunoscută de la data absolvirii facultății, cu consecințele corespunzătoare privind stagiul minim în grad și recunoașterea gradelor profesionale.

Recurenții-reclamanți susțin că au avut cunoștință de discriminarea produsă în ceea ce îi privește la data comunicării Hotărârii nr. 401 din 12 noiembrie 1007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și au formulat acțiunea în baza art. 27 din O.G. nr. 137/2000. Instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei procedurii administrative prealabile, cu motivarea că obiectul acțiunii nu îl constituie un act administrativ tipic – în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 – ci refuzul nejustificat al pârâților de a le recunoaște gradele profesionale corespunzătoare și drepturile aferente, situație în care nu ar fi obligatorie procedura administrativă prealabilă.

Soluția instanței de fond este greșită, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 7 alin. (1) din legea menționată „ Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există” , iar potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”.

În speță, cu toate că reclamanții –intimați pretind un drept ce s-ar fi născut odată cu absolvirea de către aceștia a facultății (anii 2003 și 2004), nu au făcut dovada adresării vreunei cereri către autoritățile administrative pârâte, anterior datei de 27 martie 2009 când a fost promovată prezenta acțiune, aceștia adresându-se direct instanței. Invocarea dispozițiilor procedurale ale art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000 de către reclamanții-intimați este neconcludentă în cauză, deoarece aceste dispoziții se referă la acțiunea formulată în fața unei instanței de drept comun, iar nu în baza legii speciale a contenciosului administrativ.

Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este nelegală, ignorând condițiile de formă obligatorii ale acțiunii în contencios administrativ – respectiv existența unei cereri prealabile adresate autorității administrative, conform art. 8 alin. (1) cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 -, iar în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliției Române și de Ministerul Administrației și Internelor, împotriva sentinței nr. 218 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii administrative prealabile. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.