ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2666/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

cererea scrisă formulată în cadrul Dosarului nr. 10312/2/2010 aflat pe rolul

Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.M. a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I.

nr. 11/2387 din data de 11 martie 2010 prin raportare la dispozițiile art. 69

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.

În motivarea excepției de nelegalitate

s-a arătat că prin raportul din data de 25 februarie 2010, reclamantul a solicitat

M.A.I., încetarea raportului de serviciu cu M.A.I., în temeiul art. 69 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, motivând această solicitare prin faptul că a

fost admis la I.N.M. și am dobândit calitatea de auditor de justiție.

A mai arătat că s-a aflat într-o gravă

eroare de fapt deoarece la acel moment nu știa că funcția de auditor de justiție

din cadrul I.N.M. este o funcție publică, astfel încât încetarea raportului de serviciu

trebuia să se dispună în temeiul dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea

nr. 360/2002 care reglementează situația numirii într-o altă funcție publică.

În acest context a susținut nelegalitatea

Ordinului M.A.I. nr. 11/2387 din 11 martie 2010, raportat la dispozițiile art. 69

alin. (1) lit. e), precum și la situația de fapt existentă la data emiterii acestuia,

arătând că s-a produs o vătămare a drepturilor și intereselor sale legitime, stabilindu-se

greșit în sarcina sa obligația de a restitui cheltuielile de școlarizare.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios, administrativ și fiscal, a

respins excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 11/2387 din 11 martie 2010

prin raportare la dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002,

invocată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâții M.A.I., I.G.P.R., Academia

de Poliție A.I.C. și Guvernul României, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs reclamantul C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

generic dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, reclamantul reiterează

argumentele expuse în fața primei instanțe, cu privire la nelegalitatea ordinului

contestat, raportat la dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002,

precum și la situația de fapt existentă la data emiterii acestuia.

Examinând cauza, precum și încheierea atacată,

în raport cu motivele invocate de recurent, cu actele dosarului și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Din studiul actelor aflate la dosarul cauzei,

rezultă că printre acestea nu se regăsește actul administrativ ce face obiectul

excepției de nelegalitate, în speță Ordinul M.A.I. nr. 11/2387 din 11 martie 2010.

De asemenea, în cuprinsul încheierii sunt enumerate actele depuse de reclamant în

susținerea excepției de nelegalitate, printre nu se regăsește și ordinul a cărui

nelegalitate se invocă.

Mai mult decât atât, în dosarul înaintat

Înaltei Curți de Curtea de Apel București, spre a fi atașat cererii de recurs dedusă

judecății, copia încheierii atacate nu este completă, lipsind pag. 2, 4, 6 și 8,

astfel încât nu se poate constata existența vreunor referiri la o eventuală punere

la dispoziția instanței a actului administrativ în discuție, în vederea studierii

acestuia de către instanță.

Or, în lipsa încheierii în formă completă

a Curții de Apel București și chiar a actului administrativ ce face obiectul excepției

de nelegalitate, nu este posibilă o analiză a legalității prevederilor acestuia,

cum, de altfel, nu este posibilă nici exercitarea controlului judiciar al soluției

pronunțate de instanța de fond, motiv pentru care urmează să fie admis recursul,

casată încheierea atacată și, în temeiul art. 313 și 315 alin. (1) C. proc.

civ., trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Rejudecarea excepției de nelegalitate,

astfel cum s-a arătat în cele ce preced, se va realiza în prezența actului supus

controlului de legalitate

pe calea prevăzută de art. 4 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de C.M., împotriva

încheierii de ședință din data de 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează

încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.