ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1964/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1964/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul S.M.C., a solicitat în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și

Guvernul României, pronunțarea unei hotărâri prin care să se

dispună următoarele:

- anularea Ordinului MIRA nr.

S/11/3522 din 3 septembrie 2008 și reintegrarea în funcția

deținută anterior emiterii ordinului;

- anularea ordinului nr. 400 din 29

octombrie 2004 al M.I.R.A. privind răspunderea disciplinară a

personalului M.I.R.A.

- suspendarea ordinului nr.

S/11/3522 din 3 septembrie 2008

- obligarea la plata daunelor morale

de 30.000 lei și la plata cheltuielilor de judecată

În motivare, reclamantul a

arătat că în luna septembrie 2007 a solicitat pârâtului încetarea raporturilor de serviciu, în principal în baza dispozițiilor art. 69 alin. (1)

lit. e) din Legea nr. 360/2002, ca urmare a dobândirii calității de

auditor de justiție la INM și a opțiunii exprese pentru cariera

în magistratură, și ulterior, în baza dispozițiilor art. 69 lit.

d) din Legea nr. 360/2002, la cerere.

Arată că întrucât prima

cerere i-a fost respinsă, a promovat acțiune împotriva refuzului

nejustificat de a se dispune încetarea raporturilor sale de serviciu în baza

dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002,

acțiune ce i-a fost respinsă - dosarul aflându-se în faza

soluționării recursului la I.C.C.J., secția contencios

administrativ și fiscal.

Reclamantul arată că

ordinul contestat este nelegal deoarece nu s-a ținut cont de cererile sale

prin care a solicitat încetarea raporturilor de serviciu în baza

dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 360/2002

și fără a se ține cont de existența dosarului aflat în

curs de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție;

că nu se face vinovat de pretinsa abatere disciplinară imputată;

și că Ordinul nr. 400 din 29 octombrie 2004 nu a fost publicat în

Monitorul Oficial al României și nu i-a fost pus la dispoziție pe

parcursul cercetării disciplinare, deși cercetarea s-a

desfășurat în baza dispozițiilor acestui ordin.

La data de 8 ianuarie 2009, Curtea

de Apel București a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului IGPR și a dispus scoaterea acestuia din

cauză. La aceeași dată, reclamantul a invocat excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Anexa H.G. nr. 555 din

07 iunie 2001 și a art. 35 alin. (3) din Anexa H.G. nr. 50 din 13 ianuarie

2005, dispoziții prin care unele acte administrative cu caracter normativ

au fost exceptate de la regimul de publicare în Monitorul Oficial, fapt ce

contravine dispozițiilor Legii nr. 24/2000.

Prin sentința civilă nr.

1186 din 19 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de

nelegalitate invocată de reclamant și pe fond, a admis în parte

acțiunea, în sensul că, a dispus anularea Ordinului ministrului

Internelor și Reformei Administrative nr. S.II/3522 din 3 septembrie 2008

emis de autoritatea pârâtă privind încetarea raporturilor de serviciu ale

reclamantului, a suspendat executarea acestui ordin până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în

anulare și a respins ca neîntemeiate capetele de acțiune având ca

obiect anularea Ordinului ministrului Internelor și Reformei

Administrative nr. 400/2004, și obligarea autorității pârâte la

plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a

reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția

de nelegalitate instanța a reținut că actele atacate cu

această excepție sunt acte administrative unilaterale cu caracter

normativ care reglementează proceduri de emitere a unor acte normative la

nivelul Guvernului iar faptul că unele categorii de acte, prin

dispozițiile contestate pe calea excepției sunt exceptate de la

regimul publicării în Monitorul Oficial nu încalcă dispozițiile

Legii nr. 24/2000, reclamantul neavând un drept recunoscut de lege,

vătămat prin nepublicarea ordinului MAI nr. 400/2004 în Monitorul

Oficial, ordinul aplicându-se numai anumitor subiecți, respectiv

personalului din cadrul MAI, conținutul acestuia fiind cunoscut de

reclamant.

Pe fond, instanța a

reținut, în esență, faptul că ordinul MAI nr. 400/2004,

privind răspunderea disciplinară a personalului MAI, ca act

administrativ unilateral, cu caracter normativ, este legal emis iar motivul

nepublicării în Monitorul Oficial al României, ca motiv de nelegalitate

invocat, nu atrage nulitatea sa.

În ceea ce privește ordinul M.I.R.A.

din 3 septembrie 2008, instanța a apreciat că acesta este nelegal pe

motiv că, în cauză, nu poate fi reținută în sarcina

reclamantului săvârșirea abaterii disciplinare – absență

nemotivată, pentru care i s-a aplicat sancțiunea destituirii din

poliție.

În acest sens, instanța a

reținut că, pârâtul nu a ținut cont de faptul că pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție se află

înregistrat recursul declarat de reclamant privind obligarea emiterii unui act

administrativ prin care să se constate încetarea raporturilor de serviciu

în baza art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, acțiune în care

pârâtul M.I.R.A. are calitate de parte și mai mult, nu a soluționat

cererea reclamantului de a-i fi încetate raporturile de serviciu în baza art.

69 alin. (1) lit. d) la cerere.

În ceea ce privește cererea de

suspendare a executării ordinului, instanța a constat îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând

în acest sens faptul că, pe de o parte, ordinul este apreciat ca fiind nelegal

emis în raport cu lipsa de vinovăție a reclamantului iar prin

conținut, i-a produs o daună reclamantului constând în încetarea

raporturilor de serviciu ca urmare a aplicării sancțiunii

disciplinare.

Cererea de acordare a daunelor

morale și a cheltuielilor de judecată, a fost respinsă ca

neîntemeiată, curtea de apel reținând în acest sens faptul că

reclamantul nu a adus probe în sprijinul acestei cereri.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs atât reclamantul S.M.C., cât și pârâții Ministerul

Administrației și Internelor și Guvernul României.

În motivarea recursului formulat de

către recurentul-reclamant S.M.C. se susține în esență

că în mod greșit instanța de fond a respins capătul de

cerere privind obligarea la daune morale, ca neîntemeiat, reținând faptul

că nu s-au adus probe în sprijinul celor solicitate, deși din actele

expuse la dosarul cauzei reiese că a fost cercetat în mod abuziv, cu

încălcarea dreptului la apărare.

Susține recurentul că

prejudiciul moral suferit este dovedit și de sentimentul de insecuritate

în ceea ce privește cariera sa profesională viitoare ca procuror.

În drept au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 299 și urm. 304

1

C.

proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin recursul formulat de pârâtul

Guvernul României întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ. se critică sentința pronunțată de către

instanța de fond considerând că în mod greșit a fost

menționat în alineatul al doilea al dispozitivului hotărârii atacate,

deși acesta a fost citat doar în calitate de emitent al hotărârilor

de guvern atacate de către reclamant prin excepțiile de nelegalitate

invocate fără a avea calitate procesuală în ceea ce

privește obiectul acțiunii pe fond.

În motivarea recursului formulat de

către pârâtul Ministerul Administrației și Internelor se

susține că instanța s-a pronunțat pe un aspect care la data

respectivă constituia obiectul unui alt dosar reținând faptul că

auditorul de justiție îndeplinește o funcție publică

și nu a analizat dacă absența reclamantului de la serviciu a

fost justificată sau nu pentru a putea aprecia dacă sancțiunea

aplicată este corectă.

În ceea ce privește solicitarea

reclamantului de încetare a raporturilor de serviciu ca urmare a numirii într-o

altă funcție publică, întrucât aceasta face obiectul unui alt

litigiu, instanța sesizată avea fie posibilitatea de a suspenda

judecarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a acelui

litigiu sau să treacă la soluționarea cauzei fără a

reține argumente care fac obiectul celuilalt dosar.

Solicită recurentul admiterea

recursului formulat și modificarea sentinței atacate, în sensul

respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând sentința atacată, în

raport de criticile formulate cât și în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că recursurile formulate în cauză sunt nefondate.

Astfel, cu privire la recursul formulat

de către recurentul-reclamant se constată că în mod corect

instanța de fond a respins cererea de acordare a daunelor morale ca

și la plata cheltuielilor de judecată, reținând că în

cauză nu au fost aduse probe în sprijinul celor solicitate.

Susținerile recurentului referitoare

la faptul că din probele aflate la dosarul cauzei rezultă cercetarea

sa disciplinară abuzivă, cu încălcarea dreptului său la

apărare cât și cu privire la sentimentul de insecuritate în ceea ce

privește cariera sa profesională, nu pot fi reținute pentru acordarea

daunelor morale fiind necesare existența unor elemente probatorii

adecvate, care să dovedească producerea unor suferințe morale

cât și a impactului concret asupra persoanei vătămate, probe

care nu au fost administrate, în cauză, nefiind suficientă simpla

afirmare a unor suferințe morale.

În ceea ce privește recursul

formulat de recurentul – pârât Ministerul Administrației și

Internelor, criticile formulate vizează în principal anularea ordinului

prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar considerându-se

că în mod greșit instanța de fond a făcut aprecieri proprii

cu privire la aspecte care făceau obiectul unui alt dosar, cu

încălcarea dispozițiilor art. 163 alin. (1) C. proc. civ. deși

ar fi avut posibilitatea să suspende judecarea cauzei conform art. 244

alin. (1) C. proc. civ.

Susținerile recurentului-pârât sunt

nefondate, Înalta Curte de Casație și Justiție constatând

că în cauză instanța de fond a analizat și apreciat în mod

corect, ca fiind nelegal ordinul prin care a fost sancționat disciplinar

reclamantul, aplicându-i-se sancțiunea disciplinară „destituirea din

poliție, prevăzută de dispozițiile art. 57 lit. e) din

Legea nr. 360/2002, pentru săvârșirea abaterii disciplinare

„absența nemotivată de la serviciu”, în condițiile în care din probatoriul

administrat în cauză, a rezultat că nu a fost

săvârșită o astfel de abatere în sensul că absența

acestuia de la serviciu era motivată, având în vedere faptul că

acesta a solicitat încetarea raporturilor de serviciu conform dispozițiilor

art. 69 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 și în subsidiar în baza

dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. d).

Nici criticile recurentului-pârât cu

privire la pronunțarea instanței de fond cu privire la un aspect care

constituia obiectul unui alt dosar, nu pot fi reținute, astfel cum

rezultă din motivarea sentinței atacate, a fost analizat Ordinul

atacat, respectiv Ordinul nr. S/II/3522 din 3 septembrie 2008 prin care s-a

dispus destituirea reclamantului ca sancțiune disciplinară,

instanța de fond pronunțându-se numai cu privire la capetele de

cerere formulate de reclamant și nu cu privire la alte cereri ale acestuia

care formau obiectul altui dosar, în acest sens nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 163 C. proc. civ.

și nici cele prevăzute de dispozițiile art. 244 alin. (1) C.

proc. civ.

Cu privire la recursul formulat de

către Guvernul României, Înalta Curte de Casație și

Justiție, constată că în mod corect a fost menționat în

dispozitivul sentinței atacate, având în vedere că acesta a fost

citat în calitate de autoritate emitentă a celor două acte

administrative cu caracter normativ respectiv H.G. nr. 555/2001 și H.G.

nr. 50/2005 – împotriva cărora reclamantul a invocat excepția de

nelegalitate care a fost respinsă de către instanța de fond.

Având în vedere toate aceste considerente

Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge recursurile formulate în cauză ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de S.M.C.,

Ministerul Administrației și Internelor și Guvernul României

împotriva sentinței nr. 1186 din 19 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.