ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4581/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.O. a solicitat anularea Ordinului nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 emis de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și obligarea acestuia la emiterea unui alt ordin de încetare a raporturilor de serviciu dintre reclamant și pârât, în baza art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002.

A mai solicitat anularea hotărârii nr. 16 din 12 mai 2006 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a hotărârii nr. 1 din 20 februarie 2006 a Comisiei de soluționare a imputațiilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău, a deciziei de imputare nr. 7154 din 21 decembrie 2005 a Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău și suspendarea executării acesteia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că după ce a fost declarat admis ca auditor de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii, a solicitat ministrului de interne să aprobe în baza prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, încetarea raporturilor sale de serviciu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău, unde era încadrat ca ofițer de poliție.

Prin Ordinul nr. S/II/5194 din 3 octombrie 205, ministrul de interne a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale ofițerului, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, apreciindu-se că auditorului de justiție nu i se aplică prevederile art. 69 alin. (1) lit. e) din același act normativ, precum și obligarea ofițerului la restituirea cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa profesională. Reclamantul a formulat plângere prealabilă atât împotriva Ordinului nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005, cât și împotriva deciziei de imputare nr. 7154 din 21 decembrie 2005 a Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău. Prin hotărârea nr. 1 din 20 februarie 2006 a Comisiei de soluționare a imputațiilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău s-a respins plângerea ofițerului, iar prin hotărârea nr. 16 din 12 mai 2006 a Comisiei de Jurisdicție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a fost respinsă contestația acestuia.

Criticile aduse de reclamant actelor administrative atacate vizează tardivitatea emiterii deciziei de imputare, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, nemotivarea acesteia deoarece nu s-a detaliat în concret modalitatea de stabilire a pagubelor suferite de pârâți și împrejurarea că ofițerul a fost obligat în mod greșit la plata cheltuielilor de școlarizare, deși acesta nu a semnat un angajament în acest sens. În ceea ce privește ordinul nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005, a cărui anulare s-a solicitat, reclamatul a considerat că este nelegal întrucât nu a ținut seama de faptul că auditorul de justiție este a funcție publică incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice, inclusiv cea de ofițer de poliție.

Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei de imputare, reclamantul a motivat că admiterea acesteia s-ar impune având în vedere împrejurarea că în condițiile în care indemnizația de auditor de justiție este inferioară salariului de ofițer, punerea în executare a deciziei i-ar cauza prejudicii materiale. La solicitarea reclamantului a fost introdus în cauză, în calitate de pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău și s-a încuviințat efectuarea unei expertize, având ca obiect cuantificarea pagubei produsă pârâților. Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții au solicitat respingerea cererilor reclamantului ca neîntemeiate.

Prima instanță, prin încheierea din 29 noiembrie 2006 a respins cererea reclamantului privind suspendarea executării deciziei de imputare, apreciind că, pe de o parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și considerând, pe de altă parte, că reclamantul are la dispoziție calea contestației la executare, potrivit dreptului comun. Prin sentința civilă nr. 404 din 6 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului și a anulat Hotărârea nr. 16/2006 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Hotărârea nr. 1/2006 a Comisiei de soluționare a Imputațiilor din cadrul I.P.J.

Buzău și Decizia de impunere nr. 7154 din 21 decembrie 2005. A respins acțiunea reclamantului în ceea ce privește anularea Ordinului nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 al Ministerul Internelor și Reformei Administrative și obligarea pârâtului să emită un alt ordin, în baza art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: A considerat că susținerile reclamantului, privind emiterea unui alt ordin de încetare a raporturilor sale de serviciu pentru motivul că a fost numit într-o altă funcție publică, sunt neîntemeiate, calitatea de auditor de justiție, nefiind echivalentă cu o funcție publică, astfel cum este definită de Legea nr. 188/1999.

A observat că auditorii de justiție au calitatea de cursanți, potrivit art. 16 din Legea nr. 303/2004 și că aceștia nu au atribuții în ceea ce privește administrarea justiției, ceea ce înseamnă că situația auditorilor de justiție nu poate fi asimilată îndeplinirii unei funcții publice. De asemenea, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 prevăd că funcționarul public este o persoană numită, aspect care nu se regăsește în cazul auditorului de justiție, validarea rezultatelor obținute în urma unui concurs în magistratură nefiind echivalentă cu numirea într-o funcție publică.

Prima instanță a examinat și susținerile reclamantului relative la natura bursei pe care o primește în calitate de auditor de justiție, la faptul că perioada când acesta îndeplinește calitatea de auditor de justiție se ia în calcul la vechimea în magistratură și la împrejurarea privind incompatibilitatea existentă între calitatea de auditor de justiție și funcția de ofițer de poliție, ajungând la concluzia că aceste aspecte nu pot fi reținute întrucât nu relevă ideea că auditorul de justiție ar reprezenta o funcție publică. Totodată, instanța de fond a apreciat că decizia de imputare nu este motivată decât în drept și că prejudiciul suferit de pârâți nu este dovedit, situație în care decizia de imputare și celelalte hotărâri subsecvente emise de pârâți ar fi netemeinice și nelegale.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamantul și pârâții. În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul a criticat faptul că instanța de fond a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 și obligarea pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative să emită un alt ordin de încetare a raporturilor de serviciu. A susținut că în calitatea sa de auditor de justiție a ocupat o funcție publică, împrejurare care ar rezulta din Statutul judecătorilor și procurorilor, din natura bursei auditorului de justiție, din faptul că perioada cât recurentul a fost auditor de justiție constituie vechime în magistratură.

A considerat că instanța de fond a făcut o aplicarea greșită a legii cu privire la depășirea termenului de efectuare a cercetărilor administrative și a apreciat eronat că recurentul ar fi semnat un angajament scris prin care să-și asume obligația suportării cheltuielilor de școlarizare în calitate de student. A solicitat să se constate că, prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea reclamantului de înscriere în fals a Ordinului nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 al Ministerului Internelor și Reformei Administrative în ceea ce privește data emiterii acestuia și nici în legătură cu susținerile reclamantului, privind încălcarea de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a principiului libertății de voință la încheierea raporturilor juridice, odată cu emiterea ordinului menționat.

În finalul recursului, reclamantul a criticat soluția atacată întrucât i s-a respins, fără motivare, capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, deși instanța a admis în parte acțiunea. Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău a criticat sentința instanței de fond cu privire la admiterea în parte a acțiunii și anularea deciziei de imputare și a hotărârilor subsecvente, considerând că motivarea instanței potrivit căreia din documentele aflate la dosarul cauzei nu rezultă existența și cuantumul prejudiciului este nefondată, în cauză efectuându-se o expertiză contabilă în acest scop.

În recursul Ministerului Internelor și Reformei Administrative s-a apreciat că hotărârea atacată este netemeinică în ceea ce privește anularea deciziei de imputare și a hotărârilor adiacente, menționându-se că decizia de imputare a fost motivată și în fapt, nu numai în drept, cum în mod eronat a reținut instanța de fond, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de cercetare administrativă nr. 7145 din 12 decembrie 2005, care a stat la baza emiterii deciziei. A mai arătat că nici motivarea primei instanțe potrivit căreia nu a fost dovedit cuantumul pagubei nu este reală, în cauză efectuându-se o expertiză contabilă care a răspuns la obiectivele stabilite.

Examinând actele și lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de recurs invocate de către părți și din oficiu, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, va respinge, ca nefondat recursul reclamantului, precum și recursul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

A. Cu privire la recursul pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău Înalta Curte constată că prima instanță a hotărât în mod greșit în ceea ce privește admiterea în parte a acțiunii reclamantului, anularea deciziei de imputare nr. 7154 din 21 decembrie 2005, a hotărârii nr. 1/2006 a Comisiei de soluționare a imputațiilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău și a hotărârii nr. 16/2006 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor. Conținutul documentelor aflate la dosar relevă că cele două considerente pe care le-a avut în vedere prima instanță pentru a fundamenta această parte a hotărârii și anume împrejurarea că decizia de imputare nu ar fi fost motivată de pârâtul emitent și faptul că existența și întinderea prejudiciului cauzat pârâților nu ar fi fost dovedite, nu se confirmă în cauză.

Astfel, în ceea ce privește considerentul reținut de instanța de fond, potrivit căruia decizia de imputare ar fi fost emisă fără să fie motivată în fapt, este de observat că în cuprinsul deciziei de imputare se face trimitere la procesul-verbal nr. 7145 din 12 decembrie 2005 (fila 238 dosar fond) care a stat la baza emiterii deciziei de imputare. În cuprinsul acestuia comisia de cercetare administrativă a prezentat în mod detaliat elementele de fapt și de drept care au condus la propunerea de a se imputa reclamantului I.O. suma de 18.209,43 lei, reprezentând prejudiciu cauzat Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău. În aceste condiții, rezultă , fără echivoc, faptul că decizia de imputare îndeplinește și condițiile motivării sale în fapt, prevăzută de art. 25 alin. (5) din O.G.

nr. 121/1998, atâta vreme cât emitentul și-a însușit motivația și concluziile comisiei de cercetare administrativă și a dispus în consecință. Totodată, nici motivul reținut de instanța de fond că pârâtul emitent al deciziei de imputare nu a dovedit existența și cuantumul prejudiciului cauzat de către reclamant, nu este conform cu probele aflate la dosarul cauzei. Observațiile primei instanțe după care normele pe baza cărora a fost determinată paguba nu au caracter accesibil, ori că expertul care a efectuat expertiza încuviințată de către instanță nu ar fi avut acces la documentele contabile și nici la registrele necesare pentru stabilirea cheltuielilor, nu sunt relevante și nici de natură să conducă la concluzia că în cauză nu ar fi existat prejudiciu ori că acesta nu s-ar fi calculat corect.

Dincolo de împrejurarea că pentru clarificarea tuturor situațiilor de drept și de fapt prima instanță avea la dispoziție mijloacele legale prin care a fi putut ordona administrarea probelor pe care le-ar fi considerat necesare [art. 129 alin. (5) C. proc. civ.], dar chestiunea principală este că în privința existenței și a întinderii prejudiciului instanța de fond a apreciat eronat probatoriul administrat. În acest sens, este de observat că în cauză s-a încuviințat și s-a efectuat o expertiză contabilă având ca obiect stabilirea prejudiciului. Concluziile expertizei au fost că pârâtul, Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău a suferit o pagubă, în valoare de 18.209,43 lei, reprezentând cheltuieli de școlarizare a reclamantului, prejudiciul având aceeași valoare ca și cea stabilită prin decizia de imputare.

Ca atare, recursul declarat de Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău va fi admis și va fi modificată hotărârea primei instanțe în sensul că acțiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată. B. Cu privire la recursul reclamantului I.O. Critica recurentului reclamant relativă la partea din hotărâre prin care i s-a respins cererea de anulare a Ordinului pârâtului Ministerul Administrației și Internelor nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 și obligarea acestuia la emiterea unui alt ordin de încetare a raporturilor de serviciu, în baza prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 nu poate fi primită.

Susținerile recurentului în sprijinul ideii că în calitate de auditor de justiție ar fi ocupat funcția publică și pe cale de consecință încetarea raporturilor de serviciu cu pârâtul ar fi trebuit să opereze în baza dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, au fost examinate pe larg de către prima instanță, concluziile acesteia în sensul respingerii capătului de cerere analizat fiind corecte. În mod detaliat și argumentat instanța de fond a apreciat că auditorul de justiție nu este o funcție publică, raporturile de serviciu ale unei astfel de funcții născându-se în temeiul actului de numire în funcția publică, iar validarea concursului de admitere în magistratură nu echivalează cu un act de numire în funcție publică.

În același mod, prima instanță a analizat motivele reclamantului invocate în sprijinul ideii că în calitate de auditor de justiție ar fi îndeplinit o funcție publică (natura bursei auditorului de justiție, împrejurarea că perioada în care reclamantul a fost auditor de justiție constituie vechime în magistratură, etc.) reluate în conținutul recursului, ajungând la concluzia corectă că susținerile respective nu sunt de natură să conducă la ideea că auditorul de justiție ar reprezenta o funcție publică. Instanța de fond a examinat și a stabilit că nici observația reclamantului, reiterată în recurs, privind nerespectarea de către pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău a termenului legal de 60 de zile prevăzut de O.G.

nr. 121/1998 pentru efectuarea cercetării administrative nu poate fi reținută. Inspectorul șef al I.P.J. Buzău a luat la cunoștință de producerea pagubei la data de 9 noiembrie 2005, cum a reținut prima instanță, Ordinul nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 nefiind emis de conducătorul acestei unități, astfel că termenul legal pentru efectuarea cercetării administrative nu a fost depășit. Nici motivul de recurs privitor la împrejurarea că recurentul nu ar fi semnat un angajament scris prin care să-i incumbe obligația de a suporta cheltuielile de școlarizare ca student la Academia de Poliție nu poate fi împărtășit de instanța de control judiciar, din aceleași rațiuni pe care le-a avut în vedere și prima instanță.

Astfel, cererea reclamantului de înscriere la examenul de admitere în Academia de Poliție îndeplinește toate condițiile de formă și de fond pentru a avea natura juridică a unui angajament de tipul celui prevăzut de art. 70 din Legea nr. 360/2002, în sensul că și-a asumat obligația ca după absolvirea instituției de învățământ menționată să îndeplinească serviciul în cadrul unităților Ministerului Administrației și Internelor timp de minim 10 ani.

Celelalte motive de recurs invocate de reclamant și anume împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de înscriere în fals a Ordinului nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 în ceea ce privește data emiterii acestuia precum și susținerea că Ministerul Internelor și Reformei Administrative ar fi încălcat principiul libertății de voință la încheierea raporturilor juridice, odată cu emiterea ordinului menționat, reprezintă aspecte nerelevante, care nu sunt de natură a influența soluția de respingere a cererii reclamantului privind anularea Ordinului atacat, pronunțată de instanța de fond și menținută de instanța de recurs.

Nici motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond, deși a admis în parte acțiunea, a respins fără motivare, cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, nu poate fi reținut, întrucât soluția din recurs este de respingere în totalitate a acțiunii, ceea ce înseamnă că examinarea acestui motiv de recurs a devenit inoperantă, inaptă să producă efecte juridice. În sfârșit, în notele scrise depuse la dosar, recurentul-reclamant a invocat faptul că altor ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție care au devenit auditori de justiție, pârâtul, Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu le-a imputat cheltuielile de școlarizare, deși s-ar fi aflat în situații similare, considerând că încetarea raporturilor de serviciu s-a produs prin numirea acestora într-o funcție publică.

Instanța de control judiciar apreciază că un eventual tratament discriminatoriu aplicat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative în zona analizată, nu poate ține instanța de judecată, soluțiile urmând a se pronunța pentru fiecare cauză în parte, în raport cu probatoriul administrat. Față de considerentele expuse, recursul reclamantului I.O. urmează a fi respins ca nefondat. C. Cu privire la recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative Înalta Curte va admite excepția lipsei calității de reprezentant al Direcției Generale Juridice pentru intimatul-recurent Ministerul Internelor și Reformei Administrative, având în vedere, motivele ce se vor arăta în continuare.

Conform art. 67 alin. (1) C. proc. civ. părțile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar, iar potrivit art. 83 alin. (1) din același act normativ, se va alătura procura în original sau în copie legalizată când cererea este făcută prin mandatar. Înalta Curte constată că în cauză, recursul pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, formulat de Direcția Generală Juridică, a fost semnat de o altă persoană decât directorul direcției, fără a avea delegație specială în acest sens.

Chiar dacă la dosar au fost depuse Instrucțiunile nr. 1111 din 20 decembrie 2005, privind activitatea de asistență juridică în Ministerul Administrației și Internelor, din care rezultă (art. 16 și art. 17) că Direcția Generală Juridică este împuternicită să reprezinte și să angajeze instituția în raporturile cu instanțele de judecată, în condițiile în care drepturile procesuale au fost exercitate fără procură în original a ministrului ori fără copia legalizată a acesteia, nefiind, prin urmare, respectate dispozițiile art. 67, art. 68 și ale art. 83 C. proc. civ., recursul Ministerului Internelor și Reformei Administrative va fi respins, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.

Caracterul absolut și dirimant al excepției lipsei calității procesuale înlătură obligația instanței de a examina celelalte motive de recurs formulate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău împotriva sentinței civile nr. 404 din 6 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și respinge acțiunea formulată de reclamantul I.O., ca neîntemeiată. Respinge recursul declarat de reclamantul I.O. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Respinge recursul formulat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2008.