ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1371/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 6067/2/2006 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, numitul I.O. a solicitat ca, în contradictoriu cu M.A.I. să se anuleze Ordinul nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 de încetare a raporturilor de serviciu în baza art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea 360/2002, emis de pârât, anularea Hotărârii nr. 16 din 12 mai 2006 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I., precum și a Hotărârii nr. 1 din 20 februarie 2006 a Comisiei de soluționare a imputațiilor din cadrul I.P.J. Buzău și a deciziei de imputare din 21 decembrie 2005 emisă de acesta.

Reclamantul a solicitat și suspendarea executării deciziei de imputare, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În motivarea acestei din urmă cereri, reclamantul arată că, în calitatea de auditor de justiție (la I.N.M.) primește o indemnizație inferioară față de salariul pe care îl primea ca ofițer de poliție, astfel încât executarea deciziei de imputare i-ar aduce însemnate prejudicii, constituind o sarcină financiară grea. Invocă reclamantul și existența unor obligații financiare care îi grevează indemnizația de auditor: rambursarea unui credit la B.R.D., abonamentul la serviciul de internet și cel telefonic, cheltuielile de întreținere la căminul I.N.M. și cheltuielile premergătoare căsătoriei sale civile.

Prin completarea acțiunii depusă la 2 august 2006, reclamantul a argumentat suplimentar necesitatea soluționării de urgență a cererii de suspendare cu existența titlului executoriu din 21 iunie 2006 (emis ulterior introducerii acțiunii) al D.G.F.P. Buzău pentru suma de 18209 lei (RON), invocând în drept dispozițiile art. 15 alin. (2) cu referire la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanța, prin încheierea din 29 noiembrie 2006, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a deciziei de imputare, reținând, pe de o parte, că măsura suspendării executării unui act administrativ, astfel cum este prevăzută de legea contenciosului administrativ este o măsură de excepție, care poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și dacă se face dovada acestora, dar în speță, reclamanta nu face dovada existenței unui caz bine justificat și prevenirii unei pagube iminente pentru a-și justifica cererea de suspendare a actului administrativ în litigiu.

Pe de altă parte, a reținut instanța că reclamantul, împotriva actului începător de executare silită, somație-dosar de executare, s-a adresat cu contestație A.F.P.M.B., solicitând suspendarea executării silite începută împotriva sa în temeiul titlului executoriu, iar titlul executoriu respectiv privește cheltuielile de școlarizare imputate prin decizia de imputare dedusă în principal judecății pe calea contenciosului administrativ, iar față de dispozițiile dreptului comun în materie art. 399 și urm. C. proc. civ., ca și în raport de dispozițiile Codului de procedură fiscală, reclamantul are calea dreptului comun de a contesta executarea silită începută împotriva sa. Împotriva acestei încheieri a formulat în termen recursul de față reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

În motivarea cererii, reclamantul arată că, potrivit înscrisurilor pe care le-a depus, valoarea aproximativă a cheltuielilor lunare pe care le are este de 400 RON, iar pentru căsătoria sa a efectuat cheltuieli de circa 24000 RON. Arată recurentul că somarea sa de către A.F.B. dovedește că decizia de imputare va fi pusă în executare, ceea ce îi va cauza o pagubă iminentă. Consideră recurentul că situația sa reprezintă un caz bine justificat care să impună suspendarea deciziei de imputare, cu atât mai mult cu cât prin acțiune a înțeles să conteste însăși modalitatea în care I.P.J. Buzău a ajuns la acel cuantum al cheltuielilor de școlarizare imputate. Apreciază recurentul că această creanță nu poate fi considerată certă, cât timp nu a rezultat dintr-un act motivat temeinic, în sensul dispozițiilor art. 25 alin. (5) din O.G.

nr. 121/1998, iar imputarea s-a bazat pe angajamentul din 22 septembrie 1997 încheiat de reclamant cu Academia de Poliție, pe care însă el nu l-a semnat. Arată recurentul că la, stabilirea prejudiciului, intimații nu au ținut cont de faptul că el a beneficiat de gratuitate la cazarea în cămin, în temeiul art. 108 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, întrucât mama sa a fost profesoară. Apreciază recurentul că, având salariu, în situația în care actul de imputare ar rămâne valabil, intimatele ar putea să facă executarea prin poprire, astfel încât nu se impune o executare de urgență a titlului executoriu. În fine, invocă recurentul două precedente judiciare în care aceeași instanță a admis cererile de suspendare a executării în cauze similare ale unor colegi ai săi.

Recursul nu se fondează. Raportate la dispozițiile art. 15, cu trimitere la cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, motivele de suspendare a executării invocate nu ilustrează existența unui „caz bine justificat”, în măsura în care decizia de imputare este doar actul subsecvent ordinului de serviciu, a cărui legalitate trebuie analizate în primul rând. Pe de altă parte, decizia de imputare, ca titlu executoriu, este supusă unei proceduri speciale de suspendare în cadrul contestației la executare, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond. Sub cel ce-al doilea aspect, cel al prevenirii producerii unei pagube iminente, argumentele aduse de recurent nu sunt concludente. În ceea ce privește criticile de fond aduse deciziei de imputare, ele nu pot fi analizate în cadrul procedurii suspendării, ci la soluționarea în fond a cauzei.

În fine, precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, cu atât mai puțin într-o procedură specială în care împrejurările de fapt sunt esențiale și pot duce la soluții diferite de la caz la caz.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.O., împotriva încheierii din 29 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 6067/2/2006, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2007.