ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1371/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 6067/2/2006 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, numitul I.O. a solicitat ca, în contradictoriu cu M.A.I.

să se anuleze Ordinul nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 de încetare a

raporturilor de serviciu în baza art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea 360/2002,

emis de pârât, anularea Hotărârii nr. 16 din 12 mai 2006 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I., precum și a Hotărârii nr. 1 din 20

februarie 2006 a Comisiei de soluționare a imputațiilor din cadrul I.P.J. Buzău

și a deciziei de imputare din 21 decembrie 2005 emisă de acesta.

Reclamantul a solicitat și suspendarea

executării deciziei de imputare, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

În motivarea acestei din

urmă cereri, reclamantul arată că, în calitatea de auditor de justiție (la I.N.M.) primește o indemnizație inferioară față de salariul pe care îl primea ca ofițer de

poliție, astfel încât executarea deciziei de imputare i-ar aduce însemnate

prejudicii, constituind o sarcină financiară grea.

Invocă reclamantul și

existența unor obligații financiare care îi grevează indemnizația de auditor:

rambursarea unui credit la B.R.D., abonamentul la serviciul de internet și cel

telefonic, cheltuielile de întreținere la căminul I.N.M. și cheltuielile

premergătoare căsătoriei sale civile.

Prin completarea acțiunii

depusă la 2 august 2006, reclamantul a argumentat suplimentar necesitatea

soluționării de urgență a cererii de suspendare cu existența titlului

executoriu din 21 iunie 2006 (emis ulterior introducerii acțiunii) al D.G.F.P.

Buzău pentru suma de 18209 lei (RON), invocând în drept dispozițiile art. 15

alin. (2) cu referire la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanța, prin încheierea din

29 noiembrie 2006, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a deciziei

de imputare, reținând, pe de o parte, că măsura suspendării executării unui act

administrativ, astfel cum este prevăzută de legea contenciosului administrativ

este o măsură de excepție, care poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 și dacă se face dovada acestora, dar în speță, reclamanta nu face

dovada existenței unui caz bine justificat și prevenirii unei pagube iminente

pentru a-și justifica cererea de suspendare a actului administrativ în litigiu.

Pe de altă parte, a reținut

instanța că reclamantul, împotriva actului începător de executare silită,

somație-dosar de executare, s-a adresat cu contestație A.F.P.M.B., solicitând

suspendarea executării silite începută împotriva sa în temeiul titlului

executoriu, iar titlul executoriu respectiv privește cheltuielile de

școlarizare imputate prin decizia de imputare dedusă în principal judecății pe

calea contenciosului administrativ, iar față de dispozițiile dreptului comun în

materie art. 399 și urm. C. proc. civ., ca și în raport de dispozițiile Codului

de procedură fiscală, reclamantul are calea dreptului comun de a contesta

executarea silită începută împotriva sa.

Împotriva acestei încheieri

a formulat în termen recursul de față reclamantul, cererea fiind legal

timbrată.

În motivarea cererii,

reclamantul arată că, potrivit înscrisurilor pe care le-a depus, valoarea

aproximativă a cheltuielilor lunare pe care le are este de 400 RON, iar pentru

căsătoria sa a efectuat cheltuieli de circa 24000 RON.

Arată recurentul că somarea

sa de către A.F.B. dovedește că decizia de imputare va fi pusă în executare,

ceea ce îi va cauza o pagubă iminentă.

Consideră recurentul că

situația sa reprezintă un caz bine justificat care să impună suspendarea

deciziei de imputare, cu atât mai mult cu cât prin acțiune a înțeles să

conteste însăși modalitatea în care I.P.J. Buzău a ajuns la acel cuantum al

cheltuielilor de școlarizare imputate.

Apreciază recurentul că

această creanță nu poate fi considerată certă, cât timp nu a rezultat dintr-un

act motivat temeinic, în sensul dispozițiilor art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998,

iar imputarea s-a bazat pe angajamentul din 22 septembrie 1997 încheiat de

reclamant cu Academia de Poliție, pe care însă el nu l-a semnat.

Arată recurentul că la,

stabilirea prejudiciului, intimații nu au ținut cont de faptul că el a

beneficiat de gratuitate la cazarea în cămin, în temeiul art. 108 alin. (2) din

Legea nr. 128/1997, întrucât mama sa a fost profesoară.

Apreciază recurentul că,

având salariu, în situația în care actul de imputare ar rămâne valabil,

intimatele ar putea să facă executarea prin poprire, astfel încât nu se impune o

executare de urgență a titlului executoriu.

În fine, invocă recurentul

două precedente judiciare în care aceeași instanță a admis cererile de

suspendare a executării în cauze similare ale unor colegi ai săi.

Recursul nu se fondează.

Raportate la dispozițiile art.

15, cu trimitere la cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, motivele de

suspendare a executării invocate nu ilustrează existența unui „caz bine

justificat”, în măsura în care decizia de imputare este doar actul subsecvent

ordinului de serviciu, a cărui legalitate trebuie analizate în primul rând.

Pe de altă parte, decizia de

imputare, ca titlu executoriu, este supusă unei proceduri speciale de

suspendare în cadrul contestației la executare, astfel cum în mod corect a

reținut instanța de fond.

Sub cel ce-al doilea aspect,

cel al prevenirii producerii unei pagube iminente, argumentele aduse de

recurent nu sunt concludente.

În ceea ce privește

criticile de fond aduse deciziei de imputare, ele nu pot fi analizate în cadrul

procedurii suspendării, ci la soluționarea în fond a cauzei.

În fine, precedentul

judiciar nu constituie izvor de drept, cu atât mai puțin într-o procedură specială

în care împrejurările de fapt sunt esențiale și pot duce la soluții diferite de

la caz la caz.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de I.O., împotriva încheierii din 29 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în

dosarul nr. 6067/2/2006, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2007.