ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5088/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1043 din 26 februarie 2010 a respins,

ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul D.M.M., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Administrației și Internelor și Ministrul Administrației și Internelor,

având ca obiect anularea Ordinului emis de pârâtul II, 15 martie 2009 prin care

s-a dispus eliberarea reclamantului din funcție și punerea acestuia la dispoziția

ministerului, precum și a actelor administrative subsecvente, cu consecința reparării

pagubei ce i-a fost cauzate prin numirea sa într-o funcție similară, respectiv de

director general în aparatul central al ministerului, disponibil la momentul eliberării

din funcție și acordarea de daune materiale calculate prin raportare la diferența

dintre veniturile salariale ce i se cuveneau, în condițiile ocupării efective a

funcției din care a fost eliberat și sumele încasate efectiv.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că Decretul nr. 435/2009, privind încetarea raportului de serviciu

ale reclamantului cu Ministerul Administrației și Internelor a fost publicat în

M. Of. la data de 25 martie 2009, dată la care acesta a intrat în vigoare și a început

să producă efecte juridice, dată de la care s-a deschis și dreptul de pensie al

acestuia.

S-a reținut de asemenea

că, prin H.G. nr. 266/2009, intrat în vigoare la data de 15 martie 2009, a avut

loc reorganizarea unităților aparatului central al Ministerului Administrației și

Internelor, cu consecința desființării funcției deținute de reclamant și a punerii

acestuia la dispoziția conducerii Ministerului Administrației și Internelor, începând

cu data de mai sus, prin Ordinul Ministerul Administrației și Internelor din 15

martie 2009, ordin adus la cunoștința întregului personal al unității și transmis,

la data de 20 martie 2009, Direcției Generale Medicale.

Pe cale de consecință,

instanța a concluzionat că, în baza art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, privind

Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare și art. 120

alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004,

cu modificările și completările ulterioare, prin Ordinul Ministrului Administrației

și Internelor din 15 martie 2009, reclamantul a fost eliberat din funcția de conducere

deținută și pus la dispoziția Ministerului Administrației și Internelor, pentru

o perioadă de 6 luni, ca urmare a reorganizării unității, în speță fiind incidentă

ipoteza prevăzută de art. 120 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației

și Internelor nr. 300/2004.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul susținând că, în mod nelegal și netemeinic, instanța

a apreciat că Ordinul din 15 martie 2009 i-a fost comunicat în condițiile în care

acesta nu i-a fost adus la cunoștință nici oral și nici în scris și nici nu a semnat

de primirea acestuia, fiindu-i comunicată, în cadrul adunării, numai aprobarea trecerii

sale în rezervă și împrejurarea că urmează să fie semnat decretul prezidențial în

acest sens.

A mai susținut recurentul

că, în speță, instanța nu a analizat îndeplinirea condițiilor impuse de art. 2

alin. (8) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 120 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministrului

Administrației și Internelor nr. 300/2004, respectiv dacă i-a fost oferită o funcție

similară sau dacă i s-a comunicat că o asemenea funcție nu există sau dacă a refuzat

o asemenea funcție, apreciind, fără probe că, urmare reorganizării ministerului

și transformarea direcției generale în direcție simplă, trebuie, automat, pus la

dispoziția ministerului, în condițiile în care în fruntea direcției medicale a fost

numită, în locul său, o persoană fără pregătire medicală.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că, la data de 16 martie 2009, conținutul Ordinului nr. din

15 martie 2009, a fost adus la cunoștința întregului personal al unității, astfel

cum se poate vedea în procesul-verbal nr. GG/2009, întocmit de către D.G.R.U., fiind

totodată transmisă, o copie a acestui ordin și Direcției Generale Medicale, la data

de 20 martie 2009.

Așa fiind, Înalta Curte,

apreciază că, în lipsa unor dispoziții legale care să stabilească expres o anumită

modalitate de comunicare, ordinul atacat a fost comunicat.

Având în vedere, pe de

o parte, împrejurarea că, prin H.G. nr. 266/2009 s-a dispus reorganizarea Direcției

Generale Medicale a Ministerului Administrației și Internelor, iar pe de altă parte,

dată fiind pregătirea de specialitate a recurentului în domeniul medical, Înalta

Curte constată că nu exista posibilitatea numirii acestuia într-o „funcție similară”

și prin urmare, măsura punerii sale la dispoziția unității este o măsură legală,

așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Așa fiind și constatând

că nu există, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., motive de casare

sau modificare a hotărârii instanței de fond, urmează a se respinge, ca nefondat,

prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.M.M. împotriva sentinței civile nr. 1043 din 26 februarie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2010.