ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5088/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1043 din 26 februarie 2010 a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul D.M.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Ministrul Administrației și Internelor, având ca obiect anularea Ordinului emis de pârâtul II, 15 martie 2009 prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcție și punerea acestuia la dispoziția ministerului, precum și a actelor administrative subsecvente, cu consecința reparării pagubei ce i-a fost cauzate prin numirea sa într-o funcție similară, respectiv de director general în aparatul central al ministerului, disponibil la momentul eliberării din funcție și acordarea de daune materiale calculate prin raportare la diferența dintre veniturile salariale ce i se cuveneau, în condițiile ocupării efective a funcției din care a fost eliberat și sumele încasate efectiv.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Decretul nr. 435/2009, privind încetarea raportului de serviciu ale reclamantului cu Ministerul Administrației și Internelor a fost publicat în M. Of. la data de 25 martie 2009, dată la care acesta a intrat în vigoare și a început să producă efecte juridice, dată de la care s-a deschis și dreptul de pensie al acestuia. S-a reținut de asemenea că, prin H.G. nr. 266/2009, intrat în vigoare la data de 15 martie 2009, a avut loc reorganizarea unităților aparatului central al Ministerului Administrației și Internelor, cu consecința desființării funcției deținute de reclamant și a punerii acestuia la dispoziția conducerii Ministerului Administrației și Internelor, începând cu data de mai sus, prin Ordinul Ministerul Administrației și Internelor din 15 martie 2009, ordin adus la cunoștința întregului personal al unității și transmis, la data de 20 martie 2009, Direcției Generale Medicale.

Pe cale de consecință, instanța a concluzionat că, în baza art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare și art. 120 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor din 15 martie 2009, reclamantul a fost eliberat din funcția de conducere deținută și pus la dispoziția Ministerului Administrației și Internelor, pentru o perioadă de 6 luni, ca urmare a reorganizării unității, în speță fiind incidentă ipoteza prevăzută de art. 120 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul susținând că, în mod nelegal și netemeinic, instanța a apreciat că Ordinul din 15 martie 2009 i-a fost comunicat în condițiile în care acesta nu i-a fost adus la cunoștință nici oral și nici în scris și nici nu a semnat de primirea acestuia, fiindu-i comunicată, în cadrul adunării, numai aprobarea trecerii sale în rezervă și împrejurarea că urmează să fie semnat decretul prezidențial în acest sens.

A mai susținut recurentul că, în speță, instanța nu a analizat îndeplinirea condițiilor impuse de art. 2 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 120 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, respectiv dacă i-a fost oferită o funcție similară sau dacă i s-a comunicat că o asemenea funcție nu există sau dacă a refuzat o asemenea funcție, apreciind, fără probe că, urmare reorganizării ministerului și transformarea direcției generale în direcție simplă, trebuie, automat, pus la dispoziția ministerului, în condițiile în care în fruntea direcției medicale a fost numită, în locul său, o persoană fără pregătire medicală. Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, la data de 16 martie 2009, conținutul Ordinului nr. din 15 martie 2009, a fost adus la cunoștința întregului personal al unității, astfel cum se poate vedea în procesul-verbal nr. GG/2009, întocmit de către D.G.R.U., fiind totodată transmisă, o copie a acestui ordin și Direcției Generale Medicale, la data de 20 martie 2009. Așa fiind, Înalta Curte, apreciază că, în lipsa unor dispoziții legale care să stabilească expres o anumită modalitate de comunicare, ordinul atacat a fost comunicat. Având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că, prin H.G.

nr. 266/2009 s-a dispus reorganizarea Direcției Generale Medicale a Ministerului Administrației și Internelor, iar pe de altă parte, dată fiind pregătirea de specialitate a recurentului în domeniul medical, Înalta Curte constată că nu exista posibilitatea numirii acestuia într-o „funcție similară” și prin urmare, măsura punerii sale la dispoziția unității este o măsură legală, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Așa fiind și constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, urmează a se respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.M.M. împotriva sentinței civile nr. 1043 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.