ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3056/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 642 din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanța admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Guvernul României și a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Totodată, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului P.T.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a anulat Ordinul nr. 445 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere de Inspector Șef adjunct relații de muncă, a obligat pârâtul la plata drepturilor bănești cuvenite conform art. 106 din Legea nr. 188/1999, respectiv despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public pentru perioada încetării raportului de muncă până la data reintegrării și a obligat pârâtul la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată prin care se solicită anularea unui ordin emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Guvernul României, reținând în esență că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României este întemeiată, acesta neputând fii obligat în raportul juridic dedus judecății. Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că ordinul atacat este un act administrativ emis în aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, care, ulterior sesizării instanței de contencios administrativ, a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009.

Având în vedere că, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, viciul de neconstituționalitate a unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanței respective, instanța a considerat că toate actele emise în baza și în vederea aplicării O.U.G. nr. 37/2009 trebuie să aibă aceeași soartă ca actul adoptat de Guvern într-un domeniu în care nu avea competența materială de a interveni. S-a apreciat că actul este nelegal atât timp cât O.U.G. nr. 37/2009 a fost desființată în cadrul controlului de neconstituționalitate, iar dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 nu pot valida efectele juridice produse prin aplicarea O.U.G.

nr. 37/2009. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs s-a arătat că Ordinul nr. 445 din 23 aprilie 2009 a fost emis cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2007 coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public. S-a motivat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, anterior declarării ca neconstituțională, și că în temeiul acestui ultim act normativ funcțiile publice prevăzute în anexa nr. 1 sunt și rămân desființate, că deciziile Curții Constituționale produc efecte pentru viitor, dispozițiile din legi sau ordonanțe declarate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.

S-a precizat că funcția reclamantului a fost desființată, ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009. Recurentul a arătat că Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a pus în executare, prin Ordinul nr. 445 din 23 aprilie 2009, prevederile unui act normativ, respectiv O.U.G. nr. 37/2009. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin Ordinul nr. 445 din 23 aprilie 2009 Ministerul Muncii, Familiei și Protecției a dispus, începând cu data de 25 mai 2009, încetarea raportului de serviciu al intimatului reclamant P.T., prin eliberarea sa din funcția publică de conducere. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările ulterioare, precum și H.G. nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, precum și statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1, art. 9 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței, motiv pentru care în mod corect au fost anulate de instanța de fond. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul. În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 2000 lei către intimatul P.T., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 642 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului P.T. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.