ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3199/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București reclamantul N.V.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor, anularea Ordinului din 15 martie 2009 prin care a

fost eliberat din funcția de Director General al Direcției Generale de Informații

și Relații Publice, precum și obligarea pârâtului la recalcularea pensiei și a plăților

compensatorii cuvenite reclamantului începând cu data de 13 martie 2009.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat atât faptul că ordinul contestat a fost întocmit cu încălcarea

prevederilor art. 99 alin. (3) și ale art. 99 alin. (5) și (6) din Legea nr. 188/1999,

precum și faptul că emiterea acestui ordin nu se justifică având în vedere că la

data emiterii acestuia, raporturile sale de serviciu cu Ministerul Administrației

și Internelor încetaseră în baza Decretului Prezidențial nr. 430 din 13 martie 2009.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea acțiunii, arătând

că decretul invocat de reclamant și-a produs efecte juridice începând cu data publicării

sale în M. Of., anume 17 martie 2009.

Prin sentința nr. 802

din 12 februarie 2010, Curtea de Apel București, a admis acțiunea formulată de reclamantul

N.V.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, a

anulat Ordinul din 2009 și a obligat pârâtul la recalcularea pensiei și a plăților

compensatorii cuvenite reclamantului, ținând seama de data încetării raporturilor

de serviciu, respectiv data de 13 martie 2009.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că actul administrativ atacat prezintă

elemente de nelegalitate, fiind emis cu nerespectarea dispozițiilor legale.

Astfel, din interpretarea

dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Constituția României, instanța de fond a constatat

că Decretul Prezidențial nr. 430 din 13 martie 2009, prin care au încetat raporturile

de serviciu ale reclamantului cu Ministerul Administrației și Internelor, produce

efecte condiționat de publicare, dar că odată publicat, data cu care operează încetarea

raporturilor de serviciu este cea a emiterii decretului.

S-a mai reținut în considerentele

sentinței atacate că în condițiile în care raporturile de serviciu ale reclamantului

încetaseră deja la data de 13 martie 2009, emiterea Ordinului din 15 martie 2009

de eliberare a reclamantului din funcția pe care o deținuse, este nelegală.

În ceea ce privește ordinul

contestat, instanța de fond a constatat că acesta prezintă și alte cauze de nelegalitate,

intrinseci, în condițiile în care, în urma reorganizării Direcției Generale de Informații

și Relații Publice, pârâtul trebuia să-i acorde reclamantului posibilitatea numirii

într-o funcție similară, cât timp potrivit H.G. nr. 266/2009 reorganizarea privea

întreg Ministerul Administrației și Internelor, iar pârâtul nu a demonstrat inexistența

unor posturi similare la întreg nivelul Ministerului Administrației și Internelor.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, susținând că

hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv

argumente:

Potrivit art. 69

alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările

și completările ulterioare, încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului

se dispune, in mod corespunzător, de către persoanele care, potrivit art. 15 din

aceeași lege, au competența de acordare a gradelor profesionale.

Astfel, pentru ofițerii

de poliție cu gradul de chestor de poliție, chestor principal de poliție, chestor-șef

de poliție și chestor general de poliție, încetarea raporturilor de serviciu se

dispune, potrivit art. 15 alin. (1) lit. a) din actul normativ mai sus menționat,

de Președintele României, la propunerea ministrului administrației și internelor.

Conform prevederilor

art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată, Președintele României,

în exercitarea atribuțiilor sale. emite decrete care se publică în M. Of., nepublicarea

atrage inexistența decretului.

În consecință, actul administrativ

prin care au încetat raporturile de serviciu ale intimatului - reclamant este Decretul

nr. 430/2009, act care a intrat în vigoare, așa cum prevede Constituția României,

la data la care a fost publicat în M. Of., respectiv 17 martie 2009.

Potrivit art. 100

alin. (1) din Constituția României, republicată, nepublicarea actelor administrative

emise de către Președintele României, respectiv a decretelor prezidențiale, atrage

inexistența acestora. Astfel, formalitatea procedurală prevăzută de lege pentru

actele administrative emise de către Președintele României - publicarea în M. Of.,

este esențială pentru valabilitatea acestora.

Totodată, conform prevederilor

art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, actele

normative prevăzute la art. 11 alin. (1), cu excepția legilor și a ordonanțelor,

intră în vigoare la data publicării în M. Of., dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută

o dată ulterioară.

De asemenea, însăși Constituția

României prevede, în mod expres, că neîndeplinirea unei anumite cerințe - respectiv

a publicării decretelor prezidențiale - fără deosebire că sunt normative sau individuale

- conduce la inexistența actului.

Astfel, în cazul intimatului-reclamant,

Decretul nr. 430/2009 privind încetarea raporturilor de serviciu ale acestuia cu

M.A.I. a fost publicat în M. Of. la data de 17 martie 2009, dată la care acesta

a intrat în vigoare și a început să producă efecte juridice.

Având în vedere cele mai

sus prezentate precum și prevederile art. 100 alin. (1) din Constituția României,

republicată, atât încetarea raporturilor de serviciu cât și deschiderea drepturilor

de pensie ale intimatului-reclamant s-au făcut începând cu data de 17 martie 2009

(data publicării în M. Of. a Decretului Prezidențial nr. 430/2009 de încetare a

raporturilor de serviciu) și nu cu data de 12 martie 2009 (data la care intimatul-reclamant

a solicitat încetarea raporturilor de serviciu) sau cu data de 13 martie 2009 (data

la care Decretul Prezidențial nr. 430/2009 a fost emis, dar nu publicat), așa cum,

în mod total eronat, a fost reținut de către instanța de fond.

Mai mult, H.G. nr. 266/2009

pentru modificarea H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele

Ministerului Administrației și Internelor și a H.G. nr. 1.678/2008 privind înființarea

Institutului de Studii pentru Ordine Publică în subordinea M.A.I. și pentru completarea

Anexei nr. 1 la H.G. nr. 416/2007 a intrat în vigoare începând cu data de 15

martie 2009.

Având în vedere data la

care Decretul prezidențial nr. 430/2009 a fost publicat în M.Of., respectiv 17

martie 2009 și data la care a fost emis Ordinul M.A.I. din 2009, respectiv 15

martie 2009, precum și considerentele care au determinat emiterea acestora, solicitarea

intimatului-reclamant (în ce privește decretul prezidențial) și reorganizarea instituției

(în ce privește ordinul M.A.I.).este evident faptul că, între cele două acte administrative

nu există legătură de cauzalitate, fiind înlăturată astfel și problema nelegalității

Ordinului M.A.I. din 2009 prin raportare la data publicării Decretului prezidențial

nr. 430/2009.

În consecință, data încetării

raporturilor de serviciu ale intimatului-reclamant nu poate fi alta decât data la

care a fost publicat decretul prezidențial în M.Of., respectiv 17 martie 2009. dată

de la care, în mod corect și legal, a fost stabilită și pensia acestuia.

Recurentul nu a indicat

încadrarea în drept a motivelor sale de recurs.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs formulate, ce se încadrează, din

punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, recurenta susține,

în esență, că Ordinul din 15 martie 2009 prin care reclamantul, începând cu această

dată, a fost eliberat din funcția de director general al Direcției Generale Management

Resurse Umane și pus la dispoziția conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni,

ca urmare a neorganizării - este legal și își putea produce efectele în raport de

data la care a fost emis, deoarece Decretul prezidențial de încetare a raporturilor

de serviciu a fost publicat ulterior, respectiv la data de 17 martie 2009, fiind

fără relevanță juridică împrejurarea că la data de 12 martie 2009 reclamantului

i-a fost aprobată de către ministerul administrației și internelor cererea de pensionare

în condițiile necesare stabilirii pensiei de serviciu (conform art. 69 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 360/2002), iar la data de 13 martie 2009, fiind emis Decretul

prezidențial nr. 430/2009.

Textul legal invocat de

recurent este art. 100 alin. (1) din Constituția României, potrivit căruia „în exercitarea

atribuțiilor sale, Președintele României emite decrete care se publică în M. Of..

Nepublicarea atrage inexistența decretului".

În mod greșit recurentul

consideră că teza finală a art. citat stabilește implicit și data de la care își

produce efectele decretul prezidențial, sancțiunea inexistenței intervenind doar

în situațiile în care, într-o perioadă ce depășește intervalul firesc procedural

în vederea publicării, actul respectiv nu este publicat în M. Of., ceea ce denotă

intenția emitentului ca actul să nu-și mai producă efectele juridice.

În mod corect, pe baza

acestei interpretări a textului constituțional, instanța de fond a stabilit că încetarea

raporturilor de serviciu ale reclamantului a avut loc la data de 13 martie 2009

- dată menționată în Decretul nr. 430/2009 ca dată a emiterii și, totodată, data

la care erau îndeplinite toate formalitățile pensionării reclamantului-intimat,

respectiv existența cererii aprobate de ministerul administrației și internelor

și decretul emis de Președintele României.

Prin urmare, nu putea

fi considerat legal ordinul emis ulterior acestei date, referitor la raporturi de

serviciu care încetează.

De altfel, în literatura

de specialitate a fost surprinsă distincția dintre actele normative și cele individuale,

în ceea ce privește efectul publicării, astfel „Necesitatea comunicării este prevăzută

de lege în special atunci când este vorba de acte de drept administrative individuale,

(...) în timp ce necesitatea publicării este prevăzută de lege în special pentru

actele de drept administrativ normative, în ce privește actele individuale, legea

condiționează numai în mod cu totul excepțional obligativitatea de publicare a lor

ulterioară. Ce e drept, de foarte multe ori, în buletinele și colecțiile oficiale,

de foarte multe ori se publică și acte individuale, dar aceasta nu constituie o

formă care să determine momentul de la care ele intră în vigoare, nici nu condiționează

obligativitatea lor”. (T. Drăganu. Actele de Drept Administrativ. Ed. științifică

București 1959).

Rezultă că publicarea

Decretului Prezidențial în M. Of. reprezintă o condiție de legalitate formală posterioară

emiterii actului administrativ cu relevanță în ipoteza neîndeplinirii în sensul

în care, nepublicarea în M. Of. atrage inexistența actului.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației

și Internelor împotriva sentinței nr. 802 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 iunie

2011.