ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3199/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamantul N.V.G.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, anularea Ordinului din 15 martie 2009 prin care a fost eliberat din funcția de Director General al Direcției Generale de Informații și Relații Publice, precum și obligarea pârâtului la recalcularea pensiei și a plăților compensatorii cuvenite reclamantului începând cu data de 13 martie 2009. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat atât faptul că ordinul contestat a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (3) și ale art. 99 alin. (5) și (6) din Legea nr. 188/1999, precum și faptul că emiterea acestui ordin nu se justifică având în vedere că la data emiterii acestuia, raporturile sale de serviciu cu Ministerul Administrației și Internelor încetaseră în baza Decretului Prezidențial nr. 430 din 13 martie 2009. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea acțiunii, arătând că decretul invocat de reclamant și-a produs efecte juridice începând cu data publicării sale în M. Of., anume 17 martie 2009. Prin sentința nr. 802 din 12 februarie 2010, Curtea de Apel București, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.V.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, a anulat Ordinul din 2009 și a obligat pârâtul la recalcularea pensiei și a plăților compensatorii cuvenite reclamantului,

ținând seama de data încetării raporturilor de serviciu, respectiv data de 13 martie 2009. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că actul administrativ atacat prezintă elemente de nelegalitate, fiind emis cu nerespectarea dispozițiilor legale. Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Constituția României, instanța de fond a constatat că Decretul Prezidențial nr. 430 din 13 martie 2009, prin care au încetat raporturile de serviciu ale reclamantului cu Ministerul Administrației și Internelor, produce efecte condiționat de publicare, dar că odată publicat, data cu care operează încetarea raporturilor de serviciu este cea a emiterii decretului.

S-a mai reținut în considerentele sentinței atacate că în condițiile în care raporturile de serviciu ale reclamantului încetaseră deja la data de 13 martie 2009, emiterea Ordinului din 15 martie 2009 de eliberare a reclamantului din funcția pe care o deținuse, este nelegală. În ceea ce privește ordinul contestat, instanța de fond a constatat că acesta prezintă și alte cauze de nelegalitate, intrinseci, în condițiile în care, în urma reorganizării Direcției Generale de Informații și Relații Publice, pârâtul trebuia să-i acorde reclamantului posibilitatea numirii într-o funcție similară, cât timp potrivit H.G. nr. 266/2009 reorganizarea privea întreg Ministerul Administrației și Internelor, iar pârâtul nu a demonstrat inexistența unor posturi similare la întreg nivelul Ministerului Administrației și Internelor.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: Potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune, in mod corespunzător, de către persoanele care, potrivit art. 15 din aceeași lege, au competența de acordare a gradelor profesionale. Astfel, pentru ofițerii de poliție cu gradul de chestor de poliție, chestor principal de poliție, chestor-șef de poliție și chestor general de poliție, încetarea raporturilor de serviciu se dispune, potrivit art. 15 alin. (1) lit. a) din actul normativ mai sus menționat, de Președintele României, la propunerea ministrului administrației și internelor.

Conform prevederilor art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată, Președintele României, în exercitarea atribuțiilor sale. emite decrete care se publică în M. Of., nepublicarea atrage inexistența decretului. În consecință, actul administrativ prin care au încetat raporturile de serviciu ale intimatului - reclamant este Decretul nr. 430/2009, act care a intrat în vigoare, așa cum prevede Constituția României, la data la care a fost publicat în M. Of., respectiv 17 martie 2009. Potrivit art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată, nepublicarea actelor administrative emise de către Președintele României, respectiv a decretelor prezidențiale, atrage inexistența acestora.

Astfel, formalitatea procedurală prevăzută de lege pentru actele administrative emise de către Președintele României - publicarea în M. Of., este esențială pentru valabilitatea acestora. Totodată, conform prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, actele normative prevăzute la art. 11 alin. (1), cu excepția legilor și a ordonanțelor, intră în vigoare la data publicării în M. Of., dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. De asemenea, însăși Constituția României prevede, în mod expres, că neîndeplinirea unei anumite cerințe - respectiv a publicării decretelor prezidențiale - fără deosebire că sunt normative sau individuale - conduce la inexistența actului.

Astfel, în cazul intimatului-reclamant, Decretul nr. 430/2009 privind încetarea raporturilor de serviciu ale acestuia cu M.A.I. a fost publicat în M. Of. la data de 17 martie 2009, dată la care acesta a intrat în vigoare și a început să producă efecte juridice. Având în vedere cele mai sus prezentate precum și prevederile art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată, atât încetarea raporturilor de serviciu cât și deschiderea drepturilor de pensie ale intimatului-reclamant s-au făcut începând cu data de 17 martie 2009 (data publicării în M. Of. a Decretului Prezidențial nr. 430/2009 de încetare a raporturilor de serviciu) și nu cu data de 12 martie 2009 (data la care intimatul-reclamant a solicitat încetarea raporturilor de serviciu) sau cu data de 13 martie 2009 (data la care Decretul Prezidențial nr. 430/2009 a fost emis, dar nu publicat), așa cum, în mod total eronat, a fost reținut de către instanța de fond.

Mai mult, H.G. nr. 266/2009 pentru modificarea H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor și a H.G. nr. 1.678/2008 privind înființarea Institutului de Studii pentru Ordine Publică în subordinea M.A.I. și pentru completarea Anexei nr. 1 la H.G. nr. 416/2007 a intrat în vigoare începând cu data de 15 martie 2009. Având în vedere data la care Decretul prezidențial nr. 430/2009 a fost publicat în M.Of., respectiv 17 martie 2009 și data la care a fost emis Ordinul M.A.I. din 2009, respectiv 15 martie 2009, precum și considerentele care au determinat emiterea acestora, solicitarea intimatului-reclamant (în ce privește decretul prezidențial) și reorganizarea instituției (în ce privește ordinul M.A.I.).este evident faptul că, între cele două acte administrative nu există legătură de cauzalitate, fiind înlăturată astfel și problema nelegalității Ordinului M.A.I.

din 2009 prin raportare la data publicării Decretului prezidențial nr. 430/2009. În consecință, data încetării raporturilor de serviciu ale intimatului-reclamant nu poate fi alta decât data la care a fost publicat decretul prezidențial în M.Of., respectiv 17 martie 2009. dată de la care, în mod corect și legal, a fost stabilită și pensia acestuia. Recurentul nu a indicat încadrarea în drept a motivelor sale de recurs. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs formulate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Astfel, recurenta susține, în esență, că Ordinul din 15 martie 2009 prin care reclamantul, începând cu această dată, a fost eliberat din funcția de director general al Direcției Generale Management Resurse Umane și pus la dispoziția conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni, ca urmare a neorganizării - este legal și își putea produce efectele în raport de data la care a fost emis, deoarece Decretul prezidențial de încetare a raporturilor de serviciu a fost publicat ulterior, respectiv la data de 17 martie 2009, fiind fără relevanță juridică împrejurarea că la data de 12 martie 2009 reclamantului i-a fost aprobată de către ministerul administrației și internelor cererea de pensionare în condițiile necesare stabilirii pensiei de serviciu (conform art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002), iar la data de 13 martie 2009, fiind emis Decretul prezidențial nr. 430/2009.

Textul legal invocat de recurent este art. 100 alin. (1) din Constituția României, potrivit căruia „în exercitarea atribuțiilor sale, Președintele României emite decrete care se publică în M. Of.. Nepublicarea atrage inexistența decretului". În mod greșit recurentul consideră că teza finală a art. citat stabilește implicit și data de la care își produce efectele decretul prezidențial, sancțiunea inexistenței intervenind doar în situațiile în care, într-o perioadă ce depășește intervalul firesc procedural în vederea publicării, actul respectiv nu este publicat în M. Of., ceea ce denotă intenția emitentului ca actul să nu-și mai producă efectele juridice.

În mod corect, pe baza acestei interpretări a textului constituțional, instanța de fond a stabilit că încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului a avut loc la data de 13 martie 2009 - dată menționată în Decretul nr. 430/2009 ca dată a emiterii și, totodată, data la care erau îndeplinite toate formalitățile pensionării reclamantului-intimat, respectiv existența cererii aprobate de ministerul administrației și internelor și decretul emis de Președintele României. Prin urmare, nu putea fi considerat legal ordinul emis ulterior acestei date, referitor la raporturi de serviciu care încetează.

De altfel, în literatura de specialitate a fost surprinsă distincția dintre actele normative și cele individuale, în ceea ce privește efectul publicării, astfel „Necesitatea comunicării este prevăzută de lege în special atunci când este vorba de acte de drept administrative individuale, (...) în timp ce necesitatea publicării este prevăzută de lege în special pentru actele de drept administrativ normative, în ce privește actele individuale, legea condiționează numai în mod cu totul excepțional obligativitatea de publicare a lor ulterioară. Ce e drept, de foarte multe ori, în buletinele și colecțiile oficiale, de foarte multe ori se publică și acte individuale, dar aceasta nu constituie o formă care să determine momentul de la care ele intră în vigoare, nici nu condiționează obligativitatea lor”.

(T. Drăganu. Actele de Drept Administrativ. Ed. științifică București 1959). Rezultă că publicarea Decretului Prezidențial în M. Of. reprezintă o condiție de legalitate formală posterioară emiterii actului administrativ cu relevanță în ipoteza neîndeplinirii în sensul în care, nepublicarea în M. Of. atrage inexistența actului. Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 802 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 iunie 2011.