ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1837/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, reclamantul C.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Informații și

Protecție Internă anularea Decretului Președintelui României nr. 568 din 4

iunie 2010; anularea propunerii Ministerului Administrației și Internelor prin

care s-a propus Președintelui României emiterea decretului de încetare a

raporturilor de muncă; repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii

actului administrativ; obligarea în solidar a pârâților la recuperarea pagubei

ce i-a fost cauzată constând în pierderi față de salariul lunar net, în sumă de

aproximativ 3.600 RON, începând cu data de 04 iunie 2010 și până la repunerea

efectivă în drepturile salariale avute anterior; acordarea de daune morale prin

prejudiciul de imagine produs prin publicarea în M. Of. nr. 372/04.06.2010, a

Decretului Președintelui României privind încetarea raporturilor de serviciu

precum și a suferințelor la care a fost supusă familia sa prin aflarea din

presă a faptului că a fost pensionat, prejudiciu pe care îl estimează la 10.000

euro, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

a arătat reclamantul că în data de 11 iunie 2010 a luat cunoștință din M. Of.

nr. 372/04.06.2010 că în baza Decretului Președintelui României nr. 568 din 04

iunie 2010, au încetat raporturile sale de serviciu la propunerea Ministerului Administrației

și Internelor.

La data de 15 iunie 2010

cu adresa din 10 iunie 2010, Direcția Generală de Informații și Protecție

Internă prin Sectorul Management Resurse Umane a adus Ia cunoștința reclamantului

faptul că au încetat raporturile sale de serviciu cu drept de pensie de serviciu.

A mai arătat reclamantul

că lucrează în Ministerul Administrației și Internelor din anul 1983, de la absolvirea

Școlii Militare de Ofițeri Activi a Ministerului Administrației și Internelor.

În perioada 1983 - 2005,

a lucrat în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor ocupând funcții

de execuție între 1983 și 1991 și funcții de conducere în perioada 1991 - 2010.

S-a mai precizat de către

reclamant că începând cu data de 03 august 2009, la solicitarea sa, a fost împuternicit

la conducerea S.J.I.P.I. Satu Mare, iar începând cu data de 28 septembrie 2009,

în baza examenului a fost numit șef serviciu.

Deși nu au trecut nici

5 luni de la numirea sa în funcție, în perioada 15 - 19 februarie 2010, în baza

unui control tematic, colectivul de control numit prin Dispoziția Directorului Direcției

Generale de Informații și Protecție Internă, a constatat deficiențe de ordin managerial.

A mai menționat reclamantul

că în perioada controlată a lipsit motivat.

A concluzionat reclamantul

că din cauza presiunile locale pe care unii faeton le-au făcut pentru schimbarea

sa din funcție, în data de 12 mai 2010 a depus raportul prin care a solicitat încetarea

raporturilor de serviciu cu Ministerul Administrației și Internelor și acordarea

dreptului la pensie.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă a invocat

excepția lipsei capacității sale procesuale, întrucât nu dispune de personalitate

juridică și ca urmare a acestui fapt, nu poate sta în nume propriu în proces.

A invocat și excepția

lipsei calității sale procesuale pasive, deoarece actul administrativ a cărui anulare

o solicită reclamantul este reprezentat de Decretul nr. 568 din 04 iunie 2010 emis

de către Președintele României, respectiv propunerea făcută de Ministerul

Administrației și Internelor, iar acest pârât nu a desfășurat activități prealabile

emiterii decretului prezidențial.

Totodată a invocat excepția

de prematuritate a cererii de chemare în judecată, arătând că răspunsul la plângerea

prealabilă formulată de reclamant a fost transmis în data de 19 iulie 2010, iar

acesta a sesizat instanța de judecată în data de 05 iulie 2010.

Pe fond a solicitat respingerea

acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive cu privire la capătul de cerere având ca obiect

anularea Decretului Președintelui României nr. 568 din 4 iunie 2010, arătând că

este vorba despre un act administrativ emis de Administrația Prezidențială.

Pe fondul cauzei a solicitat

respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 315/CA

din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, a admis excepția lipsei capacității

procesuale a Direcției Generale de Informații și Protecție Internă și a respins

acțiunea formulată de reclamantul C.G. ca fiind îndreptată împotriva unei părți

fără capacitate procesuală, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a Ministerului Administrației și Internelor față de primul petit al cererii de chemare

în judecată și în consecință a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins restul capetelor de cerere

formulate de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor.

Cu privire la excepția

lipsei capacității procesuale a pârâtei Direcția Generală de Informații și Protecție

Internă s-a reținut că potrivit prevederilor legale care reglementează organizarea

și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor și a Poliției Române,

respectiv O.U.G. nr. 30/2007 și Legea nr. 218/2002, personalitate juridică are Ministerul

Administrației și Internelor (art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 30/2002), iar Direcția

Generală de Informații și Protecție Internă este doar o structură specializată a

ministerului, fără personalitate juridică.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor,

instanța a constatat că actul administrativ atacat în speță este Decretul nr. 568

din 04 iunie 2010, emis de Președintele României și ca atare, față de primul petit

al acțiunii, Ministerul Administrației și Internelor nu are calitate procesuală

pasivă, acest act administrativ nefiind emis de pârât.

Pe fondul cauzei, referitor

la capătul de acțiune privind anularea propunerii Ministerului Administrației și

Internelor s-a constatat că propunerea Ministerului Administrației și

Internelor nu este un act care să producă efecte juridice, și prin urmare nu este

un act administrativ, ci doar un act premergător emiterii decretului.

Ca atare, decretul este

actul administrativ care produce efecte juridice și nu propunerea Ministerului

Administrației și Internelor

Neputând fi analizată

legalitatea actului administrativ, respectiv a Decretului Prezidențial, întrucât

reclamantul nu a înțeles să se judece în contradictoriu și cu emitentul acestuia,

instanța nu a putut analiza legalitatea actelor premergătoare.

În concluzie, nefiind

constatată nelegalitatea emiterii Decretului Prezidențial, instanța a respins ca

nefondate și celelalte capete ale acțiunii, privind acordarea despăgubirilor materiale

și morale și repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii actului administrativ

în litigiu.

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs C.G..

În motivarea recursului

formulat, recurentul-reclamant a susținut în esență că în mod greșit instanța de

fond i-a respins cererea de chemare în judecată, având în vedere că la momentul

depunerii cererii de chemare în judecată singurul act de care avea cunoștință era

adresa din 10 iunie 2010 prin care i-a fost comunicat faptul că prin Decretul Președintelui

României nr. 568 din 4 iunie 2010 i-au încetat raporturile de serviciu cu drept

de pensie.

Apreciază recurentul că

solicitarea Ministerului Administrației și Internelor de emitere a Decretului Prezidențial

a fost nelegală întrucât la data de 21 mai 2010 acesta a revenit asupra cererii

inițiale de încetare a raporturilor de serviciu, însă intimatul-pârât nu a ținut

cont de această manifestare de voință.

Recurentul critică sentința

atacată apreciind că instanța de fond nu și-a exercitat un rol activ în soluționarea

cauzei, limitându-se a analiza și dispune cu privire la excepțiile invocate de pârâți

deși în temeiul dispozițiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ. putea să se extindă

din oficiu și împotriva instituției care a emis decretul generator de efecte juridice.

Susține recurentul că

în mod neîntemeiat s-a reținut în considerentele sentinței atacate faptul că reclamantul

a înțeles să nu se judece cu Administrația Prezidențială atâta vreme cât intenția

acestuia era de a fi anulate actele prin care a fost pensionat fără acordul său.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ..

Pârâții Direcția Generală

a Finanțelor Publice Generală de Informații și Protecție Internă și Ministerul Administrației

și Internelor au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului formulat

și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de

fond, susținând în esență că în mod corect s-a reținut prin sentința criticată ca

fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora.

Analizând sentința atacată,

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât

și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul formulat este nefondat.

În fapt, obiectul cererii

formulate de către recurentul-reclamant astfel cum a fost formulat prin cererea

de chemare în judecată a fost anularea Decretului Prezidențial nr. 568 din 4 iunie

2010, anularea propunerii Ministerului Administrației și Internelor privind emiterea

decretului în vederea încetării raporturilor de serviciu, repunerea în situația

anterioară emiterii actului administrativ și obligarea în solidar a pârâților la

recuperarea pagubei cauzate precum și la plata unor daune morale.

În mod corect instanța

de fond a soluționat cu precădere excepțiile invocate, reținând că pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Generală de Informații și Protecție Internă nu are

capacitat procesuală, întrucât acesta reprezintă doar o structură specializată a

ministerului, fără personalitate juridică, iar pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor nu are calitate procesuală pasivă în raport cu primul capăt al cererii,

nefiind emitentul actului administrativ atacat.

Criticile recurentului

cu privire la neexercitarea rolului activ al instanței nu pot fi reținute, întrucât

astfel cum în mod corect s-a reținut prin sentința atacată, recurentul-reclamant

a precizat, la solicitarea instanței, că nu înțelege să se judece în contradictoriu

cu emitentul actului atacat, respectiv cu Administrația Prezidențială astfel cum

rezultă din „nota scrisă” depusă la dosarul cauzei precum și din încheierea de ședință

din 17 noiembrie 2010.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a analizat cererea recurentului-reclamant raportat la cadrul

procesual stabilit de către acesta și cu respectarea principiului disponibilității,

astfel că invocarea dispozițiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ. este irelevantă,

neavând aplicabilitate în cauză, astfel cum a arătat anterior, persoanele pe care

acesta înțelege să le cheme în judecată.

Având în vedere aceste

considerente, Înalta Curte reține că hotărârea atacată este legală și temeinică,

neexistând motive legale pentru modificarea sau casarea acesteia și în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.G. împotriva sentinței

nr. 315/CA din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 martie

2011.