ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5181/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5181/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de

revizuire de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data de 12 octombrie 2012, B.P. a formulat cerere de

revizuire a Deciziei nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

instanței de recurs

Prin Decizia nr. 3156

din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul

declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva Sentinței civile

nr. 3676 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, și a fost modificată sentința atacată, în sensul că au

fost înlăturate dispozițiile privind restabilirea situației anterioare și plata

diferenței de drepturi salariale, fiind menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată la data de

13 mai 2010 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.P. a chemat în

judecată O.R.N.I.S.S. și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând

anularea Deciziei O.R.N.I.S.S., prin care i-a fost retrasă/revocată autorizația

de acces la informații clasificate nivel de securizare "strict

secret" seria B nr. AA; anularea Ordinului ministrului administrației și

internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010, prin care a fost eliberat din

funcția de șef al Biroului pentru Aparat Central și unități subordonate din

cadrul Direcției Generale Resurse Umane din Ministerul Administrației și

Internelor și pus la dispoziția conducerii Ministerului Administrației și

Internelor pe o perioadă de 6 luni; anularea Ordinului ministrului

administrației și internelor nr. II/2471 din 26 martie 2010, prin care s-a

stabilit ca, pe timpul punerii la dispoziție, să execute sarcinile stabilite de

Inspectorul General al Poliției Române din Ministerul Administrației și

Internelor, precum și a actelor subsecvente emise; suspendarea, în temeiul art.

15 din Legea nr. 554/2004, a executării actelor administrative a căror anulare

a solicitat-o; acordarea drepturilor salariale cuvenite, inclusiv a

indemnizației de conducere corespunzătoare funcției deținute anterior anulării

actelor administrative alocate și a sporului de confidențialitate; repararea

pagubei cauzate prin repunerea în funcția deținută anterior, acordarea

diferenței de drepturi salariale și daune morale, în cuantum de 35.000 RON; cu

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr.

3676 din 24 mai 2011, Curtea de Apel București a admis excepția

inadmisibilității cererii de suspendare invocate de pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor și a respins cererea de suspendare, ca

inadmisibilă; a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a

reclamantului și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții

O.R.N.I.S.S. și Ministerul Administrației și Internelor; a admis, în parte,

acțiunea formulată de reclamant; a anulat Ordinele ministrului administrației

și internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010 și nr. II/2471 din 26 martie 2010;

a dispus restabilirea situației anterioare emiterii actelor anulate și a

obligat pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să plătească

reclamantului diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate

pentru perioada 26 martie 2010 la zi; a respins cererea de anulare a Deciziei

O.R.N.I.S.S. nr. 24196 din 19 noiembrie 2010, prin care i-a fost

retrasă/revocată autorizația de acces la informații clasificate secrete de

stat, nivel "strict secret", ca neîntemeiată; a respins cererea de

acordare a daunelor morale ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că excepția

inadmisibilității cererii de suspendare este întemeiată, întrucât, potrivit

art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi formulate mai multe cereri

de suspendare succesive pentru aceleași motive, iar prin Sentința nr. 3375 din

14 septembrie 2010, Curtea de Apel București a respins o cerere de suspendare a

acelorași acte administrative, similară cu cea care formează obiectul prezentei

cauze.

A reținut instanța că

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și

Internelor față de petitele 1, 4, 8 și 9 ale acțiunii este neîntemeiată,

întrucât reclamantul a chemat în judecată Ministerul Administrației și

Internelor în calitate de emitent al ordinelor contestate în cauză.

De asemenea, instanța

de fond a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

pârâtul O.R.N.I.S.S. este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a

solicitat anularea deciziei emise de această autoritate prin care i-a fost

retrasă/revocată autorizația de acces la informații clasificate, nivel

"strict secret", seria B nr. AA, iar excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului este neîntemeiată, deoarece reclamantul este

beneficiarul actului anulat prin Decizia O.R.N.I.S.S. nr. S/3023 din 23 martie

2010.

Cu privire la fondul

cauzei, curtea de apel a reținut că, în urma efectuării unui control în cadrul

serviciului condus de reclamant, control determinat de "suspiciunea

scurgerii unor informații clasificate", reclamantului i-a fost revocată de

către O.R.N.I.S.S. decizia de avizare pozitivă a accesului la informații

clasificate, nivel "strict secret" conform autorizației seria B nr.

AA.

Din analiza

documentelor cu caracter "secret de serviciu" consultate de completul

învestit cu soluționarea cauzei cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 182/2002

privind informațiile clasificate, instanța de fond a reținut că măsura adoptată

de pârâtul O.R.N.I.S.S. este legală și temeinică, astfel că cererea

reclamantului de anulare a deciziei prin care i-a fost retrasă autorizația de

acces la informații clasificate seria B nr. AA este neîntemeiată.

În ceea ce privește

Ordinul ministrului administrației și internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010

și Ordinul ministrului administrației și internelor nr. II/2471 din 26 martie

2010, curtea de apel a reținut că aceste acte sunt lovite de nulitate, întrucât

au fost emise de o persoană care nu avea competența emiterii lor. În acest

sens, instanța a avut în vedere faptul că, potrivit art. 22 alin. (7) din Legea

nr. 360/2002 și art. 7 lit. c) Cap. III al Anexei la Ordinul nr. 600/2005

pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului

administrației și internelor, secretarului de stat - secretarului general și

șefilor/comandanților unităților Ministerului Administrației și Internelor, în

cazul personalului angajat în cadrul Direcției Generale Resurse Umane,

eliberarea din funcție se dispune de către directorul general al acestei

direcții.

Or, în cauză,

întrucât reclamantul deținea funcția de Șef Birou pentru Aparat Central și

unități subordonate din cadrul Direcției Generale Resurse Umane, eliberarea sa

din funcție putea fi dispusă doar de către directorul general al direcției, iar

nu de către ministrul administrației și internelor.

A apreciat instanța

că este neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale,

întrucât reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit, iar, prin

anularea actelor administrative vătămătoare, s-a realizat o reparație

echitabilă.

În cauză a formulat

recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Instanța de control

judiciar a reținut că principiul de drept aplicabil în cazul tuturor

funcționarilor publici este acela că "cine are competența numirii în

funcția publică, are și competența eliberării din funcția publică".

Din cuprinsul actelor

normative invocate a rezultat că Ministerul Administrației și Internelor

numește/eliberează din funcție persoanele cuprinse în art. 1 din Ordinul nr.

600/2005, modificată și completată.

Pentru personalul din

cadrul Direcției Management Resurse Umane, competența numirii/eliberării din

funcție aparține directorului direcției, potrivit art. 7 lit. c) din Ordinul

nr. 600/2005, modificat și completat.

În fapt, a reținut

instanța de control judiciar că numirea în funcție a reclamantului a fost

făcută prin actul emis de directorul Direcției Management Resurse Umane și, în

mod firesc și legal, eliberarea din funcție, inclusiv punerea la dispoziție

urmau aceleași reguli de competență.

Instanța de control

judiciar a constatat fondat recursul având în vedere considerentul că instanța

de fond a respins cererea de anulare a deciziei O.R.N.I.S.S. prin care i-a fost

retrasă/revocată reclamantului autorizația de acces la informații clasificate,

secrete de stat nivel "strict secret", iar hotărârea a rămas

irevocabilă pe acest aspect, prin nerecurare de către reclamant.

Astfel, instanța de

recurs a constatat că petitul cererii referitoare la reintegrarea reclamantului

prin restabilirea situației anterioare și plata drepturilor salariale cuvenite

până la repunerea pe funcție, au fost admise în mod greșit de prima instanță,

instanța de recurs reținând că reclamantul putea beneficia doar de plata unor

daune materiale (altele decât cele cuvenite din drepturile salariale) sau a

unor daune morale, care de altfel nu au fost dovedite.

revizuire formulată de B.P.

Prin cererea de

revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, B.P. a arătat că nu a formulat recurs împotriva

Sentinței nr. 3676 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, întrucât la data

de 24 mai 2011 avea acces la informații clasificate secret de serviciu, fiind

demarate totodată procedurile pentru obținerea accesului la informații

clasificate secrete de stat, nivel strict secret, pe care l-a și dobândit la

data de 11 iulie 2011 potrivit autorizației seria B nr. BB din 11 iulie 2011.

Revizuentul a arătat

că dispozitivul Deciziei nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție cuprinde dispoziții potrivnice, în sensul că deși menține anularea

Ordinelor ministrului administrației și internelor dispune înlăturarea

dispozițiilor privind restabilirea situației anterioare și plata diferenței de

drepturi salariale.

S-a susținut că prin

decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a stabilit care este efectul

anulării ordinelor ca urmare a înlăturării dispozițiilor privind restabilirea

situației anterioare și plata diferenței de drepturi salariale.

II. Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de

Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea cererii de revizuire de față, mai

înainte de a analiza motivul prevăzut de art. 322 pct. 1 din C. proc. civ., a

constatat că cererea de revizuire a fost depusă cu depășirea termenului

prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel încât

cererea de revizuire de față va fi respinsă ca tardivă, pentru considerentele

ce urmează:

În conformitate cu

dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire

este de o lună și se va socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 1 de la

comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe

de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare.

În conformitate cu

dispozițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea

oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în

termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel

sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus

de voința ei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că decizia atacată cu

cerere de revizuire, nr. 3156, a fost pronunțată la data de 21 iunie 2012, iar

cererea de revizuire a fost înregistrată la Înalta Curte la data de 12

octombrie 2012, cu depășirea termenului de 30 de zile de la pronunțare,

prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta

Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului

în termenul prevăzut de lege.

Înalta Curte,

analizând motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., a constatat că cererea revizuentului este inadmisibilă în raport cu

acest motiv, având în vedere considerentele ce urmează:

În conformitate cu

dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și

procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în

condițiile legii.

C. proc. civ.

reglementează în Titlul V - Cap. II revizuirea hotărârilor (art. 322 - 328),

cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea

hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea

potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei

instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecății, nu

sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Așa fiind, Înalta

Curte constată că cererea de față nu poate fi primită, întrucât procedând la

verificarea deciziei atacate în raport cu motivul de revizuire formulat, a

rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de

dispozițiile legale.

Văzând și

dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care

dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care

se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de B.P. împotriva Deciziei nr. 3156 din 21 iunie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ