ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5181/2013

Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 octombrie 2012, B.P. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 2. Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva Sentinței civile nr. 3676 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a fost modificată sentința atacată, în sensul că au fost înlăturate dispozițiile privind restabilirea situației anterioare și plata diferenței de drepturi salariale, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată la data de 13 mai 2010 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.P. a chemat în judecată O.R.N.I.S.S.

și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând anularea Deciziei O.R.N.I.S.S., prin care i-a fost retrasă/revocată autorizația de acces la informații clasificate nivel de securizare "strict secret" seria B nr. AA; anularea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010, prin care a fost eliberat din funcția de șef al Biroului pentru Aparat Central și unități subordonate din cadrul Direcției Generale Resurse Umane din Ministerul Administrației și Internelor și pus la dispoziția conducerii Ministerului Administrației și Internelor pe o perioadă de 6 luni; anularea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. II/2471 din 26 martie 2010, prin care s-a stabilit ca, pe timpul punerii la dispoziție, să execute sarcinile stabilite de Inspectorul General al Poliției Române din Ministerul Administrației și Internelor, precum și a actelor subsecvente emise; suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a executării actelor administrative a căror anulare a solicitat-o; acordarea drepturilor salariale cuvenite, inclusiv a indemnizației de conducere corespunzătoare funcției deținute anterior anulării actelor administrative alocate și a sporului de confidențialitate; repararea pagubei cauzate prin repunerea în funcția deținută anterior, acordarea diferenței de drepturi salariale și daune morale, în cuantum de 35.000 RON;

cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința nr. 3676 din 24 mai 2011, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare invocate de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și a respins cererea de suspendare, ca inadmisibilă; a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții O.R.N.I.S.S. și Ministerul Administrației și Internelor; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant; a anulat Ordinele ministrului administrației și internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010 și nr. II/2471 din 26 martie 2010; a dispus restabilirea situației anterioare emiterii actelor anulate și a obligat pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate pentru perioada 26 martie 2010 la zi; a respins cererea de anulare a Deciziei O.R.N.I.S.S.

nr. 24196 din 19 noiembrie 2010, prin care i-a fost retrasă/revocată autorizația de acces la informații clasificate secrete de stat, nivel "strict secret", ca neîntemeiată; a respins cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că excepția inadmisibilității cererii de suspendare este întemeiată, întrucât, potrivit art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive, iar prin Sentința nr. 3375 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel București a respins o cerere de suspendare a acelorași acte administrative, similară cu cea care formează obiectul prezentei cauze.

A reținut instanța că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor față de petitele 1, 4, 8 și 9 ale acțiunii este neîntemeiată, întrucât reclamantul a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor în calitate de emitent al ordinelor contestate în cauză. De asemenea, instanța de fond a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul O.R.N.I.S.S. este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a solicitat anularea deciziei emise de această autoritate prin care i-a fost retrasă/revocată autorizația de acces la informații clasificate, nivel "strict secret", seria B nr. AA, iar excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului este neîntemeiată, deoarece reclamantul este beneficiarul actului anulat prin Decizia O.R.N.I.S.S.

nr. S/3023 din 23 martie 2010. Cu privire la fondul cauzei, curtea de apel a reținut că, în urma efectuării unui control în cadrul serviciului condus de reclamant, control determinat de "suspiciunea scurgerii unor informații clasificate", reclamantului i-a fost revocată de către O.R.N.I.S.S. decizia de avizare pozitivă a accesului la informații clasificate, nivel "strict secret" conform autorizației seria B nr. AA. Din analiza documentelor cu caracter "secret de serviciu" consultate de completul învestit cu soluționarea cauzei cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 182/2002 privind informațiile clasificate, instanța de fond a reținut că măsura adoptată de pârâtul O.R.N.I.S.S. este legală și temeinică, astfel că cererea reclamantului de anulare a deciziei prin care i-a fost retrasă autorizația de acces la informații clasificate seria B nr. AA este neîntemeiată.

În ceea ce privește Ordinul ministrului administrației și internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010 și Ordinul ministrului administrației și internelor nr. II/2471 din 26 martie 2010, curtea de apel a reținut că aceste acte sunt lovite de nulitate, întrucât au fost emise de o persoană care nu avea competența emiterii lor. În acest sens, instanța a avut în vedere faptul că, potrivit art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 și art. 7 lit. c) Cap. III al Anexei la Ordinul nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarului de stat - secretarului general și șefilor/comandanților unităților Ministerului Administrației și Internelor, în cazul personalului angajat în cadrul Direcției Generale Resurse Umane, eliberarea din funcție se dispune de către directorul general al acestei direcții.

Or, în cauză, întrucât reclamantul deținea funcția de Șef Birou pentru Aparat Central și unități subordonate din cadrul Direcției Generale Resurse Umane, eliberarea sa din funcție putea fi dispusă doar de către directorul general al direcției, iar nu de către ministrul administrației și internelor. A apreciat instanța că este neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, întrucât reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit, iar, prin anularea actelor administrative vătămătoare, s-a realizat o reparație echitabilă. În cauză a formulat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Instanța de control judiciar a reținut că principiul de drept aplicabil în cazul tuturor funcționarilor publici este acela că "cine are competența numirii în funcția publică, are și competența eliberării din funcția publică". Din cuprinsul actelor normative invocate a rezultat că Ministerul Administrației și Internelor numește/eliberează din funcție persoanele cuprinse în art. 1 din Ordinul nr. 600/2005, modificată și completată. Pentru personalul din cadrul Direcției Management Resurse Umane, competența numirii/eliberării din funcție aparține directorului direcției, potrivit art. 7 lit. c) din Ordinul nr. 600/2005, modificat și completat. În fapt, a reținut instanța de control judiciar că numirea în funcție a reclamantului a fost făcută prin actul emis de directorul Direcției Management Resurse Umane și, în mod firesc și legal, eliberarea din funcție, inclusiv punerea la dispoziție urmau aceleași reguli de competență.

Instanța de control judiciar a constatat fondat recursul având în vedere considerentul că instanța de fond a respins cererea de anulare a deciziei O.R.N.I.S.S. prin care i-a fost retrasă/revocată reclamantului autorizația de acces la informații clasificate, secrete de stat nivel "strict secret", iar hotărârea a rămas irevocabilă pe acest aspect, prin nerecurare de către reclamant. Astfel, instanța de recurs a constatat că petitul cererii referitoare la reintegrarea reclamantului prin restabilirea situației anterioare și plata drepturilor salariale cuvenite până la repunerea pe funcție, au fost admise în mod greșit de prima instanță, instanța de recurs reținând că reclamantul putea beneficia doar de plata unor daune materiale (altele decât cele cuvenite din drepturile salariale) sau a unor daune morale, care de altfel nu au fost dovedite.

3. Cererea de revizuire formulată de B.P. Prin cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, B.P. a arătat că nu a formulat recurs împotriva Sentinței nr. 3676 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, întrucât la data de 24 mai 2011 avea acces la informații clasificate secret de serviciu, fiind demarate totodată procedurile pentru obținerea accesului la informații clasificate secrete de stat, nivel strict secret, pe care l-a și dobândit la data de 11 iulie 2011 potrivit autorizației seria B nr. BB din 11 iulie 2011. Revizuentul a arătat că dispozitivul Deciziei nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinde dispoziții potrivnice, în sensul că deși menține anularea Ordinelor ministrului administrației și internelor dispune înlăturarea dispozițiilor privind restabilirea situației anterioare și plata diferenței de drepturi salariale.

S-a susținut că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a stabilit care este efectul anulării ordinelor ca urmare a înlăturării dispozițiilor privind restabilirea situației anterioare și plata diferenței de drepturi salariale. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea cererii de revizuire de față, mai înainte de a analiza motivul prevăzut de art. 322 pct. 1 din C. proc. civ., a constatat că cererea de revizuire a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel încât cererea de revizuire de față va fi respinsă ca tardivă, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 1 de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare. În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că decizia atacată cu cerere de revizuire, nr. 3156, a fost pronunțată la data de 21 iunie 2012, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la Înalta Curte la data de 12 octombrie 2012, cu depășirea termenului de 30 de zile de la pronunțare, prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. În aceste condiții, Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de lege. Înalta Curte, analizând motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a constatat că cererea revizuentului este inadmisibilă în raport cu acest motiv, având în vedere considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. C. proc. civ. reglementează în Titlul V - Cap. II revizuirea hotărârilor (art. 322 - 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecății, nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de față nu poate fi primită, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivul de revizuire formulat, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispozițiile legale.

Văzând și dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de B.P. împotriva Deciziei nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ