ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 360/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.P. a chemat în judecată pe pârâții Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.) și Ministerul Administrației și Internelor (MAI) solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010 și a actelor administrative subsecvente emise de Inspectorul General al Poliției Române, până la soluționarea cererii de suspendare formulate prin acțiunea principală.

Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 581 C. proc. civ. și art. 15 din Legea contenciosului administrativ. La data de 08 iunie 2010, reclamantul a depus o precizare a temeiului de drept în baza căruia solicită suspendarea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010, indicând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată. La termenul de judecată din data de 15 iunie 2010, Curtea, față de capătul de cerere privind suspendarea actelor administrative subsecvente Ordinului MAI nr. II/2468/2010, a pus în vedere reclamantului să indice, în mod expres, fiecare act administrativ a cărui suspendare o solicită.

Prin Notele de ședință formulate pentru termenul de judecată din data de 14 septembrie 2010, reclamantul a precizat că solicită suspendarea actului administrativ contestat și a actelor subsecvente acestuia, respectiv: - Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010 prin care a fost eliberat din funcția de Șef al Biroului pentru Aparat Central și Unități Subordonate din cadrul Direcției Generale Resurse Umane și a fost pus la dispoziția conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni; - Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr. II/2471 din 26 martie 2010 prin care a fost pus la dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române; - Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 1772 din 01 aprilie 2010 prin care a fost pus la dispoziția Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3375 din 14 septembrie 2010, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.) și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, a respins excepția lipsei de obiect a cererii deduse judecății și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor (MAI). Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: 1) Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.) este întemeiată, întrucât nu are calitatea de emitent al actelor administrative ale căror suspendare se solicită în prezenta cauză.

2) Excepția lipsei de obiect a cererii este neîntemeiată, deoarece împrejurarea că funcția aflată în discuție nu mai este pe statul de organizare al instituției nu poate constitui un impediment la suspendarea executării ordinului, în condițiile în care reorganizarea este un fapt ulterior și fără nicio legătură cu situația de fapt și de drept avută în vedere la data emiterii actului administrativ. 3) Pe fondul cererii de suspendare, instanța a reținut că, prin ordinul nr. II/2468 din 26 martie 2010, Ministrul Administrației și Internelor a dispus eliberarea din funcție a reclamantului și punerea acestuia la dispoziția conducerii ministerului pe o perioadă de șase luni.

La emiterea acestui act administrativ, autoritatea publică emitentă a avut în vedere adresa DGIPI nr. S/1335178 din 26 martie 2010, prin care s-a comunicat revocarea de către Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat a deciziei de avizare pozitivă privind accesul la informațiile clasificate „secrete de stat”. În speță, nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru a putea dispune suspendarea actelor administrative anterior individualizate. Mai precis, instanța de fond a precizat faptul că nu există o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative aflate în discuție, deoarece la baza ordinului de revocare din funcție a reclamantului stă decizia O.R.N.I.S.S.

de revocare a avizului pozitiv privind accesul la informații secrete de stat, fiind luate în considerare prevederile fișei postului întocmite la data de 12 mai 2009 și semnate de reclamant. În plus, prima instanță a arătat faptul că temeinicia situației de fapt, care a stat la baza deciziei O.R.N.I.S.S., nu poate fi stabilită decât în urma coroborării probelor care vor fi administrate în acțiunea în anulare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.P., care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul admiterii cererii de suspendare astfel cum a fost precizată, până la pronunțarea instanței de fond. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate: În speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 54 lit. g) din Legea nr. 188/1999, modificată, care a reprezentat temeiul juridic al Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010, întrucât îi sunt incidente dispozițiile Legii nr. 360/2002, ca urmare a faptului că are calitatea de funcționar public cu statut special (polițist). Pe de altă parte, recurentul consideră că ordinul aflat în discuție este nelegal, întrucât lipsește cerința privind accesul la informații clasificate din fișa postului.

De asemenea, recurentul subliniază faptul că ordinul contestat a fost dat cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, respectiv ale Ordinului MAI nr. 600/2005. Sub acest aspect, recurentul a invocat ordinul din 2009 dat de Ministrul Administrației și Internelor prin care și-a delegat competența de semnare a actelor administrative în domeniul resurselor umane Secretarului General al MAI, fără, însă, ca acest act administrativ să fi fost publicat în Monitorul Oficial. Recurentul a prezentat argumentele pentru care apreciază că este îndeplinită condiția existenței unei pagube iminente în situația de față: diminuarea drepturilor salariale și existența autorizației de acces la informații clasificate, nivel secret de serviciu, seria B1 nr. 5917 din 28 iunie 2010. În întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 21-22 dosar).

De asemenea, în întâmpinarea prezentată în cauză, intimatul Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Cât privește prima excepție, intimatul a invocat art. 86 din H.G. nr. 585/2002, precum și faptul că interesul, dar și responsabilitatea luării tuturor măsurilor adecvate de protecție a informațiilor clasificate, de declanșare a procedurilor de verificare, de stabilire a funcțiilor care necesită acces la informații secrete de stat, etc., sunt circumscrise persoanei juridice, iar nu dreptului subiectiv al unei persoane fizice. Pe fondul cererii, intimatul a subliniat faptul că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare.

La termenul de judecată din data de 7 ianuarie 2001, Înalta Curte a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat ca lipsită de interes, cu motivarea că aceasta a fost admisă la fond. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța de control judiciar apreciază că aceasta este neîntemeiată, deoarece partea a suferit un prejudiciu în urma emiterii actelor administrative solicitate a fi suspendate, motiv pentru a care formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

După cum s-a arătat anterior, prin cererea dedusă judecății, s-a solicitat suspendarea executării: - Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010, prin care recurentul a fost eliberat din funcția de Șef al Biroului pentru Aparat Central și Unități Subordonate din cadrul Direcției Generale Resurse Umane și a fost pus la dispoziția conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni; - Ordinului Ministrului Administrației si Internelor nr. II/2471 din 26 martie 2010, prin care recurentul a fost pus la dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române; - Dispoziției Inspectorului General al Poliției Române nr. 1772 din 01 aprilie 2010, prin care recurentul a fost pus la dispoziția Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată. Pe de altă parte, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. În altă ordine de idei, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Așadar, o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. În speța de față, în mod indiscutabil, actele anterior individualizate sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual. De asemenea, în cauză, așa cum susține și recurentul, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ prealabil, impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Pe de altă parte, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În speța de față, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că nu suntem în prezența unui caz bine justificat. După cum a evidențiat și Curtea de Apel, la emiterea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010, autoritatea publică emitentă a avut în vedere adresa DGIPI nr. S/1335178 din 26 martie 2010, prin care s-a comunicat revocarea de către Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat a deciziei de avizare pozitivă privind accesul la informațiile clasificate „secrete de stat”.

La lit. B) pct. 3.4 din fișa postului recurentului se menționează cerințele postului ocupat de acesta, printre care se află și deținerea unor „autorizații speciale pentru lucrul cu documente clasificate”. Majoritatea documentelor utilizate de recurent în exercitarea funcției publice pe care o deținea aveau caracter de informații clasificate, iar revocarea deciziei de avizare pozitivă privind accesul la informațiile clasificate „secrete de stat” a determinat emiterea ordinului solicitat a fi suspendat. Împrejurarea că ordinul contestat nu a fost publicat, conform susținerilor recurentului, nu poate reprezenta un motiv de nelegalitate al acestuia, care să se subsumeze cazului bine justificat, întrucât art. 77 și urm. din Legea nr. 24/2000 nu conțin obligația publicării în Monitorul Oficial a ordinelor cu caracter individual similare cu cel aflat în discuție.

În concepția instanței de control judiciar, în cauză, nu mai este relevantă îndeplinirea condiției pagubei iminente, întrucât art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, impune, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ unilateral, întrunirea cumulativă a celor două cerințe: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar, în speță, nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B.P., ca neîntemeiată. Respinge recursul declarat de B.P. împotriva sentinței civile nr. 3375 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.