ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 360/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 360/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de ordonanță

președințială înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul B.P. a chemat în judecată pe pârâții

Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.) și

Ministerul Administrației și Internelor (MAI) solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea Ordinului

Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010 și a

actelor administrative subsecvente emise de Inspectorul General al Poliției

Române, până la soluționarea cererii de suspendare formulate prin acțiunea

principală.

Reclamantul și-a întemeiat cererea

pe dispozițiile art. 581 C. proc. civ. și art. 15 din Legea contenciosului

administrativ.

La data de 08 iunie 2010,

reclamantul a depus o precizare a temeiului de drept în baza căruia solicită

suspendarea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2468 din 26

martie 2010, indicând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.

La termenul de judecată din data de

15 iunie 2010, Curtea, față de capătul de cerere privind suspendarea actelor

administrative subsecvente Ordinului MAI nr. II/2468/2010, a pus în vedere

reclamantului să indice, în mod expres, fiecare act administrativ a cărui

suspendare o solicită.

Prin Notele de ședință formulate

pentru termenul de judecată din data de 14 septembrie 2010, reclamantul a

precizat că solicită suspendarea actului administrativ contestat și a actelor

subsecvente acestuia, respectiv:

- Ordinul Ministrului Administrației

si Internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010 prin care a fost eliberat din

funcția de Șef al Biroului pentru Aparat Central și Unități Subordonate din

cadrul Direcției Generale Resurse Umane și a fost pus la dispoziția conducerii

ministerului pe o perioadă de 6 luni;

- Ordinul Ministrului Administrației

si Internelor nr. II/2471 din 26 martie 2010 prin care a fost pus la dispoziția

Inspectoratului General al Poliției Române;

- Dispoziția Inspectorului General

al Poliției Române nr. 1772 din 01 aprilie 2010 prin care a fost pus la

dispoziția Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3375 din 14 septembrie 2010, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Registrului Național al

Informațiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.) și, în consecință, a respins

acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, a respins excepția lipsei

de obiect a cererii deduse judecății și a respins ca neîntemeiată cererea de

chemare în judecată formulată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor (MAI).

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

1) Excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Oficiului Registrului Național al Informațiilor

Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.) este întemeiată, întrucât nu are calitatea de

emitent al actelor administrative ale căror suspendare se solicită în prezenta

cauză.

2) Excepția lipsei de obiect a

cererii este neîntemeiată, deoarece împrejurarea că funcția aflată în discuție

nu mai este pe statul de organizare al instituției nu poate constitui un

impediment la suspendarea executării ordinului, în condițiile în care

reorganizarea este un fapt ulterior și fără nicio legătură cu situația de fapt

și de drept avută în vedere la data emiterii actului administrativ.

3) Pe fondul cererii de suspendare,

instanța a reținut că, prin ordinul nr. II/2468 din 26 martie 2010, Ministrul

Administrației și Internelor a dispus eliberarea din funcție a reclamantului și

punerea acestuia la dispoziția conducerii ministerului pe o perioadă de șase

luni. La emiterea acestui act administrativ, autoritatea publică emitentă a

avut în vedere adresa DGIPI nr. S/1335178 din 26 martie 2010, prin care s-a

comunicat revocarea de către Oficiul Registrului Național al Informațiilor

Secrete de Stat a deciziei de avizare pozitivă privind accesul la informațiile

clasificate „secrete de stat”.

În speță, nu sunt întrunite

condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru a putea

dispune suspendarea actelor administrative anterior individualizate.

Mai precis, instanța de fond a

precizat faptul că nu există o îndoială serioasă asupra legalității actelor

administrative aflate în discuție, deoarece la baza ordinului de revocare din

funcție a reclamantului stă decizia O.R.N.I.S.S. de revocare a avizului pozitiv

privind accesul la informații secrete de stat, fiind luate în considerare

prevederile fișei postului întocmite la data de 12 mai 2009 și semnate de

reclamant.

În plus, prima instanță a arătat

faptul că temeinicia situației de fapt, care a stat la baza deciziei O.R.N.I.S.S.,

nu poate fi stabilită decât în urma coroborării probelor care vor fi

administrate în acțiunea în anulare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul B.P., care a solicitat modificarea sa în parte, în

sensul admiterii cererii de suspendare astfel cum a fost precizată, până la pronunțarea

instanței de fond.

În motivarea căii de atac, încadrată

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de

temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.

14 din Legea contenciosului administrativ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:

În speță, nu sunt aplicabile

prevederile art. 54 lit. g) din Legea nr. 188/1999, modificată, care a

reprezentat temeiul juridic al Ordinului Ministrului Administrației și

Internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010, întrucât îi sunt incidente

dispozițiile Legii nr. 360/2002, ca urmare a faptului că are calitatea de funcționar

public cu statut special (polițist).

Pe de altă parte, recurentul

consideră că ordinul aflat în discuție este nelegal, întrucât lipsește cerința

privind accesul la informații clasificate din fișa postului.

De asemenea, recurentul subliniază

faptul că ordinul contestat a fost dat cu încălcarea dispozițiilor art. 22

alin. (7) din Legea nr. 360/2002, respectiv ale Ordinului MAI nr. 600/2005.

Sub acest aspect, recurentul a

invocat ordinul din 2009 dat de Ministrul Administrației și Internelor prin care

și-a delegat competența de semnare a actelor administrative în domeniul

resurselor umane Secretarului General al MAI, fără, însă, ca acest act

administrativ să fi fost publicat în Monitorul Oficial.

Recurentul a prezentat argumentele

pentru care apreciază că este îndeplinită condiția existenței unei pagube

iminente în situația de față: diminuarea drepturilor salariale și existența

autorizației de acces la informații clasificate, nivel secret de serviciu,

seria B1 nr. 5917 din 28 iunie 2010.

În întâmpinarea formulată, intimatul

Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca

nefondat (filele 21-22 dosar).

De asemenea, în întâmpinarea

prezentată în cauză, intimatul Oficiul Registrului Național al Informațiilor

Secrete de Stat a invocat excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Cât privește prima excepție,

intimatul a invocat art. 86 din H.G. nr. 585/2002, precum și faptul că

interesul, dar și responsabilitatea luării tuturor măsurilor adecvate de

protecție a informațiilor clasificate, de declanșare a procedurilor de

verificare, de stabilire a funcțiilor care necesită acces la informații secrete

de stat, etc., sunt circumscrise persoanei juridice, iar nu dreptului subiectiv

al unei persoane fizice.

Pe fondul cererii, intimatul a

subliniat faptul că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate

a cererii de suspendare.

La termenul de judecată din data de

7 ianuarie 2001, Înalta Curte a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de

Stat ca lipsită de interes, cu motivarea că aceasta a fost admisă la fond.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului, instanța de control judiciar

apreciază că aceasta este neîntemeiată, deoarece partea a suferit un prejudiciu

în urma emiterii actelor administrative solicitate a fi suspendate, motiv

pentru a care formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Analizând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză,

și a realizat o încadrare juridică adecvată.

După cum s-a arătat anterior, prin

cererea dedusă judecății, s-a solicitat suspendarea executării:

- Ordinului Ministrului Administrației

și Internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010, prin care recurentul a fost

eliberat din funcția de Șef al Biroului pentru Aparat Central și Unități

Subordonate din cadrul Direcției Generale Resurse Umane și a fost pus la

dispoziția conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni;

- Ordinului Ministrului

Administrației si Internelor nr. II/2471 din 26 martie 2010, prin care

recurentul a fost pus la dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române;

- Dispoziției Inspectorului General

al Poliției Române nr. 1772 din 01 aprilie 2010, prin care recurentul a fost

pus la dispoziția Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum se cunoaște, suspendarea

actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor

acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic,

el există.

Mai este de observat că suspendarea

executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient

pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea

respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau

judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a

actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și

producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția juridică

analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva

arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

Pe de altă parte, se impune a fi

făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate

care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de

la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea

ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul

executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși

titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care

judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt

îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

În altă ordine de idei, din

lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că,

pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite

cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea

procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente.

Așadar, o primă cerință pentru a

interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act

administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)

din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se

înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării

legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice.

În speța de față, în mod

indiscutabil, actele anterior individualizate sunt acte administrative

unilaterale cu caracter individual.

De asemenea, în cauză, așa cum

susține și recurentul, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului

administrativ prealabil, impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Pe de altă parte, conform art. 2

alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007,

cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de

drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

În speța de față, Înalta Curte, în

acord cu prima instanță, constată că nu suntem în prezența unui caz bine

justificat.

După cum a evidențiat și Curtea de

Apel, la emiterea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.

II/2468 din 26 martie 2010, autoritatea publică emitentă a avut în vedere

adresa DGIPI nr. S/1335178 din 26 martie 2010, prin care s-a comunicat

revocarea de către Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de

Stat a deciziei de avizare pozitivă privind accesul la informațiile clasificate

„secrete de stat”.

La lit. B) pct. 3.4 din fișa

postului recurentului se menționează cerințele postului ocupat de acesta,

printre care se află și deținerea unor „autorizații speciale pentru lucrul cu

documente clasificate”.

Majoritatea documentelor utilizate

de recurent în exercitarea funcției publice pe care o deținea aveau caracter de

informații clasificate, iar revocarea deciziei de avizare pozitivă privind

accesul la informațiile clasificate „secrete de stat” a determinat emiterea

ordinului solicitat a fi suspendat.

Împrejurarea că ordinul contestat nu

a fost publicat, conform susținerilor recurentului, nu poate reprezenta un

motiv de nelegalitate al acestuia, care să se subsumeze cazului bine

justificat, întrucât art. 77 și urm. din Legea nr. 24/2000 nu conțin obligația

publicării în Monitorul Oficial a ordinelor cu caracter individual similare cu

cel aflat în discuție.

În concepția instanței de control

judiciar, în cauză, nu mai este relevantă îndeplinirea condiției pagubei

iminente, întrucât art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, impune, pentru a

se dispune suspendarea executării unui act administrativ unilateral, întrunirea

cumulativă a celor două cerințe: existența unui caz bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente.

În consecință, din cele anterior

expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. iar, în speță, nu există motive de ordine publică care să poată fi

reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului B.P., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de B.P.

împotriva sentinței civile nr. 3375 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2011.