ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5565/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința nr. 4623 din 1 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul T.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrațiilor și Internelor și a dispus suspendarea Ordinului Ministerului Administrației și Internelor din 6 iunie 2011 până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a apreciat, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, că cererea de suspendare formulată de reclamant îndeplinește cumulativ condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, apreciază instanța de fond că măsura provizorie solicitată de reclamant se justifică prin existența în cauză a unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. În acest sens, reține instanța de fond că în raportul Corpului de Control al Ministrului din 7 aprilie 2011 s-au reținut, în sarcina reclamantului, două fapte culpabile constând în neîntocmirea întâmpinării pentru termenul din 25 noiembrie 2010 în Dosarul civil nr. 39759/3/2007 și întocmirea delegației de reprezentare a consilierului juridic din cadrul Academiei de Poliție A.I.C.

București în ziua termenului stabilit de instanță pentru judecată, reținându-se pentru cea de-a doua faptă încălcarea dispozițiile art. 3, art. 7 pct. 10, art. 16 și art. 17 lit. a) din Instrucțiunile Ministerului Administrației și Internelor nr. 1111/2005 privind activitatea de asistență juridică în Ministerului Administrației și Internelor iar în ordinul a cărui suspendare se cere s-a reținut încălcarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic. Instanța de fond a considerat că prin schimbarea temeiului de drept al aplicării sancțiunii există indicii cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuție, acesta reprezentând alături de interesul său legitim un caz bine justificat.

Cealaltă condiție impusă de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și republicată referitoare la paguba iminentă ce s-ar produce reclamantului prin executarea actului contestat, a fost considerată de asemenea îndeplinită în cauză, în considerarea definiției prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, respectiv prejudiciu material viitor și previzibil ce ar afecta cariera reclamantului, fiindu-i îngrădit accesul pentru ocuparea unei funcții de conducere, precum și criteriile pe care Ministerul Administrației și Internelor le va stabili la încetarea raporturilor de serviciu ca urmare a disponibilizărilor. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 4623 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrațiilor și Internelor, în temeiul art. 304 1 din C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Consideră recurentul că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în condițiile în care nu au fost administrate probe din care să rezulte îndeplinirea condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, susține recurentul că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut îndeplinirea condiției cazului bine justificat, în condițiile în care ordinul contestat prin care intimatul a fost sancționat disciplinar, în urma cercetării prealabile realizate în baza Ordinului Ministerului Administrației și Internelor din 22 martie 2011, cu mustrare scrisă pentru săvârșirea abaterii disciplinare de neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, a fost emis cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente, iar intimatul nu a administrat probe de natură a răsturna prezumția de legalitate a respectivului act administrativ. Așa încât consideră recurentul că în mod nelegal, instanța de fond a considerat că susținerile făcute în conținutul cererii de către intimat ar putea constitui motive suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat.

Referitor la îndeplinirea condiției privind iminența producerii unei pagube, susține recurentul că instanța de fond a considerat în mod greșit că iminența producerii unei asemenea pagube ar rezulta din îngrădirea accesului pentru ocuparea unei funcții de conducere, în condițiile în care intimatul nu și-a manifestat dorința, până în prezent de a participa la vreun concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere iar in cazul unei astfel de opțiuni ar putea beneficia de dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 potrivit cărora în categoria recompenselor morale și materiale ce pot fi acordate polițiștilor este inclusă și ridicarea unei sancțiuni disciplinare.

În ceea ce privește aprecierea pagubei iminente prin prisma criteriilor pe care Ministerul Administrației și Internelor le va stabili la încetarea raporturilor de serviciu ca urmare a disponibilizărilor arată recurentul că acestea nu mai sunt de actualitate întrucât erau cuprinse ca și soluție normativă într-o inițiativă legislativă respinsă de Parlament. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Înalta Curte va înlătura toate criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ., constatând că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Înainte de a analiza în concret criticile formulate pe fondul cererii de suspendare, Înalta Curte, reamintește că în mod constant în jurisprudența sa a reținut că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași Lege În acest sens, analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, așa încât consideră ca fiind neîntemeiate toate criticile formulate de recurentul-pârât pe fondul cererii de suspendare.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în condițiile în care din analiza sumară a conținutului Ordinului Ministerului Administrației și Internelor din 6 iunie 2011 și a raportului de cercetare disciplinară din 7 aprilie 2011, în raport cu criticile expuse prin cererea de suspendare, cu Instrucțiunile nr. 111/2005 și văzând și adresa din 12 iulie 2011 emisă de Direcția Generală Management Resurse Umane, se pot observa aparente indicii de nelegalitate cu privire la modul în care s-a dispus sancționarea disciplinară a intimatului-reclamant.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrative, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Prin urmare, susținerile recurentului-pârât referitoare la emiterea ordinului contestat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din cadrul Ministerului Administrației și Internelor pot fi apreciate doar cu ocazia analizei fondului actului și nu în procedura sumară de cercetare a actului administrative realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării.

Totodată, susținerea intimatului-reclamant, însușită de judecătorul fondului, potrivit căreia actul contestat este de natură a-i afecta cariera profesională, prin îngrădirea accesului la o eventuală procedură de numire într-o funcție de conducere, este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube, în sensul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, fără a fi necesară manifestarea intenției de participare efectivă la o astfel de procedură, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Sub acest aspect sunt lipsite de relevanță și referirile recurentului-pârât la dispozițiile art. 14 alin. (2) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, în condițiile în care ridicarea unei sancțiuni disciplinare ca și recompensă morală este o vocație și nu un drept al polițistului.

Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 din C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrațiilor și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 4623 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.