ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 803/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3456 din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamantul B.C., în contradictoriu cu pârâții Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și Ministerul Administrației și Internelor. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâții Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 581 C. proc.

civ. și art. 15 din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 11/2466 din din 26 martie 2010 și a actelor administrative subsecvente emise de Inspectoratul General al Poliției Române, până la soluționarea cererii de suspendare formulate prin acțiunea principală. La data de 08 iunie 2010, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită suspendarea actului administrativ atacat în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a reținut că reclamantul face o amplă motivare a neregulilor săvârșite cu ocazia efectuării controlului din data de 10 februarie 2010 de ofițerii D.G.I.P.I., control finalizat cu revocarea autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat nivel „strict secret", împrejurare ce a stat la baza emiterii Ordinului ministrului administrației și internelor de eliberare din funcția de director-general adjunct la Direcția Generală Resurse Umane și punerea la dispoziția conducerii ministrului pe o perioadă de 6 luni.

De asemenea, instanța de fond a constatat că doar invocarea acestor nelegalități nu poate constitui „un caz bine justificat", ci doar existența unor aspecte de vădită nelegalitate și caracter abuziv a actului a căror suspendare se solicită, iar aspectele învederate de reclamant nu pot fi verificate în cadrul unei proceduri sumare cum este cea prevăzută de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, fiind necesară administrarea unui probatoriu complex specific soluționării pe fond a cauzei. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul B.C. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a art. 14 din Legea nr. 554/2004.

S-a apreciat în motivele de recurs că prima instanță nu a ținut cont de probatoriile aflate la dosar, respectiv de neregulile săvârșite cu ocazia efectuării controlului din data de 10 februarie 2010, control finalizat cu emiterea Ordinului ministrului administrației și internelor, de eliberare din funcție. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, reclamantul poate cere suspendarea executării actului administrativ, instanței de contencios administrativ competente. Pentru ca această măsură să opereze, legea impune două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ - paguba iminentă și cazul bine justificat.

Desigur, cazul bine justificat impune o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, știut fiind că actele administrative se bucură de prezumția de legalitate. În speță, recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 11/2466/2010 și a Deciziei O.R.N.I.S.S. seria B nr. 16/68563. El însă nu a făcut dovezi concludente care să conducă instanța de fond la concluzia că actele în litigiu au măcar aparența de nelegalitate, ci doar a emis simple afirmații fără forță probantă. Corect prima instanță a stabilit că aceste aspecte arătate de recurent, se vor proba amplu cu ocazia soluționării fondului, neputând fi elucidate pe baza unei proceduri sumare cum este cea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Nici paguba iminentă nu poate fi reținută ca o condiție îndeplinită de către recurent, întrucât diminuarea drepturilor salariale nu reprezintă un prejudiciu viitor și previzibil, atâta vreme cât acesta a solicitat pe fond anularea actelor administrative în discuție. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de B.C., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.C., împotriva Sentinței civile nr. 3456 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.