ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 803/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3456 din 20

septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată cererea de suspendare

formulată de reclamantul B.C., în contradictoriu cu pârâții Oficiul Registrului

Național al Informațiilor Secrete de Stat și Ministerul Administrației și

Internelor.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, reclamantul B.C. a chemat în

judecată pe pârâții Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de

Stat și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând ca în temeiul

dispozițiilor art. 581 C. proc. civ. și art. 15 din Legea nr. 554/2004 să se

dispună suspendarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr.

11/2466 din  din 26 martie 2010 și a actelor administrative subsecvente emise

de Inspectoratul General al Poliției Române, până la soluționarea cererii de

suspendare formulate prin acțiunea principală.

La data de 08 iunie

2010, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită suspendarea

actului administrativ atacat în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr.

554/2004.

Instanța de fond a

reținut că reclamantul face o amplă motivare a neregulilor săvârșite cu ocazia

efectuării controlului din data de 10 februarie 2010 de ofițerii D.G.I.P.I.,

control finalizat cu revocarea autorizației de acces la informații clasificate

secrete de stat nivel „strict secret", împrejurare ce a stat la baza

emiterii Ordinului ministrului administrației și internelor de eliberare din

funcția de director-general adjunct la Direcția Generală Resurse Umane și

punerea la dispoziția conducerii ministrului pe o perioadă de 6 luni.

De asemenea, instanța

de fond a constatat că doar invocarea acestor nelegalități nu poate constitui

„un caz bine justificat", ci doar existența unor aspecte de vădită

nelegalitate și caracter abuziv a actului a căror suspendare se solicită, iar

aspectele învederate de reclamant nu pot fi verificate în cadrul unei proceduri

sumare cum este cea prevăzută de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, fiind

necesară administrarea unui probatoriu complex specific soluționării pe fond a

cauzei.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamantul B.C. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală

și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a art. 14 din Legea

nr. 554/2004.

S-a apreciat în

motivele de recurs că prima instanță nu a ținut cont de probatoriile aflate la

dosar, respectiv de neregulile săvârșite cu ocazia efectuării controlului din

data de 10 februarie 2010, control finalizat cu emiterea Ordinului ministrului

administrației și internelor, de eliberare din funcție.

Recursul este

nefondat și va fi respins.

Examinând actele

dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform art. 14 din

Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, reclamantul poate cere suspendarea executării actului administrativ,

instanței de contencios administrativ competente.

Pentru ca această

măsură să opereze, legea impune două condiții care trebuie îndeplinite

cumulativ - paguba iminentă și cazul bine justificat.

Desigur, cazul bine

justificat impune o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ,

știut fiind că actele administrative se bucură de prezumția de legalitate.

În speță,

recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea Ordinului ministrului

administrației și internelor nr. 11/2466/2010 și a Deciziei O.R.N.I.S.S. seria

B nr. 16/68563.

El însă nu a făcut

dovezi concludente care să conducă instanța de fond la concluzia că actele în

litigiu au măcar aparența de nelegalitate, ci doar a emis simple afirmații fără

forță probantă. Corect prima instanță a stabilit că aceste aspecte arătate de

recurent, se vor proba amplu cu ocazia soluționării fondului, neputând fi

elucidate pe baza unei proceduri sumare cum este cea prevăzută de art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

Nici paguba iminentă

nu poate fi reținută ca o condiție îndeplinită de către recurent, întrucât

diminuarea drepturilor salariale nu reprezintă un prejudiciu viitor și

previzibil, atâta vreme cât acesta a solicitat pe fond anularea actelor

administrative în discuție.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în speță nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru

care se va respinge recursul declarat de B.C., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.C., împotriva Sentinței civile nr. 3456 din 20 septembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.