ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2301/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin acțiunea formulată, reclamantul B.Gh. a

solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 2930 din 14 decembrie 2009 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în măsura în care contravine Sentinței civile nr. 72 din 3 martie

2009 a Curții de Apel Timișoara, anularea Ordinului nr. 188 din 15 decembrie

2009 al Procurorului șef de secție D.I.I.C.O.T. C.O. și a Ordinului nr.

32/2010, care sunt nelegale întrucât contravin Sentinței civile nr. 72 din 3

martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, precum și a Ordinului nr. 32 din 22

februarie 2010; recunoașterea de către pârâți a dreptului pretins sau a

interesului legitim al reclamantului și obligarea pârâților la emiterea unor ordine

legale, în sensul de a fi reintegrat în funcția deținută anterior emiterii

Ordinului anulat nr. 2184 din 23 octombrie 2007 al Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; repararea pagubei

cauzate urmare a emiterii și punerii în executare a Ordinelor nelegale nr. 2930

din 14 decembrie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nr. 188 din 15 decembrie 2009 al Procurorului șef

de secție D.I.I.C.O.T. C.O. și nr. 32/2010 și obligarea pârâților la plata

daunelor materiale și morale decurgând și având legătură de cauzalitate cu

emiterea ordinelor menționate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a precizat că, prin Sentința civilă nr. 72 din 3 martie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată, a fost

anulat ordinul emis, s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută

anterior emiterii ordinului anulat și au fost obligați pârâții la plata

drepturilor salariale cuvenite reclamantului pe perioada de la emiterea

ordinului anulat și până la reintegrarea efectivă.

Prin cererea depusă

la dosar în data de 10 martie 2011, reclamantul a renunțat la petitele

referitoare la repararea pagubei cauzate urmare a emiterii și punerii în

executare a ordinelor contestate în cadrul prezentei acțiuni, respectiv

obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale decurgând și având

legătură de cauzalitate cu emiterea ordinelor contestate.

Prin notele de

ședință depuse de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție la data de 6 mai 2011, s-a invocat excepția lipsei

de interes a reclamantului în promovarea prezentei acțiuni, întrucât prin

Decretul nr. 436 din 14 aprilie 2011 al Președintelui României, publicat în M.

Of. al României nr. 271 din 18 aprilie 2011, reclamantul B.Gh. a fost eliberat

din funcția de procuror, ca urmare a pensionării.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

139/CA/2011 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea reclamantului la

capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor materiale și

morale, a admis excepția lipsei de interes a reclamantului cu privire la

capetele de acțiune privind anularea Ordinelor nr. 2930 din 14 decembrie 2009,

nr. 188 din 15 decembrie 2009 și nr. 32 din 22 februarie 2010 și reintegrare, a

respins ca lipsită de interes acțiunea formulată de reclamantul B.Gh. în

contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public; Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție; Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție; Procuror Șef D.I.I.C.O.T. C.O., cu privire

la capetele 1 - 3 de acțiune și din acțiunea conexată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea formulată,

reclamantul a solicitat anularea ordinelor prin care s-a luat act de anularea

ordinului prin care a fost revocat din funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Timiș, prin care s-a dispus să își desfășoare activitatea

în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu, începând cu data de 16

decembrie 2009, respectiv ordinul prin care s-a dispus să își desfășoare

activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț, începând cu data

de 23 februarie 2010.

Curtea a constatat

că, prin Decizia nr. 436 din 14 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 271 din

18 aprilie 2011, reclamantul a fost eliberat din funcția de procuror, ca urmare

a pensionării, astfel încât reclamantul nu mai justifică niciun interes în

promovarea acțiunii, motiv pentru care instanța a admis excepția lipsei de

interes invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs

reclamantul B.Gh., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul invocă nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate, în

ceea ce privește faptul că s-a luat act de pretinsa renunțare la capătul de

cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale.

Din modul în care

sunt redactate considerentele și dispozitivul hotărârii, nu rezultă în mod

indubitabil dacă instanța a luat act de o pretinsa renunțare la însuși dreptul

pretins sau de o pretinsă renunțare la judecata unor capete de cerere.

Totodată, recurentul

susține nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate în ceea ce privește

faptul că s-a admis excepția pretinsei lipse de interes cu privire la capetele

de cerere privind anularea Ordinelor 2930 din 14 decembrie 2009, nr. 188 din 15

decembrie 2009 și 32 din 22 februarie 2010 «și reintegrare».

Recurentul-reclamant

susține, de asemenea, că cererea depusă la dosar în data de 10 martie 2011 nu

reprezintă renunțare la însuși dreptul pretins și, nefiind renunțare la dreptul

pretins, consecințele în plan practic, juridic, sunt diferite. În atare situație,

este nelegală și netemeinică soluționarea de către prima instanță a acestei

cauze pe baza (admiterii) excepției pretinsei lipse de interes a reclamantului.

Ca o consecință a

nelegalității hotărârii în raport de motivele expuse la punctele de mai sus, decurge,

pe cale de consecință și nelegalitatea constând în neacordarea cheltuielilor de

judecată.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de

recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată faptul că, prin Decretul nr. 436 din 14 aprilie 2011 al

Președintelui României, publicat în M. Of. al României nr. 271 din 18 aprilie

2011,reclamantul B.Gh., procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul teritorial Neamț, a fost eliberat

din funcție ca urmare a pensionării.

Înalta Curte reține

că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile este ca persoana ce

declanșează procedura judiciară să aibă interes să acționeze în justiție.

În lipsa unei

definiții legale a interesului, în doctrina de specialitate s-a arătat că prin

interes se înțelege folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a

justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.

Interesul, ca o

condiție a cererii de chemare în judecată, trebuie să îndeplinească în mod

cumulativ următoarele condiții: să fie legitim juridic, născut și actual,

personal și direct. Interesul trebuie să existe atât în momentul exercitării

dreptului la acțiune, cât și pe tot parcursul procesului.

În mod corect prima instanță

a admis excepția lipsei de interes a acțiunii reclamantului, având în vedere

eliberarea din funcție a acestuia prin pensionare.

În ceea ce privește

soluția conform căreia instanța de fond a luat act de renunțarea la capătul de

cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale,

analizând conținutul cererii depuse de reclamant la data de 10 martie 2011,

instanța de recurs reține că judecătorul fondului a luat act de manifestarea de

voință a reclamantului în virtutea principiului disponibilității și cu

respectarea dispozițiilor art. 246 C. proc. civ.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.Gh. împotriva sentinței nr. 139/CA/2011 din 17 iunie 2011 a

Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 mai 2012.

Procesat de GGC - LM