ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2301/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2301/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea formulată, reclamantul B.Gh. a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 2930 din 14 decembrie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care contravine Sentinței civile nr. 72 din 3 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, anularea Ordinului nr. 188 din 15 decembrie 2009 al Procurorului șef de secție D.I.I.C.O.T. C.O.
și a Ordinului nr. 32/2010, care sunt nelegale întrucât contravin Sentinței civile nr. 72 din 3 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, precum și a Ordinului nr. 32 din 22 februarie 2010; recunoașterea de către pârâți a dreptului pretins sau a interesului legitim al reclamantului și obligarea pârâților la emiterea unor ordine legale, în sensul de a fi reintegrat în funcția deținută anterior emiterii Ordinului anulat nr. 2184 din 23 octombrie 2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; repararea pagubei cauzate urmare a emiterii și punerii în executare a Ordinelor nelegale nr. 2930 din 14 decembrie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 188 din 15 decembrie 2009 al Procurorului șef de secție D.I.I.C.O.T.
C.O. și nr. 32/2010 și obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale decurgând și având legătură de cauzalitate cu emiterea ordinelor menționate, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a precizat că, prin Sentința civilă nr. 72 din 3 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată, a fost anulat ordinul emis, s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii ordinului anulat și au fost obligați pârâții la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pe perioada de la emiterea ordinului anulat și până la reintegrarea efectivă.
Prin cererea depusă la dosar în data de 10 martie 2011, reclamantul a renunțat la petitele referitoare la repararea pagubei cauzate urmare a emiterii și punerii în executare a ordinelor contestate în cadrul prezentei acțiuni, respectiv obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale decurgând și având legătură de cauzalitate cu emiterea ordinelor contestate. Prin notele de ședință depuse de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 6 mai 2011, s-a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea prezentei acțiuni, întrucât prin Decretul nr. 436 din 14 aprilie 2011 al Președintelui României, publicat în M. Of. al României nr. 271 din 18 aprilie 2011, reclamantul B.Gh.
a fost eliberat din funcția de procuror, ca urmare a pensionării. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 139/CA/2011 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale, a admis excepția lipsei de interes a reclamantului cu privire la capetele de acțiune privind anularea Ordinelor nr. 2930 din 14 decembrie 2009, nr. 188 din 15 decembrie 2009 și nr. 32 din 22 februarie 2010 și reintegrare, a respins ca lipsită de interes acțiunea formulată de reclamantul B.Gh. în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; Procuror Șef D.I.I.C.O.T.
C.O., cu privire la capetele 1 - 3 de acțiune și din acțiunea conexată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat anularea ordinelor prin care s-a luat act de anularea ordinului prin care a fost revocat din funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiș, prin care s-a dispus să își desfășoare activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu, începând cu data de 16 decembrie 2009, respectiv ordinul prin care s-a dispus să își desfășoare activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț, începând cu data de 23 februarie 2010. Curtea a constatat că, prin Decizia nr. 436 din 14 aprilie 2011, publicată în M. Of.
nr. 271 din 18 aprilie 2011, reclamantul a fost eliberat din funcția de procuror, ca urmare a pensionării, astfel încât reclamantul nu mai justifică niciun interes în promovarea acțiunii, motiv pentru care instanța a admis excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs reclamantul B.Gh., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul invocă nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate, în ceea ce privește faptul că s-a luat act de pretinsa renunțare la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale.
Din modul în care sunt redactate considerentele și dispozitivul hotărârii, nu rezultă în mod indubitabil dacă instanța a luat act de o pretinsa renunțare la însuși dreptul pretins sau de o pretinsă renunțare la judecata unor capete de cerere. Totodată, recurentul susține nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate în ceea ce privește faptul că s-a admis excepția pretinsei lipse de interes cu privire la capetele de cerere privind anularea Ordinelor 2930 din 14 decembrie 2009, nr. 188 din 15 decembrie 2009 și 32 din 22 februarie 2010 «și reintegrare». Recurentul-reclamant susține, de asemenea, că cererea depusă la dosar în data de 10 martie 2011 nu reprezintă renunțare la însuși dreptul pretins și, nefiind renunțare la dreptul pretins, consecințele în plan practic, juridic, sunt diferite.
În atare situație, este nelegală și netemeinică soluționarea de către prima instanță a acestei cauze pe baza (admiterii) excepției pretinsei lipse de interes a reclamantului. Ca o consecință a nelegalității hotărârii în raport de motivele expuse la punctele de mai sus, decurge, pe cale de consecință și nelegalitatea constând în neacordarea cheltuielilor de judecată. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Instanța de control judiciar constată faptul că, prin Decretul nr. 436 din 14 aprilie 2011 al Președintelui României, publicat în M. Of. al României nr. 271 din 18 aprilie 2011,reclamantul B.Gh., procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul teritorial Neamț, a fost eliberat din funcție ca urmare a pensionării. Înalta Curte reține că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile este ca persoana ce declanșează procedura judiciară să aibă interes să acționeze în justiție. În lipsa unei definiții legale a interesului, în doctrina de specialitate s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
Interesul, ca o condiție a cererii de chemare în judecată, trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: să fie legitim juridic, născut și actual, personal și direct. Interesul trebuie să existe atât în momentul exercitării dreptului la acțiune, cât și pe tot parcursul procesului. În mod corect prima instanță a admis excepția lipsei de interes a acțiunii reclamantului, având în vedere eliberarea din funcție a acestuia prin pensionare. În ceea ce privește soluția conform căreia instanța de fond a luat act de renunțarea la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale, analizând conținutul cererii depuse de reclamant la data de 10 martie 2011, instanța de recurs reține că judecătorul fondului a luat act de manifestarea de voință a reclamantului în virtutea principiului disponibilității și cu respectarea dispozițiilor art. 246 C. proc.
civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de B.Gh. împotriva sentinței nr. 139/CA/2011 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 mai 2012. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.