ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3386/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 351383 din 16 iunie 2003, comisarul șef al Inspectoratului de Poliție al județului Cluj a imputat lui Ș.N., fost subinspector, suma de 156.903.725 lei, reprezentând cuantumul cheltuielilor de școlarizare pentru timpul neservit în Ministerul de Interne. Răspunderea materială s-a stabilit în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, precum și cu cele ale art. 2 pct. 5 lit. j) și art. 22 din Instrucțiunile Ministerului de Interne nr. 830/1999. Prin hotărârea nr. 340102 din 5 septembrie 2003, Comisia de soluționare a contestațiilor constituită în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Cluj, a respins contestația formulată de Ș.N.

împotriva deciziei de imputare, ca neîntemeiată. La rândul său, Comisia de jurisdicție a imputațiilor, înființată în cadrul Ministerului Administrației și Interne, a respins plângerea fostului subinspector de poliție, împotriva hotărârii menționată mai sus, ca neîntemeiată. Legalitatea actului administrativ-jurisdicțional și a celorlalte acte juridice care i-au precedat, a fost contestată în justiție de către Ș.N. Reclamantul a arătat, în esență, că răspunderea sa, izvorând din angajamentul de plată, este una contractuală și că, în lipsa semnăturii de pe angajament, această răspundere nu putea fi valabil angajată. Pe de altă parte, la stabilirea cuantumului sumei imputate nu s-a luat în calcul, perioada de stagiu militar obligatoriu, respectiv primul an de studii la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

De asemenea, a fost ignorat statutul de cadru didactic al mamei reclamantului care, potrivit legii, îi conferă beneficiul scutirii de la plata cheltuielilor de cazare pe durata studiilor universitare. În sfârșit, reclamantul a precizat că s-au omis reținerile salariale, operate fără drept, cu titlu de C.A.S. Prin sentința civilă nr. 373 din 10 martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Instanța a reținut că temeiul răspunderii reclamantului rezidă în prevederile H.G. nr. 137/1991 și ale O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, iar decizia de imputare sau angajamentul de plată reprezintă actul juridic prin care se concretizează întinderea acestei răspunderi.

Că, în raport cu dispozițiile art. 107 alin. (2) C. muncii, în vigoare la data asumării angajamentului de plată de către reclamant, singura condiție de valabilitate a actului juridic era cea a formei scrise. Prin urmare, angajamentul de plată este valabil în orice mod ar fi redactat, cu condiția ca din contextul său să rezulte recunoașterea unei sume de bani, determinate sau determinabile și obligația persoanei respective de a o achita. În fine, s-a motivat că potrivit art. 110 din același cod, în situația în care reclamantul ar fi constatat că nu datorează suma, el avea posibilitatea să formuleze o acțiune în anularea angajamentului de plată, ceea ce nu s-a realizat. Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamantul Ș.N.

Recurentul a susținut că prima instanță a reținut eronat faptul că angajamentul de plată este completat și semnat de el. În realitate, actul nu poartă semnătura lui și în lipsa acesteia nu poate fi vorba despre perfectarea contractului-angajament. Pe de altă parte, în mod greșit curtea de apel a stabilit natura răspunderii, ca fiind legală, și nu una contractuală, reglementată prin dispozițiile Instrucțiunilor Ministerului de Interne nr. 830/1999 și cele cuprinse în Decretul nr. 473/1971, care erau în vigoare anterior aplicării O.G. nr. 121/1998. Totodată, instanța a omis să se pronunțe asupra pct. 3 din argumentația acțiunii, referitoare la modul de calcul al cuantumului cheltuielilor de școlarizare.

Recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Nu se contestă de toți participanții la proces, că reclamantul Ș.N. a fost admis la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, în anul 1997, absolvind cursurile acesteia în anul 2001. La termenul din 10 martie 2004, el a declarat în fața instanței de judecată, că personal a completat și semnat un angajament de plată prin care, la data de 22 septembrie 1997, se obliga să restituie cheltuielile de întreținere efectuate pe timpul școlarizării, în cazul în care nu-și va îndeplini obligația de efectuare a serviciului timp de 10 ani după absolvire. Declarația respectivă a fost consemnată ca atare, în preambulul sentinței și până în prezent ea nu a format obiectul unei rectificări sau completări în baza art. 281 sau 281 1 C. proc.

civ. Copia angajamentului nu poartă semnătura reclamantului, care acum invocă tocmai lipsa semnăturii și, pe cale de consecință, nulitatea deciziei de imputare. Cât privește natura răspunderii fostului comisar de poliție pentru nerespectarea angajamentului, Curtea a apreciat în mod corect că este una legală, ce derivă din normele juridice care reglementează răspunderea materială a militarilor. Normele respective formează obiectul reglementării conținute în O.G.

nr. 121/1998, conform cărora militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar (art. 4). Potrivit art. 12 alin. (1) lit. d) din același act normativ, răspunderea materială a militarilor este angajată în sarcina autorului faptei, când pagubele sunt produse în alte situații decât cele prevăzute la art. 6 alin. (1). Prima instanță a reținut judicios că răspunderea materială își are izvorul în dispozițiile legale menționate, de altfel, atât în preambulul deciziei de imputare, cât și în hotărârile adoptate de autoritățile administrativ-jurisdicționale sesizate de Ș.N. Prin urmare, angajamentul de plată și decizia de imputare constituie acte juridice prin care se concretizează răspunderea materială, ambele acte fiind specifice acestei forme de răspundere.

Soluția recurată rămâne totuși deficitară, pentru omisiunea instanței de a examina și soluționa capătul de cerere accesoriu, având ca obiect cuantumul real al cheltuielilor de școlarizare datorate de absolvent. Prin acțiune, reclamantul a susținut că în stabilirea acestui cuantum nu s-a ținut seama de caracterul obligatoriu al stagiului militar efectuat în primul an de studiu. De asemenea, a fost ignorată calitatea de cadru didactic al mamei sale și omise reținerile salariale făcute fără drept unui cadru activ în contul C.A.S. Procedând în modul arătat și respingând în totalitate acțiunea, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.

Concluzia se impune și pentru lipsa de rol activ manifestată de instanță care, față de considerentele hotărârii nr. 340102/2003 a Comisiei de soluționare a contestației și de apărările reclamantului, nu a cerut pârâților să prezinte originalul angajamentului de plată, pretins a fi semnat cu obiecțiuni, procesul-verbal nr. 351/314 din 5 iunie 203, încheiat cu ocazia finalizării cercetării administrative, inclusiv documentele ce atestă modul de calcul a sumei imputate. De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului și justa soluționare a litigiului, urmează a se admite recursul declarat de reclamant. Pe cale de consecință, va fi casată sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond, în vederea soluționării capătului de cerere subsecvent și a completării probelor cu înscrisuri, în sensul celor arătate mai sus.

Văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Ș.N. împotriva sentinței civile nr. 373 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.