ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3386/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3386/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 351383 din
16 iunie 2003, comisarul șef al Inspectoratului de Poliție al județului Cluj a
imputat lui Ș.N., fost subinspector, suma de 156.903.725 lei, reprezentând
cuantumul cheltuielilor de școlarizare pentru timpul neservit în Ministerul de
Interne.
Răspunderea materială s-a
stabilit în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 121/1998, privind
răspunderea materială a militarilor, precum și cu cele ale art. 2 pct. 5 lit. j)
și art. 22 din Instrucțiunile Ministerului de Interne nr. 830/1999.
Prin hotărârea nr. 340102
din 5 septembrie 2003, Comisia de soluționare a contestațiilor constituită în
cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Cluj, a respins contestația
formulată de Ș.N. împotriva deciziei de imputare, ca neîntemeiată.
La rândul său, Comisia de
jurisdicție a imputațiilor, înființată în cadrul Ministerului Administrației și
Interne, a respins plângerea fostului subinspector de poliție, împotriva
hotărârii menționată mai sus, ca neîntemeiată.
Legalitatea actului
administrativ-jurisdicțional și a celorlalte acte juridice care i-au precedat,
a fost contestată în justiție de către Ș.N.
Reclamantul a arătat, în
esență, că răspunderea sa, izvorând din angajamentul de plată, este una
contractuală și că, în lipsa semnăturii de pe angajament, această răspundere nu
putea fi valabil angajată.
Pe de altă parte, la
stabilirea cuantumului sumei imputate nu s-a luat în calcul, perioada de stagiu
militar obligatoriu, respectiv primul an de studii la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.
De asemenea, a fost ignorat
statutul de cadru didactic al mamei reclamantului care, potrivit legii, îi
conferă beneficiul scutirii de la plata cheltuielilor de cazare pe durata
studiilor universitare.
În sfârșit, reclamantul a precizat
că s-au omis reținerile salariale, operate fără drept, cu titlu de C.A.S.
Prin sentința civilă nr. 373
din 10 martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios
administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că
temeiul răspunderii reclamantului rezidă în prevederile H.G. nr. 137/1991 și
ale O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, iar decizia
de imputare sau angajamentul de plată reprezintă actul juridic prin care se
concretizează întinderea acestei răspunderi. Că, în raport cu dispozițiile art.
107 alin. (2) C. muncii, în vigoare la data asumării angajamentului de plată de
către reclamant, singura condiție de valabilitate a actului juridic era cea a
formei scrise.
Prin urmare, angajamentul de
plată este valabil în orice mod ar fi redactat, cu condiția ca din contextul
său să rezulte recunoașterea unei sume de bani, determinate sau determinabile
și obligația persoanei respective de a o achita.
În fine, s-a motivat că
potrivit art. 110 din același cod, în situația în care reclamantul ar fi
constatat că nu datorează suma, el avea posibilitatea să formuleze o acțiune în
anularea angajamentului de plată, ceea ce nu s-a realizat.
Hotărârea a fost atacată cu
recurs de către reclamantul Ș.N.
Recurentul a susținut că
prima instanță a reținut eronat faptul că angajamentul de plată este completat
și semnat de el. În realitate, actul nu poartă semnătura lui și în lipsa
acesteia nu poate fi vorba despre perfectarea contractului-angajament.
Pe de altă parte, în mod
greșit curtea de apel a stabilit natura răspunderii, ca fiind legală, și nu una
contractuală, reglementată prin dispozițiile Instrucțiunilor Ministerului de Interne
nr. 830/1999 și cele cuprinse în Decretul nr. 473/1971, care erau în vigoare anterior
aplicării O.G. nr. 121/1998.
Totodată, instanța a omis să
se pronunțe asupra pct. 3 din argumentația acțiunii, referitoare la modul de
calcul al cuantumului cheltuielilor de școlarizare.
Recursul este fondat, în
limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Nu se contestă de toți
participanții la proces, că reclamantul Ș.N. a fost admis la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, în anul 1997, absolvind cursurile
acesteia în anul 2001.
La termenul din 10 martie
2004, el a declarat în fața instanței de judecată, că personal a completat și
semnat un angajament de plată prin care, la data de 22 septembrie 1997, se
obliga să restituie cheltuielile de întreținere efectuate pe timpul școlarizării,
în cazul în care nu-și va îndeplini obligația de efectuare a serviciului timp
de 10 ani după absolvire.
Declarația respectivă a fost
consemnată ca atare, în preambulul sentinței și până în prezent ea nu a format
obiectul unei rectificări sau completări în baza art. 281 sau 281
1
C.
proc. civ.
Copia angajamentului nu
poartă semnătura reclamantului, care acum invocă tocmai lipsa semnăturii și, pe
cale de consecință, nulitatea deciziei de imputare.
Cât privește natura
răspunderii fostului comisar de poliție pentru nerespectarea angajamentului,
Curtea a apreciat în mod corect că este una legală, ce derivă din normele
juridice care reglementează răspunderea materială a militarilor.
Normele respective formează
obiectul reglementării conținute în O.G. nr. 121/1998, conform cărora militarii
răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu
calitatea de militar (art. 4).
Potrivit art. 12 alin. (1) lit.
d) din același act normativ, răspunderea materială a militarilor este angajată
în sarcina autorului faptei, când pagubele sunt produse în alte situații decât
cele prevăzute la art. 6 alin. (1).
Prima instanță a reținut
judicios că răspunderea materială își are izvorul în dispozițiile legale
menționate, de altfel, atât în preambulul deciziei de imputare, cât și în
hotărârile adoptate de autoritățile administrativ-jurisdicționale sesizate de Ș.N.
Prin urmare, angajamentul de
plată și decizia de imputare constituie acte juridice prin care se
concretizează răspunderea materială, ambele acte fiind specifice acestei forme
de răspundere.
Soluția recurată rămâne
totuși deficitară, pentru omisiunea instanței de a examina și soluționa capătul
de cerere accesoriu, având ca obiect cuantumul real al cheltuielilor de
școlarizare datorate de absolvent.
Prin acțiune, reclamantul a
susținut că în stabilirea acestui cuantum nu s-a ținut seama de caracterul
obligatoriu al stagiului militar efectuat în primul an de studiu. De asemenea,
a fost ignorată calitatea de cadru didactic al mamei sale și omise reținerile
salariale făcute fără drept unui cadru activ în contul C.A.S.
Procedând în modul arătat și
respingând în totalitate acțiunea, curtea de apel a pronunțat o hotărâre
nelegală și netemeinică.
Concluzia se impune și
pentru lipsa de rol activ manifestată de instanță care, față de considerentele
hotărârii nr. 340102/2003 a Comisiei de soluționare a contestației și de
apărările reclamantului, nu a cerut pârâților să prezinte originalul
angajamentului de plată, pretins a fi semnat cu obiecțiuni, procesul-verbal nr.
351/314 din 5 iunie 203, încheiat cu ocazia finalizării cercetării
administrative, inclusiv documentele ce atestă modul de calcul a sumei
imputate.
De aceea, pentru evitarea
oricărei erori în stabilirea adevărului și justa soluționare a litigiului, urmează
a se admite recursul declarat de reclamant.
Pe cale de consecință, va fi
casată sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de
fond, în vederea soluționării capătului de cerere subsecvent și a completării
probelor cu înscrisuri, în sensul celor arătate mai sus.
Văzând și dispozițiile art. 313
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamantul Ș.N. împotriva sentinței civile nr. 373 din 10 martie 2004 a Curții
de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și
trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 31 mai 2005.