ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 418/2009

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1747

din 20 august 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în

dosarul nr. 3319/40/2007, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

C.C. împotriva deciziei penale nr. 23 din 21 februarie 2008 a Curții de Apel Suceava.

Împotriva acestei decizii a

formulat contestație în anulare contestatorul C.C., motivând că la data când

s-a judecat recursul a fost în imposibilitate de a se prezenta în instanță,

fiind internat în spital.

Prin încheierea de ședință

din 24 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în

principiu, contestația în anulare formulată, constatând că cererea este făcută

în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația este unul

dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., iar în sprijinul contestației

se invocă dovezi existente la dosar, reținându-se îndeplinite cerințele impuse

de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

Prin aceeași încheiere s-a

fixat termen pentru judecarea pe fond a contestației în anulare, cu citarea

părților interesate.

În ședința publică de azi, 6

februarie 2009, contestatorul a învederat instanței că înțelege să-și retragă

cererea de contestație formulată.

În art. 2 alin.

(2) C. proc. pen., prin care este instituit principiul oficialității procesului

penal, se prevede că „actele necesare desfășurării procesului penal se

îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel”.

Realizarea

acestui principiu impune examinarea, de către instanțele de judecată a

cererilor de revizuire, a contestațiilor în anulare, a contestațiilor la

executare, precum și a cererilor de amânare ori de întrerupere a executării

pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață cu stricta respectare a

dispozițiilor procedurale care reglementează modul lor de soluționare.

Aceasta nu

înseamnă, însă, ca situațiile nereglementate în mod expres prin dispozițiile

specifice fiecăreia dintre cererile menționate să nu își găsească rezolvarea firească,

adecvată conținutului și sensului solicitării pe care partea a înțeles să li-l

dea prin exprimarea liberă a voinței sale.

A considera

altfel ar însemna să se contravină principiului dreptului părții de a dispune

asupra cererii formulate, instituit prin art. 246 C. proc. civ. care,

reglementând procedura de drept comun în această privință, în măsura în care nu

se dispune altfel, potrivit art. 721 din același cod, este aplicabil și în

materia dreptului penal.

Într-adevăr, în

conformitate cu art. 246 alin. (1) C. proc. civ., „reclamantul poate să renunțe

oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.

Față de

manifestarea de voință liber exprimată de contestator în ședința publică din

data de 6 februarie 2009, Înalta Curte urmează să ia act de retragerea cererii

de contestație în anulare formulată de acesta.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea contestatorului la cheltuieli

judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din

fondul

Ministerului

Justiției și al Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea cererii

de contestație în anulare formulată de contestatorul C.C. împotriva deciziei

penale nr. 1747 din 20 august 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în dosarul nr. 3319/40/2007.

Obligă contestatorul la

plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 februarie 2009.