ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3064/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 1 iulie 2008, reclamanții S.A.E., S.C. și S.L.F.,

au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției

nr. 10537 din 21 mai 2008 emisă de acesta, prin care s-au propus măsuri

reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 600 mp, situat în

București, sector 5 și obligarea pârâtului de a emite o dispoziție prin care să

restituie în natură terenul de 305,2 mp, situat la adresa menționată și să

acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 294,8 mp, imposibil

de restituit în natură.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că

în anul 2001 au formulat două notificări, înregistrate sub nr. 5970/2001 și nr.

5971/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a terenului rămas liber

și restituirea prin echivalent a terenului imposibil de restituit în natură,

iar prin sentința civilă nr. 655 din 3 mai 2007, definitivă și irevocabilă,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată

de S.A.E. și defunctul S.C. și au obligat pe același pârât să emită dispoziție

motivată prin care să propună reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul în suprafață de 294,8 mp, situat în sector 5, astfel cum a fost

identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul M.A. și

pentru construcția demolată în suprafață de 172,51 mp.

S-a mai arătat că, prin aceeași hotărâre, a fost

obligat pârâtul să emită dispoziție motivată prin care să restituie în natură

terenul în suprafață de 305,2 mp, situat la adresa menționată, astfel cum a

fost identificat de punctele 1-2-3-4-5-6-7, anexa 3 la raportul de expertiză.

Reclamanții au invocat faptul că prin emiterea

deciziei contestate, Primăria Municipiului București a ignorat total hotărârea

judecătorească menționată, astfel că au fost nevoiți să introducă o nouă

acțiune prin care să solicite anularea dispoziției nr. 10537 din 21 mai 2008.

Soluționând această acțiune, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 525 din 10 aprilie 2009 a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cel de al doilea capăt de cerere.

Prin aceeași hotărâre s-a admis acțiunea în ceea

ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției nr. 10537

din 21 mai 2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 655 din 3 mai 2007, pronunțată

de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, definitivă prin decizia nr. 231

din 5 octombrie 2007 a Curții de Apel București și irevocabilă prin decizia nr.

3436 din 29 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis

solicitarea reclamanților de a fi obligat pârâtul la emiterea unei noi

dispoziții în concordanță cu obligația stabilită prin această hotărâre, astfel

că în raport de aceasta, există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește

cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanții având posibilitatea de a solicita

executarea silită, câtă vreme raportul juridic dintre părți cu privire la

modalitatea acordării măsurilor reparatorii impuse de Legea nr. 10/2001 a fost

irevocabil dezlegat.

În ceea ce privește petitul privind anularea

dispoziției nr. 10563 din 21 mai 2008, s-a apreciat că pretenția reclamanților

este întemeiată, deoarece prin aceasta s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilul

ce a aparținut autorilor lor, motivat de faptul că terenul a cărui restituire

s-a solicitat este afectat de detalii de sistematizare, artere de circulație,

spațiu verde aferent blocului de locuințe nr. 25, construcția fiind demolată.

S-a considerat că față de hotărârea anterioară

de obligare la restituirea în natură a suprafeței de 305,2 mp hotărâre

irevocabilă, dispoziția contestată este lovită de nulitate, și, încalcă și

dispozițiile art. 7 și art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel

pârâtul Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General, criticând

ca nelegală și netemeinică soluția anulării dispoziției nr. 10537 din 21 mai

2008, întrucât, așa cum a rezultat din raportul de expertiză din dosarul

administrativ și din referatul Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001,

terenul de 600 mp este afectat de elemente de sistematizare: carosabil, trotuar

pietonal, linii de tramvai și rețele edilitare subterane, neputând fi restituit

în natură.

În faza apelului s-a depus la dosar în copie

dispoziția motivată nr. 10939 din 18 noiembrie 2008, a Primăriei Municipiului București, prin care s-a pus în executare sentința civilă nr. 655 din

3 mai 2007, privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 305,2 mp

situat în București, sector 5, învederându-se că, în baza acesteia, reclamanții

au procedat la intabularea terenului și nu au interes să continue soluționarea

cauzei, astfel că doresc să renunțe la judecată.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a apreciat că nu se poate lua

act de renunțarea la judecată, întrucât apărătorul reclamanților nu are mandat

special în acest sens, iar aceștia nu au fost prezenți personal în instanță.

Prin decizia civilă nr. 167A din 24 octombrie

2009, aceeași curte de apel a respins apelul Municipiului București prin

Primarul General ca nefondat, reținând că prima instanță nu a analizat dacă se

impune sau nu restituirea în natură, ci a considerat că, față de aspectul

pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 655 din 3 mai 2007

pronunțată de Tribunalul București, definitivă și irevocabilă, nu se mai poate pune

în discuție existența dreptului.

S-a considerat că, în aceste condiții, motivele

de apel formulate de pârât în legătură cu imposibilitatea restituirii în natură

nu pot fi reanalizate sub aspectul temeiniciei.

În ceea ce privește faptul că în legătură cu

obiectul litigiului s-a emis deja o dispoziție de executare a sentinței avută

în vedere și la prima instanță, s-a apreciat că această împrejurare nu poate

constitui un motiv de respingere a apelului ca rămas fără obiect, întrucât ar

însemna să rămână în vigoare două dispoziții cu prevederi contrare.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs

în termenul legal pârâtul Municipiul București reprezentat de Primarul General,

criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ..

Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul recurent

a susținut că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001,

notificarea formulată în termenul legal de persoana ce se consideră

îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului

de proprietate și ale calității de moștenitor a fostului proprietar.

S-a mai susținut că, odată cu apariția O.U.G.

nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului, s-a interzis schimbarea destinației terenurilor amenajate

ca spații verzi, prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea

sau strămutarea acestora, indiferent de regimul lor juridic.

Recurentul a învederat că la dosar nu se

regăsește o situație juridică clară a terenului identificat potrivit raportului

de expertiză, care să stabilească apartenența terenului din sector 5, la

domeniul public sau privat.

Prin motivele de recurs s-a solicitat proba cu

înscrisuri, respectiv adresă către Direcția de Evidență a Proprietății din care

să rezulte dacă s-au primit sau nu despăgubiri și dacă terenul în litigiu

aparține domeniului public sau privat și dacă există documentație de urbanism.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins

proba solicitată ca nepertinentă și neconcludentă pentru motivele arătate în

practicaua prezentei hotărâri.

Examinând criticile formulate prin motivele de

recurs, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

succed:

Primele motive de recurs, în care se face

referire la dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 și la dispozițiile O.U.G.

nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului, nu pot fi analizate, întrucât nu constituie critici

concrete împotriva deciziei recurate, prin care să se invoce încălcarea de

către instanța de apel a prevederilor legale menționate.

Recurentul pârât nu a făcut altceva decât să

expună conținutul textelor de lege menționate, fără vreo referire la considerentele

deciziei instanței de apel.

De altfel, aceste critici nu au fost invocate

prin motivele de apel, astfel că nu ar puterea fi examinate

omisso medio

.

Singura critică adusă deciziei recurate vizează

faptul că nu a fost stabilită situația juridică a terenului identificat prin

raportul de expertiză, respectiv apartenența la domeniul public sau privat.

Curtea va constata că nici această critică nu

poate fi analizată având în vedere că argumentul pentru care s-a admis primul

capăt de cerere formulat de reclamanți și s-a anulat dispoziția Primarului

General nr. 10537 din 21 mai 2008, contestată în prezenta cauză, îl constituie

reținerea aspectului pozitiv al puterii de lucru judecat a unei hotărâri

irevocabile, respectiv sentința civilă nr. 655 din 3 mai 2007 pronunțată de

Tribunalul București, prin care a fost obligat pârâtul să emită dispoziție prin

care să propună reclamanților acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

pentru terenul de 294,8 mp și dispoziție motivată prin care să le restituie în

natură terenul de 305,2 mp din sector 5, identificat prin expertiza efectuată

de expert A.M.

Așa cum corect a reținut instanța de apel

existența dreptului reclamanților recunoscut prin hotărârea judecătorească

menționată nu mai poate fi pusă în discuție în prezentul litigiu.

În acest context, problema stabilirii

apartenenței terenului în litigiu la domeniul public sau privat este lipsită de

relevanță.

Curtea va reține, totodată, că ulterior emiterii

dispoziției contestate, nr. 10537 din 21 mai 2008, prin care s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru întreg terenul de 600 mp

și construcția demolată, Primăria Municipiului București, în executarea

sentinței civile nr. 655 din 3 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, a emis o altă dispoziție, respectiv dispoziția nr. 10939 din 18

noiembrie 2008, depusă în copie la dosarul de apel.

Prin această ultimă dispoziție s-a dispus

restituirea în natură a terenului de 305,20 mp astfel cum a fost identificat

prin expertiza topografică întocmită de expert tehnic judiciar A.M., cu

obligația restituirii despăgubirilor încasate.

Ca atare, se va constata că, ulterior momentului

introducerii acțiunii, s-a emis o altă dispoziție prin care s-a admis

solicitarea reclamanților privind restituirea în natură a terenului de 305,2

mp, impunându-se și pentru acest motiv anularea dispoziției contestate nr. 10537

din 21 mai 2008.

Pentru toate aceste considerente se va constata

că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se va

respinge recursul pârâtului ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva deciziei nr. 167/A

din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai

2010.