ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4454/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la 16 mai 2008, reclamantele  P.M. și P.E. au solicitat,

în contradictoriu cu intimatul Municipiul București anularea dispoziției nr.

10045 din 28 martie 2008 emisă de acesta, obligarea pârâtului să emită o

dispoziție motivată prin care să le restituie în natură terenul în suprafață de

190 mp. situat în București, sector 1, iar pentru cota de ½ din

construcția demolată în suprafață de 165,33 mp să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv; în subsidiar, au

solicitat obligarea pârâtului să emită o dispoziție motivată prin care să le

acorde în compensare un alt teren pe raza Municipiului București, de aceeași

valoare cu terenul menționat anterior, iar pentru cota de ½ din

construcția demolată în suprafață 165,33 mp să propună acordarea de despăgubiri

în condițiile legii speciale.

Prin sentința civilă nr. 298 din 3

martie 2009 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în partea

acțiunea, a anulat în parte dispoziția și a obligat pârâtul să emită dispoziție

de restituire în natură a suprafeței de teren de 190 mp, situată în București, sector

1, (identificată conform raportului de expertiză); a fost respinsă în rest

acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

constatat că, potrivit dispoziției atacate au fost propuse măsuri reparatorii

prin echivalent pentru terenul de 190 mp și cota de ½ din construcția

demolată (în suprafață de 165,33 mp), iar ceea ce face obiectul contestației

este modalitatea de restituire în privința terenului.

Sub acest aspect a fost analizată

incidența dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, constatându-se,

potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, că terenul ce a aparținut

autorului reclamantelor a fost identificat și că nu este afectat de alei

carosabile betonate sau pietonale, nefiind edificate pe acesta elemente de

sistematizare sau rețele edilitare subterane.

S-a reținut că nu există impedimente

de restituire în natură în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

astfel încât în temeiul art. 1 și art. 7 din acest act normativ, dându-se

prevalență principiului restituirii în natură, s-a constatat caracterul

întemeiat al contestației.

În consecință, prin admiterea

acțiunii promovate, a fost anulată dispoziția și obligat pârâtul să emită o

nouă dispoziție de restituire în natură a suprafeței de 190 mp teren situat în sector

1.

Împotriva sentinței a declarat apel

Municipiul București prin Primarul General, care a susținut greșita obligare a

acestuia la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură a terenului,

față de împrejurarea că acesta se află afectat în întregime de elemente de

sistematizare (alei pietonale, carosabil, spațiu verde).

Apelul a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 623/A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În considerentele deciziei s-a

reținut caracterul nefondat al criticilor formulate, în condițiile în care,

potrivit raportului de expertiză și a dispozițiilor legale incidente, a

rezultat posibilitatea restituirii în natură.

Față de situația de fapt relevată de

probele administrate, îndeosebi conținutul raportului de expertiză, s-a

constatat că este lămurită problema restituirii în natură, hotărârea de primă

instanță având caracter legal.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către apelantul-pârât, care a invocat dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând următoarele aspecte:

- Hotărârea este nelegală întrucât

la dosar nu se regăsește o situație juridică clară a terenului identificat

potrivit raportului de expertiză, care să stabilească apartenența acestuia la

domeniul public sau privat.

- De asemenea, potrivit art. 10.3

din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, entitatea

învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice

măsură, de a identifica terenul cu exactitate, pentru a nu fi afectat de

detalii de sistematizare.

În cazul în care sunt identificate

astfel de situații, restituirea în natură se limitează la acele suprafețe de

teren libere. Individualizarea suprafețelor de teren libere în cadrul

procedurilor administrative de soluționare a notificărilor este atributul

entității învestite cu respectiva notificare.

- Deși este înțeleasă necesitatea

reparării măsurilor abuzive dispuse în perioada comunistă, nu se poate profita

de dispoziții legale pentru a se obține satisfacerea unor pretenții exagerate

ale părților.

Intimata P.E. (moștenitoare și a celeilalte

intimate, al cărei deces a intervenit în faza recursului) a depus întâmpinare

prin care a susținut pe de o parte, că unele dintre critici sunt lipsite de

obiect (vizând o soluție de admitere a apelului, deși acesta a fost respins) și

pe de altă parte, că în speță s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale incidente, raportate la situația de fapt rezultată îndeosebi din

raportul de expertiză întocmit.

Examinând criticile formulate,

Înalta Curte urmează să constate imposibilitatea încadrării acestora în

aspectele de nelegalitate reglementate prin dispoz. art. 304 C. proc. civ.

- Astfel, susținând că nu ar exista

o situație juridică clară a terenului, recurentul afirmă doar o situație de

fapt contrară celei stabilite de instanțele de fond pe baza probelor

administrate în fazele procesuale anterioare.

Pe de o parte, stabilirea

elementelor de fapt este în căderea instanțelor fondului, iar pe de altă parte,

susținând contrariul celor statuate de acestea, recurentul nu aduce judecății

în recurs elemente noi (înscrisuri susceptibile de administrare în această

etapă procesuală) care să conducă la concluzia unei greșite aplicări a legii

întrucât regimul juridic al imobilului ar fi impus o altă dezlegare

jurisdicțională a pricinii.

- Deși invocă drept temei juridic al

recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul nu dezvoltă

aspecte de nelegalitate care să poată fi încadrate în acest motiv de recurs.

Sub aspectul menționat, recurentul

nu face decât să reia conținutul art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, arătând că

entitatea deținătoare are obligația să facă verificări înainte de a dispune

orice măsuri reparatorii.

Or, criticile de nelegalitate

susceptibile de cenzură și control în faza recursului trebuie să arate punctual

în ce constă lipsa de temei legal a hotărârii, încălcarea sau aplicarea greșită

a legii de către instanța a cărei hotărâre se atacă.

Fără să se conformeze exigențelor

procedurale specifice exercitării unei căi extraordinare de atac, recurentul se

limitează la a indica un text din Normele metodologice de punere în aplicare a

Legii nr. 10/2001 și la a face evaluări și aprecieri în legătură cu necesitatea

reparării prejudiciilor cauzate prin măsurile abuzive din perioada comunistă

dar „fără a se profita de dispozițiile legale”.

În consecință, se va constata că

aspectele deduse judecății pe calea recursului nu pot fi încadrate în dispoz.

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De asemenea, dezvoltarea motivelor nu face

posibilă încadrarea acestora în celelalte cazuri de modificare sau casare prev.

de art. 304 C. proc. civ., pentru ca instanța să poată proceda, în condițiile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ. la examinarea acestora.

Pentru toate aceste considerente,

reținându-se neîndeplinirea cerințelor de ordin formal în legătură cu

prezentarea motivelor de recurs [prevăzute de art. 302

1

alin. (1)

lit. c), C. proc. civ., sub sancțiunea nulității], se va constata nul recursul

exercitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul

București, prin primar general, împotriva deciziei nr. 623/A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15

septembrie 2010.