ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3446/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația din data de 14 martie 2008, înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. 10745/3/2008 și precizată la data de 14 aprilie 2008, contestatorii D.C., D.I., N.R., au solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul Municipiul București prin Primarul General anularea parțială a Dispoziției nr. 9511 din 08 februarie 2008 emisă de intimat și restituirea în natură a suprafeței de aproximativ 308 mp liber de construcții, situat în București, sectorul 3, cu păstrarea celorlalte dispoziții.

În motivarea contestației s-a arătat că titularii cererii sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură și/sau măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 4.978,05 mp, făcând parte din lotul în suprafață totală de 7536 mp care a aparținut autorului lor, Z.T.D., iar acesta a dobândit terenul prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 490/1948 și prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 2951 din 3 iunie 1949 la același tribunal. Intimatul nu a formulat întâmpinare, prezentându-se în fața tribunalului prin reprezentant convențional și solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestației. Prin sentința civilă nr. 297 din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorii D.C., D.I., N.R.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 8 februarie 2008 a fost emisă Dispoziția nr. 9511 de către Primarul General al Municipiului București prin care au fost soluționate notificările nr. 2109/2001 formulate de contestatorii D.C., D.I., N.R., în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 4978,5 mp, sectorul 3 afectat de elemente de sistematizare și propunerii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul amintit. Tribunalul a constatat că intimata a realizat o corectă aplicare a prevederilor art. 10 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, constatând că existența elementelor de sistematizare pe terenul a cărui restituire se solicită împiedică reparația în natură.

Din expertiza tehnică topografică efectuată tribunalul a reținut că pe suprafața de teren de 308,32 mp a cărei restituire se solicită nu există o construcție supraterană, în partea de nord a terenului există o alee pietonală, fiind vizibile un cămin de vizitare, o răsuflătoare de gaze și un stâlp mic pentru iluminat. Tribunalul a constatat că în prezent terenul S 3 în suprafață de 308,32 mp este afectat de rețele edilitare subterane pentru alimentarea cu gaze și cu apă, rețele ce deservesc nevoile comunității și astfel sunt calificate de lege ca amenajări de utilitate publică a localității urbane, deci terenul este exclus de la restituirea în natură. Tribunalul a înlăturat apărarea contestatorilor în sensul că sunt dispuși a muta rețelele edilitare pe cheltuiala lor, o asemenea posibilitate nefiind permisă de lege, iar în cazul în care legiuitorul ar fi intenționat a deschide calea restituirii în natură în această modalitate, ar fi prevăzut-o expres.

Tribunalul a reținut că în mod corect intimatul a propus acordarea de despăgubiri ca măsură reparatorie în echivalent pentru bunurile ce fac obiectul notificării, întrucât nu era posibilă restituirea în natură și a respins ca neîntemeiată contestația formulată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii D.C., D.I., N.R. În motivele de apel contestatorii au solicitat admiterea acestora, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Contestatorii au arătat că au solicitat instanței anularea Deciziei Primăriei Municipiului București nr. 9511/2008 prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 308 mp, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Prin contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, contestatorii au solicitat instanței anularea deciziei Primăriei Municipiului București nr. 9511/2008 prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 308 mp astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit în faza procedurii administrative. Apelanții susțin că, potrivit raportului de expertiză înregistrat la Biroul Local de Expertize Judiciare terenul a cărui restituire o solicită contestatorii are o suprafață de 286,94 mp, și nu este afectat de construcții de suprafață sau de lucrări de sistematizare în raport de art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001. Instanța a considerat însă că restituirea în natură a terenului solicitat ar încălca dispozițiile art. 10.3.

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. În opinia apelanților, restituirea în natură a terenului de 286,94 mp nu este de natură a afecta amenajările de utilitate publică sau servituțile legale, astfel cum sunt definite de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Apelanții arată că textul normelor metodologice reținut de către instanță prevede că în situația în care terenul este afectat parțial de căi de acces și rețele subterane, terenul neafectat (liber) se restituie în natură, hotărârea instanței fiind nelegală și din acest punct de vedere. Apelul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxei de timbru. În susținerea apelului au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C. proc.

civ. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, Curtea a constatat că obiectul de analiză în cadrul acestei căi de atac ține de posibilitatea sau imposibilitatea restituirii în natură a suprafeței de 286,94 mp care face parte din suprafața de 300 mp în legătură cu care intimatul a dispus că se vor acorda despăgubiri prin echivalent. Sub acest aspect, Curtea a constatat că prin dispoziția nr. 9511 din 8 februarie 2008, s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 4978,05 mp pe motiv că acesta este afectat de elemente de sistematizare. Prin aceeași dispoziție s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul menționat.

La emiterea dispoziției contestate s-a avut în vedere raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul O.G. Apelanții-contestatori au susținut în fața primei instanțe că din întregul teren în suprafață de 4978,05 mp, suprafața de 308 mp este liberă de construcții și poate fi restituită în natură. În apel contestatorii susțin că suprafața de 286,94 mp nu este afectată de construcții de suprafață sau de lucrări de sistematizare, astfel că poate fi restituită în natură. Curtea constată că prima instanță și-a motivat soluția de respingere a contestației prin raportare la concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit de expertul I.I.D., în care se arată că terenul de 308,32 mp prezintă două rețele subterane (apă și gaze) ce afectează parțial sau tangențial terenul.

În drept, prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 „în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.

În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma „amenajări de utilitate publică„ ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servitutile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Față de dispozițiile legale menționate și față de schițele anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul D.I.I., Curtea reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică. În cauză este fără relevanță faptul că „partea reclamantă" și-a manifestat disponibilitatea mutării pe cheltuială proprie a eventualelor rețele subterane și alei pietonale. Aplicând dispozițiile art. 10 pct. 3 situației de fapt a terenului de 308,32 mp, Curtea constată că acesta din urmă se încadrează în excepțiile de la principiul restituirii în natură a terenurilor.

În plus, față de cele reținute de tribunal (terenul în discuție constituie spațiu verde aferent blocul G7, este afectat de o alee pietonală și parțial de rețele subterane de utilități), Curtea constată că un alt argument care împiedică restituirea în natură a terenului menționat (fie că este vorba de 308,32 mp, fie că este vorba de 286,94 mp) rezultă din necesitatea respectării planului urbanistic general la întocmirea și realizarea căruia s-au avut în vedere inclusiv aspecte cum ar fi distanța minimă necesar a fi păstrată între clădirile cu mai multe etaje, spațiul aferent minim necesar pentru exploatarea utilă și eficientă a clădirilor de locuit cu mai multe etaje, necesitatea asigurării unui minim de spațiu verde pe cap de locuitor.

Nu în ultimul rând trebuie observat că la alcătuirea și realizarea planului urbanistic general autoritățile competente au avut în vedere și estetica ansamblurilor de clădiri cu mai multe locuințe. Fărâmițarea spațiilor dintre blocuri și eventuala ridicare a unor construcții ori simpla îngrădire a unor părți din spațiile respective, sunt aspecte care afectează negativ inclusiv drepturile locatarilor blocurilor din preajma acestora. Pentru motivele arătate, Curtea a respins ca nefondat apelul prin decizia civilă nr. 571 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Împotriva deciziei au declarat recurs contestatorii care au susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate: Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii și este lipsită de temei legal, fiind încălcate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece ei nu au înțeles să conteste decizia de stabilire a măsurilor respective în echivalent doar în ce privește suprafața de 4978,5 ci numai pentru suprafața de 308 mp liberă de construcții, situată între un atelier mecanic și altele din jurul blocului C 17. Se consideră că se încalcă art. 10 din Legea nr. 10/2001 și art. 10 din Normele Metodologice de aplicare a Legii, fiind incidente art. 1, art. 7, art. 9 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, deoarece instanța nu putea să refuze restituirea părții de teren liberă de detalii de sistematizare și nu putea refuza restituirea terenului afectat de date de sistematizare, decât în măsura în care se dovedea că restituirea afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Se conchide astfel că terenul este liber, cu ieșire la drumul public, nefiind aferent vreunui bloc hotărârea instanței încălcând și normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 ce stabilesc regula restituirii terenurilor preluate abuziv libere de orice sarcini. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. În mod corect Curtea de Apel București a respins apelul declarat de apelanții reclamanți împotriva sentinței civile nr. 297/1989 prin care s-a respins contestația reclamantei și s-a menținut dispoziția nr. 9511/2008 emisă de Primăria Municipiului București, dispoziție prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul solicitat.

Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 prevăd că în situația imobilelor preluate abuziv și ale căror construcții edificate pe aceasta au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Instanțele de judecată au procedat la o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 10 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, precum și a art. 10 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susținerile recurenților privind posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 308 mp nu pot fi primite, atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut în mod just că terenul respectiv, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, este un spațiu verde aferent blocului G 7 este afectat de o alee pietonală și parțial de rețele subterane de utilități.

Criticile acelorași recurenți-reclamanți privind posibilitatea restituirii în natură a terenului, chiar afectat de detalii de sistematizare sunt lipsite de relevanță, deoarece la stabilirea categoriei de teren „liber” sau „ocupat” și drept urmare, de teren restituit în natură s-a avut în vedere, pe lângă caracterul de amenajări de utilitate publică al rețelelor subterane de utilități ce împiedică restituirea în natură a terenului respectiv și necesitatea respectării planului urbanistic, general la întocmirea și realizarea căreia s-au avut în vedere aspecte cum ar fi distanța minimă necesară a fi păstrată între clădirile cu mai multe etaje, necesitatea asigurării unui minim de spațiu verde pe cap de locuitor, evitarea fărâmițării spațiului dintre blocuri ori a îngrădirii unor părți din spațiul respectiv.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., se va menține decizia ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții D.I. și N.R. împotriva deciziei civile nr. 571 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.