ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3446/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3446/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația din data de 14

martie 2008, înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

sub nr. 10745/3/2008 și precizată la data de 14 aprilie 2008, contestatorii D.C.,

D.I., N.R., au solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul Municipiul

București prin Primarul General anularea parțială a Dispoziției nr. 9511 din 08

februarie 2008 emisă de intimat și restituirea în natură a suprafeței de

aproximativ 308 mp liber de construcții, situat în București, sectorul 3, cu

păstrarea celorlalte dispoziții.

În motivarea contestației s-a arătat

că titularii cererii sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură și/sau

măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 4.978,05 mp,

făcând parte din lotul în suprafață totală de 7536 mp care a aparținut autorului

lor, Z.T.D., iar acesta a dobândit terenul prin actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 490/1948 și prin actul de partaj voluntar autentificat sub

nr. 2951 din 3 iunie 1949 la același tribunal.

Intimatul nu a formulat întâmpinare,

prezentându-se în fața tribunalului prin reprezentant convențional și

solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestației.

Prin sentința civilă nr. 297 din 2

martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a

respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorii D.C., D.I., N.R.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că la data de 8 februarie 2008 a fost emisă Dispoziția nr. 9511 de către Primarul General al Municipiului București prin care au fost soluționate

notificările nr. 2109/2001 formulate de contestatorii D.C., D.I., N.R., în

temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în

natură a terenului în suprafață de 4978,5 mp, sectorul 3 afectat de elemente de

sistematizare și propunerii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent

pentru terenul amintit.

Tribunalul a constatat că intimata a

realizat o corectă aplicare a prevederilor art. 10 și art. 26 din Legea nr.

10/2001 republicată, constatând că existența elementelor de sistematizare pe terenul

a cărui restituire se solicită împiedică reparația în natură.

Din expertiza tehnică topografică

efectuată tribunalul a reținut că pe suprafața de teren de 308,32 mp a cărei

restituire se solicită nu există o construcție supraterană, în partea de nord a

terenului există o alee pietonală, fiind vizibile un cămin de vizitare, o

răsuflătoare de gaze și un stâlp mic pentru iluminat.

Tribunalul a constatat că în prezent

terenul S 3 în suprafață de 308,32 mp este afectat de rețele edilitare

subterane pentru alimentarea cu gaze și cu apă, rețele ce deservesc nevoile

comunității și astfel sunt calificate de lege ca amenajări de utilitate publică

a localității urbane, deci terenul este exclus de la restituirea în natură.

Tribunalul a înlăturat apărarea

contestatorilor în sensul că sunt dispuși a muta rețelele edilitare pe

cheltuiala lor, o asemenea posibilitate nefiind permisă de lege, iar în cazul

în care legiuitorul ar fi intenționat a deschide calea restituirii în natură în

această modalitate, ar fi prevăzut-o expres.

Tribunalul a reținut că în mod

corect intimatul a propus acordarea de despăgubiri ca măsură reparatorie în

echivalent pentru bunurile ce fac obiectul notificării, întrucât nu era

posibilă restituirea în natură și a respins ca neîntemeiată contestația

formulată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel contestatorii D.C., D.I., N.R.

În motivele de apel contestatorii au

solicitat admiterea acestora, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond

admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Contestatorii

au arătat că au solicitat instanței anularea Deciziei Primăriei Municipiului București

nr. 9511/2008 prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru suprafața de 308 mp, astfel cum a fost identificată prin

raportul de expertiză întocmit în cauză.

Prin

contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, contestatorii au solicitat

instanței anularea deciziei Primăriei Municipiului București nr. 9511/2008 prin

care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de

308 mp astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză extrajudiciară

întocmit în faza procedurii administrative.

Apelanții

susțin că, potrivit raportului de expertiză înregistrat la Biroul Local de Expertize Judiciare terenul a cărui restituire o solicită contestatorii are o

suprafață de 286,94 mp, și nu este afectat de construcții de suprafață sau de

lucrări de sistematizare în raport de art. 10 și art. 11 din

Legea nr. 10/2001.

Instanța

a considerat însă că restituirea în natură a terenului solicitat ar încălca

dispozițiile art. 10.3. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În

opinia apelanților, restituirea în natură a terenului de 286,94 mp nu este de

natură a afecta amenajările de utilitate publică sau servituțile legale, astfel

cum sunt definite de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Apelanții

arată că textul normelor metodologice reținut de către instanță prevede că în

situația în care terenul este afectat parțial de căi de acces și rețele subterane,

terenul neafectat (liber) se restituie în natură, hotărârea instanței fiind

nelegală și din acest punct de vedere.

Apelul a

fost declarat în termen și este scutit de la plata taxei de timbru.

În

susținerea apelului au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C. proc.

civ.

Analizând

actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, Curtea a constatat

că obiectul de analiză în cadrul acestei căi de atac ține de posibilitatea sau

imposibilitatea restituirii în natură a suprafeței de 286,94 mp care face parte

din suprafața de 300 mp în legătură cu care intimatul a dispus că se vor acorda

despăgubiri prin echivalent.

Sub

acest aspect, Curtea a constatat că prin dispoziția nr. 9511 din 8 februarie 2008,

s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 4978,05

mp pe motiv că acesta este afectat de elemente de sistematizare. Prin aceeași

dispoziție s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

terenul menționat.

La

emiterea dispoziției contestate s-a avut în vedere raportul de expertiză

extrajudiciară întocmit de expertul O.G.

Apelanții-contestatori

au susținut în fața primei instanțe că din întregul teren în suprafață de

4978,05 mp, suprafața de 308 mp este liberă de construcții și poate fi

restituită în natură.

În

apel contestatorii susțin că suprafața de 286,94 mp nu este afectată de

construcții de suprafață sau de lucrări de sistematizare, astfel că poate fi

restituită în natură.

Curtea

constată că prima instanță și-a motivat soluția de respingere a contestației

prin raportare la concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit de

expertul I.I.D., în care se arată că terenul de 308,32 mp prezintă două rețele

subterane (apă și gaze) ce afectează parțial sau tangențial terenul.

În drept,

prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 10

pct. 3 din Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 10 pct.

3 din H.G. nr. 250/2007 „în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea

notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica

cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația

actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile

de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări

amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări

subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare

calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată

astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe

de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu

afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Sintagma „amenajări

de utilitate publică„ ale localităților urbane și rurale are în vedere acele

suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de

teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume

căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico-edilitare

subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și

grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe,

în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este

atributul

entității învestite cu

soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la

caz la

caz, atât servitutile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului

și de urbanism.

Față de dispozițiile

legale menționate și față de schițele anexă la

raportul de expertiză întocmit de expertul D.I.I., Curtea reține că

soluția

primei instanțe este legală și temeinică.

În cauză

este fără relevanță faptul că „partea reclamantă" și-a manifestat

disponibilitatea mutării pe cheltuială proprie a eventualelor rețele subterane

și alei pietonale.

Aplicând

dispozițiile art. 10 pct. 3 situației de fapt a terenului de 308,32 mp, Curtea

constată că acesta din urmă se încadrează în excepțiile de la principiul

restituirii în natură a terenurilor.

În plus,

față de cele reținute de tribunal (terenul în discuție constituie spațiu verde

aferent blocul G7, este afectat de o alee pietonală și parțial de rețele

subterane de utilități), Curtea constată că un alt argument care împiedică

restituirea în natură a terenului menționat (fie că este vorba de

308,32 mp, fie că este vorba de 286,94 mp)

rezultă din necesitatea respectării planului

urbanistic general la

întocmirea și realizarea căruia s-au avut în vedere inclusiv aspecte cum ar fi

distanța minimă necesar a fi păstrată între clădirile cu mai multe etaje,

spațiul aferent minim necesar pentru exploatarea utilă și eficientă a

clădirilor de locuit cu mai multe etaje, necesitatea asigurării unui minim de

spațiu verde pe cap de locuitor. Nu în ultimul rând trebuie observat că la

alcătuirea și realizarea planului urbanistic general autoritățile competente au

avut în vedere și estetica ansamblurilor de clădiri cu mai multe locuințe.

Fărâmițarea spațiilor dintre blocuri și eventuala ridicare a unor construcții

ori simpla îngrădire a unor părți din spațiile respective, sunt aspecte care

afectează negativ inclusiv drepturile locatarilor blocurilor din preajma

acestora.

Pentru

motivele arătate, Curtea a respins ca nefondat apelul prin decizia civilă nr.

571 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva

deciziei au declarat recurs contestatorii care au susținut următoarele motive

de nelegalitate a deciziei recurate:

Hotărârea

este dată cu aplicarea greșită a legii și este lipsită de temei legal, fiind

încălcate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece ei nu au înțeles

să conteste decizia de stabilire a măsurilor respective în echivalent doar în

ce privește suprafața de 4978,5 ci numai pentru suprafața de 308 mp liberă de

construcții, situată între un atelier mecanic și altele din jurul blocului C

17.

Se consideră

că se încalcă art. 10 din Legea nr. 10/2001 și art. 10 din Normele Metodologice

de aplicare a Legii, fiind incidente art. 1, art. 7, art. 9 și art. 21 din

Legea nr. 10/2001, deoarece instanța nu putea să refuze restituirea părții de

teren liberă de detalii de sistematizare și nu putea refuza restituirea

terenului afectat de date de sistematizare, decât în măsura în care se dovedea

că restituirea afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor

subterane.

Se conchide

astfel că terenul este liber, cu ieșire la drumul public, nefiind aferent

vreunui bloc hotărârea instanței încălcând și normele de aplicare a Legii nr.

10/2001 ce stabilesc regula restituirii terenurilor preluate abuziv libere de

orice sarcini.

Analizând

recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale

incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce succed.

În mod corect

Curtea de Apel București a respins apelul declarat de apelanții reclamanți

împotriva sentinței civile nr. 297/1989 prin care s-a respins contestația

reclamantei și s-a menținut dispoziția nr. 9511/2008 emisă de Primăria

Municipiului București, dispoziție prin care s-a propus acordarea de

despăgubiri pentru imobilul solicitat.

Dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 10/2001 prevăd că în situația imobilelor preluate abuziv

și ale căror construcții edificate pe aceasta au fost demolate total sau

parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru

construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și

terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Instanțele

de judecată au procedat la o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 10 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, precum și a art. 10 din Normele

Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, nefiind incident motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susținerile

recurenților privind posibilitatea restituirii în natură a terenului în

suprafață de 308 mp nu pot fi primite, atât prima instanță, cât și instanța de

apel au reținut în mod just că terenul respectiv, identificat prin raportul de

expertiză efectuat în cauză, este un spațiu verde aferent blocului G 7 este

afectat de o alee pietonală și parțial de rețele subterane de utilități.

Criticile

acelorași recurenți-reclamanți privind posibilitatea restituirii în natură a

terenului, chiar afectat de detalii de sistematizare sunt lipsite de relevanță,

deoarece la stabilirea categoriei de teren „liber” sau „ocupat” și drept urmare,

de teren restituit în natură s-a avut în vedere, pe lângă caracterul de

amenajări de utilitate publică al rețelelor subterane de utilități ce împiedică

restituirea în natură a terenului respectiv și necesitatea respectării planului

urbanistic, general la întocmirea și realizarea căreia s-au avut în vedere

aspecte cum ar fi distanța minimă necesară a fi păstrată între clădirile cu mai

multe etaje, necesitatea asigurării unui minim de spațiu verde pe cap de

locuitor, evitarea fărâmițării spațiului dintre blocuri ori a îngrădirii unor

părți din spațiul respectiv.

Pentru

aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C.

proc. civ., se va menține decizia ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții D.I. și N.R. împotriva deciziei civile nr. 571 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie

2010.