ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 231/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 13/ FC din 13 februarie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.I. în contradictoriu cu C.E.M.P.H.A., a dispus anularea Deciziei nr. 5097 din 10 noiembrie 2004 și a certificatului de încadrare în grad de handicap din 19 august 2007 și a dispus obligarea pârâtei să emită o nouă decizie care să recunoască reclamantului drepturile ce derivă din calitatea de persoană handicapată. În motivarea sentinței se reține că prin cele două acte supuse anulării reclamantului i-a fost respinsă cererea privitoare la încadrarea sa în categoria persoanelor cu handicap.

Instanța de fond a stabilit, pe baza actelor depuse la dosar și a raportului de expertiză medico - legală efectuat de S.M.L.A., că reclamantul se încadrează în criteriile impuse prin Ordinul M.S. nr. 726/1992 pct. 3 pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți, în sensul că acesta are un handicap auditiv, respectiv o hipoacuzie dobândită în adolescență, cu tulburări grave de comunicare și tulburări de auz bilaterale, cu pierderea peste 70 db calculată pe audiogramă, ce se protejează greu, asociată cu tulburări psihice și de limbaj. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C.E.M.P.H.A.

din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității și Familiei – A.N.P.H., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Potrivit documentației existente la dosarul cauzei prima atestare a afecțiunii auditive a reclamantului – intimat datează din anul 1963, respectiv de la vârsta de 29 ani, în cadrul unei fișe de consultație, fiind menționat diagnosticul: otalgie stângă, hipoacuzie. Ulterior, reclamantul – intimat este înregistrat la 9 februarie 1981 cu diagnosticul „hipoacuzie de percepție bilaterală”, iar pentru afecțiunea psihică primele documente au ca dată anul 1993, când a avut loc internarea într-o secție de psihiatrie, stabilindu-se diagnosticul „sindrom psiho – organic cronic deteriorativ fond involutiv și defect senzorial”.

Recurenta susține astfel că afecțiunea nu este contractată precoce (copilărie – adolescență), ci ulterior, aceasta constituindu-se după o afecțiune de otită acută, care s-a agravat pe parcurs, în consecință, nu sunt întrunite condițiile cap. I pct. 3 din Ordinul M.S.F. nr. 726/2002 pentru încadrarea în grad de handicap a intimatului – reclamant, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea greșită a legii. În drept recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește încadrarea motivelor de recurs. Analizând actele și lucrările dosarului de fond Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În mod greșit recurenta susține că handicapul auditiv al intimatului – reclamant a intervenit abia la vârsta de 29 de ani, respectiv în anul 1963, la dosar existând adeverința eliberată de G.H.R.G.R.B.

la data de 22 octombrie 1955, atestând că acesta a fost inapt pentru satisfacerea stagiului militar datorită diagnosticului de hipoacuzie, situație existentă la vârsta de 21 de ani. Astfel, în mod corect, pe baza prezumției simple, necontrazisă de vreo altă probă din dosar, instanța de fond a stabilit că numai în cazul unui debut al bolii (otită) în adolescență, reclamantul putea deveni inapt pentru satisfacerea stagiului militar la vârsta de 21 de ani. Reclamantul a indicat ca debut al bolii anul 1946, când a fost internat la Spitalul din comuna Izvoarele și tratat superficial de o infecție otită ce s-a agravat în timp, dar această situație de fapt nu a putut fi probată în mod direct, datorită distrugerii înscrisurilor de la acea dată.

În contextul tuturor probelor administrate în cauză prima instanță a stabilit în mod corect că reclamantul se încadrează în prevederile cap. I pct. 3 din Ordinul M.S. nr. 726/2002, valorificând inclusiv concluziile raportului de expertiză medico - legală efectuat de S.M.L.A., care stabilește că „handicapul senzorial (auditiv) a fost determinat la debut de o boală (otită), ulterior agravarea acestuia fiind cauzată de involuție”. Pentru considerentele menționate, în baza art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.S.E.P.H.A. prin A.N.P.H., împotriva sentinței civile nr. 13/ FC din 13 februarie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2007.