ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1925/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 18 august 2005, reclamanta D.C. a solicitat anularea deciziei nr. 144 din 13

ianuarie 2005 emisă de pârâta C.S.E.M.P.H. și obligarea pârâtei să emită o nouă

decizie de încadrare a sa în categoria persoanelor cu handicap.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că afecțiunile care i-au fost diagnosticate corespund

criteriilor medicale pentru încadrarea în categoria persoanelor cu handicap,

dar pârâta a refuzat să-i elibereze decizie în acest sens, vătămând dreptul său

recunoscut de lege.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată

prin sentința civilă nr. 2656 din 31 octombrie 2006, cu motivarea că decizia

contestată a fost legal emisă, în condițiile în care reclamanta nu prezintă

afecțiuni handicapante potrivit Ordinului M.S.F. nr. 726/2002 privind

criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și se

aplică măsurile de protecție specială a acestora.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurenta a arătat că

analizele efectuate dovedesc încadrarea sa în gradul II de handicap, deoarece

suferă de boala Parkinson, dar instanța de fond a soluționat cauza, fără a mai

acorda un termen pentru depunerea rezultatului expertizei medicale.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Instanța de fond a analizat

toate documentele depuse la dosar și în raport de criteriile mediale aprobate

prin Ordinul M.S.F. nr. 726/2002 a menținut corect decizia nr. 144 in 13 ianuarie 2005 emisă de intimata-pârâtă, constatând că nici una din afecțiunile

recurentei-reclamante nu reprezintă afecțiuni handicapante, în sensul prevăzut

de O.U.G. nr. 102/1999, aprobată prin Legea nr. 519/2002.

În recurs, nu au fost depuse

înscrisuri noi pentru dovedirea susținerilor recurentei că analizele efectuate

ulterior au confirmat existența unor afecțiuni handicapante.

Actele medicale depuse la

dosarul cauzei corespund documentației analizate la emiterea deciziei

contestate, astfel încât nu se poate reține o altă situație de fapt decât cea

avută în vedere de intimata-pârâtă.

Recurenta a susținut

neîntemeiat că instanța de fond a soluționat cauza anterior efectuării

expertizei medicale. Această probă a fost încuviințată, dar recurenta nu s-a

prezentat în vederea examinării medicale, așa după cum rezultă din adresele

întocmite la 8 iunie 2006 și la 5 octombrie 2006. În consecință, instanța de

fond a exercitat rol activ pentru a fi administrată și această probă și nu se

impune rejudecarea cauzei.

Față de considerentele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate,

Înalta Curte de Casație și Justiție Curte va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.C. împotriva sentinței civile nr. 2656 din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2007.