ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 271/2008

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 30/87/2007, reclamanta A.E. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.E.P.H.P.A. a Județul Teleorman și C.S.E.P.H.A.,

anularea certificatului din 29 septembrie 2006 de încadrare în grad de handicap

și a Deciziei nr. 7263 din 21 noiembrie 2006 de încadrare în grad de handicap

și obligarea acestora la eliberarea unui certificat prin care să constate că

reclamanta se încadrează în grad de handicap. Ulterior, reclamanta și-a întregit

acțiunea solicitând obligarea pârâtelor la plata indemnizației prevăzute de art.

19 lit. b) din O.U.G. nr. 102/1999 începând cu luna octombrie 2006 și până la

data eliberării certificatului de încadrare într-un grad handicap, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii formulate, reclamanta a arătat că suferă de diabet

zaharat din anul 2001, aflându-se în evidenta I.D.N.B.M.P.D.N.P. București.

A

mai arătat că urmare a prezentării la C.S.E.P.H.A. a Județului Teleorman, prin

certificatul din 29 septembrie 2006 i-a fost respinsă cererea de încadrare în

grad de handicap, iar contestația formulată împotriva acestuia i-a fost

respinsă de către C.S.E.P.H.A. București.

Prin

sentința civilă nr. 181 din 13 februarie 2007, Tribunalul Teleorman a admis

excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a, la data de 09 martie 2007 sub nr. 30/87/2007.

Prin sentința civilă nr. 915 din 28 martie 2007 Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamanta A.E., ca neîntemeiată.

Pentru

a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că potrivit Ordinului M.S.F. nr. 726/2002

privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru

adulți se aplică măsuri de protecție specială, cap. 2 pct. 2 (persoane cu

afecțiuni handicapante indiferent de vârstă, de statut și de data dobândirii

handicapului), se prevede acces și pentru persoanele cu boli de nutriție,

respectiv diabet zaharat, boală de care suferă și reclamanta, însă numai în

cazul în care boala este însoțită și de complicații secundare de intensitate

accentuată și gravă.

A

reținut Instanța de Fond că se prevede acces la asimilarea în gradul II pentru

persoanele cu: a) micro sau macro angiopatii însoțite e deficiențe accentuate

sau grave; b)retinopatie neproliferativă cu afectarea zonei maculare și

proliferativă cu microhemoragii, cu vederea după corecție de 1/12 - 1/25 sau

strâmtoarea de câmp vizual cu peste 20 - 40 de grade; c) nefropatie diabetică

cu albuminurie peste 300 mg/ 24 ore și fenomene de insuficientă renală cronică

în stadiul de retenție azotată fixă; d) neuropatie diabetică - polineuropatie

periferică senzitivo - motorie cu amiotrofii importante la gambe și coapse, e)

arteriopatie obliterantă cu amputații.

A mai constatat Instanța de Fond că reclamanta, astfel cum rezultă din

actele medicale suferă de diabet zaharat tip II, complicat cu polineuropatie

senzitivă periferică, ceea ce determină o deficiență medie, din examenul

oftalmologie rezultând că aceasta nu prezintă o retinopatie iar examenul

neurologic a reținut că aceasta nu prezintă amiotrofii la gambe și coapse.

A concluzionat Instanța de Fond că diagnosticul stabilit reclamantei nu

prezintă complicații secundare de intensitate medie și gravă, astfel încât nu

există posibilitatea încadrării acesteia în grad de handicap, nefiind

îndeplinite criteriile prevăzute de Ordinul nr. 726/2002.

Împotriva sentinței civile nr. 915 din 28 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a formulat

recurs în termen legal reclamanta A.E., prin care s-a solicitat admiterea căii

de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la Instanța de Fond.

A învederat reclamanta, prin motivele de recurs, că hotărârea recurată

este nelegală și netemeinică, întrucât deși în cursul judecății la prima Instanță

s-au invocat unele aspecte de nelegalitate a actelor administrative atacate,

constând în împrejurarea că certificatul eliberat de comisia de evaluare

Teleorman este emis de o comisie care nu a respectat componența prevăzută de art.

3 din Ordinul S.S.H. nr. 90/2002 și că decizia dată de C.S. a fost dată contrar

prevederilor art. 11 din Ordinul nr. 90/2002 într-o altă componență decât cea

legală, Instanța de Fond nu a examinat aceste motive ale acțiunii.

De

asemenea, a precizat recurenta că prima Instanță nu a luat în considerare

nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (5) din Ordinul nr. 90/2002, în sensul

că reclamanta nu a fost convocată la C.S. pentru examinare și că nu s-a făcut

comunicarea întâmpinărilor depuse de pârâți, potrivit dispozițiilor art. 115 - 116 C. proc. civ., încălcându-se dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și principiul

contradictorialității procesului civil.

A

mai susținut reclamanta că deși la primul termen de judecată a depus acte medicale

din care rezulta că același institut la care recurenta se află în evidență i-a

recomandat să se prezinte din nou la comisia de evaluare, având picior

diabetic, i-a recomandat tratament și control periodic, Instanța de judecată la

același termen din 28 martie 2007 a soluționat pricina, fără a solicita

punctele de vedere ale pârâților, fără a pune în discuția părților aceste

documente, fără a solicita opiniile altor specialiști sau a dispune eventual o

expertiză medicală.

În

concluzie, s-a arătat de către recurentă că judecătorul fondului nu a avut un

rol activ, nu a analizat actele medicale din dosar, nu a respectat principiul

contradictorialității procesului civil și a încălcat dreptul la apărare al

reclamantei.

Recurenta

A.E. a invocat, în recurs, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, excepția de nelegalitate a prevederilor Ordinului

M.S.F. nr. 726 din 01 octombrie 2002, referitor la rubrica „Precizări" pct.

10 unde se menționează că „ încadrarea în grad de handicap se va face până la

împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de Legea nr. 19/2000".

Excepția

de nelegalitate invocată de recurenta A.E., direct în recurs, urmează a fi

respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007

pentru modificarea și completarea. Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,

poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale din oficiu sau la

cererea părții interesate, legalitatea unui act unilateral cu caracter

individual.

Or, în cauză s-a invocat excepția de nelegalitate a unor dispoziții

dintr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ, iar o asemenea

excepție este inadmisibilă, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare.

Cât

privește recursul formulat de reclamanta A.E., se reține că acesta este fondat,

urmând a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ și a prevederilor art. 312 alin. (1) – (3) și art.

313 C. proc. civ., admiterea acestei căi de atac și casarea sentinței civile nr.

915 din 28 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare

aceleași Instanțe.

Potrivit

prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei

vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar

dacă părțile se împotrivesc.

Pe

de altă parte, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format

convingerea Instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

În

cauză, prin acțiune reclamanta a invocat nelegalitatea actelor administrative

emise de intimate, respectiv a certificatului din 29 septembrie 2006 emis de C.E.P.H.A.

din cadrul C.J.T. și a Deciziei nr. 7263 din 21 noiembrie 2006 emise de C.S.E.P.H.A.

din cadrul A.N.P.H., cu motivarea că nu au fost respectate prevederile art. 3, art.

8 alin. (3) și art. 28 alin. (5) din Regulamentul de organizare și funcționare

a comisiilor de expertiză medicală aprobat prin Ordinul nr. 90/2002 al S.S.P.H.

S-a învederat de către reclamantă, în concret, că deși comisia de

evaluare Teleorman este pentru adulți certificatul este semnat ca membru al

comisiei de către un medic primar pediatru, că motivarea dată de certificatul

comisiei de evaluare Teleorman este sumară și se referă printre altele la

faptul că recurenta este pensionată pentru limită de vârstă și că reclamanta nu

a fost convocată în fața Comisiei superioare de evaluare, iar din decizia emisă

cu prilejul soluționării contestației lipsește semnătura psihologului C.M.

Prima Instanță, prin hotărârea atacată, nu a răspuns acestor motive de

nelegalitate invocate de reclamantă, de ordin formal, ci a stabilit, pe fond,

că diagnosticul reținut de comisiile de evaluare, neprezentând complicații

secundare de intensitate medie și gravă, nu poate fi încadrat în grad de

handicap potrivit criteriilor prevăzute de Ordinul nr. 726/2002 al M.S.F.

Nu

s-a realizat, în aceste condiții, o pronunțare integrală a Instanței asupra

motivelor de fapt și de drept invocate de reclamantă, iar această împrejurare

echivalează cu necercetarea fondului și are drept consecință casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Mai

mult, prima Instanță nu și-a exercitat rolul activ conferit de prevederile art.

129 alin. (5) C. proc. civ. și nu a stăruit pentru a preveni orice greșeală în

cauză, pe baza corectei stabiliri a faptelor și a aplicării corespunzătoare a

normelor de drept, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, în

condițiile în care deși reclamanta a depus la dosarul cauzei mai multe acte

medicale, nu a înțeles să pună în dezbaterea părților necesitatea efectuării

unei expertize de specialitate, care să concluzioneze asupra încadrării

recurentei într-un grad de handicap, și chiar să ordone administrarea acestei

probe împotriva voinței părților.

Efectuarea unei expertize de specialitate, solicitată în recurs de

reclamantă, este necesară, în raport de actele medicale emise pe numele

recurentei în anul 2007 și depuse la dosar, urmând a se stabili, după

examinarea de către Instanța de trimitere a motivelor din acțiune și după

administrarea acestei probe, dacă cererea reclamantei este întemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de

nelegalitate formulată de A.E., în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004,

ca inadmisibilă.

Admite recursul declarat de

A.E., împotriva sentinței civile nr. 915 din 28 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2008.