ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6598/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, reclamanții

G.M.J., G.Ș.I., P.D.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria

municipiului Târgoviște și T.C., anularea parțială a dispoziției nr. 4700 din 5

iulie 2007 în sensul retrocedării în întregime a imobilului situat în

Târgoviște, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

cu plata în rate nr. 12635 din 2 decembrie 2005 și a contractului de

închiriere, încheiate între pârâte, cel din urmă pentru cauză ilicită.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul a aparținut autorului lor, P.I. și,

urmare notificării formulată în luna noiembrie 2001, Primăria municipiului

Târgoviște a dispus restituirea către acesta a imobilului, mai puțin spațiul

comercial de la etaj, ce a fost vândut pârâtei T.C.

În ce privește

contractul de închiriere încheiat de pârâți, se arată că pârâta T.C. nu a

locuit niciodată în imobil, iar contractul a fost încheiat tocmai în vederea

cumpărării acestuia de la primărie, deși imobilul fusese revendicat de ei.

Prin sentința

civilă nr. 607 din 14 aprilie 2008, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a

respins acțiunea.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că susținerea reclamanților conform căreia

sunt îndreptățiți la retrocedarea întregului imobil este contrazisă de

înscrisurile depuse în susținerea notificării, unul dintre acestea fiind

autorizația de construcție emisă în anul 1938, din care rezultă că imobilul a

fost construit fără etaj.

Extinderea

imobilului în sensul adăugării unui etaj s-a făcut de către societatea

petroliferă Muntenia, iar acest corp de clădire a fost vândut pârâtei T.C. în

baza dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, în cauză fiind îndeplinite

cerințele acestui text de lege, întrucât la acea dată imobilul era restituit

autorului reclamanților, mai puțin construcția care a fost adăugată pe

orizontală și verticală, creând corpuri suplimentare de construcție de sine

stătătoare și care nu îi aparținea.

Prin decizia nr. 93

din 12 septembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis apelul

declarat de reclamanți, a schimbat în parte hotărârea tribunalului în sensul că

a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 12635

din 2 decembrie 2005 încheiat de pârâte, a anulat în parte dispoziția nr. 4700

din 05 iulie 2007 emisă de pârâta Primăria municipiului Târgoviște și a dispus

restituirea în natură și a părții de imobil ce a format obiectul contractului

de vânzare cumpărare nr. 12635 din 2 decembrie 2005, menținând dispozițiile

sentinței în ce privește respingerea capătului de cerere având ca obiect

constatarea nulității absolute a contractului de închiriere încheiat de pârâte.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de apel a reținut că încheierea contractului de vânzare

cumpărare nr. 12635 din 2 decembrie 2005 a avut la bază concernul fraudulos al

părților contractante, vânzătorul cunoscând că imobilul a fost solicitat a fi

restituit în natură încă din anul 2001 și chiar dacă s-ar prezuma că pârâta

T.C. nu a avut cunoștință de această împrejurare, a știut în schimb că nu

îndeplinea condițiile pentru a cumpăra imobilul în litigiu întrucât nu avea

contract de închiriere la data de 25 noiembrie 1995, astfel cum prevedea HCL

nr. 21 din 25 februarie 2005.

Din aceleași

considerente s-a dispus și anularea în parte a dispoziției nr. 4700/2007

reținându-se că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18

din Legea nr. 10/2001 care exceptează de la restituirea în natură doar

imobilele ce au fost valabil înstrăinate.

În ce privește

capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de

închiriere încheiat de pârâte, reclamanții nu au probat existența unei cauze

ilicite, neputându-se reține susținerea reclamanților în sensul că

neconcordanța între data încheierii contractului și data la care începe

termenul de închiriere poate constitui prin ea însăși o dovadă a cauzei

ilicite.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții Primăria municipiului Târgoviște și T.C.

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta Primăria municipiului

Târgoviște critică decizia Curții de apel arătând că reclamanții au făcut

dovada dreptului de proprietate cu autorizația de construcție nr. 4082/1938,

din care rezultă că imobilul pe care l-au deținut nu avea etaj, acest fapt

rezultând și din depozițiile martorilor, astfel că vânzarea-cumpărarea unității

locative situate la etajul 1 către pârâta T.C. a fost legală deoarece aceasta

făcea parte din patrimoniul primăriei, nefiind niciodată proprietatea autorului

reclamanților, iar cumpărătoarea a acționat cu bună credință, având convingerea

că a achiziționat bunul de la adevăratul proprietar.

În recursul

său, pârâta T.C. arată că partea de imobil cumpărată de la pârâta Primăria

municipiului Târgoviște se afla în domeniul privat al acesteia și nu a fost

niciodată proprietatea autorului reclamanților. Se mai arată că partea din

imobil care a constituit obiectul contractului de vânzare cumpărare reprezintă

o unitate locativă distinctă, o adăugire pe verticală, acest fapt rezultând și

din depozițiile martorilor audiați în cauză.

Analizând recursurile

declarate în cauză, se constată că acestea sunt nule pentru considerentele ce

succed:

Dispozițiile

înscrise în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. prevăd limitativ motivele pentru

care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri.

Potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Recursul

fiind o cale extraordinară de atac care nu are caracter devolutiv, verificarea

legalității hotărârii atacate se face numai în raport cu motivele prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 306 alin. (1), recursul este nul dacă

nu a fost motivat în termenul legal.

In speță, deși

recurenta-pârâtă Primăria municipiului Târgoviște a invocat motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din dezvoltarea acestuia nu rezultă în ce constă

încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, motivarea

referindu-se în realitate la alte considerente decât cele avute în vedere de

către instanța a cărei hotărâre a fost atacată, ceea ce echivalează cu o

nemotivare în înțelesul prevederilor art. 302 C. proc. civ.

Instanța de apel a

reținut că încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 12635 din 2

decembrie 2005 a avut la bază concernul fraudulos al părților contractante,

respectiv al recurentelor, vânzătorul cunoscând că imobilul a fost solicitat a

fi restituit în natură încă din anul 2001, iar cumpărătoarea știind că nu

îndeplinea condițiile pentru a cumpăra imobilul în litigiu întrucât nu avea

contract de închiriere, astfel cum prevedea HCL nr. 21/2005. Din aceste considerente

s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 12635

din 2 decembrie 2005 încheiat de pârâte, s-a anulat în parte dispoziția nr.

4700 din 05 iulie 2007 emisă de pârâta Primăria municipiului Târgoviște.

Or, prin motivele de

recurs, pârâtele nu precizează ce dispoziții legale au fost încălcate sau

aplicate greșit de către instanța de apel, menționând doar că „partea din

imobil care a constituit obiectul contractului de vânzare cumpărare reprezintă

o unitate locativă distinctă, o adăugire pe verticală, acest fapt rezultând și

din depozițiile martorilor audiați în cauză".

Ca atare, cum

motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de nelegalitate expres

prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o

nemotivare în înțelesul prevederilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) din

același cod, recursurile se constată nule în conformitate cu dispozițiile art.

306 alin. (1) C. proc. civ., în cauză nefiind reținute motive de ordine publică

ce puteau fi invocate din oficiu de instanță.

De precizat este

faptul că sancțiunea nulității intervine atât în situația în care lipsește

motivarea recursului, cât și atunci când recurentul enunță doar motivul de

casare, fără a-l dezvolta.

Văzând și

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-pârâte vor fi obligate

să plătească intimatelor-reclamante P.D.M. și G.M.J. cheltuieli de judecată în

cuantum de 595 lei reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Constată nule

recursurile declarate de pârâții Primăria municipiului Târgoviște și T.C.

împotriva deciziei nr. 271 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurente

să plătească intimatelor P.D.M. și G.M.J. cheltuieli de judecată în cuantum de

595 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 12 iunie 2009.