ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7699/2006

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 1993 din 17 martie 2005, reclamanta D.M. a solicitat în contradictoriu cu Prefectura județului Dâmbovița, anularea dispoziției emise la 11 noiembrie 2004 prin care i-a fost respinsă notificarea formulată în condițiile Legii nr. 10/2001 și pe cale de consecință, să se constate că este îndreptățită la despăgubiri bănești pentru imobilul din Târgoviște, compus din 4 camere, un coridor și un antreu, preluat în mod abuziv de către stat în anul 1979, fără nici un fel de titlu, ulterior demolat. Prin sentința nr. 877 din 15 septembrie 2005 Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis contestația, a anulat dispoziția pronunțată la 11 noiembrie 2004 de Prefectura Dâmbovița și a constatat că petiționara este îndreptățită la despăgubiri bănești pentru imobilul menționat.

În motivarea soluției s-a reținut că imobilul a cărui restituire prin echivalent s-a cerut, compus din parter și etaj, a fost demolat în anul 1979 de către autoritățile locale, care l-au preluat fără nici un titlu și fără plata vreunei despăgubiri. Împotriva sentinței a declarat apel Prefectura județului Dâmbovița (instituția Prefectului) care a susținut netemeinicia contestației, în condițiile în care din actele anexate nu a rezultat dovada preluării și demolării imobilului de către stat. De asemenea, s-a susținut că în cauză nu s-a procedat la emiterea unei dispoziții, constatându-se numai lucrările comisiei (privind aplicarea Legii nr. 10/2001), iar nu o dispoziție în sensul legii. S-a susținut și că în contextul noilor modificări legislative se impune suspendarea cauzei până la soluționarea notificării pe cale administrativă, situație în care contestatoarea are posibilitatea depunerii de noi înscrisuri.

Prin decizia nr. 4 din 10 ianuarie 2006 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins apelul ca nefondat. În considerentele deciziei s-a reținut că intimata reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în privința căruia s-au pretins despăgubiri: din raportul de expertiză a rezultat data la care a fost edificată construcția de către autorii reclamantei; actele depuse la dosar au demonstrat că până în anul 1979 s-a plătit impozit asupra bunului de către tatăl reclamantei; martorul audiat în cauză a prezentat în mod detaliat atât structura imobilului, cât și anul demolării acestuia. Susținerea în sensul că procesul-verbal depus la dosar nu ar avea valoarea unei dispoziții în sensul Legii nr. 10/2001 a fost apreciată ca neîntemeiată, în condițiile în care cuprinsul acestuia poate fi asimilat unei asemenea dispoziții.

Astfel, din conținutul procesului-verbal rezultă, relativ la notificarea contestatoarei, că propunerea este de respingere, întrucât nu s-a făcut dovada preluării și demolării imobilului de către stat. Solicitarea apelantei în sensul suspendării judecării cauzei a fost găsită neîntemeiată, în condițiile în care nu sunt îndeplinite cerințele textelor de lege care reglementează instituția suspendării. Această decizie a fost atacată cu recurs de către Instituția Prefectului, județul Dâmbovița, care a formulat critici sub următoarele aspecte: - Referirea instanței la anularea dispoziției emise de Prefectura Dâmbovița trebuie considerată ca fiind greșită, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, potrivit cărora „sediul instituției Prefectului este denumit Prefectură”, astfel încât trebuie înțeles că aprecierea instanței vizează instituția prefectului denumită astfel prin actul normativ adoptat cu 1 an înainte de înregistrarea cauzei.

- Așa-numita dispoziție care a făcut obiectul contestației lipsește; comisia constituită la nivelul prefecturii pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a alcătuit de fapt, un proces-verbal în care a consemnat soluția cu privire la mai multe notificări. De altfel, pe parcursul desfășurării judecății au fost adoptate acte normative noi, care au adus modificări în ce privește competența de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001. Astfel, Legea nr. 247/2005 a abrogat dispozițiile art. 34-40 din Legea nr. 10/2001, care stabileau competența de rezolvare a notificărilor de către prefectură; în plus, potrivit H.G. nr. 1095/2005, notificările neanalizate sau respinse de către prefectură se înaintează primăriilor sau instituțiilor competente a le soluționa.

Or, în temeiul acestor prevederi, recurenta a procedat la predarea notificărilor aflate în această situație, inclusiv a celei expediate de către intimata-reclamantă (predată Primăriei Municipiului Târgoviște conform procesului-verbal nr. 22633 din 11 noiembrie 2005). Ca atare, chiar dacă hotărârea pronunțată este opozabilă recurentei, ea rămâne lipsită de efecte, câtă vreme aceasta nu mai are competența în soluționare. De aceea, soluția care s-ar impune ar fi de respingere a cererii ca inadmisibilă, întrucât menținerea soluției ar însemna posibilitatea reclamantei să conteste modul de soluționare a aceleiași notificări pe două căi diferite. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Intimata D.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale în vigoare la data introducerii și soluționării cererii; că, deși art. 34-40 din Legea nr. 10/2001 au fost abrogate prin art. 33 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, aceasta nu are nici o relevanță cu privire la soluția adoptată. Examinând criticile recurentei, Curtea constată caracterul nefondat al acestora, pentru următoarele considerente: - Împrejurarea că desfășurarea judecății, ca și pronunțarea hotărârii au avut loc în contradictoriu cu Prefectura județului Dâmbovița s-a datorat cadrului procesual, justificat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, în reglementarea existentă la data expedierii notificării și la data formulării contestației.

Astfel, în sensul dispozițiilor inițiale ale Legii nr. 10/2001, prefectura era considerată entitate competentă cu soluționarea notificărilor prin care se solicitau despăgubiri bănești (art. 36-40). Faptul că printr-o lege ulterioară (nr. 340/2004) este reglementată prefectura ca „sediu al instituției prefectului” nu poate să conducă, din punct de vedere al aplicării legii în timp, la negarea activității unei norme care stabilea în sarcina prefecturii obligația emiterii unor dispoziții (decizii) care apoi, să poată fi cenzurate prin intermediul acțiunii la justiție; - Critica referitoare la absența dispoziției, ca act ce trebuia să fie emis în cadrul procedurii prealabile este de asemenea, neîntemeiată.

Legea nr. 10/2001 nu stabilește prin normele sale, forma sau conținutul dispoziției, dar rezultă din economia actului normativ, că ea trebuie să cuprindă răspunsul la solicitarea celui care se consideră persoană îndreptățită, de a i se restitui, în natură sau prin echivalent, imobilul preluat de stat în mod abuziv. Or, procesul-verbal întocmit de recurentă (respectiv, de comisia constituită în cadrul prefecturii în legătură cu aplicarea Legii nr. 10/2001), conține tocmai răspunsul la notificare (apreciindu-se în sensul imposibilității restituirii, pentru nedovedirea dreptului de proprietate și a preluării abuzive a bunului de către stat).

Din acest punct de vedere, instanța a procedat corect atunci când a asimilat procesul-verbal unei dispoziții întocmite pe baza Legii nr. 10/2001 și posibil de cenzurat prin intermediul căii de atac reglementate de acest act normativ; - Faptul că pe parcursul desfășurării judecății au intervenit modificări legislative, care elimină competența prefecturii în soluționarea notificărilor, nu poate avea consecințe retroactive și nu este de natură să înlăture, astfel cum pretinde recurenta, relativitatea efectelor hotărârii judecătorești față de aceasta. Împrejurarea că s-a procedat la predarea notificării către primărie, conform noilor dispoziții ale Legii nr. 247/2005, nu lipsește de efecte verificarea jurisdicțională realizată deja, în cadrul căreia s-a stabilit că reclamanta este persoană îndreptățită și că are dreptul la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de către stat și ulterior demolat.

Dimpotrivă, efectul pozitiv al hotărârii, în sensul că ceea ce s-a tranșat deja jurisdicțional reprezintă realitatea raportului de drept adus în fața instanței, se va impune noii entități căreia i-a fost predată notificarea. Pentru toate aceste considerente, aspectele de nelegalitate invocate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Instituția Prefectului județului Dâmbovița împotriva deciziei civile nr. 4 din 10 ianuarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2006.