ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4283/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, la 7 martie 2005, reclamanta I.E. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Târgoviște, acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat prin notificarea nr. 32/2001. În motivarea cererii s-a arătat că modul cum a calculat comisia cuantumul despăgubirilor este eronat, imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii nefiind preluat cu titlu valabil. Reclamanta nu a solicitat acordarea de despăgubiri sub formă de titluri de valoare nominală și s-au ignorat prevederile Legii nr. 10/2001 care prevăd că în cazul imobilelor preluate abuziv se procedează la restituirea în natură a terenului neocupat și la acordarea de despăgubiri bănești.

Prin sentința civilă nr. 678 din 6 iulie 2005 Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a respins contestația ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii a fost preluat în baza Decretului de expropriere nr. 254/1979, situație în care sunt incidente prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001. Imobilul a fost expropriat cu plata de despăgubiri, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 11 din lege. Deși petiționara a contestat cuantumul măsurilor reparatorii stabilit de comisia internă din cadrul intimatei nu a solicitat efectuarea unui raport de expertiză care să confirme sau nu punctul de vedere al intimatei, depunând doar un raport de expertiză extrajudiciară.

Petiționara nu a optat, așa cum i s-a solicitat de către Primăria Târgoviște, pentru măsurile reparatorii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 10/2001 și nici nu a așteptat emiterea deciziei motivată a primarului, rezumându-se să critice cuantumul despăgubirilor transmise de intimată. Apelul declarat de către reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1013 din 11 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. În considerentele deciziei sale instanța de apel a arătat că prima instanță a analizat toate actele depuse la dosar, acestea fiind avizate de organele care le-au emis, poartă ștampila unității și au număr de înregistrare. A fost considerată neîntemeiată critica privitoare la faptul că imobilul a fost preluat fără titlu, la dosar fiind depus decretul de expropriere și anexele acestuia, imobilul fiind expropriat cu plata de despăgubiri prevăzute de legislația de la acea dată.

Deși apelanta a contestat cuantumul măsurilor reparatorii, în dovedirea acestora a solicitat doar proba cu înscrisuri nu și efectuarea unui raport de expertiză care să confirme sau nu punctul de vedere al intimatei menționat prin raportul de expertiză extrajudiciară. Apelanta a criticat acordarea de titluri de valoare nominală sau acțiuni la societăți comerciale fără a aștepta emiterea deciziei motivate a primarului după emiterea avizului de către D.G.F.P. în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către apelanta reclamantă, critica vizând următoarele aspecte: Imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii nu a fost preluat cu titlu, iar instanțele nu au făcut o analiză asupra fondului, nefiind cercetate probele administrate în cauză.

Reclamanta nu a solicitat efectuarea unei expertize deoarece judecătorul din primă instanță nu i-a permis să facă aprecieri asupra probelor. Reclamanta a depus dovezi privitoare la valoarea unui mp de teren din centrul orașului cu posibilități de construire a spațiilor comerciale. Judecătorii instanței de apel au omis să se pronunțe în legătură cu terenul solicitat, înaintea primei instanțe, în natură. În dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ. la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, cereri adresate de recurentă Primăriei municipiului Târgoviște și Prefecturii Dâmbovița și sentința civilă nr. 523 din 2 septembrie 2002 a Tribunalului Dâmbovița.

Analizând decizia instanței de apel, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de probele administrate în toate etapele procesuale, Curtea a apreciat că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Instanța de apel a preluat motivarea primei instanțe în privința atitudinii procesuale a reclamantei care, s-a susținut, nu a solicitat efectuarea unei expertize care să confirme sau să infirme expertiza extrajudiciară depusă de către intimată. Procedând astfel, instanțele de fond au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ. care îi obligă pe judecători să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

În condițiile în care reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor propuse de către intimată, instanțele erau datoare să administreze proba cu expertiză, cu atât mai mult cu cât la dosar fusese depusă o expertiză extrajudiciară, pe care au invocat-o în considerente. Or, din încheierile întocmite în dosarul de primă instanță nu rezultă că s-ar fi acordat cuvântul asupra dovezilor de care părțile au înțeles să se servească, astfel încât nici nu s-a încuviințat, în condițiile art. 167 C. proc. civ., administrarea vreunei dovezi. La rândul ei, instanța de apel nu s-a comportat ca instanță în care are loc devoluțiunea procesului, și a soluționat pricina la primul termen, încălcând prevederile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. care o obligau să verifice, în limitele cererii de apel, aplicarea legii de către prima instanță. Faptul că prin motivele de apel fuseseră formulate critici chiar sub acest aspect, o îndreptățeau să aprecieze asupra legalității administrării probelor în primă instanță. Față de cele ce preced, neadministrarea probelor necesare pentru aflarea adevărului în cauză, poate fi asimilată unor acte îndeplinite cu neobservarea formelor legale -privitoare la obligațiile ce revin judecătorilor- de natură să fi provocat reclamantei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor de procedură săvârșite în aceste condiții. În atare condiții, recursul va fi admis pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Neadministrarea probelor echivalează cu o necercetare a fondului astfel încât, în temeiul art. 297 C. proc. civ., va fi admis apelul declarat de reclamantă și va fi desființată sentința cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea fondului la același tribunal. În fond după casare se va efectua o expertiză care să determine cuantumul măsurilor reparatorii la care este îndreptățită reclamanta, și se vor analiza și celelalte aspecte invocate în căile de atac în ce privește restituirea în natură a unei părți din teren.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta I.E. împotriva deciziei civile nr. 1013 din 11 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și în consecință: Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 678 din 6 iulie 2005 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă. Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2006.