ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5215/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5215/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă pe rolul
Tribunalului Dâmbovița, la data de 20 decembrie 2002, reclamanta B.E. în
contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Târgoviște, a solicitat
instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea
dispoziției cu nr. 3807 din 13 septembrie 2002 emisă de pârâtă și restituirea,
acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri
bănești, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Târgoviște, zona I,
în suprafață de 715 mp.
În motivarea acțiunii reclamanta a
arătat că în mod greșit i-a fost respinsă notificarea prin care a solicitat
acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri
bănești, deoarece pentru acest imobil, preluat abuziv în anul 1974, nu a primit
nici o despăgubire.
Prin întâmpinarea formulată Primăria
Municipiului Târgoviște, a arătat că reclamantei i-au fost propuse despăgubiri
în baza Legii nr. 1/2000 și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8
alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Separat de această acțiune, la data
de 7 ianuarie 2003, pe rolul aceleiași instanțe a fost înregistrată acțiunea
reclamantei B.E. în contradictoriu cu aceiași pârâtă, prin care a solicitat
anularea dispoziției cu nr. 3580 din 29 octombrie 2002, emisă de pârâtă, prin
care i s-a respins notificarea privind restituirea, acordarea de despăgubiri
prin echivalent pentru același imobil.
În motivarea acțiunii, aceasta a
arătat că dispoziția emisă de pârâtă nu este legală, deoarece comisia de
aplicare a Legii nr. 1/2000, nu era abilitată să o propună pe cumnata sa B.E. (care
a formulat aceleași pretenții) la despăgubiri, că în cauză nu sunt aplicabile
prevederile art. 40 din Legea nr. 1/2000, iar cumnata sa nu a optat pentru
aceste despăgubiri.
Cele două cauze au fost conexate și
prin sentința civilă nr. 490 din 10 octombrie 2003, Tribunalul Dâmbovița a
admis cererile formulate de reclamante, a dispus anularea celor două decizii
emise de pârâtă și a constatat că reclamantele sunt îndreptățite la măsuri
reparatorii prin echivalent pentru imobilul din litigiu.
Pentru a pronunța astfel, instanța a
reținut că reclamantele sunt moștenitoarele legale ale defuncților Bucur Ion și
Bucur Ioana, proprietarii imobilului din litigiu, că reclamanta B.E. nu a
solicitat despăgubiri conform Legii nr. 1/2000 și că în cauză nu sunt
aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva hotărârii instanței de
fond a declarat apel Primăria municipiului Târgoviște, prin care a criticat
această hotărâre pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, pârâta a
arătat că pentru reclamanta B.E. nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 40 din
Legea nr. 1/2000 deoarece aceasta nu a solicitat conform Legii nr. 1/2000
acordarea de despăgubiri bănești ci restituirea în natură a terenului.
În ceea ce o privește pe reclamanta B.E.
s-a arătat că, aceasta nu a solicitat conform legii fondului funciar, reconstituirea
dreptului de proprietate pentru terenul din litigiu și că pentru recuperarea
despăgubirilor ce i se cuvin are la îndemână calea dreptului comun.
S-a mai arătat că în mod greșit au
fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, pentru un teren, pentru care
reclamanta era propusă la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul altei
legi.
Prin decizia civilă nr. 47 din 9
ianuarie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de
pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de apel a reținut că imobilul nu poate fi restituit în natură pentru
că face parte din domeniul public, dar reclamantele sunt îndreptățite la măsuri
reparatorii prin echivalent pentru acesta.
Împotriva hotărârii pronunțate de
instanța de apel, pârâta a declarat recurs, prin care a criticat această
hotărâre, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
În motivarea recursului, pârâta a
arătat în esență că reclamanta B.E. dacă era nemulțumită de soluția pronunțată
prin procedura administrativă, avea posibilitatea atacării acesteia și că prin
hotărârile pronunțate în cauză instanțele au creat posibilitatea petiționarelor
de a-și fructifica dreptul la despăgubiri prin două legi speciale: Legea
fondului funciar și Legea nr. 10/2001.
Analizând cauza prin prisma
motivului de casare invocat de recurenta-pârâtă; recursul va fi respins ca
nefondat pentru următoarele:
Faptul că reclamantele au formulat
cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 1/2000
nu înseamnă că atrage automat incidența acestei legi, aceasta fiind atrasă
numai de situația juridică a terenului, ceea ce implică a se verifica dacă
terenul în speță face parte din sfera de aplicabilitate a acestei legi.
Din analiza actelor și lucrărilor
cauzei se constată că terenul din litigiu este preluat fără titlu, că aparține
domeniului public și că este situat în intravilanul localității.
Situația terenurilor aflate în
intravilanul localităților a fost prevăzută în art. 36 din Legea nr. 18/1991,
dar terenul din litigiu nu se încadrează în nici una din categoriile de
terenuri reglementate prin dispozițiile acestui articol.
În cauză nu sunt aplicabile nici
dispozițiile art. 40 din Legea nr. 1/2000 pentru că reclamantele în baza
acestei legi, au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate
în sensul art. 2 din această lege și nu au optat pentru acordarea de
despăgubiri.
Cum terenul aflat în intravilanul
localității nu este liber (așa cum rezultă din răspunsul primăriei și din
raportul de expertiză tehnică) iar reclamantele nu au optat pentru acordarea de
despăgubiri în baza Legii nr. 1/2000, în mod corect instanța de fond a reținut că
acest teren preluat abuziv se află sub incidența Legii nr. 10/2001, situație care
a fost menținută și prin hotărârea instanței de apel.
În aceste condiții, corect
instanțele judecătorești au reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile
art. 8 din Legea nr. 10/2001, regimul juridic al terenurilor nefiind
reglementat, așa cum s-a arătat prin Legile nr. 18/1991 și 1/2000 și că
reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri
bănești în baza Legii nr. 10/2001, așa cum au solicitat prin notificările
formulate.
Așa fiind, hotărârea atacată este
temeinică și legală fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii, motiv pentru
care în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta Primăria municipiului Târgoviște împotriva deciziei civile
nr. 47 din 9 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2005.