ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5215/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Dâmbovița, la data de 20 decembrie 2002, reclamanta B.E. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Târgoviște, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției cu nr. 3807 din 13 septembrie 2002 emisă de pârâtă și restituirea, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Târgoviște, zona I, în suprafață de 715 mp. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în mod greșit i-a fost respinsă notificarea prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești, deoarece pentru acest imobil, preluat abuziv în anul 1974, nu a primit nici o despăgubire.

Prin întâmpinarea formulată Primăria Municipiului Târgoviște, a arătat că reclamantei i-au fost propuse despăgubiri în baza Legii nr. 1/2000 și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Separat de această acțiune, la data de 7 ianuarie 2003, pe rolul aceleiași instanțe a fost înregistrată acțiunea reclamantei B.E. în contradictoriu cu aceiași pârâtă, prin care a solicitat anularea dispoziției cu nr. 3580 din 29 octombrie 2002, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins notificarea privind restituirea, acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru același imobil. În motivarea acțiunii, aceasta a arătat că dispoziția emisă de pârâtă nu este legală, deoarece comisia de aplicare a Legii nr. 1/2000, nu era abilitată să o propună pe cumnata sa B.E.

(care a formulat aceleași pretenții) la despăgubiri, că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 40 din Legea nr. 1/2000, iar cumnata sa nu a optat pentru aceste despăgubiri. Cele două cauze au fost conexate și prin sentința civilă nr. 490 din 10 octombrie 2003, Tribunalul Dâmbovița a admis cererile formulate de reclamante, a dispus anularea celor două decizii emise de pârâtă și a constatat că reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din litigiu. Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantele sunt moștenitoarele legale ale defuncților Bucur Ion și Bucur Ioana, proprietarii imobilului din litigiu, că reclamanta B.E. nu a solicitat despăgubiri conform Legii nr. 1/2000 și că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel Primăria municipiului Târgoviște, prin care a criticat această hotărâre pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivarea apelului, pârâta a arătat că pentru reclamanta B.E. nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 40 din Legea nr. 1/2000 deoarece aceasta nu a solicitat conform Legii nr. 1/2000 acordarea de despăgubiri bănești ci restituirea în natură a terenului. În ceea ce o privește pe reclamanta B.E. s-a arătat că, aceasta nu a solicitat conform legii fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul din litigiu și că pentru recuperarea despăgubirilor ce i se cuvin are la îndemână calea dreptului comun. S-a mai arătat că în mod greșit au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, pentru un teren, pentru care reclamanta era propusă la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul altei legi.

Prin decizia civilă nr. 47 din 9 ianuarie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că imobilul nu poate fi restituit în natură pentru că face parte din domeniul public, dar reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru acesta. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, pârâta a declarat recurs, prin care a criticat această hotărâre, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta a arătat în esență că reclamanta B.E. dacă era nemulțumită de soluția pronunțată prin procedura administrativă, avea posibilitatea atacării acesteia și că prin hotărârile pronunțate în cauză instanțele au creat posibilitatea petiționarelor de a-și fructifica dreptul la despăgubiri prin două legi speciale: Legea fondului funciar și Legea nr. 10/2001.

Analizând cauza prin prisma motivului de casare invocat de recurenta-pârâtă; recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele: Faptul că reclamantele au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 1/2000 nu înseamnă că atrage automat incidența acestei legi, aceasta fiind atrasă numai de situația juridică a terenului, ceea ce implică a se verifica dacă terenul în speță face parte din sfera de aplicabilitate a acestei legi. Din analiza actelor și lucrărilor cauzei se constată că terenul din litigiu este preluat fără titlu, că aparține domeniului public și că este situat în intravilanul localității. Situația terenurilor aflate în intravilanul localităților a fost prevăzută în art. 36 din Legea nr. 18/1991, dar terenul din litigiu nu se încadrează în nici una din categoriile de terenuri reglementate prin dispozițiile acestui articol.

În cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 40 din Legea nr. 1/2000 pentru că reclamantele în baza acestei legi, au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în sensul art. 2 din această lege și nu au optat pentru acordarea de despăgubiri. Cum terenul aflat în intravilanul localității nu este liber (așa cum rezultă din răspunsul primăriei și din raportul de expertiză tehnică) iar reclamantele nu au optat pentru acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 1/2000, în mod corect instanța de fond a reținut că acest teren preluat abuziv se află sub incidența Legii nr. 10/2001, situație care a fost menținută și prin hotărârea instanței de apel.

În aceste condiții, corect instanțele judecătorești au reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, regimul juridic al terenurilor nefiind reglementat, așa cum s-a arătat prin Legile nr. 18/1991 și 1/2000 și că reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești în baza Legii nr. 10/2001, așa cum au solicitat prin notificările formulate. Așa fiind, hotărârea atacată este temeinică și legală fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii, motiv pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Târgoviște împotriva deciziei civile nr. 47 din 9 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2005.