ÎCCJ, decizie (scj.ro #86707)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86707) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune pentru anularea dispoziției emise de primărie
privind restituirea unui imobil preluat abuziv de stat.
Cuprins pe materii
. Drept
civil. Acțiune pentru anularea dispoziției emise de primărie
privind restituirea unui imobil preluat abuziv de stat.
Index alfabetic.
Drept civil.
-
imobil
Cod civil:
art
. 977,
art
.
978,
art
. 982
Legea
nr
.
10/2001:
art
. 22
Normele legale referitoare la regulile de interpretare a
convențiilor pentru situația clauzelor îndoielnice (
art
.
978
C
.civ
.), la
interpretarea sistematică (
art
.
982
C
.civ
.) și la
interpretarea corespunzătoare voinței interne a părților (
art
.
977
C
.civ
.) vizează
interpretarea actului juridic în înțelesul de
negotium
,
situație căreia nu i se poate asimila notificarea formulată în
condițiile Legii
nr
. 10/2001, care este un act
procedural respectiv, acel act care inițiază procedura de restituire
a imobilelor.
Unui asemenea act, pentru a i se determina efectele juridice, nu-i sunt incidente
normele de interpretare de drept comun aplicabile convențiilor (sau
actelor juridice unilaterale), ci prevederile legii speciale (
art
. 22 din Legea
nr
. 10/2001),
care îi stabilesc conținutul și consecințele juridice
.
Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia
nr
.
6456 din 10 iunie 2009.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
Dâmbovița
reclamanta M.Ș. a solicitat anularea dispoziției emisă de
Primarul municipiului Târgoviște, prin care i-a fost respinsă
notificarea formulată conform Legii
nr
. 10/2001.
În
motivarea
contestației, reclamanta a arătat că a solicitat restituirea în
natură a unui teren de 160
mp
situat în
Târgoviște și a construcției de pe acest teren (229,84
mp
din care suprafața utilă 179,99
mp
), imobile moștenite de la numita L.E.
(decedată la 2.03.1987), prin succesiune testamentară conform
testamentului autentificat
la Notariatul
de Stat
Dâmbovița
.
S-a mai arătat
că, respingerea notificării s-a datorat faptului că reclamanta
nu este persoană îndreptățită la restituirea bunurilor, în
sensul
art
. 3 alin. (1) din Leg.10/2001,
nefiind
proprietara bunului solicitat, ignorându-se
art
. 4 alin. (2) potrivit
căruia de măsurile reparatorii beneficiază și
moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
De asemenea, în mod
greșit notificarea a răspuns doar solicitării de retrocedare a
terenului, fără a face referire la construcția ce se afla pe
acest teren, precum și la împrejurarea potrivit căreia, deși nu
este posibilă restituirea în natură (terenul fiind ocupat de o
parcare de interes public, iar construcția demolată), nu s-au acordat
măsuri reparatorii prin echivalent.
Tribunalul
Dâmbovița
a pronunțat
sentința civilă nr.695 din 12 iulie 2007
prin care a admis
în
parte
contestația
formulată de reclamantă. A
anulat
dispoziția emisă de Primarul municipiului Târgoviște
și a constatat că reclamanta este îndreptățită la
măsuri reparatorii pentru suprafața de 160
mp
situat în intravilanul municipiului Târgoviște.
Prin aceeași
hotărâre, a fost obligat pârâtul să întocmească și să
înainteze și propunerea de acordare a despăgubirilor Secretariatului
Comisiei Centrale pentru stabilirea acestora,
respingându-se capătul de cerere privind acordarea
despăgubirilor pentru locuința preluată și demolată,
ca inadmisibil.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima
instanță a reținut că, prin notificarea formulată,
reclamanta a solicitat măsuri reparatorii numai pentru imobilul teren, nu
și pentru construcție, acesta fiind motivul pentru care pârâtul nu
s-a pronunțat prin dispoziție cu privire la construcție.
Deși în preambulul notificării se face un scurt istoric al
preluării celor două imobile, în ultima frază reclamanta a
solicitat în mod expres restituirea în natură a terenului, fie și sub
un alt amplasament, dacă retrocedarea celui inițial nu este
posibilă.
Față de această împrejurare, instanța a
înlăturat susținerea reclamantei potrivit căreia a pretins
despăgubiri pentru construcția demolată, deoarece termenii
notificării sunt evidenți, altfel s-ar eluda dispozițiile Legii
nr
. 10/2001, în sensul acordării măsurilor
reparatorii fără parcurgerea procedurii prealabile, care este
obligatorie.
Cu privire la acordarea de măsuri reparatorii pentru
teren de asemenea, instanța a apreciat că în cauză nu sunt
incidente dispozițiile art.1.4
lit.c
din Normele
Metodologice de aplicarea Legii 10/2001 care se referă la
inaplicabilitatea Legii
nr
. 10/2001 pentru terenurile
din intravilan, ce puteau fi dobândite numai prin moștenire legală,
deoarece potrivit acestor norme, excluderea acestui act normativ de la
beneficiul reparațiilor este argumentată prin faptul că
legiuitorul de după
1989 a
soluționat această problemă în favoarea
dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul sau
vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent
construcției cumpărate (fiind vorba de Legea 18/1991).
Or, construcția aflată pe terenul în litigiu a
fost demolată conform Decretului.62/1987, iar ulterior nu s-a edificat o
altă construcție care să fie vândută unei alte persoane ce
ar putea invoca legea fondului funciar pentru constituirea dreptului de
proprietate. Terenul este liber și afectat unei parcări publice.
A mai apreciat instanța, că este neîntemeiată
apărarea pârâtului conform căreia, reclamanta a solicitat
măsuri
reparatorii
în calitate de proprietară și nu ca moștenitoare
testamentară a autoarei L.
E.,
caz în care ar fi fost
îndreptățită
la
măsuri
reparatorii în
temeiul
art.4 alin. (2)
din
Legea
nr
. 10/2001.
Aceasta, întrucât în cuprinsul notificării, reclamanta
precizează că solicită aplicarea Legii
nr
.
10/2001 ca fost proprietar al imobilului dobândit prin moștenire, ca unic
succesor al defunctei L.E.
Împotriva sentinței primei
instanțe au declarat
apel
atât reclamanta
,
cât
și Primăria Municipiului Târgoviște - prin primar, considerând-o
nelegală și
netemeinică
.
1) Reclamanta M.
S.
a criticat
hotărârea
pronunțată, întrucât în mod greșit i s-au
acordat măsuri reparatorii în echivalent doar pentru imobilul
teren
în
suprafață de
160
m
.p
. nu si pentru construcția ce a existat pe acesta
și pentru
care
a primit o despăgubire bănească derizorie la
acea
vreme,
fără să
i
se acorde și o
altă locuință în schimb, așa cum prevedea legislația
vremii.
A mai precizat apelanta că nu s-a făcut o
interpretare corectă a actelor depuse la dosar, respectiv a
notificării ce a fost înaintată intimatei precum și a
dispozițiilor codului civil, respectiv
art
. 977
–
art
. 978 și
art
. 982
Cod Civil, cât și
art
. 50 alin. (1) din Legea
nr
. 10/2001.
2)
În
apelul declarat, Primăria
Municipiului Târgoviște
- prin
primar a
arătat
că soluția este nelegală, întrucât
greșit instanța a acordat reclamantei dreptul la măsuri
reparatorii pentru
teren,
deoarece la data la
care
a intervenit exproprierea, terenul intrase
deja
în proprietatea
statului prin efectul art.30 din Legii
nr
. 58/1974
și în aceste condiții aceasta nu mai putea beneficia de măsuri
reparatorii.
De asemenea,
instanța nu a avut în vedere că notificarea formulată de
reclamantă, s-a făcut în calitate de proprietară a terenului
și nu în calitate de moștenitoare a numitei L.E., apreciind că
preluarea abuzivă a acestuia a intervenit o dată cu preluarea
imobilului construcție și nu prin efectul Legii
nr
.
58/1974.
Apelurile au fost respinse ca
nefondate
prin
decizia civilă
nr
. 411 din 11 octombrie
2007 a
Curții de Apel
Ploiești
.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel, a reținut că în cauză s-a
făcut dovada calității de persoană
îndreptățită a reclamantei, raportat la prevederile
art
. 4 alin. (2) din Legea
nr
.
10/2001 și la calitatea de succesoare testamentară a acesteia
față de autoarea L.E. (proprietara imobilului).
Tot astfel,
împrejurarea că în notificare reclamanta și-a indicat calitatea de
proprietară a fost apreciată ca lipsită de relevanță,
câtă vreme din motivarea notificării rezulta că este avută
în vedere proprietatea transmisă pe cale succesorală.
Susținerea
reclamantei, conform căreia ar fi solicitat măsuri reparatorii
și pentru construcția demolată (fiind interpretată
greșit notificarea de către instanță), a fost
înlăturată cu motivarea că cererea acesteia, la restituire prin
echivalent, nu a făcut referire la construcția expropriată, cu
privire la care, dimpotrivă, s-a arătat că au fost primite
despăgubiri.
Ca atare, s-a
concluzionat că pentru imobilul-construcție reclamanta nu a urmat
procedura prealabilă prevăzută de
art
.
22 din Legea
nr
. 10/2001 și deci, nu este
îndreptățită la despăgubiri pentru acesta.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți.
1)
Reclamanta a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:
- Instanța a
apreciat greșit, cu încălcarea legii că, potrivit
notificării transmise, măsurile reparatorii solicitate nu au privit
decât imobilul-teren (
art
. 304
pct
.
9
C
.pr.civ
.).
Aceasta, în
condițiile în care, pe cale de interpretare, pornindu-se de la paragraful
din notificare în care se arată că „pentru construcție a fost
primită o despăgubire bănească derizorie” și că
„nu a fost primită o locuință în schimb, așa cum prevedea
legislația vremii”, trebuia să se desprindă intenția
clară a solicitării de măsuri reparatorii și pentru
construcție.
Instanța avea
obligația, conform
art
.
978
C
.civ
., să interpreteze clauzele îndoielnice în sensul în
care ele produc efecte juridice pentru că altminteri, nu ar fi avut
niciun
sens evocarea în conținutul notificării a
imobilului-construcție.
De asemenea,
trebuia realizată o interpretare coordonată a actului, în sensul
art
.
982
C
.civ
., ( „toate clauzele convențiilor se interpretează
unele prin altele”) și astfel, reieșea cu claritate că
menționarea imobilului-construcție în notificare s-a făcut cu
intenția de a solicita revendicarea acestuia.
Instanța
trebuia să acorde prioritate voinței reale (interne) a
părților, potrivit
art
.
977
C
.civ
., care precizează că „interpretarea contractelor
se face după intenția comună a părților contractante,
iar nu după sensul literal al termenilor”.
În felul acesta,
rezulta că voința reală a recurentei-reclamante a fost aceea de
a solicita și restituirea imobilului-construcție.
Instanța a
interpretat greșit actul juridic dedus judecății (
art
. 304
pct
.
8
C
.pr.civ
.) întrucât, prin prisma argumentelor expuse în dezvoltarea
motivului de
nelegalitate
prevederilor de
art
. 304
pct
.
9
C
.pr.civ
., rezultă că înțelesul neîndoielnic al
notificării a fost de a solicita și restituirea
imobilului-construcție.
2.
Recurentul Municipiul Târgoviște
a formulat critici cu referire la motivele
prev
. de
art
. 304
pct
. 7 și
9
C
.pr.civ
., în dezvoltarea cărora a susținut
următoarele:
- În mod
greșit, cu nesocotirea notificării și a dispozițiilor
legale incidente, instanța a apreciat că reclamanta a formulat
notificarea în calitate de moștenitor testamentar, deși aceasta
și-a indicat calitatea de proprietar deposedat prin exproprierea din 1987.
Or, reclamanta nu a
exercitat niciodată atributele dreptului de proprietate asupra terenului,
întrucât bunul intrase în proprietatea statului prin efectul
art
. 30 din Legea
nr
. 58/1974,
acesta fiind și motivul pentru care notificarea a fost respinsă.
Întrucât
notificarea a fost formulată de către reclamantă în calitate de
proprietar al bunului preluat de stat prin expropriere, urmează să se
constate că aceasta nu și-a justificat calitatea de persoană
îndreptățită, deoarece la data la care a intervenit
exproprierea, terenul intrase deja în proprietatea statului prin efectul
art
. 30 din Legea
nr
. 58/1974.
Drept urmare,
invocarea de către reclamantă a dispozițiilor
art
. 4 din Legea
nr
. 10/2001 nu
are relevanță în speță, câtă vreme notificarea nu s-a
făcut în calitate de moștenitor, ci în calitate de proprietar
deposedat.
Examinând criticile deduse judecății prin intermediul celor
două recursuri
,
Înalta Curte urmează să constate
caracterul
nefondat
al acestora, în sensul
următoarelor considerente:
1)
Cu privire la recursul reclamantei,
este neîntemeiată susținerea acesteia potrivit căreia solicitarea
de restituire cuprinsă în notificarea transmisă conform Legii
nr
. 10/2001, ar fi fost greșit interpretată.
Încercând să
demonstreze o nesocotire a limitelor învestirii de către entitatea
căreia i-a fost trimisă notificarea, reclamanta pretinde că a
cerut ca măsurile reparatorii să fie acordate nu numai pentru
teren,
ci și pentru
construcția demolată.
În acest sens,
recurenta face referire la regulile de interpretare a convențiilor pentru
situația clauzelor îndoielnice (
art
.
978
C
.civ
.), la interpretarea sistematică (
art
.
982
C
.civ
.) și
la interpretarea corespunzătoare voinței interne a părților
(
art
.
977
C
.civ
.), pretinzând
că aceste dispoziții legale ar fi fost nesocotite de
instanță în soluționarea cauzei.
Or, asemenea
critici sunt lipsite de pertinență, în condițiile în care
normele legale menționate vizează interpretarea actului juridic în
înțelesul de
negotium
, situație căreia
nu i se poate asimila notificarea formulată în condițiile Legii
nr
. 10/2001, care este un act procedural respectiv, acel act
care inițiază procedura de restituire a imobilelor.
Unui asemenea act,
pentru a i se determina efectele juridice, nu-i sunt incidente normele de
interpretare de drept comun aplicabile convențiilor (sau actelor juridice
unilaterale), ci prevederile legii speciale (
art
. 22
din Legea
nr
. 10/2001), care îi stabilesc
conținutul și consecințele juridice.
Astfel, potrivit
art
. 22 alin. 2 din Legea
nr
.
10/2001, notificarea va cuprinde „denumirea și adresa persoanei
notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite,
elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea
estimată a acestuia”.
Raportându-se la
aceste dispoziții legale și la conținutul notificării,
instanțele fondului au stabilit în mod corect, față de
mențiunea expresă a notificatorului, că acesta a solicitat
restituirea „imobilului-teren de construcție în suprafață de 160
mp
pe vechiul amplasament sau, dacă acest lucru
nu este obiectiv posibil, în alt amplasament în zona ultracentrală”.
Împrejurarea
că în conținutul notificării se face referire și la
construcția care a fost demolată și pentru care s-a primit o
despăgubire bănească derizorie nu poate avea semnificația
pretinsă de recurentă decât cu încălcarea dispozițiilor
art
. 22 alin. 2 din Legea
nr
.
10/2001 menționate anterior.
Este vorba de
asemenea, de eludarea prevederilor
art
. 22 alin. 1
din legea menționată, în condițiile în care
imobilul-construcție
nefiind
solicitat prin
notificare, s-ar admite discutarea pretențiilor asupra acestuia direct în
instanță, cu nesocotirea astfel, a procedurii prealabile.
Rezultă
că, în determinarea limitelor învestirii sub aspectul fondului
măsurilor reparatorii și ulterior, în procedura judiciară,
instanțele fondului au făcut o corectă aplicare a normelor de
drept material incidente, motivul de recurs
prev
. de
art
. 304
pct
.
9
C
.pr.civ
. fiind neîntemeiat.
- În ce
privește interpretarea greșită a actului juridic dedus
judecății și astfel, aplicabilitatea
art
.
304
pct
.
8
C
.pr.civ
. recurenta face de fapt, trimitere la argumentele care au
susținut motivul de
nelegalitate
prev
. de
art
. 304
pct
.
9
C
.pr.civ
., fiind în realitate, o critică indicată în mod
formal, fără dezvoltarea considerentelor care să o
susțină.
2)
Recursul pârâtului este de asemenea,
nefondat
, având în vedere următoarele
:
Susținând
că reclamanta nu și-a demonstrat în cauză calitatea de
persoană îndreptățită, pârâtul face trimitere la
conținutul aceleiași notificări, din care ar rezulta că
solicitarea de restituire a fost formulată prin indicarea
calității de proprietar deposedat, iar nu a aceleia de
moștenitor al proprietarului deposedat, pentru a face incidente
dispoz
.
art
. 4 alin. 2 din Legea
nr
. 10/2001.
Critica este
nefondată
,
în condițiile în care, precizându-și calitatea de persoană
îndreptățită, reclamanta a arătat că este „fost
proprietar al imobilului, ca unic moștenitor al defunctei L.E.”.
Cum L.E. a fost
proprietară a imobilului – teren și construcție –, iar terenul a
fost trecut în proprietatea statului prin efectul
art
.
30 din Legea
nr
. 58/1974, întrucât reclamanta era
moștenitor testamentar (iar dobândirea terenurilor la acel moment se putea
realiza doar pe calea succesiunii legale), rezultă că aceasta avea
vocația de a solicita restituirea terenului, conform
art
.
4 alin. 2 din Legea
nr
. 10/2001.
Sub acest aspect,
instanțele au făcut o corectă aplicare a normei legale
menționate care recunoaște beneficiul legii și
„moștenitorilor legali sau testamentari ai persoanelor juridice
îndreptățite”.
Împrejurarea
că în conținutul notificării reclamanta și-a precizat calitatea
de proprietar al bunului trebuie pusă în legătură cu motivarea
ulterioară, respectiv, că este „unică moștenitoare a
defunctei L.E.”.
Probele
administrate în cauză (testamentul, certificatul de moștenitor) au
justificat această calitate, iar dispozițiile legale (
art
. 4 alin. 2 din Legea
nr
.
10/2001) în care se încadrează situația reclamantei îi conferă
acesteia statutul de persoană îndreptățită.
Or, în pofida
acestei evidențe și fără să aibă un fundament
legal în demersul său judiciar, recurentul-pârât contestă calitatea
de persoană îndreptățită a reclamantei, limitându-se la un
considerent pur formal, pe care îl deduce din împrejurarea că în
notificare a fost indicată în mod direct calitatea de proprietar al bunului
în persoana
notificantei
.
Se ignoră
astfel în mod voit faptul că respectiva calitate de proprietar se grefa,
în realitate, pe aceea de moștenitor al titularului dreptului de
proprietate care făcuse obiectul deposedării abuzive.
Potrivit considerentelor arătate, criticile de
nelegalitate
formulate au fost găsite
nefondate
, astfel încât și recursul pârâtului va fi
respins în consecință.