ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6456/2009

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 1710/120 din 15 martie 2007, reclamanta M.Ș. a solicitat anularea dispoziției nr. 2154 din 2 februarie 2007 emisă de Primarul municipiului Târgoviște, prin care i-a fost respinsă notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001.

În motivarea contestației, reclamanta a arătat că a solicitat restituirea în natură a unui teren de 160 mp situat în Târgoviște, și a construcției de pe acest teren (229,84 mp din care suprafața utilă 179,99 mp), imobile moștenite de la numita L.E.(decedată la 2 martie 1987), prin succesiune testamentară conform testamentului autentificat la Notariatul de Stat Dâmbovița sub nr. 3800 din 3 iulie 1986. S-a mai arătat că, respingerea notificării s-a datorat faptului că reclamanta nu este persoană îndreptățită la restituirea bunurilor, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nefiind proprietara bunului solicitat, ignorându-se art. 4 alin. (2) potrivit căruia de măsurile reparatorii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

De asemenea, în mod greșit notificarea a răspuns doar solicitării de retrocedare a terenului, fără a face referire la construcția ce se afla pe acest teren, precum și la împrejurarea potrivit căreia, deși nu este posibilă restituirea în natură (terenul fiind ocupat de o parcare de interes public, iar construcția demolată), nu s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent. Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 695 din 12 iulie 2007 prin care a admis în parte contestația formulată de reclamantă. A anulat dispoziția nr. 2154 din 02 februarie 2007 emisă de Primarul municipiului Târgoviște și a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru suprafața de 160 mp situat în intravilanul municipiului Târgoviște.

Prin aceeași hotărâre, a fost obligat pârâtul să întocmească și să înainteze și propunerea de acordare a despăgubirilor Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea acestora, respingându-se capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru locuința preluată și demolată, ca inadmisibil. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin notificarea formulată, reclamantă a solicitat măsuri reparatorii numai pentru imobilul teren, nu și pentru construcție, acesta fiind motivul pentru care pârâtul nu s-a pronunțat prin dispoziție cu privire la construcție. Deși în preambulul notificării se face un scurt istoric al preluării celor două imobile, în ultima frază reclamanta a solicitat în mod expres restituirea în natură a terenului, fie și sub un alt amplasament, dacă retrocedarea celui inițial nu este posibilă.

Față de această împrejurare, instanța a înlăturat susținerea reclamantei potrivit căreia a pretins despăgubiri pentru construcția demolată, deoarece termenii notificării sunt evidenți, altfel s-ar eluda dispozițiile Legii 10/2001, în sensul acordării măsurilor reparatorii fără parcurgerea procedurii prealabile, care este obligatorie.

Cu privire la acordarea de măsuri reparatorii pentru teren de asemenea, instanța a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1.4 lit. c) din Normele Metodologice de aplicarea Legii 10/2001 care se referă la inaplicabilitatea Legii 10/2001 pentru terenurile din intravilan, ce puteau fi dobândite numai prin moștenire legală, deoarece potrivit acestor norme, excluderea acestui act normativ de la beneficiul reparațiilor este argumentată prin faptul că legiuitorul de după 1989 a soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul sau vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate (fiind vorba de Legea 18/1991).

Or, construcția aflată pe terenul în litigiu a fost demolată conform Decretului. 62/1987, iar ulterior nu s-a edificat o altă construcție care să fie vândută unei alte persoane ce ar putea invoca legea fondului funciar pentru constituirea dreptului de proprietate. Terenul este liber și afectat unei parcări publice. A mai apreciat instanța, că este neîntemeiată apărarea pârâtului conform căreia, reclamanta a solicitat măsuri reparatorii în calitate de proprietară și nu ca moștenitoare testamentară a autoarei L. E., caz în care ar fi fost îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul art. 4 alin. (2) din Leg. 10/2001. Aceasta, întrucât în cuprinsul notificării, reclamanta precizează că solicită aplicarea Legii 10/2001 ca fost proprietar al imobilului situat în Târgoviște, dobândit prin moștenire, ca unic succesor al defunctei L.E.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât reclamanta M. S., cât și intimata Primăria Municipiului Târgoviște - prin primar, considerând-o nelegală și netemeinică. 1) Reclamanta M. S. a criticat hotărârea pronunțată întrucât în mod greșit i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent doar pentru imobilul teren în suprafață de 160 mp nu si pentru construcția ce a existat pe acesta și pentru care a primit o despăgubire bănească derizorie la acea vreme, fără să i se acorde și o altă locuință în schimb, așa cum prevedea legislația vremii. A mai precizat apelanta că nu s-a făcut o interpretare corectă a actelor depuse la dosar, respectiv a notificării ce a fost înaintată intimatei precum și a dispoz.

codului civil, respectiv art. 977 - 978 și art. 982 C. civ., cât și art. 50 alin. (1) din Leg. 10/2001. 2) În apelul declarat, Primăria Municipiului Târgoviște - prin primar a arătat că soluția este nelegală, întrucât greșit instanța a acordat reclamantei dreptul la măsuri reparatorii pentru teren, deoarece la data la care a intervenit exproprierea, terenul intrase deja în proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974 și în aceste condiții aceasta nu mai putea beneficia de măsuri reparatorii. De asemenea, instanța nu a avut în vedere că notificarea formulată de reclamantă, s-a făcut în calitate de proprietară a terenului și nu în calitate de moștenitoare a numitei L.E., apreciind că preluarea abuzivă a acestuia a intervenit o dată cu preluarea imobilului construcție și nu prin efectul Legea nr. 58/1974.

Apelurile au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 411 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești. Pentru a decide astfel, instanța de apel, a reținut că în cauză s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită a reclamantei, raportat la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și la calitatea de succesoare testamentară a acesteia față de autoarea L.E.(proprietara imobilului). Tot astfel, împrejurarea că în notificare reclamanta și-a indicat calitatea de proprietară a fost apreciată ca lipsită de relevanță, câtă vreme din motivarea notificării rezulta că este avută în vedere proprietatea transmisă pe cale succesorală.

Susținerea apelantei-reclamante, conform căreia ar fi solicitat măsuri reparatorii și pentru construcția demolată (fiind interpretată greșit notificarea de către instanță), a fost înlăturată cu motivarea că cererea acesteia, la restituire prin echivalent, nu a făcut referire la construcția expropriată, cu privire la care, dimpotrivă, s-a arătat că au fost primite despăgubiri. Ca atare, s-a concluzionat că pentru imobilul-construcție reclamanta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și deci, nu este îndreptățită la despăgubiri pentru acesta. Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți. 1) Reclamanta a criticat hotărârea sub următoarele aspecte: - Instanța a apreciat greșit, cu încălcarea legii că, potrivit notificării transmise, măsurile reparatorii solicitate nu au privit decât imobilul-teren (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). Aceasta, în condițiile în care, pe cale de interpretare, pornindu-se de la paragraful din notificare în care se arată că „pentru construcție a fost primită o despăgubire bănească derizorie” și că „nu a fost primită o locuință în schimb, așa cum prevedea legislația vremii”, trebuia să se desprindă intenția clară a solicitării de măsuri reparatorii și pentru construcție. Instanța avea obligația, conform art. 978 C. civ., să interpreteze clauzele îndoielnice în sensul în care ele produc efecte juridice pentru că altminteri, nu ar fi avut nici un sens evocarea în conținutul notificării a imobilului-construcție. - De asemenea, trebuia realizată o interpretare coordonată a actului, în sensul art. 982 C. civ., („toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele”) și astfel, reieșea cu claritate că menționarea imobilului-construcție în notificare s-a făcut cu intenția de a solicita revendicarea acestuia.

- Instanța trebuia să acorde prioritate voinței reale (interne) a părților, potrivit art. 977 C. civ., care precizează că „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”. În felul acesta, rezulta că voința reală a recurentei-reclamante a fost aceea de a solicita și restituirea imobilului-construcție. - Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) întrucât, prin prisma argumentelor expuse în dezvoltarea motivului de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., rezultă că înțelesul neîndoielnic al notificării a fost de a solicita și restituirea imobilului-construcție.

2. Recurentul Municipiul Târgoviște a formulat critici cu referire la motivele prev. de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: - În mod greșit, cu nesocotirea notificării și a dispozițiilor legale incidente, instanța a apreciat că reclamanta a formulat notificarea în calitate de moștenitor testamentar, deși aceasta și-a indicat calitatea de proprietar deposedat prin exproprierea din 1987. Or, reclamanta nu a exercitat niciodată atributele dreptului de proprietate asupra terenului întrucât bunul intrase în proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974, acesta fiind și motivul pentru care notificarea a fost respinsă.

- Întrucât notificarea a fost formulată de către reclamantă în calitate de proprietar al bunului preluat de stat prin expropriere, urmează să se constate că aceasta nu și-a justificat calitatea de persoană îndreptățită, deoarece la data la care a intervenit exproprierea, terenul intrase deja în proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974. Drept urmare, invocarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu are relevanță în speță, câtă vreme notificarea nu s-a făcut în calitate de moștenitor, ci în calitate de proprietar deposedat. Examinând criticile deduse judecății prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente: 1) Cu privire la recursul reclamantei, este neîntemeiată susținerea acesteia potrivit căreia solicitarea de restituire cuprinsă în notificarea transmisă conform Legii nr. 10/2001, ar fi fost greșit interpretată.

Încercând să demonstreze o nesocotire a limitelor învestirii de către entitatea căreia i-a fost trimisă notificarea, recurenta-reclamantă pretinde că a cerut ca măsurile reparatorii să fie acordate nu numai pentru teren, ci și pentru construcția demolată. În acest sens, recurenta face referire la regulile de interpretare a convențiilor pentru situația clauzelor îndoielnice (art. 978 C. civ.), la interpretarea sistematică (art. 982 C. civ.) și la interpretarea corespunzătoare voinței interne a părților (art. 977 C. civ.), pretinzând ă aceste dispoziții legale ar fi fost nesocotite de instanță în soluționarea cauzei. Or, asemenea critici sunt lipsite de pertinență, în condițiile în care normele legale menționate vizează interpretarea actului juridic în înțelesul de negotium, situație căreia nu i se poate asimila notificarea formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, care este un act procedural respectiv, acel act care inițiază procedura de restituire a imobilelor.

Unui asemenea act, pentru a i se determina efectele juridice, nu-i sunt incidente normele de interpretare de drept comun aplicabile convențiilor (sau actelor juridice unilaterale), ci prevederile legii speciale (art. 22 din Legea nr. 10/2001), care îi stabilesc conținutul și consecințele juridice. Astfel, potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea va cuprinde „denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia”. Raportându-se la aceste dispoziții legale și la conținutul notificării, instanțele fondului au stabilit în mod corect, față de mențiunea expresă a notificatorului, că acesta a solicitat restituirea „imobilului-teren de construcție în suprafață de 160 mp pe vechiul amplasament sau, dacă acest lucru nu este obiectiv posibil, în alt amplasament în zona ultracentrală”.

Împrejurarea că în conținutul notificării se face referire și la construcția care a fost demolată și pentru care s-a primit o despăgubire bănească derizorie nu poate avea semnificația pretinsă de recurentă decât cu încălcarea dispoz. art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 menționate anterior. Este vorba de asemenea, de eludarea prevederilor art. 22 alin. (1) din legea menționată, în condițiile în care imobilul-construcție nefiind solicitat prin notificare, s-ar admite discutarea pretențiilor asupra acestuia direct în instanță, cu nesocotirea astfel, a procedurii prealabile. Rezultă că, în determinarea limitelor învestirii sub aspectul fondului măsurilor reparatorii și ulterior, în procedura judiciară, instanțele fondului au făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente, motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. fiind neîntemeiat. - În ce privește interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și astfel, aplicabilitatea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta face de fapt, trimitere la argumentele care au susținut motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind în realitate, o critică indicată în mod formal, fără dezvoltarea considerentelor care să o susțină. 2) Recursul pârâtului este de asemenea, nefondat, având în vedere următoarele: Susținând că reclamanta nu și-a demonstrat în cauză calitatea de persoană îndreptățită, pârâtul face trimitere la conținutul aceleiași notificări, din care ar rezulta că solicitarea de restituire a fost formulată prin indicarea calității de proprietar deposedat, iar nu a aceleia de moștenitor al proprietarului deposedat, pentru a face incidente dispoz.

art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Critica este nefondată, în condițiile în care, precizându-și calitatea de persoană îndreptățită, reclamanta a arătat că este „fost proprietar al imobilului, ca unic moștenitor al defunctei L.E.” Cum L.E. a fost proprietară a imobilului – teren și construcție –, iar terenul a fost trecut în proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974, întrucât reclamanta era moștenitor testamentar (iar dobândirea terenurilor la acel moment se putea realiza doar pe calea succesiunii legale), rezultă că aceasta avea vocația de a solicita restituirea terenului, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Sub acest aspect, instanțele au făcut o corectă aplicare a normei legale menționate care recunoaște beneficiul legii și „moștenitorilor legali sau testamentari ai persoanelor juridice îndreptățite”.

Împrejurarea că în conținutul notificării reclamanta și-a precizat calitatea de proprietar al bunului trebuie pusă în legătură cu motivarea ulterioară, respectiv, că este „unică moștenitoare a defunctei L.E.” Probele administrate în cauză (testamentul, certificatul de moștenitor) au justificat această calitate, iar dispozițiile legale (art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001) în care se încadrează situația reclamantei îi conferă acesteia statutul de persoană îndreptățită. Or, în pofida acestei evidențe și fără să aibă un fundament legal în demersul său judiciar, recurentul-pârât contestă calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, limitându-se la un considerent pur formal, pe care îl deduce din împrejurarea că în notificare a fost indicată în mod direct calitatea de proprietar al bunului în persoana notificatei.

Se ignoră astfel în mod voit faptul că respectiva calitate de proprietar se grefa, în realitate, pe aceea de moștenitor al titularului dreptului de proprietate care făcuse obiectul deposedării abuzive. Potrivit considerentelor arătate, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite nefondate, astfel încât și recursul pârâtului va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M.Ș. și de Municipiul Târgoviște prin Primar împotriva Deciziei nr. 411 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009.