ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6456/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6456/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Dâmbovița sub nr. 1710/120 din 15 martie 2007, reclamanta M.Ș. a solicitat

anularea dispoziției nr. 2154 din 2 februarie 2007 emisă de Primarul

municipiului Târgoviște, prin care i-a fost respinsă notificarea formulată

conform Legii nr. 10/2001.

În

motivarea contestației, reclamanta a

arătat că a solicitat restituirea în natură a unui teren de 160 mp situat în

Târgoviște, și a construcției de pe acest teren (229,84 mp din care suprafața

utilă 179,99 mp), imobile moștenite de la numita L.E.(decedată la 2 martie 1987),

prin succesiune testamentară conform testamentului autentificat la Notariatul

de Stat Dâmbovița sub nr. 3800 din 3 iulie 1986.

S-a

mai arătat că, respingerea notificării s-a datorat faptului că reclamanta nu

este persoană îndreptățită la restituirea bunurilor, în sensul art. 3 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, nefiind proprietara bunului solicitat, ignorându-se art.

4 alin. (2) potrivit căruia de măsurile reparatorii beneficiază și moștenitorii

legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

De

asemenea, în mod greșit notificarea a răspuns doar solicitării de retrocedare a

terenului, fără a face referire la construcția ce se afla pe acest teren,

precum și la împrejurarea potrivit căreia, deși nu este posibilă restituirea în

natură (terenul fiind ocupat de o parcare de interes public, iar construcția

demolată), nu s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent.

Tribunalul

Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 695 din 12 iulie 2007

prin care a admis în parte  contestația  formulată de reclamantă.

A  anulat

dispoziția nr. 2154 din 02 februarie 2007

emisă de Primarul municipiului Târgoviște și a constatat că reclamanta este

îndreptățită la măsuri reparatorii pentru suprafața de 160 mp situat în

intravilanul municipiului Târgoviște.

Prin

aceeași hotărâre, a fost obligat pârâtul să întocmească și să înainteze și

propunerea de acordare a despăgubirilor Secretariatului Comisiei Centrale

pentru stabilirea acestora, respingându-se capătul de cerere privind acordarea

despăgubirilor pentru locuința preluată și demolată, ca inadmisibil.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin notificarea

formulată, reclamantă a solicitat măsuri reparatorii numai pentru imobilul

teren, nu și pentru construcție, acesta fiind motivul pentru care pârâtul nu

s-a pronunțat prin dispoziție cu privire la construcție. Deși în preambulul

notificării se face un scurt istoric al preluării celor două imobile, în ultima

frază reclamanta a solicitat în mod expres restituirea în natură a terenului,

fie și sub un alt amplasament, dacă retrocedarea celui inițial nu este

posibilă.

Față

de această împrejurare, instanța a înlăturat susținerea reclamantei potrivit

căreia a pretins despăgubiri pentru construcția demolată, deoarece termenii

notificării sunt evidenți, altfel s-ar eluda dispozițiile Legii 10/2001, în

sensul acordării măsurilor reparatorii fără parcurgerea procedurii prealabile,

care este obligatorie.

Cu

privire la acordarea de măsuri reparatorii pentru teren de asemenea, instanța a

apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1.4 lit. c) din

Normele Metodologice de aplicarea Legii 10/2001 care se referă la

inaplicabilitatea Legii 10/2001 pentru terenurile din intravilan, ce puteau fi

dobândite numai prin moștenire legală, deoarece potrivit acestor norme,

excluderea acestui act normativ de la beneficiul reparațiilor este argumentată

prin faptul că legiuitorul de după 1989 a soluționat această problemă în

favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul sau

vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției

cumpărate (fiind vorba de Legea 18/1991).

Or,

construcția aflată pe terenul în litigiu a fost demolată conform Decretului. 62/1987,

iar ulterior nu s-a edificat o altă construcție care să fie vândută unei alte

persoane ce ar putea invoca legea fondului funciar pentru constituirea

dreptului de proprietate. Terenul este liber și afectat unei parcări publice.

A

mai apreciat instanța, că este neîntemeiată apărarea pârâtului conform căreia,

reclamanta a solicitat

măsuri

reparatorii

în calitate de proprietară și nu ca moștenitoare testamentară a autoarei L.

E.,

caz

în care ar fi fost

îndreptățită

la

măsuri

reparatorii în

temeiul

art.

4 alin. (2)

din

Leg.

10/2001.

Aceasta,

întrucât în cuprinsul notificării, reclamanta precizează că solicită aplicarea

Legii 10/2001 ca fost proprietar al imobilului situat în Târgoviște, dobândit

prin moștenire, ca unic succesor al defunctei L.E.

Împotriva

sentinței primei instanțe au declarat

apel

atât

reclamanta M.

S.,

cât

și intimata Primăria Municipiului Târgoviște - prin primar, considerând-o

nelegală și netemeinică.

1)

Reclamanta M.

S.

a

criticat

hotărârea

pronunțată întrucât în mod greșit i s-au acordat măsuri reparatorii în

echivalent doar pentru imobilul

teren

în

suprafață de 160 mp nu si pentru construcția ce a existat pe acesta și pentru

care

a primit o despăgubire bănească derizorie la acea

vreme,

fără să

i

se

acorde și o altă locuință în schimb, așa cum prevedea legislația vremii.

A mai

precizat apelanta că nu s-a făcut o interpretare corectă a actelor depuse la

dosar, respectiv a notificării ce a fost înaintată intimatei precum și a

dispoz. codului civil, respectiv art. 977 - 978 și art. 982 C. civ., cât și art.

50 alin. (1) din Leg. 10/2001.

2) În

apelul declarat, Primăria Municipiului Târgoviște

-

prin primar a

arătat

că

soluția este nelegală, întrucât greșit instanța a acordat reclamantei dreptul

la măsuri reparatorii pentru

teren,

deoarece

la data la

care

a

intervenit exproprierea, terenul intrase

deja

în

proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974 și în aceste

condiții aceasta nu mai putea beneficia de măsuri reparatorii.

De

asemenea, instanța nu a avut în vedere că notificarea formulată de reclamantă,

s-a făcut în calitate de proprietară a terenului și nu în calitate de

moștenitoare a numitei L.E., apreciind că preluarea abuzivă a acestuia a

intervenit o dată cu preluarea imobilului construcție și nu prin efectul Legea

nr. 58/1974.

Apelurile

au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 411 din 11 octombrie 2007

a Curții de Apel Ploiești.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel, a reținut că în cauză s-a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită a reclamantei, raportat la prevederile art. 4

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și la calitatea de succesoare testamentară a

acesteia față de autoarea L.E.(proprietara imobilului).

Tot

astfel, împrejurarea că în notificare reclamanta și-a indicat calitatea de

proprietară a fost apreciată ca lipsită de relevanță, câtă vreme din motivarea

notificării rezulta că este avută în vedere proprietatea transmisă pe cale

succesorală.

Susținerea

apelantei-reclamante, conform căreia ar fi solicitat măsuri reparatorii și

pentru construcția demolată (fiind interpretată greșit notificarea de către

instanță), a fost înlăturată cu motivarea că cererea acesteia, la restituire

prin echivalent, nu a făcut referire la construcția expropriată, cu privire la

care, dimpotrivă, s-a arătat că au fost primite despăgubiri.

Ca

atare, s-a concluzionat că pentru imobilul-construcție reclamanta nu a urmat

procedura prealabilă prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și deci, nu

este îndreptățită la despăgubiri pentru acesta.

Împotriva

deciziei au declarat recurs ambele părți.

1)

Reclamanta a criticat hotărârea sub următoarele

aspecte:

-

Instanța a apreciat greșit, cu încălcarea legii că, potrivit notificării

transmise, măsurile reparatorii solicitate nu au privit decât imobilul-teren (art.

304 pct. 9 C. proc. civ.).

Aceasta,

în condițiile în care, pe cale de interpretare, pornindu-se de la paragraful

din notificare în care se arată că „pentru construcție a fost primită o

despăgubire bănească derizorie” și că „nu a fost primită o locuință în schimb,

așa cum prevedea legislația vremii”, trebuia să se desprindă intenția clară a

solicitării de măsuri reparatorii și pentru construcție.

Instanța

avea obligația, conform art. 978 C. civ., să interpreteze clauzele îndoielnice

în sensul în care ele produc efecte juridice pentru că altminteri, nu ar fi

avut nici un sens evocarea în conținutul notificării a imobilului-construcție.

- De

asemenea, trebuia realizată o interpretare coordonată a actului, în sensul art.

982 C. civ., („toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele”)

și astfel, reieșea cu claritate că menționarea imobilului-construcție în

notificare s-a făcut cu intenția de a solicita revendicarea acestuia.

-

Instanța trebuia să acorde prioritate voinței reale (interne) a părților,

potrivit art. 977 C. civ., care precizează că „interpretarea contractelor se

face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal

al termenilor”.

În

felul acesta, rezulta că voința reală a recurentei-reclamante a fost aceea de a

solicita și restituirea imobilului-construcție.

-

Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.) întrucât, prin prisma argumentelor expuse în dezvoltarea motivului

de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., rezultă că înțelesul

neîndoielnic al notificării a fost de a solicita și restituirea

imobilului-construcție.

Municipiul Târgoviște a formulat critici cu referire la motivele prev. de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

- În

mod greșit, cu nesocotirea notificării și a dispozițiilor legale incidente,

instanța a apreciat că reclamanta a formulat notificarea în calitate de

moștenitor testamentar, deși aceasta și-a indicat calitatea de proprietar

deposedat prin exproprierea din 1987.

Or,

reclamanta nu a exercitat niciodată atributele dreptului de proprietate asupra

terenului întrucât bunul intrase în proprietatea statului prin efectul art. 30

din Legea nr. 58/1974, acesta fiind și motivul pentru care notificarea a fost

respinsă.

-

Întrucât notificarea a fost formulată de către reclamantă în calitate de

proprietar al bunului preluat de stat prin expropriere, urmează să se constate

că aceasta nu și-a justificat calitatea de persoană îndreptățită, deoarece la

data la care a intervenit exproprierea, terenul intrase deja în proprietatea

statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Drept

urmare, invocarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001

nu are relevanță în speță, câtă vreme notificarea nu s-a făcut în calitate de

moștenitor, ci în calitate de proprietar deposedat.

Examinând

criticile deduse judecății prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte

urmează să constate caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor

considerente:

1) Cu

privire la recursul reclamantei, este neîntemeiată susținerea acesteia potrivit

căreia solicitarea de restituire cuprinsă în notificarea transmisă conform

Legii nr. 10/2001, ar fi fost greșit interpretată.

Încercând

să demonstreze o nesocotire a limitelor învestirii de către entitatea căreia

i-a fost trimisă notificarea, recurenta-reclamantă pretinde că a cerut ca

măsurile reparatorii să fie acordate nu numai pentru teren, ci și pentru

construcția demolată.

În

acest sens, recurenta face referire la regulile de interpretare a convențiilor

pentru situația clauzelor îndoielnice (art. 978 C. civ.), la interpretarea

sistematică (art. 982 C. civ.) și la interpretarea corespunzătoare voinței

interne a părților (art. 977 C. civ.), pretinzând ă aceste dispoziții legale ar

fi fost nesocotite de instanță în soluționarea cauzei.

Or,

asemenea critici sunt lipsite de pertinență, în condițiile în care normele

legale menționate vizează interpretarea actului juridic în înțelesul de

negotium, situație căreia nu i se poate asimila notificarea formulată în

condițiile Legii nr. 10/2001, care este un act procedural respectiv, acel act

care inițiază procedura de restituire a imobilelor.

Unui

asemenea act, pentru a i se determina efectele juridice, nu-i sunt incidente

normele de interpretare de drept comun aplicabile convențiilor (sau actelor

juridice unilaterale), ci prevederile legii speciale (art. 22 din Legea nr. 10/2001),

care îi stabilesc conținutul și consecințele juridice.

Astfel,

potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea va cuprinde

„denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a

persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat,

precum și valoarea estimată a acestuia”.

Raportându-se

la aceste dispoziții legale și la conținutul notificării, instanțele fondului

au stabilit în mod corect, față de mențiunea expresă a notificatorului, că

acesta a solicitat restituirea „imobilului-teren de construcție în suprafață de

160 mp pe vechiul amplasament sau, dacă acest lucru nu este obiectiv posibil,

în alt amplasament în zona ultracentrală”.

Împrejurarea

că în conținutul notificării se face referire și la construcția care a fost

demolată și pentru care s-a primit o despăgubire bănească derizorie nu poate

avea semnificația pretinsă de recurentă decât cu încălcarea dispoz. art. 22 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 menționate anterior.

Este

vorba de asemenea, de eludarea prevederilor art. 22 alin. (1) din legea menționată,

în condițiile în care imobilul-construcție nefiind solicitat prin notificare,

s-ar admite discutarea pretențiilor asupra acestuia direct în instanță, cu

nesocotirea astfel, a procedurii prealabile.

Rezultă

că, în determinarea limitelor învestirii sub aspectul fondului măsurilor

reparatorii și ulterior, în procedura judiciară, instanțele fondului au făcut o

corectă aplicare a normelor de drept material incidente, motivul de recurs

prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind neîntemeiat.

- În

ce privește interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și astfel,

aplicabilitatea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta face de fapt, trimitere

la argumentele care au susținut motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., fiind în realitate, o critică indicată în mod formal, fără

dezvoltarea considerentelor care să o susțină.

2) Recursul

pârâtului este de asemenea, nefondat, având în vedere următoarele:

Susținând

că reclamanta nu și-a demonstrat în cauză calitatea de persoană îndreptățită,

pârâtul face trimitere la conținutul aceleiași notificări, din care ar rezulta

că solicitarea de restituire a fost formulată prin indicarea calității de

proprietar deposedat, iar nu a aceleia de moștenitor al proprietarului

deposedat, pentru a face incidente dispoz. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.

Critica

este nefondată, în condițiile în care, precizându-și calitatea de persoană

îndreptățită, reclamanta a arătat că este „fost proprietar al imobilului, ca

unic moștenitor al defunctei L.E.”

Cum

L.E. a fost proprietară a imobilului – teren și construcție –, iar terenul a

fost trecut în proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974,

întrucât reclamanta era moștenitor testamentar (iar dobândirea terenurilor la

acel moment se putea realiza doar pe calea succesiunii legale), rezultă că

aceasta avea vocația de a solicita restituirea terenului, conform art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

Sub

acest aspect, instanțele au făcut o corectă aplicare a normei legale menționate

care recunoaște beneficiul legii și „moștenitorilor legali sau testamentari ai

persoanelor juridice îndreptățite”.

Împrejurarea

că în conținutul notificării reclamanta și-a precizat calitatea de proprietar

al bunului trebuie pusă în legătură cu motivarea ulterioară, respectiv, că este

„unică moștenitoare a defunctei L.E.”

Probele

administrate în cauză (testamentul, certificatul de moștenitor) au justificat

această calitate, iar dispozițiile legale (art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001)

în care se încadrează situația reclamantei îi conferă acesteia statutul de

persoană îndreptățită.

Or,

în pofida acestei evidențe și fără să aibă un fundament legal în demersul său

judiciar, recurentul-pârât contestă calitatea de persoană îndreptățită a

reclamantei, limitându-se la un considerent pur formal, pe care îl deduce din

împrejurarea că în notificare a fost indicată în mod direct calitatea de

proprietar al bunului în persoana notificatei.

Se

ignoră astfel în mod voit faptul că respectiva calitate de proprietar se grefa,

în realitate, pe aceea de moștenitor al titularului dreptului de proprietate

care făcuse obiectul deposedării abuzive.

Potrivit

considerentelor arătate, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite

nefondate, astfel încât și recursul pârâtului va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de

reclamanta M.Ș. și de Municipiul Târgoviște prin Primar împotriva Deciziei nr. 411

din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2009.