ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1330/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1600 din 6 decembrie

2006 Tribunalul Dâmbovița a admis contestația formulată de U.E. în

contradictoriu cu Primăria Municipiului Târgoviște constatând că petiționara

este îndreptățită la restituirea terenului în suprafață de 247 mp,

individualizat prin raportul de expertiză A.E.G.

A anulat dispoziția nr. 2915 din 17

aprilie 2006 numai cu privire la modul de soluționare a notificării în privința

terenului și a dispus ca Primăria să emită dispoziție pentru suprafața de 247 mp

teren.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut în esență că, terenul a cărui restituire în natură s-a

solicitat în suprafață de 247 mp, nu este ocupat de construcții și rețele supra

și subterane, nu face parte din domeniul public, fiind posibilă restituirea în

natură.

Apelul declarat de pârâta Primăria

Municipiului Târgoviște împotriva sentinței civile nr. 1600 din 6 decembrie

2006, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost admis prin decizia nr. 83 din

21 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, care a schimbat în tot

sentința atacată în sensul respingerii contestației.

S-a reținut în considerentele

deciziei că, prin dispoziția nr. 2915 din 17 aprilie 2006 a fost rezolvată favorabil notificarea petiționarei U.E., care a solicitat despăgubiri potrivit

legii speciale, pentru terenul în suprafață de 287 mp, pe care este amplasat un

bloc de locuințe și pentru construcția demolată.

A mai reținut și faptul că, intimata

contestatoare nu a solicitat restituirea în natură a terenului pe calea

notificării, acest teren fiind cerut pentru prima dată în fața instanței de

fond.

Expertiza efectuată la fond a constatat că

terenul în litigiu nu este liber, pe amplasamentul respectiv, aflându-se

proprietatea numitei C.C., care la rândul său a înstrăinat imobilul numitei S.R.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat

recurs U.E. susținând în esență că, instanța a făcut o greșită aplicare a art. 7

din Legea nr. 10/2001, întrucât expertiza A.E.G. a constatat existența

suprafeței libere de teren de 247 mp, cu respectarea zonei de protecție a

blocului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5211 din 6 mai 2009 a admis recursul declarat de reclamanta U.E. a casat decizia nr. 83 din 21 februarie 2007 a

Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Din considerentele deciziei de casare, rezultă

că, instanța de apel a adoptat fără rezerve faptul că terenul în suprafață de

247 mp, acordat reclamantei în compensare este revendicat de alte persoane

îndreptățite fără să se preocupe de identificarea amplasamentului cu adresa exactă

a acestuia și fără a verifica dacă notificările înregistrate și dosarul nr. 4228/2006,

vizează acest teren sau altul.

A mai reținut, că deși instanța are în

competență stabilirea naturii măsurilor reparatorii, ea nu poate proceda la

acordarea imobilelor în compensare dacă nu au fost evidențiate în lista afișată

cu imobilele disponibile și destinate acestui scop.

În limitele deciziei de casare conform art. 315 C.

proc. civ., în rejudecare, instanța a dispus administrarea probei cu expertiză

topo având ca obiective: identificarea terenului în suprafață de 247 mp, ce a

fost acordat contestatoarei în compensare și dacă există identitate între acest

teren și cel care face obiectul notificărilor aflate în dosarul 4048/2006 al

Tribunalului Dâmbovița privind imobilele.

Pe linia considerentelor aceleiași decizii de

casare, instanța de apel, a dispus emiterea unei adrese către Primăria

Municipiului Târgoviște pentru a comunica lista terenurilor disponibile care

pot fi acordate în compensare, cu mențiunea dacă terenul de 247 mp este cuprins

sau nu în această listă.

Prin decizia nr. 80 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis

apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgoviște împotriva sentinței

civile nr. 1600 din 6 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, pe

care a schimbat-o în tot, în sensul că, a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, a

reținut, în urma probatoriilor administrate că, terenul în suprafață de 247 mp,

identificat în raportul de expertiză A.E.G., nu se află pe amplasamentul celui

preluat în mod abuziv, nu poate fi acordat în compensare, întrucât din adresa

nr. 18481 din 18 noiembrie 2009 emisă de Primăria Municipiului Târgoviște,

rezultă că, nu au fost identificate terenuri disponibile care să fie acordate

în compensare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs contestatoarea U.E. invocând motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici de

nelegalitate.

În urma efectuării expertizei

tehnice s-a concluzionat că, terenul în suprafață de 247 mp, ce a fost dat în

compensare prin sentința civilă nr. 1600/2006 a Tribunalului Dâmbovița, ocupă

terenul liber identificat din expertiza dispusă de instanța de apel, instanță

care s-a mărginit la răspunsul ce rezultă din adresa nr. 18481 din 18 noiembrie

2009 a Primăriei Târgoviște.

În aceste condiții, curtea trebuia să se

prevaleze de rolul său activ și să solicite lămuriri suplimentare Primăriei

Municipiului Târgoviște privind situația juridică reală a terenului în litigiu,

cine este pus în posesie pe terenul respectiv sau care sunt litigiile în curs

de desfășurare cu privire la suprafața de 247 mp.

În raport cu cele arătate a solicitat admiterea

recursului cu consecința casării deciziei nr. 80 din 22 aprilie 2010 a Curții

de Apel Ploiești.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, recursul declarat în cauză de reclamanta U.E. este

nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

republicată, măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu

alte bunuri sau servicii se acordă prin decizie sau, după caz, dispoziția motivată

a unității învestite potrivit legii cu soluționarea notificării.

Alin. (5) al aceluiași text de lege, dispune că,

primarii sau, după caz, conducătorii unităților învestite cu soluționarea

notificărilor au obligația să afișeze lunar, în cel mult 10 zile calendaristice

calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să

cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate

în compensare.

Întrucât această măsură echivalează cu un act de

dispoziție, persoana îndreptățită nu are posibilitatea de a identifica și a

alege anumite bunuri aflate în patrimoniul unității deținătoare și să ceară

instanței de judecată să le declare a fi disponibile cu consecințe obligării să

i le atribuie în compensare.

În speță, din adresa nr. 18481 din 18 noiembrie 2009

emisă de Primăria Municipiului Târgoviște, rezultă că nu au fost identificate

terenuri disponibile care să fie acordate în compensare, iar din expertiza

tehnică dispusă în apel rezultă că terenul în suprafață de 247 mp nu poate fi

identificat ca fiind cel preluat abuziv de la recurentă.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta U.E. împotriva deciziei civile nr. 80 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

februarie 2011.