ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3448/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 393 din 2 octombrie2007 Curtea de Apel Ploiești a desființat sentința civilă nr. 306 din 19 martie 2006 a Tribunalului Dâmbovița și a trimis cauza spre rejudecare motivat de faptul că întrucât unitățile SC S. SA, SC C.I. SA și SC R. SA nu au emis decizia motivată la notificarea adresată și care avea ca obiect restituirea imobilelor situate în Târgoviște, refuz ce echivalează cu respingerea cererii notificată. Cum Tribunalul Dâmbovița nu a intrat în cercetarea fondului și a respins acțiunea ca prematur formulată a fost necesară casarea și efectuarea de probe. Prin sentința civilă nr. 914 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a admis cererea formulată de reclamanta M.E.G., în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA, SC C.I.

SRL, SC R. SA și Primăria municipiului Târgoviște, și în consecință: A constatat că reclamanta era îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Târgoviște, județul Dâmbovița. A dispus trimiterea dosarului la A.N.R.I. București pentru evaluarea imobilului și stabilirea despăgubirilor. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că cererea reclamantei este întemeiată și a admis și a trimis dosarul la A.N.R.I. în vederea calculării și acordării de despăgubiri pentru imobilul menționat în notificare și asta pentru următoarele considerente: La 13 august 2001 reclamanta în calitate de moștenitoare a lui N.M. a depus notificare prin care solicita restituirea în natură a unui imobil situat în Târgoviște.

Acest imobil a fost deținut de autorii săi și preluat în mod abuziv printr-o naționalizare efectuată de Comisia de Naționalizare a județului Dâmbovița. Primăria municipiului Târgoviște, căreia îi fusese adresată notificarea, a înștiințat-o pe reclamantă că imobilul solicitat este proprietate privată a următoarelor societăți SC S. SA - 3,22 ha, SC C.I. SA - 1,40 ha și SC R. SA - 1,73 ha. In acest context, notificarea adresată a fost înaintată acestor societăți care au comunicat reclamantei modalitatea de preluare și anume în procesul de privatizare și ca urmare a vânzărilor cumpărărilor intervenite.

Cum imobilul solicitat nu a mai putut fi restituit în natură deoarece reprezintă bun dobândit în procesul de privatizare al celor trei societăți comerciale și cum reclamanta și-a demonstrat dreptul său de proprietate asupra imobilului în calitatea sa moștenitoare a defunctei N.M., cererea acesteia s-a privit ca întemeiată în condițiile în care restituirea urma a se face prin acordarea de măsuri reparatorii. In acest context, dosarul s-a dispus a fi înaintat Autorității Naționale pentru Restituirea Imobilelor în vederea evaluării acestuia și acordării de despăgubiri corespunzătoare. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta M.E.G. invocând dispozițiile art. 282-298 C. proc.

civ. A susținut în esență apelanta reclamantă că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtelor să emită decizie sau după caz dispoziție motivată la notificarea nr. 308 din 13 august 2001 depusă în conformitate cu prevederile Legii 10/2001. Lipsa răspunsului unității deținătoare a imobilului în litigiu echivalează cu refuzul soluționării notificării iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, motiv pentru care reclamanta s-a adresat instanței de judecată prin însăși prevederile art. 21 alin. (2) din Constituție.

A mai susținut apelanta că instanța fără să cerceteze aspecte esențiale - imobilul a fost sau nu naționalizat, statul a avut un titlu valabil sau a deținut imobilul fără titlu valabil constituit, face o afirmație generală „imobilul a fost preluat abuziv printr-o naționalizare de Comisia de Naționalizare a Județului Dâmbovița”, dar se întreabă apărătorul apelantei „care a fost această naționalizare, ce lege a fost și în ce?. A mai arătat apelanta că este persoană îndreptățită, a formulat notificare. Mai mult instanța de fond s-a pronunțat pe o cerere cu care nu a fost investită. Instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra aspectului - „dacă înaintea Notificării formulată de reclamantă către toate unitățile deținătoare direct de către Primăria Municipiului Târgoviște prin adresa nr. 24979a din 30 noiembrie 2001 echivalează notificarea acestora și au obligația emiterii deciziei în baza Legii nr. 10/2001”.

A solicitat admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. 914 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, obligarea pârâtelor să emită decizie/dispoziție motivată la Notificarea nr. 308 din 13 august 2001, înaintarea dosarului la Tribunalul Dâmbovița spre rejudecare. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 212 din 24 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta M.E.G. împotriva sentinței civile nr. 914 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova. Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reținut, în esență, următoarele: La data de 13 august 2001 reclamanta în calitate de moștenitoare a defunctei N.M.

a notificat Primăria municipiului Târgoviște prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Târgoviște. Primăria municipiului Târgoviște i-a făcut cunoscut reclamantei că imobilul în litigiu aparține SC S. SA – 3,22 ha, SC C.I. SA – 1,4 ha și SC R. SA – 1,73 ha. Aceste din urmă societăți i-au făcut cunoscut reclamantei modalitatea în care au devenit titularii dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu. Prin sentința civilă nr. 306 din 19 martie 2007 Tribunalul Dâmbovița a respins ca prematur formulată cererea reclamantei, deoarece cele trei societății nu au fost înștiințate de către reclamantă cu notificare în vederea emiterii unei dispoziții cu privire la imobilele în litigiu.

Împotriva acestei sentința declarat apel reclamanta M.E.G. criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât nu a fost respectată procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel încât greșit a fost respinsă acțiunea sa ca prematur formulată. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 393 din 2 octombrie 2007 a admis apelul reclamantei, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța pe fondul cauzei. A mai reținut curtea de apel că în rejudecare tribunalul a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită la despăgubiri conform prevederilor Legii nr. 10/2001, însă restituirea în natură nefiind posibilă, aceasta va primi despăgubiri, prin acordarea măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001.

Că, aceasta este de fapt îndrumarea dată de Curtea de Apel Ploiești prin decizia de desființare a sentinței nr. 306 din 19 martie 2007, decizie nerecurată de apelantă, astfel încât instanța de apel, pe fondul cauzei a apreciat ca neîntemeiată cererea reclamantei, admițând-o în sensul că este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii, dispunând trimiterea dosarului la A.N.R.I. pentru evaluarea imobilului și stabilirea despăgubirilor. Decizia curții, nerecurată de apelantă, a intrat în puterea lucrului judecat, iar modul în care instanța de apel, judecând în fond cauza, a apreciat că cererea este întemeiată, a admis-o și a trimis dosarul la A.N.R.I. Decizia curții nu dă îndrumarea de a fi obligat Statul prin Municipiul Târgoviște să-i răspundă la notificare ci să soluționeze în fond cauza, ceea ce a și făcut.

În opinia curții, apelanta în eventualitatea unei oferte care o nemulțumește poate ataca decizia/dispoziția la instanța competentă. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs apelanta M.E.G. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta a susținut că nemulțumirea sa constă în faptul că, Tribunalul Dâmbovița nu a soluționat corect fondul cauzei sale, a analizat sumar înscrisurile de la dosar, a constatat nemotivat că imobilul a fost deținut de antecesorii săi și preluat abuziv printr-o Comisie de Naționalizare a județului Dâmbovița, că imobilul este proprietate societăților intimate SC S. SA, SC C.I. SA și SC R. SA dobândit prin privatizare și în acest sens este îndreptățită la măsuri reparatorii.

A mai susținut recurenta că, pentru a stabili modalitatea măsurilor reparatorii instanța de judecată trebuia să stabilească modul de preluare a imobilului, dacă a fost preluat cu titlu valabil, fără titlu sau în mod abuziv. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale, privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Mai mult, imobilele preluate în baza Legii nr. 119/1948 sunt prezumate a fi preluate cu titlu valabil dacă statul a respectat prevederile acestei legi. Recurenta a mai arătat că a depus înscrisuri prin care a răsturnat această prezumție, deoarece autorii său nu figurează cu imobilul expropriat, nu există nicio decizie de expropriere iar prin răspunsul Primăriei municipiului Târgoviște se afirmă că nu se cunoaște modul de preluare.

Distincția dintre imobilele preluate cu titlu valabil și fără titlu raportat la Legea nr. 119/1948 are semnificații și importanță în sfera măsurilor reparatorii prevăzut de Legea nr. 10/2001. Față de cele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea la Tribunalul Dâmbovița. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză de reclamanta M.E.G. este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Reclamanta M.E.G. s-a adresat cu notificare Municipiului Târgoviște solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Târgoviște. Municipiului Târgoviște a înaintat notificarea către SC S. SA, SC C.I.

SA și SC R. SA, conform adreselor aflate la dosar. Unitățile notificate nu au emis decizie motivată, ceea ce echivalează cu refuzul restituirii imobilului solicitat de reclamantă. În aceste condiții, prima instanță era obligată să soluționeze cauza pe fond, cum s-a statuat de altfel prin decizia nr. 393 din 2 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Or, instanța de trimitere, fără a face o analiză a actelor și lucrărilor aflate la dosar, ajunge la concluzia că imobilul solicitat nu mai poate fi restituit în natură deoarece reprezintă bun dobândit în procesul de privatizare al celor trei societăți. Confirmând hotărârea primei instanțe și curtea de apel a, pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât trebuia să constate că nu au fost respectate îndrumările date prin decizia nr. 393 din 2 octombrie 2007 a aceleiași curți, referitoare la soluționarea cauzei pe fond.

Sub acest aspect, instanța de fond avea obligația să analizeze și eventual să administreze probe cu privire la lipsa răspunsului unităților deținătoare, modalitatea privatizării acestora, dacă imobilul a fost sau nu naționalizat, dacă există sau nu posibilitatea restituirii imobilului în natură. Neprocedând în acest mod ambele instanțe au pronunțat hotărâri nelegale, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi admis, cu consecința casării hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta M.E.G. împotriva deciziei civile nr. 212 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 914 din 13 aprilie 2009 a Tribunalului Dâmbovița. Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.