ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7167/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 8309/2002 reclamanții D.R.C. și D.R.V. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria Târgoviște, restituirea unui teren în suprafață de 360 mp, situat în Târgoviște. În motivarea acțiunii reclamanții au precizat că au adresat pârâtei, în calitate de deținător, notificare prin executorul judecătoresc, însă prin dispoziția nr. 3204 din 11 septembrie 2002 aceasta a respins notificarea. Prin sentința civilă nr. 392 din 27 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a admis acțiunea, s-a anulat dispoziția primăriei și s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea terenului prin echivalent bănesc.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că terenul în litigiu a făcut obiectul unui contract de schimb, autentificat sub nr. 785 din 10 aprilie 1972, cu fostul Consiliu popular al municipiului Târgoviște. Prin sentința civilă nr. 803 din 11 martie 2003 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a respectivului contract de schimb. Terenul fiind preluat de stat în mod abuziv, instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent, dacă restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind ocupat. Pârâta Primăria municipiului Târgoviște a declarat apel împotriva sentinței sus-menționate susținând că pentru terenul în cauză restituirea trebuie convertită în măsurile reparatorii în echivalent, strict determinate în art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 (titluri de valoare nominală, acțiuni, compensare).

Prin decizia civilă nr. 2723 din 27 octombrie 2004 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat în cauză. În adoptarea acestei soluții, Curtea a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale menționate de apelantă, întrucât imobilul în litigiu nu se încadrează în nici o categorie din cele enumerate, dat fiind că la data efectuării schimbului, pe teren nu erau construcții. Primăria municipiului Târgoviște a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta susține că intimații au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 10 pct. 8 din Legea nr. 10/2001, detaliind dispozițiile art. 10.8 lit. b) din Legea nr. 498/2003 în ceea ce privește modul de calcul și forma măsurilor reparatorii.

S-a susținut că, întrucât instanțele au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, trebuia introdusă în cauză și Prefectura Dâmbovița, cerere pe care susțin că au formulat-o și în fața instanței de apel. Prin ultima critică se susține că în mod greșit s-a menținut dispoziția privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert, cu atât mai mult cu cât recurenta s-a opus la efectuarea expertizei. Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursului declarat în cauză. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit situației de fapt în cauză, terenul solicitat de reclamanți a fost preluat abuziv de stat, printr-un contract de schimb autentificat sub nr. 785 din 10 aprilie 1972, contract a cărui nulitate absolută a fost constatată prin sentința civilă nr. 803 din 11 martie 2003 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 857/2003 a Tribunalului Dâmbovița și respectiv decizia civilă nr. 1989/2003 a Curții de Apel Ploiești; terenul respectiv se încadrează în categoria de imobile prevăzută de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001. Acest teren nu poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat de construcția edificată de familia G., căreia terenul i-a fost atribuit în anul 1972, situație ce atrage incidența dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind acordarea măsurilor reparatorii care pot fi și sub forma despăgubirilor bănești.

Contrar susținerilor recurentei, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 10 pct. 8 din Legea nr. 10/2001 întrucât terenul în litigiu nu se încadrează în nici categorie din cele enumerate de text. Este neîntemeiată și critica vizând necesitatea introducerii în cauză a Prefecturii Dâmbovița, în raport de acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc. După cum în mod corect a reținut și instanța de apel, în cauză s-a constatat numai că reclamanții sunt îndreptățiți la restituire prin echivalent bănesc, modalitatea efectivă de acordare a despăgubirilor cuvenite urmând a fi stabilită printr-o procedură specială, în condițiile Legii nr. 10/2001, instanța nestabilind nici o obligație în sarcina vreunei unități.

Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art.274 C. proc. civ., aceasta fiind parte căzută în pretenții ceea ce atrage culpa procesuală în sensul textului de lege menționat, motiv pentru care se apreciază ca nefondat și acest motiv de recurs. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conform cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul formulat de pârâta Primăria municipiului Târgoviște împotriva deciziei civile nr. 2723 din 27 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2005.