ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7167/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița sub nr. 8309/2002 reclamanții D.R.C. și D.R.V. au

solicitat, în contradictoriu cu Primăria Târgoviște, restituirea unui teren în

suprafață de 360 mp, situat în Târgoviște.

În motivarea acțiunii reclamanții au

precizat că au adresat pârâtei, în calitate de deținător, notificare prin

executorul judecătoresc, însă prin dispoziția nr. 3204 din 11 septembrie 2002

aceasta a respins notificarea.

Prin sentința civilă nr. 392 din 27

mai 2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a admis acțiunea, s-a anulat

dispoziția primăriei și s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la

restituirea terenului prin echivalent bănesc.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că terenul în litigiu a făcut obiectul unui contract de schimb,

autentificat sub nr. 785 din 10 aprilie 1972, cu fostul Consiliu popular al municipiului

Târgoviște. Prin sentința civilă nr. 803 din 11 martie 2003 pronunțată de

Judecătoria Târgoviște, definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea

absolută a respectivului contract de schimb.

Terenul fiind preluat de stat în mod

abuziv, instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora se stabilesc măsuri reparatorii

prin echivalent, dacă restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind

ocupat.

Pârâta Primăria municipiului

Târgoviște a declarat apel împotriva sentinței sus-menționate susținând că

pentru terenul în cauză restituirea trebuie convertită în măsurile reparatorii

în echivalent, strict determinate în art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001

(titluri de valoare nominală, acțiuni, compensare).

Prin decizia civilă nr. 2723 din 27

octombrie 2004 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat în

cauză.

În adoptarea acestei soluții, Curtea

a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale menționate de

apelantă, întrucât imobilul în litigiu nu se încadrează în nici o categorie din

cele enumerate, dat fiind că la data efectuării schimbului, pe teren nu erau

construcții.

Primăria municipiului Târgoviște a

declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

recurenta susține că intimații au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent

în condițiile art. 10 pct. 8 din Legea nr. 10/2001, detaliind dispozițiile art.

10.8 lit. b) din Legea nr. 498/2003 în ceea ce privește modul de calcul și

forma măsurilor reparatorii.

S-a susținut că, întrucât instanțele

au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, trebuia

introdusă în cauză și Prefectura Dâmbovița, cerere pe care susțin că au

formulat-o și în fața instanței de apel.

Prin ultima critică se susține că în

mod greșit s-a menținut dispoziția privind acordarea cheltuielilor de judecată

reprezentând onorariu de expert, cu atât mai mult cu cât recurenta s-a opus la

efectuarea expertizei.

Intimații-reclamanți au formulat

întâmpinare, prin care au solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursului declarat

în cauză.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul

declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit situației de fapt în cauză,

terenul solicitat de reclamanți a fost preluat abuziv de stat, printr-un

contract de schimb autentificat sub nr. 785 din 10 aprilie 1972, contract a

cărui nulitate absolută a fost constatată prin sentința civilă nr. 803 din 11

martie 2003 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, definitivă și irevocabilă

prin decizia civilă nr. 857/2003 a Tribunalului Dâmbovița și respectiv decizia

civilă nr. 1989/2003 a Curții de Apel Ploiești; terenul respectiv se încadrează

în categoria de imobile prevăzută de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Acest teren nu poate fi restituit în

natură, întrucât este ocupat de construcția edificată de familia G., căreia

terenul i-a fost atribuit în anul 1972, situație ce atrage incidența

dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind acordarea

măsurilor reparatorii care pot fi și sub forma despăgubirilor bănești.

Contrar susținerilor recurentei, în

cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 10 pct. 8 din Legea nr. 10/2001

întrucât terenul în litigiu nu se încadrează în nici categorie din cele

enumerate de text.

Este neîntemeiată și critica vizând

necesitatea introducerii în cauză a Prefecturii Dâmbovița, în raport de

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc.

După cum în mod corect a reținut și

instanța de apel, în cauză s-a constatat numai că reclamanții sunt îndreptățiți

la restituire prin echivalent bănesc, modalitatea efectivă de acordare a

despăgubirilor cuvenite urmând a fi stabilită printr-o procedură specială, în

condițiile Legii nr. 10/2001, instanța nestabilind nici o obligație în sarcina

vreunei unități.

Obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art.274 C.

proc. civ., aceasta fiind parte căzută în pretenții ceea ce atrage culpa

procesuală în sensul textului de lege menționat, motiv pentru care se apreciază

ca nefondat și acest motiv de recurs.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în

conform cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

formulat de pârâta Primăria municipiului Târgoviște împotriva deciziei civile

nr. 2723 din 27 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 23 septembrie 2005.